Sentinţa: de la degradare civică, la moarte

La numai două zile distanţă, „Universul", ziarul care a relatat pas cu pas acest proces al marilor „criminali de breaslă", scria că „domnul consilier" Ţabrea, preşedintele acestui „tribunal al poporului", în fapt un pluton juridic de execuţie, pronunţa sentinţa: „Eri dim. la ora anunţată, sala de şedinţe era ocupată până la ultimul loc. În altă sală, judecătorii au intrat în deliberare. Orele se scurg anevoios şi nervozitatea celor din sală creştea. Se fac prognosticuri asupra sentinţei, mai ales de reprezentanţii presei. La ora 13 apar judecătorii. Sobrii, unul câte unul îşi ocupă locurile, rămânând totuşi în picioare. În sală se face tăcere, ca într-o reculegere. Apoi d. preşedinte Ilie Ţabrea, calm, începe citirea sentinţei. E luat, pe rând, fiecare acuzat şi, după ce vina sa este încadrată de o seamă de articole, i se citeşte şi osânda", este descrisă atmosfera înainte de sentinţă. Tribunalul poporului decidea atunci la ce pedepse vor trebui să se supună inculpaţii:
„1. Pamil Şeicaru, pentru că a părăsit ţara natală şi s-a pus în slujba inamicilor României, a atacat prin viu grai aliaţii ţării, pedeapsa cu moartea, iar pentru faptul de crimă pentru dezastrul ţării, se pedepseşte cu detenţiune grea pe viaţă, iar conform art 1. din Codul penal, se aplică pedeapsa cea mai grea. Osebit, mai este condamnat la confiscarea întregii averi, afară de cea provenită din succesiuni.
2. Ionel Dumitrescu, pentru crimă de dezastrul ţării, fiindcă s-a pus în slujba hitlerismului şi fascismului, la detenţiune grea pe timp de 20 de ani, degradare civică zece ani şi confiscarea averii soţiei şi descendenţilor
3. Romulus Dianu, pentru crimă de contribuţie la dezastrul ţării şi instigare la crime de război, la 20 de ani detenţiune grea, 10 ani degradare civică şi confiscarea averii.
4. Romulus Şeişanu, pentru aceleaşi vini, la detenţiune pe viaţă, zece ani degradare civică şi confiscarea averii.
5. Ilie Rădulescu, condamnat cu majoritate de şapte voturi pentru instigare la crime de război, la muncă silnică pe viaţă şi zece ani degradare civică, iar pentru contribuţie la dezastrul ţării, condamnat în unanimitate la detenţiune grea pe viaţă, aplicându-i-se conform Codului penal, pedeapsa cea mai grea; condamnat deasemeni la confiscarea averii, aflată atât pe numele său, al soţiei şi descendenţilor, afară de cea provenită din succesiuni.
6. Ilie Popescu-Prundeni, pentru crimă de dezastrul ţării, la detenţiune grea pe viaţă şi confiscarea averii.
7. Al. Hodoş, pentru crima de contribuţie la dezastrul ţării, la 20 de ani detenţiune, zece ani degradare civică şi confiscarea averii.
8. Radu Demetrescu-Gyr, pentru crimă de contribuţie la dezastrul ţării, la 12 ani detenţiune riguroasă, cinci ani degradare civică şi confiscarea averii.
9. Grigore Manoilescu, pentru că a părăsit ţara natală şi s-a pus în slujba inamicilor României, ca ministru al propagandei în guvernul Horia Sima, la pedeapsa cu moartea, iar pentru contribuţie la dezastrul ţării, la detenţiune grea pe viaţă şi confiscarea averii. I se va aplica pedeapsa cea mai grea.
10. Gabriel Bălănescu, pentru crimă de contribuţie la dezastrul ţării, la detenţiune grea pe viaţă, degradare civică pe zece ani şi confiscarea averii.
11. Pan Vizirescu, pentru crimă de contribuţie la dezastrul ţării la detenţiune grea pe viaţă, degradare civică pe zece ani şi confiscarea averii.
12. Aurel Cosma, pentru crimă de contribuţie la dezastrul ţării, la detenţiune grea pe viaţă, zece ani degradare civică şi confiscarea averii.
13. Ion Dobre zis Nichifor Crainic, pentru crimă de dezastrul ţării, la detenţiune grea pe viaţă, zece ani degradare civică şi confiscarea averii.
14. Stelian Popescu, pentru crimă de contribuţie la dezastrul ţării, la detenţiune grea pe viaţă, zece ani degradare civică şi confiscarea averii personale, a soţiei, şi descendenţilor, afară de cea provenită din succesiuni".

Pamfil Şeicaru, reabilitat de Ceauşescu

Personalitate complexă şi controversată, fondatorul ziarului „Curentul", Pamfil Şeicaru, plecat din ţară la 9 august 1944 la sfatul mareşalului Antonescu, înaintea nefastei zile de 23 august 1994, nu a apucat să fie ucis aşa cum îşi dorea soţia bolşevică a lui Brucan. În lucrarea istoricului Gheorghe Buzatu, intitulată „Nicolae Ceauşescu - biografii paralele, stenograme, agende, cuvântări secrete, dosare inedite, procesul şi execuţia", (Colecţia OPERA OMNIA, 2011), acesta a descris cum unul dintre primele acte ale lui Ceauşescu după preluarea Partidului Comunist a fost să îl graţieze pe Pamfil Şeicaru. Prin Decretul Consiliului de Stat al R.S.R. (păstrat secret), Pamfil Şeicaru a fost graţiat la 12 decembrie 1966, expunerea de motive fiind semnată de ministrul de Interne de atunci, Cornel Onescu. Astfel încât, după 10 ani, în august 1976, a revenit pentru câteva zile în ţară, la Bucureşti, într-o totală discreţie, pentru o întrevedere cu Nicolae Ceauşescu, care, din motive rămase necunoscute - cum menţionează Gheorghe Buzatu - „nu şi-a mai ţinut promisiunea". „Lupta mea nu încetează. Nu am nimic de retractat, nimic de regretat dintr-o luptă străbătută din dogoarea unei convingeri. Dacă lupta a fost pierdută, nu însemnează că a fost nedreaptă cauza. Aş vrea ca evenimentele să-mi dovedească netemeinicia temerilor mele şi fericit aş fi, chiar cu preţul unei existenţe pribegite pentru restul vieţii, să nu fi avut dreptate şi o colaborare cu Rusia sovietică să fie posibilă, România păstrându-şi întreaga ei suveranitate. Lupta mea încetând, nu mai am nici un rost de a conduce mai departe «Curentul»", îşi apăra Pamfil Şeicaru cu tărie propriile convingeri anticipând falimentul moral şi economic al colosului cu picioare de lut numit Uniunea Sovietică. La moartea sa, în octombrie 1980, primul-ministru al Bavariei, Franz Josef Straufl, l-a omagiat într-un mesaj, descriindu-l drept „un patriot român şi eminent ziarist... Moştenirea pe care a lăsat-o compatrioţilor săi este lupta pentru dreptate, omenie şi pace".