Generalul Racoviţă a ordonat col. Lissievici să refacă şi legătura radio cu rezidentul S.S.I. Decebal Celea de la Istanbul. În acest sens, Lissievici s-a întâlnit de câteva ori cu Gibson şi au convenit un sistem de codificare, transmisia urmând să se facă cu aparatura S.S.I. ce urma să fie instalată în localul Şcolii superioare de război. Mesajele proveneau de la gen. Racoviţă, iar Celea, după recepţia lor la Istanbul, urma să le predea col. Castelaine[47]. Se pare că această soluţie a eşuat.La sfârşitul lunii noiembrie, col. Lissievici a înaintat ministrului subsecretar de stat pentru armata de uscat, gen. Ilie Creţulescu, memoriu în care descria greutăţile întâmpinate în culegerea de date, dificultăţi datorate faptului că informatorii utilizaţi au aflat că numele lor sunt cunoscute la Ministerul de Externe şi la Palat deoarece figurau pe listele predate de col. Siminel Victor acestor instituţii la ordinul gen. Racoviţă comunicat verbal prin lt. col. Borcescu Traian[48]. Cu toate acestea, activităţile informative specifice Grupei Speciale au continuat până în martie 1945 când au fost arestaţi şefii secţiilor operative din S.S.I.. Între timp, pe 24 decembrie col. Lissievici cedase locul de director colonelului Săvoiu Gheorghe, iar col. Palius Vasile plecase pe front pentru a dispare definitiv din peisajul informativ românesc. Notele privind activitatea P.C.R. şi mişcările trupelor sovietice au continuat să fie redactate şi expediate factorilor de decizie ai statului şi Misiunii militare americane[49], ceea ce demonstrează că mecanismul a rămas funcţional şi noii şefi şi-au sumat riscurile de rigoare.

Analizând faptele prezentate, concluzia care s-ar putea desprinde ar fi următoarea: împreună cu alte instituţii ale statului român (Siguranţa Generală, Secţia a II-a din M.St.M. ş.a.) S.S.I. a asigurat organelor supreme ale puterii un flux continuu de date şi informaţii privind acţiunile desfăşurate în cooperare de ocupanţii sovietici şi Partidul Comunist în vederea instaurării în România a unei societăţi după modelul bolşevic. Organizarea Grupei Speciale a însemnat mai mult un sprijin psihologic şi financiar acordat personalului din fosta Agentură a Frontului de Est, de altfel cel mai bine pregătit în problemele sovietice, antrenat într-o activitate deosebit de periculoasă în condiţiile de atunci. Lipsă de date certe referitoare la soarta acestor oameni după 6 martie 1945 nu ne poate permite decât să sperăm că nu au sfârşit într-un lagăr siberian, ci au reuşit să se refugieze în Occident. Spre deosebire de ei, restul personalului S.S.I. a făcut cunoştinţă cu regimul penitenciar naţional, indiferent de gradul sau funcţia pe care au deţinut-o[50].

Anexă - Directorii S.S.I. in anul 1944

Eugen Cristescu (12 noiembrie 1940 - 23 august 1944). Director al Serviciului Secret de Informaţii,Director al Serviciului Special de Informaţii (S.S.I.). Numirea lui Eugen Cristescu s-a făcut prin Decretul nr 157 357 din 12 noiembrie 1940, semnat de generalul Ion Antonescu, Conducător al statului şi preşedinte al Consiliului de Miniştri prin Înalt Decret Regal, promulgat după trei zile de regele Mihai I[51].

Traian Borcescu (23-26 august 1944) Director General interimar al S.S.I. Borcescu Traian (n.22 noiembrie 1899, comuna Cireşani, judeţul Buzău - ?). Militar de carieră, şef al Secţiei de Contrainformaţii al S.S.I., avansat până în funcţia de director general-înterimar al S.S.I. În preajma izbucnirii războiului împotriva Uniunii Sovietice, Eugen Cristescu l-a numit şef al Secretariatului, funcţie în care s-a aflat până la 1 decembrie1941. Devine apoi şef al Secţiei Contrainformaţii, activând în această postură până la 10 octombrie 1944. Aflat în funcţia de director general-interimar al S.S.I. (23-26 august 1944), B. a fost ultimul oficial român care, din dispoziţia lui Constantin Sănătescu şi a lui Grigore Niculescu-Buzeşti, la 28 august 1944 a purtat o scurtă discuţie cu mareşalul Ion Antonescu, ţinut atunci sub sechestru[52].

Victor Siminel 25 august 1944 - 20 septembrie 1944). Director general al S.S.I. Pentru o scrută perioadă (25 august - 20 septembrie 1944), generalul Siminel îndeplinește funcția de director general al Serviciului Special de Informații, apoi primește alte însărcinări importante: șef al delegației militare a Înaltului Comandament Român în Comisia de redactare a Armistițiului, șef al Comisiei militare române de legătură cu Comisia Aliată de Control. Din septembrie 1947 este consilier militar în Comisia Interministerială pentru executarea Tratatului de Pace, funcție pe care o deține până la trecerea sa în cadrul disponibil (1 ianuarie 1948).

Ioan Lissievici (25 septembrie 1944 - 25 decembrie 1944). Director general al S.S.I. - un important studiu de caz - pentru represiunea impotriva fostilor angajatii ai S.S.I. Din păcate, Lissievici va ocupa acest post o perioadă foarte scurtă de timp, din septembrie 1944 până în decembrie 1944, când va fi schimbat din funcţie. Motivele care ţin de această schimbare sunt complexe şi au la bază noua orientare a Romaniei de după 1944 şi implicit schimbarea legăturilor cu U.R.S.S. În acest sens, trebuie precizat faptul că superiorii din serviciile sovietice au interzis Serviciului de Informaţii românesc orice legătură externă, procedând in acelaşi timp la numeroase arestări de cadre. Lissievici reacţionează, întocmind un raport către ministrul de război prin care prezintă situaţia „funcţionarilor timoraţi prin măsurile privative de libertate ce s-au luat de către organele sovietice", argumentând totodată că acest fapt afectează grav prestaţia şi randamentul serviciului. Din acest moment, Lissievici devine un personaj incomod, care trebuie înlăturat din structurile superioare ale serviciului.

În cazul lui Lissievici, acestea s-au concretizat în arestarea sa, pe data de 28 martie 1945, apoi deportarea in U.R.S.S., la Lubianka, unde a fost deţinut şi anchetat de către ofiţerii sovietici. În aprilie 1945 revine la Bucureşti, aici fiind reţinut în arestul Biroului Juridic al S.S.I. Cum nici anchetatorii sovietici, nici cei români nu găsesc probe pentru acuzaţia de crime de război, Lissievici este eliberat în decembrie 1945. În perioada următoare îşi desfăşoară activitatea ca director administrativ la societatea „Standard Graphica" Bucureşti. Dar, în noaptea de 26 spre 27 mai 1949 Lissievici este arestat din nou, fiind acuzat de „activitate intensă contra clasei muncitoare" datorită activităţii sale din timpul războiului, ca şef al Secţiei I Informaţii. După opt ani de detenţie, în aprilie 1957 se pronunţă sentinţa în cazul său: 15 ani de închisoare şi confiscarea totală a averii. O pedeapsă care a fost executată în penitenciarele Jilava, Piteşti, Făgaraş, Ghencea şi Gherla. În august 1963 Lissievici este eliberat, dar i se impune domiciliu obligatoriu în comuna Lăteşti, din raionul Feteşti.

Din anul 1965 revine in Bucureşti, unde este supravegheat de către Securitate, fiind considerat în continuare ca un „element periculos pentru regim". Despre situaţia acestui onest şi patriot ofiţer de informaţii într-o notă a Securităţii se înregistra situaţia în care fostul conducător al Serviciului Special de Informaţii al României o prezenta personal: „Nu mai am casă şi am fost adăpostit cum s-a putut până în momentul de faţă, dar acum mă lupt din răsputeri să-mi găsesc o locuinţă proprie. Mai grea este problema existenţei. Nu am pensie şi-mi vine pur şi simplu penibil să fiu întreţinut de alţii, dar aceasta fiind situaţia trebui să mă resemnez". În data de 29 ianuarie 1970 Tribunalul Militar Bucureşti dă o soluţie favorabilă în sensul anulării condamnării lui Lissievici. În această perioadă, Ion Lissievici începe să îşi redacteze memoriile „Amintirile unui fost lucrător în Serviciul de Informaţii al statului", împarţite în două perioade distincte: 1 mai 1941-31 decembrie 1943 şi 20 septembrie-24 decembrie 1944. Ion Lissievici moare in februarie 1974, fiind înmormântat la cimitirul Ghencea Militar. Pe parcursul carierei sale militare a obţinut numeroase distincţii, printre care „Coroana României", „Steaua României" clasa IV, „Steaua României" cu spade şi panglică de Virtute Militară, „Victoria", „Bărbaţie şi Credinţă", „Polonia Restitută" şi altele.

Gheorghe Săvoiu (25 decembrie 1944 - 6 martie 1945)

Bibliografie:
- Expunere asupra Serviciilor de Informaţii ale Armatei. Istoric, întocmit în 1934 de Mihail Moruzov, în Mihail Moruzov şi frontul secret, Bucureşti, Editura Elion, 2004;
Cristescu Eugen, Organizarea şi activitatea Serviciului Special de Informaţii, în Cristian Troncotă, Eugen Cristescu. Asul serviciilor secrete româneşti. Memorii (1916¬1944), mărturii, documente, prefaţă de Dan Zamfirescu, Bucureşti, Editura R.A.I., Editura Roza Vânturilor, Bucureşti, f.a., p. 131-223;
- Cristian Troncotă, Omul de tainâ al mareşalului, Bucureşti, Editura Elion, 2005.
- Cristian Troncotă, Torţionarii. Istoria serviciilor de informaţii şi securitate ale regimului comunist din România (1948-1964), Bucureşti, Editura Elion, 2006.
Cristian Troncotă, Duplicitarii. O istorie a serviciilor de informaţii şi securitate ale regimului Comunist din România (1965-1989), Bucureşti, Editura Elion, 2003.
- Cristian Troncotă, România şi frontal secret 1859-1945, Bucureşti, Editura Elion 2007.
- Tănase Tiberiu, Serviciile de informaţii româneşti în timpul primului râzboi mondial în revista Historia nr. 78, iunie 2008, pp. 26-33.
- Tănase Tiberiu, SSI în timpul celui de al II lea Război Mondial - adaptarea la conditiile de război, în revista Historia nr. 80, august 2008, pp.32-38.
- Tănase Tiberiu, Personalităţi ale frontului secret în istoria serviciilor de informaţii româneşti în Ion Lissievici - Intelligence nr 19 martie-mai 2011.
- Tiberiu Tănase, Ioan Codruţ Lucinescu - Academia Nţională de Informaţii Mihai Viteazul , Mărturii importante despre momentul 23 august 1944 din Memoriul de activitate al lt.col. Traian Borcescu, şeful Secţiei a II Contrainformaţii din cadrul Serviciului Special de Informaţii (S.S.I.) director general-interimar al S.S.I. (23-26 august 1944), Revista Intelligence nr 28,dec 2014 - martie 2015, pp. 56-62.
- Cristescu Eugen, Organizarea şi activitatea Serviciului Special de Informaţii, în Cr. Troncotă, Eugen Cristescu. Asul serviciilor secrete româneşti. Memorii (1916-1944), mărturii, documente, prefaţă de Dan Zamfirescu, Editura R.A.I., Bucureşti, Editura Roza Vânturilor, Bucureşti, f.a., p. 131-223;
- Lissievici, Ion, Amintirile unui fost lucrător în serviciul de Informaţii al statului, în Cr. Troncotă, Glorie şi tragedii. Momente din istoria Serviciilor de informaţii şi contrainformaţii române pe Frontul de Est (1941-1944), Editura Nemira, Bucureşti, 2003;
- Pavel Moraru, Serviciile secrete şi Basarabia (1918-1991) - dicţionar, editura Militară, Bucureşti, 2008, p. 304-312
- Colonel dr. Lionede Ochea, Serviciul special de informaţii al României pe frontul de vest 1940-1944.
------------------------------------
[47] Ibidem, vol.4, p.191 şi 225.
[48] Ibidem, p.276.
[49] Cristian Troncotă, Aspecte ale bătăliei desfăşurate pe frontul secret al informaţiilor înainte de instaurarea guvernului Petru Groza, în volumul „6 Martie 1945. Începuturile comunizării României", Bucureşti, 1995.
[50] A.S.R.I., Fond penal, dosar nr. 25374, vol.10, p.72-77.
[51] cf cf Pavel Moraru, Serviciile secrete şi Basarabia, Editura Militară, Bucureşti , 2008 p72 .
[52] cf Pavel Moraru, Serviciile secrete şi Basarabia, Editura Militară, Bucureşti , 2008, p.43-45.