29 oct. 1941 -  29 oct. 1942 -  29 oct.1943 - 29 oct. 1944.

- În acest context, în luptă intră şi trupele Corpului de munte român, care atacă în istmul Salkovo.

- „La Salkovo – releva comandantul Grupului 1 vânători de munte în Ordinul de zi nr. 9/a din 27 ianuarie 1942 – în infernalul bombardament de artilerie grea și de coastă ați prăvălit cu pieptul vostru zeci de cazemate de beton, câmpuri de mine, rețele de sârmă și drugi de fier și șanțuri anticar, neșovăind nici un moment în fața focului ucigător de aruncătoare și mitraliere”.

Generalul Petre Dumitrescu evidenţiază fapta creştinească a veteranului căpitan Nicolae Georgescu, care a donat din economiile sale suma de 590 mărci germane (35 400 lei) pentru renovarea bisericii din Ivanovka (Ucraina).

Jurnalul de operaţii al Grupul 7 vânători de munte consemnează starea oraşului Melitopol: ,,Centrul oraşului a suferit mult în urma luptelor care au fost aici şi multe clădiri mai sunt bombardate sau arse până în temelii. Dar se mai văd încă destule clădiri mari, care arată viaţa care a fost aici în timpuri normale”.

Generalul Constantin Trestioreanu, comandantul militar al garnizoanei Odessa, ordonă Regimentului 33 infanterie: „Trupele să nu mai adune populaţia evreiască în masă până la noi ordine. Se vor urmări, însă, şi prinde comuniştii terorişti, cei care încearcă atentate, cei care au activat contra trupelor noastre, cei care calcă ordonanţele date, pe care-i vor trimite Serviciului pretoral al Comandamentului Militar Odessa, strada Bebele, nr.12, sub stare de arest pentru cercetări şi internare în lagăr până la judecare. Indivizi, foşti militari, se îmbracă în uniformă românească şi jefuiesc; se vor lua măsuri de identificare şi arestare”.

- În seara zilei, colonelul Paul Alexiu, comandantul Regimentului 3 artilerie, raportează: ,,Operaţiunea de ridicare a evreilor şi de internare a lor în lagăre a încetat”.

Pe alte fronturi:

- Consiliul Suprem imperial japonez aprobă ,,Planul general de cooperare a armatei, flotei în operațiile împortiva S.U.A., Marii Britanii și Olandei”.

- La sud de Tula, Divizia 4 tancuri atacă Divizia 209 infanterie sovietică, dar nu reuşeşte să ocupe oraşul din mişcare.

Joi, 29 octombrie 1942. A 495-a zi de război!

Mareşalul Ion Antonescu răspunde acuzaţiilor pe care i le adresase C.I.C. Brătianu la 24 septembrie, acuzând, la rându-i: ,,Abuzaţi însă de răbdarea, de tăcerea, de înţelepciunea mea şi, rând pe rând, la scurte intervale de timp, îmi trimiteţi, când d-voastră, când domnul Maniu, avertismente, sfaturi şi acuzaţiuni. În virtutea cărui drept? Ce reprezentaţi în această ţară d-voastră, toţi foştii oameni politici, în afară de interesele d-voastră egoiste şi un trecut politic total compromis şi dureros?... Vă întrebaţi ce s-ar alege de armata noastră, de disciplina noastră, de soldaţii şi caii noştri, de tunurile noastre, dacă am încerca, în condiţiile arătate mai sus, să părăsim frontul fără asentimentul Comandamentului german? Situaţia aceasta, a oamenilor care la cea dintâi greutate se descurajează, ar denota uşurinţă, totală nepricepere militară şi prostie. Soluţia ar fi şi criminală, domnule Brătianu, fiindcă nu s-ar prăbuşi numai armata, s-ar prăbuşi însăşi ţara, deoarece germanii ar ocupa-o imediat şi am ajunge în situaţia Serbiei şi Greciei. Poftiţi, domnule Brătianu, vă ofer din nou conducerea statului şi a guvernului. Retrageţi d-voastră armata şi «aranjaţi-vă» cu Anglia. Numai că trebuie să întreb şi armata şi poporul. Sunt gata să le pun această întrebre, deschis şi categoric, dacă şi d-voastră sunteţi gata să vă luaţi răspunderea”.

Ajungând la concluzia că trupele sovietice vor dezlănţui ,,o ofensivă de mari proporţii, către 7-8 noiembrie”, Armata 3 română ordonă corpurilor de armată din subordine să termine până la 7 noiembrie ,,toate preparativele în vederea bătăliei defensive (organizarea terenului, perfectarea planului de foc, completarea reţelei de transmisiuni, realizarea stocurilor de muniţii etc).

Concentrându-și rezervele în sectorul Şarnut, cel mai important şi singurul nod de comunicaţie care făcea legătura între divilile 4 infanterie şi 16 moto germană, sovieticii reiau atacurile, după o violentă pregătire de artilerie, brandturi și katiușe, şi atacă de trei ori în sectorul Batalionului 4 infanterie, fiind opriţi cu mari pierderi datorită „focului concentric și bine aplicat al artileriei, brandturilor și armamentului automat, rezistenței dârze a infanteriei și cavaleriei și acțiunii rezervelor care au intervenit energic și oportun în respingerea inamicului”, așa cum preciza generalul Barbu Alinescu, comandantul Diviziei 4 infan-

terie, în Ordinul de zi nr. 84 din 14 noiembrie 1942.

Ministrul de Război condamnă faptul că unii ofiţeri şi-au lăsat ordonanţele la proprietăţile lor sau la rude, prieteni şi cunoscuţi pentru munca câmpului (alţii au folosit mai mulţi soldaţi în serviciul lor). Tot generalul Constantin Pantazi face cunoscut prin Ordinul circular nr. 102 700 că ,,s-a constatat în repetate rânduri că ostaşii veniţi în concediu de la unităţile de pe front se internează în spitale în ajunul expirării concediului şi capătă certificate medicale sau prelungiri de concediu pentru a se sustrage de la prezentarea la unitate”.

Pe alte fronturi:

După ce generalul B.L. Montgomery ordonase (în Egipt) oprirea operaţiunii „Linghtfoot”, Winston Churchill îl întrebă pe Allan Brooke: „Nu avem niciun general care să câştige măcar o singură bătălie?”.

Vineri, 29 octombrie 1943. A 860-a zi de război!

Din Madrid, Scarlat Grigoriu, secretar de Legaţie, informează Ministerul de Externe de la Bucureşti că a luat legătura cu ambasadorul american din Spania, J.H. Carlton Hayes (,,printr-o persoană de cea mai mare seriozitate şi discreţie”) punându-i două întrebări, ,,pur personal”:

,,- Guvernul american a luat (până în prezent) vreun angajament faţă de Rusia, în ce priveşte România?

- Problema României mai intereseză guvernul american?”.

- Peste câteva zile, ambasadorul american i-a comunicat că a telegrafiat preşedintelui F.D. Roosevelt (prin intermediul amiralului William D. Leahy) şi că a primit următoarele răspunsuri: „Guvernul său nu a luat niciun angajament faţă de Rusia, în ce priveşte România. De altfel, orice încercare de acest fel ar eşua în faţa opoziţiei Senatului, care este hotărât să nu ratifice niciun acord având drept scop să întindă dominaţia rusească asupra Europei. S-ar putea însă ca englezii să fi făcut oarecare promisiuni.

Problema românească îi interesează în cel mai înalt grad”.

- Peste alte câteva zile, ambasadorul american l-a informat că: „Preşedintele Roosevelt doreşte «salvgardarea independenţei româneşti».

- El este dispus să facă eforturi pentru a asigura şi ar dispune la nevoie şi între altele de un argument serios împotriva pretenţiilor ruseşti: ameninţarea că va refuza ajutorul său bănesc şi industrial pentru refacerea Rusiei după război.

- Preşedintele consideră însă că o astfel de politică «trebuie să găsească în prealabil un punct de sprijin în România». Acest punct de sprijin nu poate fi acum opoziţia, ci exclusiv Dvs.

- Ambasadorul are deci încuviinţarea preşedintelui să discute aici, în cel mai strict secret (secret chiar – şi poate special – faţă de guvernul britanic), cu o persoană care ar avea împuternicirea Dvs.

- D-sa recunoaşte dificultatea unei astfel de întreprinderi, dar consideră că – în caz de reuşită – ea ne-ar putea procura «o garanţie americană secretă». Pentru Statele Unite, înţelegerea ar avea avantajul de a lămuri şi a pregăti din vreme anumite posibilităţi de acţiune, evitând astfel improvizările de ultimă oră, care cuprind întotdeauna riscuri grave pentru ambele părţi.

- Chestiunea este de cea mai mare urgenţă şi trebuie păstrată în cel mai strict secret”.

Secretarul Legaţiei române mai informa că ambasadorul Statelor Unite insista „asupra urgenţei extreme a acestei chestiuni şi doreşte să cunoască răspunsul Dvs. cât mai curând... Este inutil să subliniez că am dovada absolută că toate cele de mai sus vin direct din partea ambasadorului. Nu mi s-au dat însă lămuriri asupra naturii cererilor ce ni s-ar adresa eventual”.

Hitler respinge solicitarea mareșalului Ion Antonescu privind evacuarea Crimeei, apreciind că aceasta constituia „o importantă bază de aviaţie împotriva regiunii petrolifere române şi bază de operaţii a sovieticilor împotriva coastelor ocupate de noi ale României şi Bulgariei”. Face cunoscut că peninsula „va fi în orice împrejurări și cu orice mijloace apărată”, în care scop forțele din peninsulă vor fi întărite.

Duminică, 29 octombrie 1944. A 1 226-a zi de război!

Pe valea Hernádului, unităţi ale Diviziei 3 infanterie atacă poziţiile inamice de la Alsódobsza. Luptele au continuat până a doua zi, la orele 8.30, când unitățile române au cucerit localitatea. O contribuție importantă a avut Compania 3 pionieri, comandată de căpitanul Petre Colan, care a construit într-un timp foarte scurt un pod peste râul Hernád, fapt pentru care a fost citată pe divizie prin ordinul de zi nr. 132 din 6 februarie 1945.

Grupul 3 cercetare din Divizia 3 infanterie atacă poziţiile unităţilor germane şi ungare de la Ófehértó (20 km vest Mátészalka), a doua zi în luptă intervenind şi Regimentul 30 dorobanți, care a ocupat localitatea, la orele 11.15.

Pe alte fronturi:

- Trupele fronturilor 2 și 3 ucrainene declanșează operația ,,Budapesta”, desfăşurată în cadrul a patru etape: 29 octombrie - 30 noiembrie 1944: înfrângerea trupelor germane şi ungare dintre Tisa şi Dunăre, forţarea Dunării şi cucerirea unor capete de pod; 1-9 decembrie 1944: înfrângerea grupării inamice de la Hatvan de către forţe ale Frontului 2 ucrainean şi a grupării de la vest de Dunăre de către Frontul 3 ucrainean; 10-31 decembrie 1944: încercuirea grupării inamice din zona Budapesta şi constituirea fronturilor de luptă din interiorul şi exteriorul capitalei ungare: 1 ianuarie - 13 februarie 1945: respingerea contraloviturilor germane, înfrângerea grupării încercuite şi eliberarea Budapestei.

- Armata 46 sovietică a atacat pe direcţia generală Kiskunfelegyhaza – Budapesta, a rupt apărarea inamicului şi a ajuns la 8 noiembrie 1944 pe centura exterioară de apărare aflată la 20 km de oraş.

- Trupele Frontului 3 bielorus pătrund în Prusia Orientală şi ocupă Gumbin.