C.I.A. a fost  autoare a numeroase lovituri de stat şi schimbări de regimuri politice c în diferite zone ale lumii. În aceste operaţiuni, mijloacele violente s-au îmbinat cu cele nonviolente. Revista italiană “L’Europeo”, analizând intervenţiile nonviolente ale C.I.A. în viaţa politică a altor ţări, menţionează: „[…] Serviciul secret american se infiltrează cu încetul în viaţa politică a unor ţări. Se cultivă de la început anumiţi oameni politici, apoi se urmăreşte şi se sprijină evoluţia politică. Dacă aceşti oameni reuşesc să ajungă la putere, înseamnă că C.I.A. a obţinut o victorie”.

Limitele până la care C.I.A. s-a amestecat în treburile interne ale altor state nu au fost întotdeauna exact cunoscute de preşedinţii S.U.A. În Asia, de exemplu, agenţia a dus veritabile „războaie private”, unele chiar împotriva deciziilor guvernamentale americane.

Faptele:

- Filipine - 1950 : Ramon Maosasay este sprijinit în campania electorală, devenind preşedintele republicii;
- Egipt - 1952: Gamal Abdel Nasser, un ofiţer în vârstă de 34 de ani este sprijinit să-l înlăture pe regele Faruk şi să devină preşedintele republicii Arabe Unite Egipt.
- Guatemala - 1953: Preşedintele Jacob Arbenz Guzman, suspectat de simpatie comunistă este înlăturat printr-un puci organizat de colonelul Carlos Castillo Armos, sprijinit de C.I.A.
- Salvador – 1960-1987:  Timp de două decenii (1960-1980) la conducerea micului stat centramerican se succed mai multe echipe militare, alternanţa acestora la putere fiind condiţionată de sprijinul C.I.A. Salvadorul împreună cu Costa Rica, Guatemala şi Hondurasul au fost vreme de mai mulţi ani teatrul unor mişcări active de partizani la a căror înfrângere C.I.A. a avut un rol activ.
- Brazilia – 1961 şi 1964 : C.I.A. a sprijinit înlăturarea de la putere prin lovituri de stat militare a preşedinţilor Jamio Quadros şi Joao Goulart, deoarece erau orientaţi spre înfăptuirea unor reforme radicale. Din 1964 până în 1984 armata va desemna pe toţi cei cinci preşedinţi, iar criza social-economică se va acutiza.
- Grecia – 1967 : O lovitură de stat militară, sprijinită de C.I.A. duce la instaurarea „dictaturii coloneilor”, respectiv a unui regim politic extremist care scoate din scena politică toate partidele politice, iar regele Constantin părăseşte ţara.
- Bolivia - 1980-1982 : În 1980, la alegerile prezidenţiale, pe primele două locuri s-au situat candidatul Unităţii Democratice şi Populare, Hernon Sitez Zuazo, liderul stângii şi cel al Acţiunii Democratice Naţionale, generalul Hugo Benzer Suarez, liderul extremei drepte. Congresul Naţional nu mai este lăsat să decidă câştigătorul deoarece are loc o lovitură de stat militară (cea de-a 189-a de la proclamarea independenţei ţării) puterea fiind preluată de armată. În anul următor, 1981 vor avea loc două tentative de lovitură de stat şi două rebeliuni militare. În 1982 doi preşedinţi vor demisiona pentru ca în cele din urmă, Hernan Silez Zuazo, candidatul stângii să preia puterea.

C.I.A. a reprezentat în evoluţia sinuoasă a evenimentelor din Bolivia, interesele economice americane legate de industria extractivă a cositorului, în care „Bank of America” şi „First National City Bank” erau prezente de la jumătatea anilor ’60.

- Grenada - 1983 : C.I.A. i-au furnizat în anul 1983, preşedintelui Ronald Reagan informaţii din care reieşea un iminent pericol pentru rezidenţii americani aflaţi în Grenada, un stat din America Centrală insulară cu o populaţie de 112.000 locuitori şi o suprafaţă de 344 km2. Ameninţarea era, însă, pe fond, totul alta. Un Consiliu Militar Revoluţionar preluase puterea în urma destituirii şi morţii la 14 octombrie 1983 a primului ministru Maurice Bishop, mult prea apropiat de Cuba şi ţările socialiste. Continuator al orientării lui Bishop consiliul trebuia înlăturat. În aceste condiţii, preşedintele Ronald Reagan ordonă o intervenţie a puşcaşilor marini, asistaţi de forţe a şase state caraibiene. O.N.U. va protesta împotriva violării dreptului internaţional, iar Marea Britanie de care Grenada aparţinea nu a avut nici o reacţie.                       Retrospectiv, unii specialişti ai serviciilor secrete americane au comentat intervenţia ca fiind drept un rezultat negativ al faptului că lipsa agenturii umane (pe insulă nu există nici un agent) a făcut să nu fie cunoscută situaţia, iar motivele intervenţiei să nu poată fi verificate.

Nicaragua                 

Afacerea „Contras” – C.I.A. face trafic de droguri pentru înarmarea mişcării antisandiniste 

Congresul S.U.A. a efectuat mai multe anchete referitoare la implicarea C.I.A. în traficul cu droguri destinat finanţării mişcării antisandiniste nicaraguane “Contras”.    Potrivit acuzaţiilor, C.I.A. a organizat în anii ’80 distribuţia cocainei pe piaţa Los Angelesului, afacere din care s-a finanţat mişcarea rebelă “Contras” împotriva Frontului Sandinist de Eliberare. Audiat, fostul director al C.I.A., Robert Gates a declarat: „Nu-mi amintesc să fi văzut nimic de acest gen şi vă asigur că mi-aş fi amintit ceva”. Un alt director al C.I.A., John Deutch avea să relateze: „[…] ancheta noastră iniţială nu a descoperit nici o dovadă care să susţină acuzaţiile […]. Oricum este esenţial să cercetăm lucrurile în detaliu şi intenţionăm să facem acest lucru”.

Alţi oficial ai C.I.A. au menţionat că o anchetă serioasă ar putea releva că anumiţi ofiţeri ai C.I.A. ştiau despre afacerea „Contras”, dar că „şefii mai închid ochii la ilegalităţile colaboratorilor externi pe care îi recrutează”[1]. Un subcomitet al Congresului a concluzionat că Administraţia Reagan a „tergiversat, blocat ori s-a interferat” în investigaţiile antidrog neconvenabile hotărârii de a ajuta mişcarea „Contras”. C.I.A. nu a putut fi, însă, dovedită că ar fi participat la traficul de cocaină. Preşedintele subcomitetului, Jack Blum a declarat însă că: „în condiţiile războiului împotriva sandiniştilor, oamenii aflaţi în legătură cu C.I.A. au deschis canale de acces care au permis traficanţilor să aducă droguri în S.U.A., au cunoscut filiera şi au protejat-o de rigorile legii”[2].

Un aspect care confirmă că această protecţie a fost reală se referă la o altă operaţiune, de trafic ilegal cu arme, de care mişcarea „Contras" a beneficiat. În legătură cu aceasta s-a stabilit că Glen Souham, colaborator apropiat al locotenent - colonelului Oliver North, consilier pentru probleme de securitate naţională al preşedintelui Ronald Reagan, a organizat furtul unui tren cu arme din Polonia, care au ajuns în mâna forţelor „Contras" din Nicaragua. Furtul, în fapt, deturnarea trenului în Germania de Est şi, de acolo, în Germania de Vest, s-a realizat cu complicitatea reţelelor Sindicatului „Solidaritatea", aflate în legătură cu C.I.A. Ulterior, Glen Souham a fost asasinat la Paris, în împrejurări rămase neelucidate.

Mişcarea „Contras” a beneficiat din partea C.I.A. şi de subvenţii „oficiale”. În toată perioada anilor ’80 C.I.A. a influenţat activ evoluţiile politice din zona Americii Centrale, prin stimularea materială a unor personalităţi politice sau militare aflate pe ştatele de plată ale C.I.A.