Intrând în război de partea Antantei, în virtutea Convenţiei politice şi militare dintre România şi Antanta din 4/17 august 1916, armata română a declanşat campania militară prin atacul din noaptea de 14/27 – 15/28 august 1916 asupra Austro-Ungariei şi a pătruns cu succes în Transilvania. În scurt timp însă, trupele austro-germane – numeroase, bine dotate şi cu experienţă de luptă – au obligat forţele armate române să se retragă. Înaintarea trupelor Puterilor Centrale a fost oprită cu grele sacrificii, după ce ele au ocupat o parte considerabilă din teritoriul României. Situaţia politică dezastruoasă în care s-a pomenit România după câteva luni de la intrarea ei în război, existând pericolul dispariţiei statului român, a provocat exodul populaţiei peste hotarul de est al ţării. Informaţii referitoare la acest exod sunt prezente într-o serie de documente de arhivă şi, mai cu seamă, în paginile publicaţiilor periodice chişinăuene de epocă, de unde le redăm în continuare. Deja în luna noiembrie 1916, oficialităţile ţariste au dat unele directive în privinţa măsurilor care urmau a fi luate în vederea întâmpinării refugiaţilor români şi acordării asistenţei necesare. Aceasta devine cunoscut din telegrama expediată la 26 noiembrie/9 decembrie 1916 comitetelor executive (upravelor) ale zemstvelor judeţene de către administratorul guberniei Basarabia, Arseniev, în care se menţiona: „Prin intermediul unei telegrame, guvernatorul general al Odesei a înştiinţat că au fost elaborate următoarele itinerare pentru deplasarea refugiaţilor români pe drumuri de ţară: 1. De la Brăneşti, plasa Sculeni, spre Făleşti, Bălţi, Soroca, Iampol, staţia Vapnearka, Braţlav, Skvira, Kiev. 2. De la Ungheni, Ţuţora şi Drenceni spre Biliceni, Ştefăneşti, staţia Râbniţa, staţia Slobodka, Olgopol, Uman, Zvenigorodka, Boguslav, Pereiaslav sau Boguslav, Kanev, dacă acolo va fi pod peste Nipru. 3. De la Sărata-Răzeşi, Leova şi Fălciu spre Gura Galbenei, Chişinău, Dubăsari, staţia Birzula, Ananiev, Olviopol, Novomirgorod, Cerkas. 4. De la Reni spre Bolgrad, Manzâr, Bender, Tiraspol, staţia Razdelnaia, Berezovka, Voznesensk, Elisavetgrad, Kremenciug sau, în cazul dacă la Kremenciug nu este pod peste Nipru pentru mijloacele de circulaţie, de la Solonoe spre Krivoi Rog, Ekaterinoslav. Vă comunic această informaţie pentru a lua cunoştinţă de ea şi pentru a dispune în regim de urgenţă privitor la amenajarea în calea refugiaţilor a punctelor sanitare şi de alimentare"[1].

Printr-o telegramă suplimentară, trimisă comitetelor executive în aceeaşi zi, Arseniev le-a comunicat despre dispoziţia guvernatorului general: „În viitorul apropiat se aşteaptă deplasarea refugiaţilor români. Aceştia urmează să fie orientaţi din Basarabia în interiorul Rusiei, spre est şi nord-est, pe drumuri de ţară, conform itinerarelor elaborate, care au fost comunicate în telegrama anterioară. Deoarece de la râul Prut duc doar două căi ferate, suprasolicitate pentru transportare, urmează ca masa principală a refugiaţilor să fie îndreptată exclusiv pe drumuri de ţară, trimiţând în garniturile de vagoane goale care se înapoiază doar refugiaţii fără cai. Întrucât itinerariile elaborate pentru deplasarea pe drumuri de ţară au direcţia spre nodurile liniei ferate Odesa-Jmerinka, atunci refugiaţii, în cazul dacă se va reuşi, vor fi îmbarcaţi în aceste staţii în vagoane, iar dacă nu se va reuşi, atunci refugiaţii se vor deplasa pe drumuri de ţară până la Nipru, spre locurile de trecere. În mod urgent este necesar de a amenaja la pichetele de grăniceri de la Prut puncte sanitare de primire în vederea supunerii refugiaţilor unui control medical, izolării şi tratării persoanelor cu boli infecţioase. Este necesar de a amenaja ospătării în punctele de primire pentru a-i alimenta pe refugiaţi, de a pregăti furaj, paie pentru caii şi boii refugiaţilor. Ar fi bine de organizat înregistrarea refugiaţilor"[2]. Puncte sanitare şi de alimentare urmau să fie amenajate peste fiecare 15-20, cel mult 25 de verste. În acest context, guvernatorul general a remarcat că „înaintarea refugiaţilor prin Basarabia trebuie să decurgă intensiv, după cum este posibil, pe drumuri de ţară şi pe căile ferate de la Reni şi Ungheni"[3]. Problemele privind organizarea asistenţei care urma să fie acordată refugiaţilor români au fost abordate în cadrul consfătuirilor reprezentaţilor organizaţiilor pentru refugiaţii de la sud, desfăşurate în zilele de 26, 29 şi 30 noiembrie (stil vechi) şi 7/20 decembrie 1916, la Odesa, şi pe data de 5/18 decembrie 1916, la Chişinău, din şirul organizaţiilor respective făcând parte Uniunea Zemstvelor din toată Rusia, Uniunea Oraşelor, Zemstva din Basarabia şi altele. În conformitate cu rezoluţiile acestor reuniuni, Zemstva din Basarabia îşi asumase sarcina de a dota şi a deservi punctele sanitare şi de alimentare pentru refugiaţi, pe parcursul deplasării lor prin Basarabia[4].

Din protocolul consfătuirii cu privire la problemele legate de evacuarea şi alimentarea refugiaţilor români ce a avut loc la Odesa în zilele de 26, 29 şi 30 noiembrie 1916, aflăm că la această întâlnire de lucru au fost prezenţi: V.A. Semionov, împuternicitul principal interimar al organizaţiei Iugobejeneţ[5], B.K. Arseniev, guvernatorul interimar al Basarabiei, colonelul?[6], reprezentantul Nacivoso-ului, reprezentantul căilor ferate (numele nu este indicat), C.A. Mimi, preşedintele Comitetului Executiv al Zemstvei Guberniale a Basarabiei, G. Podolţev, reprezentantul Comitetului principesei Tatiana, G. Brodski, împuternicitul Crucii Roşii, P.K. Linicenko, O.O. Rizeman şi S.S. Nalbandov, împuterniciţii Zemsoiuz-ului[7], I.I. Kraskovski şi G. Evseev, împuterniciţii Sogor-ului[8], şi I.N. Leşcinski, reprezentantul Secţiei Asistenţă Populaţiei a Zemsoiuz-ului Iuzfront[9]-ului [10]. În cadrul şedinţelor au fost dezbătute următoarele chestiuni: alimentarea refugiaţilor, măsurile medico-sanitare, înregistrarea, îmbarcarea în vagoane, măsurile de protecţie a copiilor, itinerarele refugiaţilor, îmbrăcăminte, cumpărarea vitelor şi altele. În urma dezbaterii problemei referitoare la repartizarea mai raţională a activităţilor legate de aranjarea refugiaţilor şi oportunitatea întrebuinţării mijloacelor şi forţelor aflate la dispoziţia instituţiilor şi organizaţiilor care participau la aceste şedinţe, asistenţa a considerat necesar să distribuie activităţile în modul următor:
1. Organizaţia Iugobejeneţ şi-a luat asupra sa:
a) partea financiară împreună cu direcţia centrală din Odesa;
b) reprezentarea pe lângă guvernatorii guberniilor Basarabia, Herson şi Podolia.
2. De a cere guvernatorilor guberniilor Basarabia, Herson şi Podolia să-şi asume concursul:
a) să detaşeze poliţia rurală;
b) să trimită căruţe la corvoadă pentru transportarea refugiaţilor;
c) să repartizeze încăperi pentru refugiaţii bolnavi.
3. Servirea refugiaţilor să fie distribuită între Zemstva din Basarabia şi organizaţiile de pe front în conformitate cu planul următor:
a) Zemstva din Basarabia îşi ia asupra sa organizarea ajutorării refugiaţilor, în timpul deplasării lor pe teritoriul Basarabiei, prin amenajarea punctelor medicale şi de alimentare, precum şi alte modalităţi de acordare a ajutorului;
b) Zemsoiuz-ul Iuzfront-ului are sub controlul său două căi de navigaţie de la sud şi va organiza înregistrarea şi acordarea ajutorului medico-sanitar şi de alimentare; Sogor-ul Iuzfront-ului se va îngriji de refugiaţii care se vor deplasa pe cele două căi de la nord, până la intrarea lor în Basarabia şi după ieşirea de pe teritoriul ei.
4. Participarea Crucii Roşii se poate manifesta prin amenajarea punctelor de alimentare la staţiile intermediare ale căilor ferate.
5. Secţia din Odesa a Comitetului principesei Tatiana îşi asumă tutelarea a 100 de copii refugiaţi[11].

În protocol s-a mai specificat că acţiunile încredinţate Zemstvei din Basarabia, Zemsoiuz-ului şi Sogor-ului pot fi realizate cu condiţia dacă va fi acordat de urgenţă suportul financiar corespunzător. Din acest motiv, participanţii la consfătuire au decis să-i solicite împuternicitului principal interimar al Iugobejeneţ-ului să intervină în privinţa obţinerii creditului necesar, al cărui mărime, în momentul respectiv, nu putea fi determinată, deoarece nu existau date cu privire la numărul refugiaţilor. Ţinând cont, însă, de costul, stabilit prin experienţa precedentă, a utilajului şi deservirii unui refugiat, în proporţie de o rublă pe zi, şi de cifra probabilă a refugiaţilor de 100 000, asistenţa a adoptat rezoluţia de a întreprinde demersul pentru a i se pune la dispoziţia Zemstvei Guberniale din Basarabia, Zemsoiuz-ului şi Sogor-ului un avans în mărime de 2 000 000 de ruble[12]. La consfătuire s-a discutat şi problema privind obţinerea vagoanelor pentru transportarea inventarului, materialului şi produselor pentru amenajarea punctelor. Reprezentantul Nacivoso-ului şi cel al căilor ferate au declarat în acest sens că, la început, există posibilitatea de a pune la dispoziţie 50 de vagoane. În plus, reprezentantul Nacivoso-ului a dat asigurări că, pentru deplasarea refugiaţilor, pot fi utilizate vagoanele de marfă care se întorc goale de la front. De asemenea, a fost acceptată propunerea preşedintelui Comitetului Executiv al Zemstvei Guberniale a Basarabiei de a introduce unele modificări în planul itinerarelor de deplasare a refugiaţilor români, elaborat de Naştabokr[13]. Din protocolul consfătuirii din 5 decembrie 1916 aflăm că la întrunirea de la Chişinău au asistat: B.K. Arseniev, guvernatorul interimar al Basarabiei, C.A. Mimi, preşedintele Comitetului Executiv al Zemstvei Guberniale a Basarabiei, M.S Glavce, preşedintele Comitetului Executiv al Zemstvei Judeţene Chişinău, V.I. Anghel, preşedintele Comitetului Executiv al Zemstvei Judeţene Orhei, P.G. Gore, împuternicitul Crucii Roşii, S.S. Nalbandov, împuternicitul Zemsoiuz-ului, I.I. Kraskovski, împuternicitul Sogor-ului, şi I.N. Leşcinski, preşedintele Secţiei Asistenţă Populaţiei a Zemsoiuz-ului Iuzfront-ului. Participanţii la şedinţă şi-au propus să supună unei discuţii mai detaliate măsurile de acordare a ajutorului refugiaţilor români, elaborate în cadrul şedinţelor de la Odesa din 26, 29 şi 30 noiembrie 1916. Drept consecinţă, asistenţa a formulat următoarele concluzii:
- 1. Pentru a organiza cât mai reuşit acţiunea, este necesar de a stabili o legătură directă între Zemstva Gubernială a Basarabiei şi împuternicitul principal interimar pentru aranjarea refugiaţilor români.
- 2. De a cere împuternicitului principal interimar pentru aranjarea refugiaţilor români să propună Crucii Roşii să participe la ajutorarea refugiaţilor, conform planului elaborat în cadrul consfătuirii de la Odesa din 26, 29 şi 30 noiembrie 1916.
- 3. De a distribui organizarea ajutorului pentru refugiaţii români între Zemstva din Basarabia, Zemsoiuz şi Sogor[14].
Rezultatele reuniunii de la Chişinău au fost raportate în cadrul consfătuirii de la Odesa din 7 decembrie 1916, care şi-a ţinut lucrările în prezenţa lui V.A. Semionov, împuternicitul principal interimar pentru aranjarea refugiaţilor români, K.I. Basnin, împuternicitul Iugobejeneţ-ului, O.O. Rizeman şi S.S. Nalbandov, împuterniciţii Zemsoiuz-ului, şi I.N. Leşcinski, preşedintele Secţiei Asistenţă Populaţiei a Zemsoiuz-ului Iuzfront-ului. În baza hotărârilor adoptate la Chişinău, participanţii la această rundă de consultări au convenit să introducă în planul de organizare a ajutorului prevăzut pentru refugiaţii români următoarele completări şi modificări:
- 1. Zemstva Basarabiei să se pună în legătură directă cu împuternicitul principal interimar pentru aranjarea refugiaţilor români în privinţa problemelor relative la ajutarea refugiaţilor români.
- 2. În calitate de şefi ai drumurilor de ţară vor fi desemnate persoane care cunosc căile de comunicaţie locale.
- 3. De a-l ruga pe împuternicitul principal al Crucii Roşii să clarifice în ce constă participarea Crucii Roşii la acţiunea de ajutare a refugiaţilor români, având în vedere planul de acordare a acestui ajutor, elaborat de către Zemstva Basarabiei şi organizaţiile obşteşti în cadrul consfătuirii de la Chişinău din 5 decembrie 1916. 4. De a aproba planul, elaborat minuţios, al reţelei de instituţii pentru servirea refugiaţilor români[15].
Dosarul consultat conţine doar schema reţelei de instituţii al itinerarului II, pe care o reproducem mai jos[16].

La 2/15 ianuarie 1917, ziarul chişinăuean de expresie rusă Viaţa Basarabiei comunica cititorilor că prin staţia de cale ferată Razdelnaia a trecut primul tren cu oameni politici români împreună cu familiile sale. Unii au plecat spre Petrograd, Moscova şi alte centre. O altă parte s-a îndreptat spre Odesa[17]. „Cei din urmă refugiaţi, se mai menţionează în paginile ziarului, inclusiv persoanele care ocupă o situaţie politică importantă, au declarat că trimiterea deputaţilor şi a familiilor acestora în Rusia nu înseamnă un început de evacuare a camerelor legislative, ci este determinată de necesitatea de a dezaglomera capitala, care suferă din cauza dificultăţilor alimentare şi suprapopulării ei"[18]. În timpul conversaţiei pe care a întreţinut-o Radovici, „fostul ministru al comerţului, actualul deputat, director al Băncii Naţionale" a României, acesta a rugat să fie dezminţite zvonurile despre iminenta strămutare a Guvernului României în Rusia. Însăşi Radovici a fost trimis în delegaţie în Rusia, în fruntea unei comisii guvernamentale, compusă din 15 deputaţi şi 20 de funcţionari, pentru a stabili care sunt posibilităţile de a aşeza în guberniile de sud un număr însemnat de refugiaţi[19]. Peste patru zile, acelaşi ziar a anunţat că, în virtutea dispoziţiei emise de către autorităţi, refugiaţii din România, doritori de a se stabili în Chişinău, pot rămâne aici, cu condiţia ca ei să nu pretindă la ajutor din partea secţiei locale a Comitetului principesei Tatiana. Potrivit acestei surse, mulţi refugiaţi români se instalau în Chişinău, angajându-se la diferite locuri de muncă[20]. Totodată, prin intermediul acestui număr al ziarului s-a mai adus la cunoştinţă că punctul de alimentare pentru refugiaţii din România a fost mutat de către comitetul orăşenesc de ajutorare a refugiaţilor din casa lui Şarov de pe strada Munceşti în casa lui Streapci de pe strada Svecinaia[21], colţ cu strada Aleksandrovskaia[22]. Sosit la Odesa, senatorul român Dimitrescu a negat informaţiile apărute de curând în ziare cum că Odesa şi alte oraşe din sudul Rusiei au fost vizitate de funcţionari români cu scopul de a cerceta clădirile destinate pentru adăpostirea miniştrilor români şi a altor instituţii superioare, aflate la Iaşi. „După spusele senatorului, în prezent nu există necesitatea de a transfera aceste instituţii din Iaşi şi, în viitorul apropiat, nu se prevede o asemenea transferare"[23].

Conform ştirilor primite de la Petrograd, citim în Viaţa Basarabiei din 11/24 ianuarie 1917, „12 500 de boy scout-işti români, însoţiţi de conducătorii lor", au trecut frontiera Imperiului Rus. „Grupaţi în detaşamente nu prea mari, ei se îndreaptă spre oraşul B., situat la o distanţă de 70 de verste de graniţa noastră, unde li s-a propus să se adune pentru a merge mai departe în Rusia. Prin ordin imperial, misiunea de a se îngriji de ei i-a fost încredinţată generalului Voeikov, iar guvernatorilor li s-a poruncit să decidă unde să-i cazeze"[24]. Despre aceasta s-a scris şi în paginile gazetei chişinăuene de limbă română Cuvânt moldovenesc, de unde cităm: „După ştirile din Petrograd, 12 500 de copii români, care fac parte din organizaţia cercetaşilor, au trecut graniţa rusească de la Prut şi, în frunte cu învăţătorii lor, se îndreaptă pe jos spre oraşul basarabean Bălţi"[25]. Viaţa Basarabiei din 11/24 ianuarie 1917 mai informa că prin oraşul Ekaterinoslav a trecut un val de refugiaţi români. Toţi erau îndreptaţi spre sate, unde agricultorii români urmau să-i înlocuiască pe prizonieri la lucrările agricole[26]. A doua zi, Viaţa Basarabiei a comunicat suplimentar în privinţa boy scout-iştilor români că Direcţia Căilor Ferate din Sud-Vestul Rusiei a primit prin telegraf de la minister următorul ordin: „Din Iaşi a plecat în formaţie de marş spre staţia Bălţi a căilor ferate de sud-vest 12 000[27] de boy scout-işti români. Binevoiţi a dispune să fie trimise la staţia Bălţi 12 trenuri pentru a transporta boy scout-iştii români în Rusia"[28]. La 12/25 ianuarie 1917, Leviţki, responsabil de amenajarea punctelor de alimentare, i-a expediat lui M.S. Glavce, preşedintele Comitetului Executiv al Zemstvei Judeţene Chişinău, o telegramă cu următorul conţinut: „Conform instrucţiunii primite din Bender, eu am deschis puncte de alimentare în Nemţeni, Bujor, Lăpuşna şi îi voi trimite pe refugiaţi spre punctul din Hânceşti al Comitetului Executiv al Zemstvei"[29]. Pe data de 14/27 ianuarie 1917, Comitetul Executiv al Zemstvei Guberniale a Basarabiei a anunţat Comitetul Executiv al Zemstvei Judeţene Chişinău că împuternicitul principal pentru organizarea ajutorării refugiaţilor români a solicitat să fie informat ce a întreprins Zemstva din judeţul Chişinău în privinţa înzestrării căilor de deplasare a refugiaţilor în limitele judeţului, adică a itinerarului al II-lea (prima direcţie: Leova, Cărpineni, Hânceşti, Bardar, Chişinău; a doua direcţie: Nemţeni, Zberoaia, Nisporeni, Lozova, Vorniceni, Străşeni, Chişinău)[30].

Prin telegrama din 16/29 ianuarie 1917, semnată de Kovaliov, Comitetul Executiv al Zemstvei Judeţene Chişinău a fost rugat să comunice de urgenţă amplasamentele punctelor sale de alimentare, subliniindu-se, totodată, că valul refugiaţilor se intensifică[31]. Potrivit ştirii difuzate prin intermediul ziarului Viaţa Basarabiei, Comitetul special pentru reglementarea evacuării instituţiilor guvernamentale româneşti a solicitat două trenuri speciale pentru zilele de 16/29 ianuarie şi 20 ianuarie/2 februarie 1917. În acest context, şeful secţiei din Basarabia[ ] a informat Direcţia Căilor Ferate de Sud-Vest că trimisul Rusiei în România a cerut ca plecarea trenurilor din Iaşi să fie fixată nu pentru zilele de 16 şi 20 ianuarie, ci – 18 şi 22 ianuarie[32]. „Din pricina că românii germanofili, citim în Cuvânt moldovenesc din 18/31 ianuarie 1917, răspândesc zvonuri cum că între români şi ruşi s-au iscat mari neînţelegeri şi că ruşii se poartă rău cu românii bejenari, stăpânirea românească l-a însărcinat pe Păunescu să cerceteze viaţa românilor bejenari în Rusia. Interesându-se de aproape de starea bejenarilor români, Păunescu a găsit că ei se află în cea mai bună stare"[33]. Pentru autorităţile ruse, refugiaţii români reprezentau o sursă de aprovizionare a armatei sale. Astfel, în cadrul şedinţei Comitetului de achiziţionare a vitelor pentru armată al Zemstvei Guberniale a Basarabiei, desfăşurată în una din zilele anterioare datei de 20 ianuarie/2 februarie 1917, C.A. Mimi, care prezida şedinţa, le-a comunicat celor prezenţi că comandantul garnizoanei a permis zemstvei, ca urmare a cererii înaintate de aceasta, de a achiziţiona de la refugiaţii din România care trec pe teritoriul Basarabiei 3 000 de capete de vite cornute şi 10 000 de oi. Potrivit explicaţiei date în ziar referitor la această informaţie, până la ora respectivă, refugiaţii posedau puţine vite, deoarece ele erau achiziţionate pe loc de către unităţile armatei ruse şi organizaţiile Crucii Roşii[34]. Între timp, ministrul Afacerilor Interne al Rusiei a dat publicităţii regulile de călătorie a românilor în Rusia. Aceştia, la trecerea frontierei ruse, erau obligaţi să prezinte paşaportul, alte acte pe care le aveau asupra sa, să declare, la cererea reprezentanţilor organelor puterii de stat, sumele de bani deţinute, care, la înapoierea în România, trebuiau să nu fie mai mari decât cele introduse în Rusia. Fiecare persoană avea dreptul să ia cu sine un bagaj cu greutatea de 85 kg. În acest context, oficialităţile ruse au propus refugiaţilor din România să nu se oprească în Petrograd, Moscova, Odesa, Kiev şi Ekaterinoslav, cere sunt centre foarte populate, recomandându-le pentru acest scop oraşele Poltava, Harkov, Saratov, Herson. S-a permis stabilirea (în primul grup de oraşe, după cum se poate înţelege din textul ziarului) doar a persoanelor oficiale, membrilor parlamentului şi a familiilor acestora. Persoanelor private le-a fost acordată libertatea să locuiască în Rusia unde doresc[35]. Pe lângă aceasta, ziarul mai aducea la cunoştinţă că în a doua jumătate a lunii ianuarie, între Iaşi, Odesa şi Kiev urmau să circule zilnic 2-3 trenuri, iar doritorii de a pleca în Rusia trebuiau să se înscrie din timp.

După cum vestea Viaţa Basarabiei din 22 ianuarie/4 februarie 1917, Direcţia Principală a Căilor Ferate din Rusia l-a pus la curent pe şeful Direcţiei Căilor Ferate de Sud-Vest că împăratul a aprobat referatul ministrului Afacerilor Externe cu privire la intensificarea evacuării instituţiilor guvernamentale ale României, membrilor camerelor legislative şi a exponenţilor societăţii înalte. Luând în considerare această decizie, Direcţia Principală a Căilor Ferate i-a ordonat Direcţiei Căilor Ferate de Sud-Vest să sporească numărul de vagoane trimise la Iaşi şi Ungheni[36]. În acelaşi timp, împuternicitul Secţiei din Kiev a Uniunii Oraşelor din toată Rusia, sosit la Chişinău, a închiriat casa fostului proprietar I.M. Sârbu, situată la colţul străzilor Kiev[37] şi Inzov[38], ca local pentru punct de alimentare a refugiaţilor[39]. Pe data de 24 ianuarie/6 februarie 1917, guvernatorul Basarabiei a primit de la împuternicitul principal pentru evacuarea României o telegramă cu următorul text: „Senatorul Zaseadko telegrafiază că, după informaţiile primite, la 20 ianuarie, în Rusia au venit până la 20 000 de boy scout-işti români"[40]. Comunicându-i-se textul acestei telegrame, Comitetul Executiv al Zemstvei Guberniale a Basarabiei, prin adresa din 25 ianuarie/7 februarie 1917, i-a indicat Comitetului Executiv al Zemstvei Judeţene Chişinău ce să întreprindă în privinţa refugierii populaţiei din România: „Aşadar, având în vedere începerea evacuării României, Comitetul Executiv al Zemstvei Guberniale solicită Comitetului Executiv al Zemstvei Judeţene Chişinău să treacă imediat la amenajarea căilor trasate în planul itinerarelor aprobat de către statul major"[41]. A doua zi, Comitetul Executiv al Zemstvei Guberniale a Basarabiei i-a remis Comitetului Executiv al Zemstvei Judeţene Chişinău rezoluţiile consfătuirilor de la Odesa şi Chişinău referitoare la refugiaţii români şi itinerarele aprobate de statul major pentru a-i servi drept călăuză în activitatea sa, asigurându-l, concomitent, că Zemstva Gubernială a Basarabiei dispune de un avans pentru acoperirea cheltuielilor suportate de judeţe în legătură cu amenajarea traseelor şi servirea refugiaţilor[42].
----------------------------------------------------
[1]   Arhiva Naţională a Republicii Moldova (în continuare, ANRM), F. 70, inv. 1, d. 313, f. 1.
[2]   Ibidem, f. 2.
[3]   Ibidem, f. 3.
[4]   Ibidem, f. 4.
[5]   Югобеженец – Refugiatul de sud.
[6]   Loc rupt în document.
[7]   Земсоюз (abreviere) – Земский Союз (Uniunea Zemstvelor).
[8]   Согор (abreviere) – Союз Городов (Uniunea Oraşelor).
[9]   Юзфронт (abreviere) – Юго-Западный Фронт (Frontul de Sud-Vest).
[10]  ANRM, F. 70, inv. 1, d. 313, f. 15.
[11] Ibidem, f. 15-15v.
[12] Ibidem, f. 15v-16.
[13] Ibidem, f. 16. Наштабокр (abreviere) – Начальник Штаба Округа (Şeful Statului Major al Districtului Odesa).
[14]  ANRM, F. 70, inv. 1, d. 313, f. 10.
[15] Ibidem, f. 11.
[16] Ibidem, f. 12-13.
[17]  Проезд румынских деятелей, în „Бессарабская жизнь", nr. 2 din 2 ianuarie 1917, p. 4.
[18] Ibidem.
[19]  Ibidem.
[20] Бессарабская жизнь, nr. 5 din 6 ianuarie 1917, p. 4.
[21] Azi, strada Ciuflea.
[22] În prezent, bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt.
[23] Бессарабская жизнь, nr. 6 din 8/21 ianuarie 1917, p. 3.
[24] Бессарабская жизнь, nr. 9 din 11 ianuarie 1917, p. 2.
[25] Cuvânt moldovenesc, nr. 5 (205) din 15 ianuarie 1917, p. 4.
[26] Бессарабская жизнь, nr. 9 din 11 ianuarie 1917, p. 2.
[27] Conform sursei.
[28] Румынские бойскауты, în „Бессарабская жизнь", nr. 10 din 12/25 ianuarie 1917, p. 4.
[29] ANRM, F. 70, inv. 1, d. 313, f. 6.
[30] Ibidem, f. 7.
[31] Ibidem, f. 5.
[32] În sursă nu se precizează cui era subordonată secţia respectivă.
[33] Cuvânt moldovenesc, nr. 6 din 18 ianuarie 1917, p. 4.
[34] Бессарабская жизнь, nr. 18 din 20 ianuarie 1917, p. 3.
[35] Правила отъезда румын в Россию, în „Бессарабская жизнь", nr. 19 din 21 ianuarie 1917, p. 2.
[36] К эвакуации Румынии, în „Бессарабская жизнь", nr. 20 din 22 ianuarie 1917, p. 3.
[37] Astăzi, str. 31 August 1989.
[38] Actualmente, str. S. Lazo.
[39] Бессарабская жизнь, nr. 20 din 22 ianuarie 1917, p. 4.
[40] ANRM, F. 70, inv. 1, d. 313, f. 9.
[41] Ibidem.
[42] Ibidem, f. 14.