Apelul inculpaţilor
Se face apelul inculpaţilor, fiind prezenţi: Ionel Dumitrescu, zis Dimitrescu, Romulus Dianu, Romulus Seişeanu, Ilie Rădulescu, Ilie Popescu-Prundeni, Alexandru Hodoş, Radu Demetrescu-Gyr; fiind absenţi: Pamfil Şeicaru, Stelian Popescu, Grigore Manoilescu, Gabriel Bălănescu, Pan M. Vizirescu, Aurel Cosma şi Dobre Ion zis Nichifor Crainic.
Ionel Dumitresacu, zis Dimitrescu, 40 de ani, născut în Bucureşti, avocat, ziarist.
Romulus Dianu: Vârsta 40 ani, născut în Bucureşti, de profesie ziarist şi scriitor, domiciliat în Bucureşti, str. Arhitect Mincu nr 9.
Romulus Seişteanu: Vârsta 60 de ani, născut în Tecuci, de profesie ziarist, domiciliat în Bucureşti.
Ilie Rădulescu : Vârsta 46 ani, născut în 1898, în comuna Mihăiţă-Dolj, de profesie ziarist, domiciliat în Bucureşti.
Ilie Popescu-Prundeni: Vârsta 38 ani, născut în comuna Prundeni-Vâlcea, de profesie ziarist, domiciliat în Bucureşti str. Mitropolitul Iosif nr. 1.
Alexandru Hodoş: Vârsta 51 ani, născut în Bucureşti, profesiunea ziarist, domiciliat în str. Ciprian nr.14.
Radu Demetrescu-Gyr: Vârsta 40 ani, născut în CâmpuLung, jud. Muscel, profesiune fost conferenţiar universitar, scriitor, fără domiciliu.
Preşedintele: Să se dea citire actelor de acuzare.
Se dă citire jurnalului Consiliului de Miniştri de trimitere a acuzaţiilor în judecata Tribunalului Poporului. Se dă citire actului de acuzare privind pe acuzaţii: Pamfil Şeicaru, Ionel Dumtrescu, Romulus Dianu, Romulus Seişeanu, Ilie Rădulescu, Ilie Popescu-Prundeni, Alexandru Hodoş, Radu Demetrescu-Gyr, Grigore Manoilescu, Gabriel Bălănescu, Pan M. Vizirescu şi Aurel Cozma. Se dă citire actului suplimentar de acuzare privitor la Ilie Rădulescu. Se dă citire actului de acuzare împotriva acuzaţilor: Dobre Ion, zis Nichifor Crainic şi Stelian Popescu.
Interogatoriul Acuzaţilor
Preşedintele: Dumitrescu Ion, câtă vreme aţi exercitat profesiunea de ziarist şi la care ziar?
Dumitrescu I.: Am început în 1928, am fost redactor la „Curentul", iar în Septembrie 1940, când a venit „revoluţia" legionară, am hotărât să mă retrag din presă; au fost unele stăruinţe din partea „camarazilor" gazetari ca să scriu din nou, am scris două articole generale despre legionari.
Preşedintele: Aţi publicat în ziarul „Curentul" din 10 Ianuarie 1938 „Primii noştri zece ani" care conţinea elogii la adresa lui Pamfil Şeicaru?
Dumitrescu I.: Erau aduse elogii directorului, redactorilor, etc.
Preşedintele: Din Iulie 1943 până în Iunie 1944, l-aţi urmat pe Antonescu în inspecţiuni în interiorul ţării şi aţi scris reportagii de război?
Ac. Ion Dumitrescu: Da.
Preşedintele: Este exact că făceaţi apologia lui Ion Antonescu?
Ac. Ion Dumitrescu: Nu, domnule preşedinte. „Mareşalul" îşi făcea singur apologia. Eu reproduceam „numai".
Preşedintele: Recunoaşteţi că aţi scris articole în ziarul „Curentul" în care atacaţi Liga Naţiunilor şi instituţiile democratice?
Ac. Ion Dumitrescu: Am denunţat infirmităţile Ligii Naţiunilor.
Ac. Romulus Dianu: Am debutat în 1925 şi am fost cronicar literar la ziarul Rampa.
Mai târziu am fost timp de un an redactor al ziarului naţional-ţărănesc „Dreptatea". După aceia mi-am făcut stagiul militar şi înapoindu-mă din armată mi s'a oferit un loc la „Curentul" unde am rămas până în preajma evenimentului dela 23 August 1944.
Al treilea acuzat
Preşedintele: Acuzatul următor:
Grefierul Colac: Romulus Seişeanu
Preşedintele: Este exact că în timpul războiului aţi scris cronici de război şi din când în când articole de fond?
Romulus Seişeanu: Da. În ziarul Universul şi în „Curentul" din 1943-44
Preşedintele: Este exact că făceaţi la radio cronica militară săptămânală?
Romulus Seişeanu: Da, în urma invitaţiei directorului general al Radio- Difuziunii
Preşedintele: Recunoaşteţi că în cursul anului 1943 şi al anului 1944 aţi încercat în diverse articole, în cronica războiului dela radio să minimalizaţi rezultatele tactice şi strategice obţinute de Aliaţi pe câmpul de luptă, pentru a susţine războiul împotriva Aliaţilor, deşi în acel moment orice om de bună credinţă era convins că războiul Axei era pierdut?
Romulus Seişeanu: Spune că era „sincer" în cele ce scria şi vorbea cu privirea la „lipsa de importanţă" a succeselor aliate.
Al patrulea acuzat
Să fie interogat Radu Demetrescu-Gyr. Câtă vreme aţi exercitat profesiunea de ziarist, şi la ce ziare aţi colaborat?
Radu Demetrescu-Gyr: Colaborarea mea în presă a fost din luna Octombrie 1937 şi până la 15 Aprilie 1938, în paginile „Bunei Vestiri". Am mai avut apoi o epocă de gazetărie, de 4 luni fără ceva, în 1943, epoca August-Noembrie.
Preşedintele: La ce ziar?
Radu Demetrescu-Gyr: „Capitala"
Preşedintele: Pentru activitatea legionară aţi fost pedepsit?
Radu Gyr: Recunoaşte că a fost membru al mişcării legionare, şi că a fost condamnat, după vechime.
Preşedintele: Recunoaşteţi că la 3 Ianuarie 1941 aţi trimis o adresă Ministerul Artelor în care arătaţi că, în prezent - datorită măsurilor dvs energice - nu funcţionează ca trupe minoritare de teatru decât una germană în Sibiu?
Radu Gyr: În faţa actului trebuie să recunoască.
Preşedintele: Recunoaşteţi că în articolul „Amurgul unei bestii" din 15 Ianuarie 1933 atacaţi pe ministrul Iamandi?
Radu Gyr: Era un ton violent de polemică, nu un îndemn la asasinat.
Preşedintele: Recunoaşteţi că în articolul „Fabricanţii de venin" apare evidentă tendinţa pentru dictatură, dvs. arătându-vă antidemocrat şi antisemit?
Radu Gyr: „Evreismul în cultură", nu am atacat pe omul evreu, n'am atacat o rasă pe bază de „misticism"
Preşedintele: Recunoaşteţi că sunteţi autorul unor versuri şi imnuri, care îndeamnă tineretul la asasinate şi atrocităţi?
Radu Gyr: Versurile mele sunt strict „lirice".
Acuzator public Vicol: Este acuzatul autorul cântecelor legionare, pe care le cântau legionarii pe toate străzile?
Radu Gyr: Da.
Acuzator public Vicol: Care au fost consecinţele acestor cântece, o să vedem la proces.
Radu Gyr: Patru sunt ale mele.
Consoarta lui Brucan: „Ei sunt doar nişte vânduţi, nişte nemernici"
În ziua de 3 iunie 1945, în acest proces şi-a făcut simţită prezenţa acuzatorul public Alexandra Sidorovici, cea care avea să-i devină soţie unui dintre creierele loviturii de stat din '89, Silviu Brucan, redactor-şef la „Scânteia" şi presupus agent KGB. Despre această Alexandra Sidorovici se ştie că a ajuns ulterior adjunct-şef de catedră la Catedra de marxism-leninism de la Institutul Politehnic din Bucureşti, dar a mai ocupat şi funcţiile de secretar general al Ministerului Minelor şi Petrolului (1948-1958) sau, culmea, secretar general al Uniunii Femeilor Democrate Române din 1948. Dar mai bine se vedem exact ce reda presa vremii despre această zi când, în stil bolşevic, viitoarea doamnă Brucan vitupera asupra ziariştilor: „În şedinţa de Vineri dim., are cuvântul d-na acuzator ing. Alexandra Sidorovici. D-sa începe arătând cum a încercat propaganda hitleristă să insufle poporului numai câteva idei simple, adică mai exact, una singură: ura. Ura pentru englezi, ruşi; evrei, ura faţă de democraţie. Pentru a face pe oameni să urască, a inventat pericole cari trebuiesc distruse, spre a nu fi noi distruşi de ele. Şi această propagandă a fost făcută la ordinul lui Hitler şi al slugii lui, Antonescu, de aceşti ziarişti care s-au numit «naţionalişti», dar cari, punându-se în slujba unei cauze străine de neamul nostru, au susţinut distrugerea poporului român, târându-l într-un război la remorca hitlerismului. Ei au fost puşi în mişcare de banul străin transmis prin călăul Killinger. Ei poartă vina pieirii a sute de mii dintre cei mai buni fii ai ţării. Nu se poate ca ei să nu fi ştiut că oamenii pe cari îi preamăreau erau jefuitori şi criminali. Ei nu pot invoca o ideologie. Ei sunt doar nişte vânduţi, nişte nemernici, tocmiţi să răspândească ideea hitleristă. Şi cât de odioasă pare fapta ziariştilor din faţa dumneavoastră şi a celor plecaţi în Germania ca să se pună la adăpost de răsplata cuvenită - unde totuşi pedeapsa îi va ajunge - atunci când comparăm atitudinea lor cu atitudinea eroică a ziariştilor patrioţi, a ziariştilor democraţi. Dar nu trebuie să ne ducem departe, în străinătate, în Uniunea Sovietică sau în Franţa, ca să găsim exemple eroice. Să evocăm exemplul luminos al lui Alexandru Sahia, ziarist şi luptător; n-avem decât să evocăm exemplul plin de dârză conştiinţă patriotică şi cetăţenească al ziaristului şi luptătorului Miron Constantinescu, care a înfruntat teroarea Siguranţei şi a temniţelor şi şi-a pus talentul condeiului în serviciul poporului! Voi trece acum la analizarea crimelor lotului de acuzaţi, care-mi revin mie", scria în ediţia de la 3 iunie 1945 ziarul „Universul". „Dece scria la «Curentul» dacă nu a vrut să susţină războiul hitlerist? Dece ai scris aşa cum ai scris?"
Cei mai mulţi „clienţi" ai nevestei lui Brucan au fost jurnaliştii de la „Curentul". Ura acesteia se răsfrângea în special şefului acestui ziar, Pamfil Şeicaru, refugiat în Germania după actul de la 23 august 1944, când România a fost pusă la picioarele U.R.S.S.-ului lui Stalin. Despre acest episod al inculpării jurnaliştilor de la „Curentul", acelaşi ziar „Universul", devenit între timp de factură bolşevică, sorbea în scris în rechizitoriu acesteia. „În ce priveşte acuzatul Hodoş, care încă din 1935 a susţinut schimbarea politicii externe a României şi întronarea politicei hitleriste, spune apărarea că nu a mai scris până la 1940 niciun articol. Este foarte just. Am arătat acest lucru în rechizitoriul meu, dar subliniez încă o dată că tocmai în 1941, la declanşarea războiului criminal, Hodoş revine în presă şi deslănţuie o nouă furtună de articole care susţin războiul criminal şi trădător. Unde? Tocmai în «Curentul». De ce a făcut acest lucru? L-am întrebat în faţa dvs, la interogatoriu şi nu a putut să răspundă, pentru că nu exista răspuns valabil. Sunt de părerea maestrului Ionescu că trebuie examinată viaţa întreagă a unui om şi că trebuie examinată viaţa întreagă a lui Hodoş. Dar dacă o examinăm, vedem că există o perfectă continuitate între debutul său alături de Goga, de întreaga colaborare la ziarul care apărea sub banderolă purtând cu emblemă ura de rasă şi activitatea sa din 1941 de la «Curentul», iar de mai târziu de la «Capitala». Când maiestrul Ionescu încerca să-l desvinovăţească pe Hodoş spunând că era supravegheat sălbatec pe sbirul Şeicaru care nu-l lăsa să scrie cum voia, îl întrebăm: De ce scria la «Curentul», dacă nu a vrut să susţină războiul hitlerist? Dece ai scris aşa cum ai scris? De altfel, exemplul ziariştilor democraţi despre care am vorbit în rechizitoriul meu dovedeşte că nimic nu obliga pe ziarist să scrie atunci când nu vroia, deasemeni nimic nu-l putea împiedica să scrie când vroia, să combată războiul lui Hitler, atunci când nu voia să-l servească. În ce priveşte pe ac. Radu Gyr, ţin să precizeze că este trimis în faţa Tribunalului pentru proza ce a scris şi în care a susţinut sistemul legionar, regimul antonescian şi războiul criminal de cotropire a lui Hitler. Repet cuvintele acuzatorului public Vicol care l-a acuzat pe Gyr că a dat concursul său „moral" mişcării huliganice legionare. Când un om de litere cunoscut, un scriitor se alătură unei asemenea mişcări, desigur aduce un aport moral. De acest lucru este acuzat Gyr. Eri s-a plâns amarnic acuzatul că a fost trimis pe front, că a suferit acolo, că a venit bolnav. Ei bine, dacă nu i-a plăcut să se ducă pe front, de ce a susţinut acel războiu care a trimis pe front mii şi milioane de tineri împotriva intereselor naţionale ale României? Singur nu s-a dus nimeni de bună voie. Dintre criminalii de războiu pe care îi aveţi de judecat astăzi unul nu a vrut să meargă pe front însă a trimis pe ceilalţi ca să moară pentru războiul lui Hitler", scria „Universul" în ediţia din 4 iunie 1945.
- Va urma -