„Alo, aici Radio Bucureşti!, România”, au fost primele cuvinte ce s-au rostit pe postul naţional de radio, la 1 noiembrie 1928, ora 17:00. Profesorul Dragomir Hurmuzescu, inițiatorul radiofoniei româneşti a inaugurat cu apelul său postul naţional de radio, după care a urmat un recital de versuri, compuse de Horia Furtună, în care radioul românesc era socotit „Un suflet nou”. Programul a mai cuprins: muzică, informații din presă, buletine meteo și vești din lumea sportului. La microfon au vorbit: Tudor Arghezi, Gala Galaction, Liviu Rebreanu, Tudor Vianu, Ion Finteșteanu, Constantin Nottara și alte personalități din viața culturală și politică a vremii. Deşi începuturile radiofonice sub formă de radiotelegrafie şi radiotelefonie pot fi plasate pentru România în 1908, totuşi adevărata trecere la radiofonie, din punct de vedere tehnic s-a realizat abia în 1925, iar din punct de vedere instituţional, abia în 1928 când a fost înființată  societatea de difuziune radiofonică, care a realizatprima emisiune oficială în prima zi  a lunii noiembrie. Așadar, la început de brumar, radiofonia românească a aniversat 85 de ani de la inaugurare. Este un prilej de a stărui asupra rolului radioului în casele și-n viețile românilor.

Radio România a fost de-a lungul timpului reper de bază, un element constitutiv al istoriei recente a țării. Actul de înființare a fost semnat de Regele Ferdinand. Deci s-a născut în regalitate, a străbătut etape tulburi de existență, războiul, apoi perioada ateo-comunistă, dar și zbuciumul, căutarea de sens a societății românești de după 1990.  Pentru mulți Radioul românesc a fost sfătuitor, rază de lumină și speranță. Mă gândesc cu emoție la frații noștri care au trăit drama războiului: cu câtă nerăbdare așteptau veștile de pe front ori cu câtă bucurie au primit vestea terminării atrocităților celei de-a doua conflagrații mondiale? Curajul și patriotismul angajaților postului de radio au constituit jertfa lor puse în slujba neamului. Unii radiofoniști au plătit cu viața slujind dorinței de aduce în casele și sufletele românilor speranță și bucurie. Iată o întâmplare grăitoare în acest sens: primul studio teritorial a fost inaugurat la Chișinău, în 1939. După doar un an trupele bolșevice cotropeau capitala Basarabiei. Radiofoniștii aflați în studio au riscat să mențină emisia cu prețul propriei lor vieți. Sovieticii i-au capturat și împușcat, aruncați fiind în mai multe gropi comune.

După ce țara a fost răpită de regimul totalitar, românii oropsiți, dornici de adevăr, dreptate și libertate, au căutat să evadeze măcar pe calea undelor, ascultând cu nestăvilită sete posturile de radio „Vocea Americii” sau „Europa liberă”, în timp ce postul național de radio trecea prin cenzură și aprigă suferință, ca după 1990 să redevină ceea ce fusese odinioară, prietenul milioanelor de români. Pe lângă știri, informații utile, promovarea culturii și științei, radioul românesc a promovat chiar de la început și valorile sfintei noastre Ortodoxii  cu o impusă întrerupere dictată de regimul comunist ateu.

Fără a greși, cred că activitatea radioului înseamnă diaconie a comunicării, care cheamă la comuniune. Radioul are principalul instrument de lucru cuvântul, derivat din latinescul convenctus, care semnifică adunare. Aceasta înseamnă că funcţia cea dintâi a cuvântului este de a aduna laolaltă oamenii. Este o mare răspundere pentru felul în care folosim cuvântul. Însușii Mântuitorul Hristos ne-a prevenit că fiecare dintre noi vom da seama de cuvintele folosite în comunicarea cu semenii. Atunci când rostim cuvântul pentru a-i apropia pe oameni, pentru a-i apropia de Dumnezeu şi întreolaltă, săvârşim o faptă bună. De aceea radioul îşi împlineşte sensul său înalt numai atunci când slujeşte adevăratei realităţi, când are o putere ziditoare, deoarece menirea fundamentală a cuvântului divin şi a celui profan este aceea de a ctitori persoana umană întru frumuseţe spirituală, întru bine, adevăr, frumos şi dreptate.

Toate acestea trebuiesc observate mai ales astăzi, când în viteza în care trăieşte, omul nu mai are putere să se aplece asupra tuturor cuvintelor care îl înconjoară. Aşa ajungem să nu mai fim atenţi nici cum vorbim, nici ce vorbim. Apoi, nicicând omenirea nu a tipărit atâtea cuvinte, niciodată nu a lansat în eter atâtea vorbe ca în contemporaneitate. Consiliului Național al Audiovizualului prezintă o cifră uimitoare: în România sunt aprox. 633 posturi de radio. Între ele, cel al Patriarhiei Române, Radio Trinitas, a început să emită din seara zilei de 17 aprilie 1998, în Vinerea Patimilor, prima transmisiune în direct fiind cea a Deniei Prohodului Domnului de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi.  Unii au pus la zid inițiativa Bisericii de a folosi undele radio în misiunea ei de propovăduire a Cuvântului dumnezeiesc, neînțelegând că, în contextul secularizării Biserica nu se mai poate limita la propovăduirea adevărurilor de credinţă numai de la înălțimea amvonului ci, pe lângă activitatea misionară în spitale, azile, în orfelinate, în penitenciare sau în unităţile militare, mesajul Evangheliei trebuie făcut cunoscut, cu toata puterea, prin toate mijloacele de comunicare în masă, prin urmare și prin radio. De aceea Radio Trinitas și-a câștigat foarte repede locul în societatea românească prin rolul său multiplu: promovează credinţa adevărată, şi viața creştin ortodoxă, realizează educaţie moral-religioasă, susține cultura românească în context naţional şi internaţional, inițiază și sprijină  activităţi educative pentru protejarea naturii şi a mediului înconjurător, susține dialogul cu alte Biserici şi instituţii care apără şi cultivă demnitatea persoanelor umane şi valorile spirituale izvorâte din iubirea omului faţă de Dumnezeu şi oameni[1].

Notă - Arhim. Mihail Daniliuc este egumenul Schitului Vovidenia-Neamț, Custode al Casei Memoriale Visarion Puiu și Muzeului Mihail Sadoveanu, cadru didactic la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi”- Mănăstirea Neamț.

Aranjament grafic - I.M.

---------------------------------------------