1941/1942, în faţa Sevastopolului

„După-amiază pe când ne pregăteam să sărbătorim Anul Nou, după o pregătire masivă de artilerie, ruşii atacă. Orele 3. Nicio şoaptă, niciun zgomot, toţi la posturi, ochii la inamic. Ruşii veneau în coloană de marş, crezând că în urma formidabilei pregătiri n-a mai rămas picior de voluntar pe creastă. Când ruşii ajung la 50 de metri, o comandă scurtă, un răpăit de arme automate, un răget de fiară rănită şi în faţa lui « 3 Munte » n-a mai rămas decât un morman de cadavre. Prea puţini care au scăpat au rupt-o la fugă să povestească şi celorlalţi ce au păţit. Până către ziuă s-au auzit urletele celor răniţi, dispărând treptat pe măsură ce zăpada îi acoperea” (jurnalul de operații al Batalionului 3 vânători de munte).

„Agale, ivaș, ivaș, mă întorc cu Chiper la postul meu de comandă, unde sarmalele clocotesc iabraș pe sobița noastră. Luăm gustările - aperitivul - cu rom. Nemții sunt invitații noștri… Avem o masă copioasă: brânză, sarmale de porc, friptură de găină, vin și chiar șampanie, prăjituri etc. Ne așternem pe chef… Este ora 24.00. Peste o clipă este Anul Nou. Sfântul Vasile, ziua numelui meu. Începe anul 1942. Ce ne va aduce oare acest an? Cei din cazemată, în monom, mă fitirisesc, mă felicită pentru ziua numelui… Grupul mă felicită la telefon și, prin fir, ciocnim un pahar de șampanie. Cei de la grupul meu de comandă formează o echipă cu ursul, buhaiul și cu plugușorul. Ce resurse, câtă imaginație, cât sunt legați de tradiție țăranii nostri!”. La miezul nopţii, a urat, prin telefon, comandanţilor de companii « un an plin de noroc » şi li s-a adresat astfel: « N-avem fericirea ca ceilalţi din ţară să ne spunem La Mulţi Ani în faţa unui pahar de vin şi ca ostaş cu inamicul la 50 de metri în faţă vă urez să-l zdrobiţi şi să facem ca faima vânătorilor de munte să fie dusă pe undele radioului până la cei din România, care şi-au pus atâta încredere în noi ». Deși comandantul Grupului 1 vânători de munte a ordonat să nu se tragă nici un foc, spre a nu se alarma şi descoperi poziţiile de luptă, ostaşii « nu pot rezista să nu-şi serbeze vechile obiceiuri. La ora 0 toată poziţia trage » (Vasile Scârneci, comandantul Batalionului la momentul trecerii dintre ani).

În aceeași zonă, dar mai în spatele frontului, generalul Gheorghe Manoliu, comandantul Brigăzi 4 munte a petrecut Revelionul „într-o « cocioabă sfârtecată de bombardanente », alături de colonelul de cavalerie Haralambie Fortunescu, cu « o cutie de conserve, stropită cu șampanie »” (Jurnalul de operații al Batalionului 3 vânători de munte).

1942/1943, în Caucaz!

Locotenentul Ion Cojocaru din Divizia 2 munte, a întâmpinat Anul Nou „în marș”, în timp ce un tun de mare calibru sovietic trăgea „probabil fără țintă, exact la miezul nopții, ca semn al sărbătoririi unui nou început de an, 1943!”.

1944/1945, la Budapesta şi la graniţa ungaro-cehoslovacă!

Ultima noapte a anului 1944 l-a găsit pe căpitanul Ion Dăscălescu, ofițer în statul major al Corpului 7 armată, la periferiile capitalei maghiare, față în față cu inamicul: ,,Simțeam în sufletele noastre mândria de a fi reușit să ajungem prin lupte până aici, pătrunzând 25 km în adâncimea dispozitivului inamic în 25 de zile. Era un sentiment care ne dădea noi forțe, noi energii, care ne făcea să avem în continuare un moral ridicat. Alături de aceste sentimente de mândrie patriotică își făcea loc bucuria sosirii nopții Anului Nou. În acea noapte ne-am urat cu toți, de la soldat la general, după un vechi obicei strămoșesc « La Mulți Ani »!”. La postul de comandă al corpului de armată din Isaszeg (15 km est Budapesta), într-o cameră simplă, revelionul nostru a fost modest, dar plin de o atmosferă intimă, caldă, reconfortantă. El n-a ținut mult, ci atât cât a fost suficient să transmitem ceea ce simțeam mai frumos în acele momente, unul față de altul și toți față de vitejii noștri soldați și ofițeri din linia întâi”.

În aceeași zonă, artileriștii divizionului 1 din Regimentul 9 artilerie (Divizia 2 infanterie) și-au făcut urările de Anul Nou în dispozitiv de luptă, printre tunuri, la marginea localității Cinkota, fiind felicitați și de o delegație a populației civile.

Generalul Leonard Mociulschi și-a petrecut noaptea dintre ani „în vuietul luptei, al exploziilor de proiectile de artilerie, de aruncătoare de mine și de grenade, în timpul unei ierni aspre și al primejdiilor de tot felul”. „De obicei, în această zi de sărbătoare ridici un pahar de vin în cinstea celor dragi, feliciți prietenii, cunoscuții. Aici însă, aproape nimic din toate acestea… Am reușit numai să-mi felicit comandanții și subordonații mei, să răspund la urarea ce mi-a adresat-o generalul Boițeanu, comandantul Corpului 4 armată, după care toate semnele de sărbătoare ale zilei s-au stins… Prima zi din anul 1945 a fost o zi de luptă” (Comandantul Diviziei 3 munte).

Profitând de faptul că inamicul aruncase în aer podurile de peste Ipel, vânătorii de munte conduși de Ioan Ursachi au avut câteva clipe de răgaz: „Pe mese improvizate au apărut sticle cu vin, coniac și cu rom, dulciuri, țigări etc., pe care le păstram din darurile primite cu câteva zile înainte din țară. Cei dragi, de acasă, țara, avusese grijă și de noi. O parte din aceste daruri fuseseră trimise pe front cu autocamioanele... Către miezul nopții, am ciocnit câte un pahar în sănătatea celor de acasă și a noastră și… pentru victorie… La improvizata noastră petrecere de Anul Nou au luat parte ca invitați și câțiva militari sovietici din Divizia 3 desant-aero, vecina noastră. Ne-am urat unii altora ani buni și fericiți, victorie și zile bune după război”[1].