
Asemenea referiri fac, în primul rând, diplomele emise de cancelaria Ungariei în perioada imediat următoare bătăliei. Într-o diplomă din 2 noiembrie 1332, Carol Robert preciza că bătălia s-a desfăşurat „într-un loc crângos şi păduros, încins cu întărituri (in quodam loco nemoroso et silvoso indaginumque densitate firmato)”. O a doua diplomă a suveranului angevin, emisă la 2 ianuarie 1333, consemnează că lupta s-a dat „într-un loc strâmt şi întunecos (in quodam loco condenso et obscuro)”. O diplomă din 19 mai 1335 prezenta locurile confruntări din noiembrie 1330 ca fiind „strâmte şi întunecoase, împrejmuite de întărituri puternice (in quibusdam locis districtis et silvosis, indaginibusque firmis)”. În acelaşi an, la 13 decembrie, într-un alt act, descriind locurile în care a fost înfrânt de Basarab I, regele Carol Robert arăta că „pe când ne întorceam înapoi cu oamenii noştri, pe o cale blestemată în veci de Dumnezeu, închisă de ambele părţi cu râpe ameţitoare, iar înainte unde ea se lărgea era întărită, în mai multe locuri, de puternice prisăci”.
Informaţii asemănătoare se regăsesc şi în unele surse literare, contemporane sau tardive. Chronicon pictum Vindobonense, principala sursă literară privitoare la evenimentele din toamna anului 1330, relatează că regele Ungariei „a ajuns pe o cale oarecare cu toată oastea sa, dar calea aceasta era cotită şi închisă de amândouă părţile de râpe foarte înalte de jur împrejur şi pe unde această cale era mai largă, acolo vlahii, în mai multe locuri o întăriseră împrejur cu prisăci (venit in quandam uiam cum toto exercitu que uia erat in circuitu et in utraque parte ripis prominentibus circumclusa, et ante unde erat dicta uia patencior indaginibus in pluribus locis fortiter fuerat circumsepta per Vlachos)”. O prezentare identică a locului de desfăşurare a bătăliei se regăseşte în Chronicon Budense, în Chronicon Dubnicense sau în Chronica Hungarorum a lui Ioan de Thuróczi. Adăugăm acestor informaţii pe cele cuprinse în Annalele lui Henric de Sponde. Acesta consemnează că bătălia s-a dat „inter montium et silvarum ignotas angustias et horrores omnium rerum penuria oppressus”. Ştiri referitoare la confruntarea munteano-maghiară din noiembrie 1330, se întâlnesc de asemenea şi în alte surse literare, precum Chronicon Posoniense sau lucrările lui Peter von Dusburg, Antonio Bonfini şi Jan Długosz.
Controversa privind localizarea. Problema localizării bătăliei munteano-maghiare din toamna anului 1330 continuă să rămână una viu disputată în istoriografia românească, concretizată în formularea unei game variate de opinii din partea specialiştilor. Dintre acestea, cele formulate până în anul 1980 au fost înregistrate de Paul Ioan Cruceană într-un articol consacrat acestui aspect. Acesta conchidea că până la data respectivă cercetările specialiştilor s-au concretizat „în aflarea a 11 zone, mai mult sau mai puţin posibile” în care ar fi avut loc bătălia.
În 1574, călătorul polonez Maciej Strykowski susținea, pe baza unor observaţii proprii şi a tradiţiei transmise, că bătălia munteano-maghiară din 1330 a vut loc „dincolo de orăşelul Gherghiţa, la două zile de drum de Sibiu”, Localizarea a fost acceptată şi însuşită de Alexandru D. Xenopol, dar și de Sergiu Iosipescu. La sfârşitul secolului al XIX-lea, Dimitre Onciul considera că lupta dintre Basarab I şi Carol Robert de Anjou a avut loc „în munţii de lângă Curtea Argeş”. Pentru această localizare s-au pronunţat de asemenea Alexandru Lapedatu, Ioan Lupaş, Paul Ioan Cruceană şi, recent, Sergiu Iosipescu. Nicolae Iorga considera în câteva din lucrările sale că bătălia dintre Basarab I şi Carol Robert de Anjou s-ar fi dat „pe drumul care duce de la Câmpulung la Bran”. Localizarea propusă de Nicolae Iorga a fost acceptată si de alți istorici, precum Nicolae A. Constantinescu, Victor Motogna, Ştefan Ştefănescu, I.N. Mailat şi alţii.
O altă localizare, agreată de numeroşi istorici, este aceea conform căreia confruntarea munteano-maghiară din noiembrie 1330 ar fi avut loc în Loviştea, între Sălătrucu şi Perişani, în defileul de la Pripoare-Perişani sau în arealul Boişoara-Câineni. In acest sens s-au exprimat Ion Conea, Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, generalul Radu Rosetti, Barbu Câmpina, Nicolae Constantinescu, Ştefan Pascu, Ştefan Ştefănescu, Ion Ionaşcu, Petru Demetru Popescu, Andrei Pandrea, Florin Constantiniu, Marcel D. Popa, Nicolae Stoicescu, Florian Tucă, Manole Neagoe, Doru Moţoc, Vasile Alexandrescu, Gheorghe Romanescu, Alexandru Madgearu, Corneliu Părăuşanu, Florin Epure, Dumitru Dumitrescu, Dumitru (Dem) Moţoc şi alţii.
O serie de istorici, bazați pe cronicile maghiare, care afirmă că după înfrângere Carol Robert nu s-a mai oprit până la Timişoara şi de aici până la Vişegrad, susţine că bătălia munteano-maghiară din 1330 s-a dat în Banatul de Severin. Asemenea opinii au formulat Bogdan Petriceicu Hasdeu, care menţionează „catastrofa regelui Carol Robert pe la 1330 în codrii Severinului”. Alţi autori, precum Patriciu Dragalina, Constantin Rezachevici sau Neagu Djuvara, au optat pentru localizarea în aceeaşi regiune, respectiv în cheile Crainei, între Orşova şi Mehadia.
O altă regiune propusă pentru localizarea bătăliei dintre Basarab I şi Carol Robert a fost valea Oltului. În favoarea localizării confruntării în această regiune s-au pronunţat printre alţii Gheorghe Popa-Lisseanu, Petre P. Panaitescu, precum şi istoricul maghiar Pál Engel, acesta fiind de părere că lupta a avut loc în pasul Turnu Roşu. Alături de localizările prezentate în istoriografia românească s-au conturat şi alte puncte de vedere cu privire la localizarea confruntării munteano-maghiare din noiembrie 1330. Ilie Minea a propus localizarea pe drumul Târgovişte-Câmpulung, probabil în zona satului Stoeneşti din judeţul Argeş, Nicolae al Lupului, Posada Gurenilor din judeţul Gorj, Mihai Mărculescu, Valea Prahovei, între localităţile Comarnic şi Sinaia, Florian-Micu Smărăndescu, Posada Prahovei. Alături de opiniile prezentate, există şi cele ale unor istorici, uneori chiar ale celor care s-au exprimat clar pentru o localizare sau alta, care evită să se pronunţe categoric în acest sens. Astfel de opinii au exprimat Augustin Bunea, Nicolae Iorga, Nicolae Stoicescu, Florian Tucă, Şerban Papacostea, Nicolae Densuşianu, George Coşbuc, Alexandru Gh. Savu.
În ceea ce ne privește, într-un studiul publicat în 2012, care ne-a servit, de altfel, ca bază al acestui articol, am propus ca posibil loc de desfășurare a bătăliei Defileul Topologului. Argumentația adusă în sprijinul acestei opinii o vom prezenta în continuare. Excludem însă de la început pretenţia că localizarea pe care o propunem noi este una irefutabilă.
De ce Defileul Topologului.
Din punctul nostru de vedere, în organizarea ambuscadei întinsă forţelor maghiare Basarab I a fost obligat să aibă în considerare câteva aspecte de natură militară şi geografică, precum efectivele armatei regale şi identificarea unui loc situat pe rutele posibile de repliere a acesteia spre Transilvania, care să permită prinderea ei în capcana pregătită. Totodată, domnul muntean era in imposibilitatea organizării unei ambuscade înainte de a cunoaşte rezultatul final al campaniei maghiare şi ruta de retragere a oştilor regale spre Transilvania. Acest lucru a fost posibil numai după ce Carol Robert, înţelegând că nu-l putea atrage pe domnul Țării Românești într-o confruntare decisivă, „a ordonat o împăcare cu Bazarad”, care i-a dat asiguraări „că va asculta de rege şi că va da regelui şi tuturor oamenilor săi siguranţa de a se întoarce acasă şi că-i va arăta un drum drept”. Abia după stabilirea acestor înţelegeri Basarab I a putut alege locul ambuscadei. Referitor la efectivele forţelor maghiare, sursele de care dispunem sunt extrem de inconsistente. Mai multe diplome regale emise în anii care au urmat confruntării susţin că la campania din toamna anului 1330, regele Ungariei susţine că a participat la campania din Ţara Românească cu „o parte a oastei noastre”, cu „oastea noastră”, cu „puternica noastră oaste” cu „toată puterea oastei noastre”. La rândul său, Chronicon pictum consemnează că regele „şi-a adunat o mare oaste”, dar nu „toată puterea sa armată”. În absența unor informații certe, diferiţi autori au propus diverse cifre pentru estimarea oastei maghiare. Autorii Enciclopediei Române, înregistrează pentru efectivele oastei maghiare, cifra de circa 30.000 de oameni. Nicolae Stoicescu şi Florian Tucă au conchis că armata lui Carol Robert „ar fi numărat circa 10.000 de oameni”, cifră care, în opinia noastră, este cea mai plauzibilă.
Câteva considerații asupra propunerilor de localizare făcute de diverşi specialişti credem că se impun. Localizarea bătăliei în Banatul Severinului - cea mai lungă rută de revenire în Transilvania pentru care suveranul maghiar ar fi putut opta - este exclusă, cel puţin, din două puncte de vedere:
1) prin alegerea lungului drum al Severinului, Carol Robert şi-ar fi supus oastea unor noi privaţiuni în prag de iarnă, în condițilein care, pe lângă lungimea sa, zona fusese devastată de forţele regale în timpul ofensivei, ea ne mai fiind capabilă să asigure subzistenţa trupelor;
2) alegând ca loc al ambuscadei Severinul, aflat sub stăpânire maghiară, domnul Ţării Româneşti ar fi riscat să fie prins între forţele comandate de Carol Robert, care reveneau din Ţara Românească, şi cele care rezidau în Banatul de Severin.
În ceea ce priveşte drumul Câmpulung-Bran, suntem de părere că localizarea bătăliei în această regiune este exclusă prin faptul că obiectivul lui Carol Robert la revenirea din Țara Românească nu a fost Braşovul sau Ţara Bârsei, ci Sibiul. Din aceleaşi considerente excludem și localizarea confruntării din noiembrie 1330 pe valea Prahovei sau Dâmboviţei. Pe drumul Câmpulung-Bran nu există zone care să corespundă celei descrisă în sursele documentare şi literare drept loc al confruntării.
Referitor la regiunea Loviştei, cea mai mare parte din cei circa 35 km cât măsoară traseul propus este un drum de coastă, situaţie în care nimic nu ar fi putut opri forţele maghiare, care puteau fi atacate doar dintr-o singură parte, să se replieze la baza pantei. Singurul defileu este cel de la Perişani-Pripoare cu o lungime de circa 3-3,5 km, lat de circa 4-6 m, care ar fi permis o deplasare de front a patru oameni. În contextul acestore realității geografice, armata maghiară de circa 10.000 de oameni s-ar fi întins pe distanţă de peste 5 km, care ar fi crescut proporţional, dacă efectivul forţelor regale ar fi fost mai mare. În acest caz, prinderea în totalitater a ei în ambuscadă ar fi fost imposibilă.
Acelaşi inconvenient ca şi defileul Perişani-Pripoare, îl prezintă defileul de pe valea Argeşului, din zona Căpăţâneni-Arefu, lung cam tot de 3 km. În ceea ce ne priveşte, considerăm de altfel, puţin probabilă ca după devastarea reşedinţei domneşti de la Argeş, fără a reuşi să-l determine pe Basarab I să se angajeze într-o luptă decisivă, Carol Robert să se fi hazardat în această zonă într-o acţiune de cucerire a turnului de la Poienari, cum susțin unii autori. Studierea posibilelor rute de repliere a forţelor maghiare spre Transilvania, în regiunea Sibiului, ne relevă faptul că, cel puţin, din punct de vedere geografic, o singură zonă îndeplineşte condiţiile menţionate: defileul Topologului. Cu o lungime de circa 8 km şi cu o pantă medie de aproximativ 2%, cu numeroase rupturi, acesta are o lăţime la bază care variză aproximativ între 10 şi 60 m, inclusiv albia râului omonim. Defileul, care trecea printre Munţii Frunţi sau Muntişor (1.534 m altitudine) şi Munţii Poiana Spinului (1.359 m) asigura legătura între Depresiunea Sălătrucului şi Culoarul Central Făgărăşan (lărgirea Pojorii), încadrat la nord de Munţii Făgăraşului. Străjuit până la baza albiei de pereţi împăduriţi, defileul, „un abrupt prăpăstios” (local cu pante mai mari de 35o), cu „stâncării şi abrupturi pe care se manifestă procese de dezagregare”, era străbătut, aşa cum reiese din unele lucrări, de un drum al oilor, respectiv un drum de căruţe cu o lăţime ce nu putea depăşi 5-6 m, care urma cursul râului Topolog. În locurile în care acesta se lărgea, ostaşii munteni au ridicat acele „prisăci (indagines)” la care fac constant referire sursele literare şi documentare de care dispunem. Conform calculelor făcute de N. Stoicescu şi Fl. Tucă, o asemenea lăţime a drumului nu permitea o lăţime a coloanei de marş mai mare de patru oameni, având un interval, în adâncime, de circa 2 m, ceea ce făcea ca armata regală de circa 10.000 de oameni se eşaloneze pe o distanţă de aproximativ 5 km.
Trupele maghiare plecate de la Argeş, conduse, foarte probabil, de călăuze muntene, au pătruns în Defileul Topologului prin nordul Depresiunii Sălătrucului.
Aproape sigur, primul atac al forţelor Ţării Româneşti s-a produs imediat după pătrunderea întregii armate maghiare în defileu. Cronicarul german Peter von Duisburg relatează că „ţăranii ţinutului acela tăiară pe jumătate cu fierăstraie arborii pădurii prin care ungurii trebuiau să treacă la întoarcere, astfel încât dacă ar fi căzut unul să-l atingă pe altul şi să-l doboare şi tot aşa în continuare. De aici şi faptul că intrând ungurii în pomenita pădure, că şi sus-amintiţii ţărani mişcară copacii ca să cadă unul peste altul şi astfel toţi cei doborâţi dintr-o parte şi cealaltă striviră marea mulţime a ungurilor”.

Copacii doborâţi şi pietrele aruncate de luptătorii munteni au blocat, atât retragerea, cât şi înaintarea forţelor maghiare, conducând, probabil, şi la fragmentarea acestora în corpuri separate, obligate să se apere independent fără a se putea ajuta între ele. Deruta forțelor maghiare, agravată de pierderile suferite şi de panica generată de imposibilitatea de a înainta sau de a se retrage, le-a făcut incapabile de o ripostă puternică. Foarte probabil, cu unele întreruperi, luptele au durat până sâmbăta la vecernie, când, apropiindu-se duminica, „ziua Domnului”, au fost suspendate.
Un al doilea atac al românilor, urmând acelaşi tipar ca şi precedentul, trebuie să se fi produs lunea, dar în partea de nord a defileului. Acţiunea lor a fost mult uşurată de faptul că în această zonă, defileul Topologului se îngusta considerabil. Probabil, acum Carol Robert s-a aflat în pericol de moarte. Pentru a se salva, regele, consemnează Chronicon pictum Vindobonense, „îşi schimbase însemnele armelor sale, cu care s-a îmbrăcat Desev, fiul lui Dionisie, pe care crezându-l vlahii a fi însuşi regele l-au omorât cu cruzime. Şi însuşi regele de abia a scăpat cu câţiva inşi”.
Forţele maghiare, care au reuşit să străpungă încercuirea românilor, au debuşat spre dreapta într-o depresiune a Culoarului Central Făgărăşan, cunoscută sub denumirea de Lărgirea Pojorii, unde, dată fiind configuraţia terenului, nu mai puteau fi atacate de români. De aici, prin şaua Culmii Poiana Lungă, situată la circa 1.100 m altitudine, dar suficient de largă, Carol Robert şi resturile armatei sale au putut pătrunde în Depresiunea Loviştei, de unde au revenit în Transilvania.
Bibliografie
- V. Alexandrescu, Posada 9-12 noiembrie 1330. O strălucită biruinţă militară cu implicaţii decisive în afirmarea statalităţii româneşti, în „Lupta întregului popor. - Revistă română de istorie militară”, 4 (18), 1988.
- L. Badea, Gh. Niculescu, S. Roată, M. Buza, M. Sandu, Unităţile de relief ale României, I, Carpaţii Meridionali şi Munţii Banatului, Bucureşti, 2001.
- Antonii Bonfinii, Rerum Ungaricarum decades quatuor cum dimidia, Francofurti, MDLXXXI.
- A. Bunea, Stăpânii Ţării Oltului, Cluj-Napoca, 2010.
- Călători străini despre Ţările Române, vol. II, îngrijit de Maria Holban, M.M. Alexandrescu-Dresca Bulgaru, Paul Cernovodeanu, Bucureşti, 1970.
- Chronicon Budense, post elapsos ab editione prima rarissima Tercentos Sexaginta Quinque annos, textum recognovit Iosephus Podhradczky, Budae, 1838.
- Chronicon Dubnicense cum Codicibus Sambuci Acephalo et Vaticano, cronicisque Vindobonensi picto et Budensi accurante collatum, recensuit et praefatus est M. Florianus, Lipsiae, 1884.
- Chronicon Hungarorum Posoniense e Cod. Ms. Chartaceo Capituli Poson., Budae, 1852.
- Chronicon pictum Vindobonense (Cronica pictată de la Viena), edidit G. Popa-Lisseanu, în G. Popa-Lisseanu, Fontes Historiae Daco-Romanorum (Izvoarele istoriei românilor), vol. XI, Bucureşti, 1935.
- Chronicon Posoniense, în Chronica Minora, recensuit et disquisitionem, M. Florianus, Budapestini, 1885.
- B. Câmpina, Șt. Pascu 1964, Desăvârşirea procesului de formare a statului feudal Ţara Românească şi consolidarea sa, în Istoria României, vol. II, Bucureşti, 1964.
- I. Conea, Ţara Loviştei. Geografie istorică, Bucureşti, 1935.
- I. Conea, Cercetări geografice în istoria românilor. I. Pe Olt; în Oltenia, Bucureşti, 1938.
- N.A. Constantinescu, Bătălii mari ale românilor. I. Bătălia de la Posada, 1330, 9-12 noiembrie, Bucureşti, 1930.
- N. Constantinescu, Basarab I şi contribuţia sa la consolidarea Ţării Româneşti, în „Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie «A.D. Xenopol» din Iaşi”, XXIII/2, 1986.
- Fl. Constantiniu, M.D. Popa, Epoca Medie, în Istoria României în date, coord. C.C. Giurescu, Bucureşti, 1971.
- G. Coşbuc, Din Ţara Basarabilor, Bucureşti, 1911.
- P.I. Cruceană, Puncte de vedere privind localizarea Posadei, „Revista de Istorie”, 33, 1980, 10, p. 1971-1979.
- N. Densuşianu, Istoria militară a poporului român, Bucureşti, 2002.
- N. Djuvara, Thocomerius-Negru Vodă. Un voivod de origine cumană la începuturile Ţării Româneşti, Bucureşti, 2007.
Ioannis Długossi seu Longini, Historiae Polonicae libri XII, tomus primus, Lipsiae, MDCCXI.
- P. Dragalina, Din istoria Banatului Severin, vol. I, Caransebeş, 1899.
- Documenta Romaniae Historica, D. Relaţii între Ţările Române, vol. I (1222-1456), Bucureşti, 1977.
- D. Dumitrescu, Potenţialul turistic al reliefului, în Enciclopedia judeţului Vâlcea, vol. I: Prezentare generală, Râmnicu-Vâlcea, 2010.
- Enciclopedia României[1]
- Pál Engel, Regatul Sfântului Ştefan. Istoria Ungariei medievale 895-1526, Cluj-Napoca, 2006.
- Fl. Epure, Basarab I. Bătălia de la Posada, în Enciclopedia judeţului Vâlcea, vol. I: Prezentare generală, Râmnicu-Vâlcea, 2010.
C.C. Giurescu, Probleme controversate în istoriografia românească, Bucureşti, 1977.
- C.C. Giurescu, Istoria românilor, vol. I: Din cele mai vechi timpuri până la moartea lui Alexandru cel Bun (1432), Bucureşti, 2007.
- C.C. Giurescu, D.C. Giurescu, Istoria românilor, vol. 1. Din cele mai vechi timpuri până la întemeierea statelor româneşti, Bucureşti, 1975.
- B.P. Hasdeu, Istoria critică a românilor, Bucureşti, 1999.
- I. Ionaşcu, Formarea statului feudal Ţara Românească, în Şt. Pascu, I. Ionaşcu, C. Cihodaru, Gh. Georgescu-Buzău, Istoria medie a României, partea întâi (sec. al X-lea-sfârşitul sec. al. XVI-lea), Bucureşti, 1966.
- N. Iorga, Istoria armatei româneşti, Bucureşti, 1970.
- N. Iorga, Carpaţii în luptele dintre români şi unguri, în Idem, Studii asupra Evului Mediu românesc, Bucureşti, 1984.
- N. Iorga, Istoria românilor, vol. III: Ctitorii, Bucureşti, 1993.
- S. Iosipescu, Românii din Carpaţii Meridionali la Dunărea de Jos de la invazia mongolă (1241-1243) până la consolidarea domniei a toată Ţara Românească. Războiul victorios purtat la 1330 împotriva cotropirii ungare, în „Constituirea statelor feudale româneşti”, Bucureşti, 1980, p. 41-95.
- S. Iosipescu, Bătălia de la Posada (9-12 noiembrie 1330). O contribuţie la critica izvoarelor istoriei de început a principatului Ţării Româneşti, „Revista Istorică”, serie nouă, XIX, 2008, 1-2, p. 59-82.
- S. Iosipescu, Despre locul bătăliei de la 9-12 noiembrie 1330, p. 1-3[2] - Al. Lapedatu, Două cetăţi româneşti: Poenari şi Dâmboviţa. Schiţe istorice, în „Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice”, 3, 1910, 12.
- I. Lupaş, Atacul regelui Carol Robert contra lui Basarab cel Mare 1330, extras din „Anuarul Comisiunii Monumentelor Istorice. Secţia pentru Transilvania”, Cluj, 1932.
- Al. Madgearu, Castrum Argyas: Poenari sau Curtea de Argeş, în Studia varia în honorem Professoris Ştefan Ştefănescu octogenarii, Bucureşti-Brăila, 2009.
- Al. Madgearu, Bătălia dintre Basarab I şi Carol Robert de Anjou (9-12 noiembrie 1330), în P. Otu (coord.), 100 de mari bătălii din istoria României, Bucureşti, 2009.
- I.N. Mailat, Cititorii ne scriu despre Posada, Rovine, Vicina, în „Magazin Istoric”, V, 1971, 10 (55).
- M. Mărculescu, Cititorii ne scriu despre Posada, Rovine, Vicina, în „Magazin Istoric”, V, 1971, 10 (55).
- V. Mărculeț, I. Mărculeț, Considerații asupra localizării confruntării munteano-maghiare din 9-12 noiembrie 1330, în „Anuarul Muzeului Marinei Române”, XV, 2012.
- I. Minea, Războiul lui Basarab cel Mare cu regele Carol Robert (noiembrie 1330), în „Cercetări Istorice”, V-VII, 1929-1931.
- V. Motogna, Iarăşi lupta de la Posada, în „Revista Istorică”, IX, 1923.
- D. Moţoc, Unde s-a semnat actul de naştere a Ţării Româneşti. Contribuţii la localizarea bătăliei din 9-12 noiembrie 1330, în „File Vâlcene”, 1972.
- D. Moţoc, Două studii, Râmnicu-Vâlcea, 2003.
- C. Murgescu, Drumurile unităţii româneşti. Drumul oilor. Drumurile negustoreşti, Bucureşti, 1996.
- M. Neagoe, Mari bătălii din istoria lumii, Craiova, 1971.
- Nicolae al Lupului, Posada Gurenilor. Povestiri din alte vremi, Craiova, 1929.
- D. Onciul, Mircea cel Bătrân şi posesiunile lui, în Idem, Scrieri istorice, vol. II, Bucureşti, 1968.
- P.P. Panaitescu, Introducere la istoria culturii româneşti. Problemele istoriografiei române, Bucureşti, 2000.
- A. Pandrea, Medic în Boişoara, Bucureşti, 1967.
- A Pandrea, Cititorii ne scriu despre Posada, Rovine, Vicina, în „Magazin Istoric”, V, 1971, 10 (55).
- A. Pandrea, Unde s-a dat bătălia de la Posada, în „Argeş”, VII, 1972, 3/70.
- Ş. Papacostea, 1330: Strălucită victorie a libertăţii româneşti, în „Magazin Istoric”, XIV, 1980, 12 (165).
- Şt. Pascu, N. Constantinescu, Şt. Ştefănescu, Cucerirea independenţei Ţării Româneşti şi a Moldovei, în Istoria românilor, vol. III: Genezele româneşti, Bucureşti, 2010.
- C. Părăuşanu, Posada Perişanilor, strălucită victorie a libertăţii româneşti, p. 1-4[3]
- Peter von Dusburg, Chronicon Terrae Prussiae, în Scriptores Rerum Prissicarum: die Geschichtsquellen der Prussichen Vorzit bis zum Untergange der Ordenscherrschaft, herausgegeben von Th. Hirsch, M. Töppen und E. Strehlke, Erster Band, Leipzig, 1861.
- Gh. Popa-Lisseanu, Introducere la Chronicon Pictum Vindobonense (Cronica pictată de la Viena), în Fontes Historiae Daco-Romanorum (Izvoarele istoriei românilor), vol. XI, Bucureşti, 1937.
- P.D. Popescu, Basarab I, Bucureşti, 1975.
- C. Rezachevici, Patru zile de aprigă înfruntare (9-12 noiembrie 1330), în „Magazin Istoric”, XIV, 1980, 12 (165).
- C. Rezachevici, Localizarea bătăliei dintre Basarab I şi Carol Robert (1330): în Banatul de Severin (I), în „Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie «A.D. Xenopol» din Iaşi”, XXI, 1984.
- C. Rezachevici, Localizarea bătăliei dintre Basarab I şi Carol Robert (1330): în Banatul de Severin (II), în „Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie «A.D. Xenopol» din Iaşi”, XXII/2, 1985.
- C. Rezachevici, Două precizări pe marginea unor recente publicaţii. I. În legătură cu localizarea bătăliei din 1330 dintre Basarab I şi Carol Robert, în „Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie «A.D. Xenopol» din Iaşi”, XXV/1, 1988.
- C. Rezachevici, Lupta lui Basarab I cu Carol Robert în Banatul de Sevrin, în „Magazin Istoric”, serie nouă, XXV, 1991, 4 (289).
- C. Rezachevici, Cronologia critică a domnilor din Ţara Românească şi Moldova a. 1324-1881, I. Secolele XIV-XVI, Bucureşti, 2001.
- Gh. Romanescu, Marile bătălii ale românilor, Bucureşti, 1982.
- R. Rosetti, Istoria artei militare a românilor până la mijlocul secolului al XVII-lea, Bucureşti, 2003.
- Al. Gh. Savu, Războiul de apărare al Ţării Româneşti împotriva Ungariei (1330), în Istoria militară a poporului roman, vol. I: Din cele mai vechi timpuri până în secolul al XIV-lea, Bucureşti, 1984.
- Fl.-M. Smărăndescu, Lupta lui Basarab I cu Carol Robert pe Valea Prahovei, în „Magazin Istoric”, serie nouă, XXV, 1991, 4 (289).
- Henricus Spondanus, Annalium Ecclesiasticorum Eminentissimi Cardinalis Caesarii Baronii Continuatio ab anno MCXCVII quo is desiit ad finem MDCXLVI, tomus primus, Ticini, MDCLXXV.
- N. Stoicescu, Fl. Tucă, Semnificaţia istorică a bătăliei de la Posada, în „Revista de Istorie”, 33, 1980, 10.
- N. Stoicescu, Fl. Tucă, 1330 Posada, Bucureşti, 1980.
- Şt. Ştefănescu, Ţara Românească de la Basarab I „Întemeietorul” până la Mihai Viteazul, Bucureşti, 1970.
- Joannis de Thwrócz, Chronica Hungarorum, în Scriptores Rerum Hungaricarum veteres ac genuini, cura et studio Joannis Georgii Schwandtner, pars prima, Vindobonae, MDCCLXVI.
- A.D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, vol. II. De la întemeierea Ţărilor Române până la moartea lui Petru Rareş, Bucureşti, 1986.
------------------------------------------------------
[2] http://www.cetăţi.medievistica.ro/