19 noiembrie 1941 - 1942  - 1943 - 1944. 

1941

- Manfred von Killinger: „Ştiu că pătura conducătoare şi burghezia română sunt împotriva noastră. Dacă ar fi după mine aş turna gaz peste toată burghezia românească...De altfel, eu nu am păreri bune despre oamenii politici români, în general”.

- Mareșal Ion Antonescu: „Germanii nu se pot aproviziona direct pe ce preţuri vor ei şi de unde vor”.

1942 - Sovieticii declanşează contraofensiva din Cotul Donului.

- Generalul Petre Dumitrescu: „Infanteria noastră şi-a făcut cu prisosinţă datoria; a stat neclintită, dar frontul ei subţire a fost uşor străbătut de masele de care puternice, contra cărora nu avea mijloace să lupte... Toate sforţările eroice făcute de unităţile noastre nu au putut sluji decât la limitarea breşelor”.

1943 - Britanicii informează pe americani şi pe sovietici despre demersurile întreprinse de Iuliu Maniu pentru a trimite un delegat special care să discute „arajamentele în vederea unei răsturnări politice” în România.

Mareșal Ion Antonescu: „Spiritul de dezorganizare românească predomină în toate. Nu suntem în stare să organizăm în condiţii optime executarea unei hotărâri. Luăm măsuri pripite, dezordonate, sacadate. Începem, ne oprim din lipsă de hotărâri sau luăm alte măsuri care contracarează pe cele dintâi şi aşa mergem în toate ca racul. Cheltuim energie, minte timp şi bani fără rost”. 

1944 - Generalul Constantin Sănătescu solicită lui V.P. Vinogradov sprijin în vederea reinstalării administraţiei româneşti în nordul Transilvaniei.

- Genenralul Nicolae Rădescu informează Comisia Română pentru Aplicarea Armistiţiului că „instalarea de mari unități sovietice pe teritoriul României, precum și ocuparea anumitor zone, fără a fi impuse de necesitățile directe ale frontului, este o obligațiune care depășește atât în fond, cât și în formă, prevederile Convenției de armistițiu”.

Miercuri, 19 noiembrie 1941. A 151-a zi de război!

Manfred von Killinger declară ziariştilor germani din Bucureşti: ,,Ştiu că pătura conducătoare şi burghezia română sunt împotriva noastră. Dacă ar fi după mine aş turna gaz peste toată burghezia românească. Dar noi avem interesul ca mareşalul să fie întărit şi de aceea trebuie să-l lăsăm să facă ce crede. De altfel, eu nu am păreri bune despre oamenii politici români, în general”.

În Consiliul de Coordonare, Mareșalul Ion Antonescu cere ca în schimbul muncii de folos obştesc, evreii să plătească „în raport cu posibilităţile şi câştigurile lor”. Pentru cei care nu aveau posibilitatea să plătească, sumele stabilite trebuiau să fie achitate de Comunitatea evreiască. Dacă nici aceasta nu plătea, evreii respectivi urmau să fie expulzaţi din ţară.

Aflând că în Braşov germanii au cumpărat 30 de vagoane de varză cu 5-6 lei kg, Mareșalul Ion Antonescu decide: „Germanii nu se pot aproviziona direct pe ce preţuri vor ei şi de unde vor. Am spus-o în conferinţa de azi. Neghiobia şi uşurinţa administraţiei noastre care nu execută ordinele este slabă şi idioată şi anihilează toate sforţările mele de îndreptare şi de ordine”.

„Victoriile armatelor noastre pe câmpul de luptă pentru dreptatea și onoarea românismului a redresat moralul și a readus spiritul ostașilor gata pentru noi sacrificii pe care le așteaptă cu ardoare în special pentru dezrobirea scumpului nostru Ardeal cedat în 1940. La o masă camaraderească dată de Primăria și Prefectura Brașov, dintr-un imbold sufletesc, corpul ofițeresc și reprezentanții autorităților civile din oraș au cântat în picioare cântecele patriotice naționale «La arme! » și «Vrem Ardealul! », într-o însuflețire comună și cu entuziasm de nedescris”. (Buletinul contrainformativ al Diviziei 13 infanterie)

Aflată la sud de Berislav, Brigada 4 munte se îndreaptă spre Crimeea, ajungând la Simferopol (la 29 noiembrie, după ce a parcurs 250 km în condiţii extrem de grele: zăpadă mare, ger şi şi viscol).

- Brigada 1 munte română începe deplasarea spre frontul de la Sevastopol.

- Generalul Nicolae Pălăngeanu, subşeful Marelui Stat Major, transmite ordinul mareşalului Ion Antonescu: ,,Orice unitate suplimentară care nu mai este necesară la est de Nistru să fie adusă în ţară şi demobilizată”.

Pe alte fronturi:

Pe un ger năprasnic, diviziile din eşalonul întâi al Grupului de armate ,,Sud” (din Grupul 1 tancuri) ajung la Rostov pe Don, cucerind a doua zi podul de peste fluviu, ultima barieră în calea înaintării spre Caucaz. Contraatacând energic, trupele sovietice, comandate de mareşalul S.K. Timoşenko au obligat forţele germane să se retragă.

- În Africa de Nord se dau lupte grele la Sidi-Rezegh și Bir-Gobi (până la 23 noiembrie). Înregistrând numeroase pierderi, trupele britanice sunt obligate să se replieze.

Joi, 19 noiembrie 1942. A 516-a zi de război!

În dimineața zilei, pe o ceaţă deasă, după o puternică pregătire de artilerie (timp de o oră şi 20 de minute), trupele Fronturilor sovietice ,,Sud-Vest” şi ,,Don" declanșează contraofensiva din Cotul Donului, atacând diviziile Armatei 3 române (încadrată cu 143 296 militari), în special în flancul drept (în sectorul Corpului 4 armată, pe direcţia Kletskaia-Gromki-Evstaratovski) şi în centrul dispozitivului de apărare (în sectorul Corpului 5 armată, spre Sirkovski și Gotovski, şi în cel al Corpului 2 armată, la est şi la vest de valea Ţuţkan); la flancul stâng al armatei, inamicul a atacat pe valea Kriușka, în sectorul Corpului 1 armată (spre Gorbatovski).

- Cele mai puternice atacuri, „cu mase mari de tancuri”, urmate de infanterie, sunt date în sectoarele de luptă ale diviziilor 13 infanterie (la sud de Raspopinskaia şi sud-vest de Kletskaia) şi 14 infanterie (la Bolşoi), tunurile anticar de care dispuneau diviziile române (cu excepţia a câte şase tunuri, calibre 75 mm, la fiecare divizie),insuficiente şi ineficace, nu pot face faţă tancurilor „T.34” sovietice.

Până în seara zilei, trupele sovietice au realizat în frontul armatei două spărturi: una la centru, largă de 15-18 km şi adâncă de 15 km, care a tăiat dispozitivul de apărare în două, şi alta la flancul drept, largă de 10-12 km şi adâncă de circa 35 km, care a întrerupt legătura cu Armata 6 germană.

Pe frontul Diviziei 13 infanterie, inamicul execută o pregătire de artilerie (între orele 5.30-6.30) cu brandturi de calibru mare și mijlociu, katiușe, artilerie grea etc., în special asupra satului Gromki, unde se afla comandamentul infanteriei. La orele 6.30, pornește la atac primul val de tancuri inamice (cu infanterie purtată și remorcată), urmate de formațiuni de infanterie (inițial, înaintarea blindatelor sovietice a fost „foarte prudentă și chiar timidă”, oprindu-se pentru puțin timp pe linia infanteriei române). Al doilea val de tacuri apare la orele 7.30, de această dată, în viteză, în coloane și grupuri de câte 3-5 blindate, pătrunzând în spatele poziției ocupate de infanterie, urmărind în special distrugerea pozițiilor artileriei și a posturilor de comandă. În timp ce majoritatea tancurilor înaintau prudent pe diferite direcții, în jurul orelor 10.30, grupuri de 3-4 blindate s-au desprins și au pătruns 3 –5 km în adâncimea poziției de luptă a diviziei române, infanteria sovietică atacând în flancurile subunităților și foarte rar în ,,linie”. Atacul puternic executat de inamic a pulverizat dispozitivul de luptă al marii unităţi (o parte din unităţi au ajuns în dispozitivul Diviziei 15 infanterie, care nu fusese atacată puternic), inamicul pătrunzând, la orele 13.00, în Gromki şi, în seara zilei, în Solomakovski.

- Luptele au fost dramatice, tancurile sovietice intrând în centrul de rezistenţă al marii unităţi şi ,,sfărâmând tot materialul anticar prin călcare şi trăgând cu tunurile, mitralierele şi grenadele asupra infanteriei adăpostite în gropi”. Sub presiunea inamicului, unităţile române continuă lupta în retragere, în timp ce comandamentul Diviziei 13 infanterie se retrage la Ivanuşenski, în timp ce alte coloane inamice ajungeau, în seara zilei, la Ievstratovski, pe râul Kutlak.

- Detaşamentul „colonel Voicu”, de la flancul drept, reuşeşte, cu dificultate, să se replieze spre sud-est, în dispozitivul Armatei 6 germane, în subordinea căreia comandantul Grupului de armate „B” pune şi Divizia 1 cavalerie.

După ce sovieticii au ocupat Gromki, Divizia 15 infanterie este atacată dinspre nord-est de forţe inamice din capul de pod de la Serafimovici, în special în sectorul Detaşamentului „Kletskaia” şi al Regimentului 89 infanterie, lupte grele dându-se în zona înălţimilor cu cotele 188,1 şi 186, unde se remarcă unităţile comandate de coloneii Sabin Calotescu, Popescu-Poiană şi Ciupercescu. De la un ofiţer de tancuri luat prizonier se află că înainte de începerea ofensivei, comandamentul sovietic a adunat pe tanchiști, le-a arătat materialul anticar român şi a pus să se tragă într-un tanc, conchizând: „Vedeţi ce rezistenţă aveţi în faţa voastră? Puteţi deci înainta cu toată vigoarea şi fără frică”.

În jurul orelor 10.00, în sectorul Diviziei 6 infanterie, prin spaţiul liber rezultat în urma respingerii Diviziei 13 infanterie, atacă, în spatele Regimentului 27 infanterie, dinspre Raspopinskaia, 15 tancuri sovietice, cărora vânătorii de tancuri români le-au opus o aprigă rezistenţă, chiar dacă armamentul anticar era ineficace. „Fiecare voia să distrugă unul, pentru că li se promisese câte 45 zile de concediu la cei ce vor distruge câte un car de luptă”. Chiar dacă poziţia Bateriei 2 din Regimentul 16 artilerie a fost «călcată de tancuri, tun cu tun, şi scoasă din funcţiune», artileriştii români au distrus opt blindate sovietice” - consemnează un document de epocă.

Puternic este atacată şi Divizia 5 infanterie, aflată la flancul stâng al Diviziei 6 infanterie.

- „De dimineaţă era o negură de nu se vedea la mai mult de 150 m, pe care ruşii au folosit-o ca să înceapă atacul, mai ales la stânga, unde un bombardament intens de Katiuşa a ţinut vreo 1/2 oră. Seara, când s-a liniştit puţin am aflat că în faţa noastră au avut pierderi mari. În stânga însă, situaţia este rea: ai noştri au fost siliţi să se retragă astfel încât periclitează la un atac în flanc batalionul care păstrează poziţia. Noaptea am dormit îngrijoraţi” - consemna locotenentul Gheorghe Tănăsescu din Regimentul 7 artilerie.

- Subordonându-i-se Detaşamentul „colonel Mateiaş” din Divizia 14 infanterie, marea unitate a rezistat până a doua zi după-amiaza, când sovieticii au ajuns la sud-vest de Karagişev şi au ocupat Varlamovski, Perelazovski, Şutov etc., încercuind trupele Corpului 5 armată. În următoarele două zile, divizia a luptat eroic în încercuire, în compunerea Grupării „general Lascăr”.

Aflată în subordinea Corpului 2 armată, între văile Țariţa şi Țuţkan, la sud şi sud-est de Kalmîkovski, Divizia 14 infanterie nu poate face faţă puternicei contraofensive sovietice. Cu toate că artileria a tras în tancurile inamice la distanţă de până la 100 de metri, proiectilele antitanc nu au avut niciun efect, ricoșând pe cuirasă și exlodând în aer. După străpungerea frontului, o parte din unităţi se repliază spre est, în dispozitivul Diviziei 5 infanterie, iar altele se regrupează spre sud, participând la apărarea frontului de pe Cir, între Cistiatovskaia şi Bokovskaia.

- În sectorul Regimentului 39 infanterie, colonelul Constantin Simionescu, comandantul unităţii, luptă în încercuire, timp de nouă ore, până ce cade la punctul de comandă, lovit în abdomen și în inimă de gloanțele unui pistol automat.

Sovieticii atacă puternic cu infanterie, însoţită de tancuri, şi în sectorul Diviziei 9 infanterie, reuşind să pătrundă, după contraatacuri tăioase ale trupelor române, pe înălţimea cu cota 228, să ocupe satul Bolşoi şi să rupă legătura cu Divizia 14 infanterie.

Întărită cu Regimentul 5 roşiori, Divizia 7 cavalerie respinge atacul executat de inamic la Blinovski, încercând să împiedice pătrunderea inamicului pe valea Bolşoi. După ce sovieticii au ocupat Blinovski, regimentele 11 călăraşi şi 5 roşiori s-au repliat spre Starîi Seniutkin.

Aflată la flancul stâng al Armatei 3, Divizia 7 infanterie luptă la sud de Gromok şi Nisch. Kalininski, rezistând până la la 19 decembrie când s-a repliat circa 30 km pe râul Cir.

Sintetizând drama trăită de militarii români în aceste lupte, generalul Petre Dumitrescu, comandantul Armatei 3 consemna: ,,Este o datorie sfântă pentru mine să arăt că infanteria noastră şi-a făcut cu prisosinţă datoria; a stat neclintită, dar frontul ei subţire a fost uşor străbătut de masele de care puternice, contra cărora nu avea mijloace să lupte. Infanteria noastră a primit cu bravură admirabilă lupta neegală cu un adversar mult mai numeros, mai tare şi invulnerabil. S-a jertfit, cu onoarea nepătată, pe poziţiile ce i s-au încredinţat ca să le apere «fără gând de retragere». Toate sforţările eroice făcute de unităţile noastre nu au putut sluji decât la limitarea breşelor”.

În Caucaz, Divizia 9 cavalerie reuşeşte să reocupe înălţimea Berg. Lambina (ocupată de sovietici la 17 noiembrie), stabilizând situaţia până la declanşarea ofensivei sovietice, la începutul anului 1943. În acel moment, divizia ocupa un sector de front de peste 40 km în vestul Caucazului, barând pătrunderea spre Krasnodar prin defileul format de râurile Schebsch şi Afips.

În sectorul Diviziei 2 munte, pe valea Zrau, forţele sovietice execută atacuri repetate, reuşind să încercuiască, peste două zile, Batalionul 16 vânători de munte şi să pătrundă apoi, la 30 noiembrie, spre înălțimea cu cota 930, situată la sud de Alagir. Concomitent, forţele sovietice au atacat şi spre înălţimea cu cota 1 160, unde era instalat postul de comandă al Batalionului 10 vânători de munte, în luptă fiind ucis comandantul unității, locotenent-colonelul Gheorghe Gugleş. Situația a fost restabilită prin intervenția Batalionului 1 din Regimentul 99 vânători de munte german şi a Batalionului 7 vânători de munte român, aflate în rezervă la sud de localitate. Luptele au durat cu intermitențe până în ianuarie 1943, când trupele române s-au repliat pe noi poziții, în Kuban.

În ţară, se constituie Uniunea Patrioţilor, ca organizaţie antifascistă, aflată sub controlul comuniştilor.

Pe alte fronturi:

- Trupele franceze din Tunisia deschid foc împotriva trupelor germane, dar sunt nevoite să părăsească Ledjed-el-Bab şi să se replieze spre Zarga, unde realizează legătura cu avangarda forțelor britanice.

Vineri, 19 noiembrie 1943. A 881-a zi de război!

Guvernul britanic îşi informează ambasadorul de la Washington că Iuliu Maniu şi-a exprimat dorinţa de a trimite un delegat special pentru a discuta ,,aranjamentele în vederea unei răsturnări politice” în România şi-i cere să informeze guvernul american că Londra doreşte să se răspundă că ,,emisarul va fi primit cu înţelegerea că singura lui calitate va fi să discute detaliile operative privind răsturnarea actualului regim din România şi înlocuirea lui cu un guvern gata să capituleze necondiţionat în faţa celor trei aliaţi principali”. Informaţi şi ei, sovieticii îşi dăduseră acordul, cu condiţia ca şi reprezntanţii lor să participe la ,,orice negocieri” care urmau a fi duse cu reprezentanţii lui Iuliu Maniu. Aceeaşi poziţia a adoptat şi Departamentul de Stat american, la discuţii urmând să participe Lincoln MacVeagh, ambasadorul S.U.A. pe lângă guvernele grec şi iugoslav în exil în Egipt (dacă la discuţii urma să participe şi omologul rus N.V. Novikov şi Walter E. Guinness (baronul Moyne) ministru rezident britanic în Orientul Mijlociu.

Pe un raport al Ministerului de Război referitor la evacuarea industriilor din Transnistria, Ion Antonescu pune următoarea rezoluţie: ,,Spiritul de dezorganizare românească predomină în toate. Nu suntem în stare să organizăm în condiţii optime executarea unei hotărâri. Luăm măsuri pripite, dezordonate, sacadate. Începem, ne oprim din lipsă de hotărâri sau luăm alte măsuri care contracarează pe cele dintâi şi aşa mergem în toate ca racul. Cheltuim energie, minte timp şi bani fără rost

Pe alte fronturi:

- În drum spre Cairo, F.D. Roosevelt insistă asupra necesităţii deschiderii cât mai curând a celui de-al doilea front în Europa şi a cuceririi părţii vestice a Germaniei: „Noi trebuie să intrăm în Berlin. După aceea sovieticii pot să ia teritoriul de la est de acesta. Dar Berlinul trebuie cucerit de Statele Unite”. Winston Churchill preferă, în schimb, urgentarea ofensivei din Italia şi deschiderea unor noi

fronturi în Marea Egee şi Marea Adriatică, precum şi în Balcani.

Duminică, 19 noiembrie 1944. A 1 247 -a zi de război!

Constantin Sănătescu solicită lui V.P. Vinogradov sprijin în vederea reinstalării administraţiei româneşti în nordul Transilvaniei.

Şeful Marelui Stat Major informează Comisia Română pentru Aplicarea Armistiţiului că ,,instalarea de mari unități sovietice pe teritoriul României, precum și ocuparea anumitor zone, fără a fi impuse de necesitățile directe ale frontului, este o obligațiune care depășește atât în fond, cât și în formă, prevederile Convenției de armistițiu”, care, prin art. 3, impunea doar obligația României de a asigura forțelor sovietice și ale celorlalți aliați înlesniri pentru libera mișcare, în orice direcție, dacă aceasta era cerută de situația militară. Prin urmare, concluziona generalul Nicolae Rădescu, „obligațiunile noastre se referă exclusiv la mișcarea forțelor în trecere către front, iar nu la cazarea pentru ocupație”. „Înlesnirile pentru mișcare, prevăzute în anexa art. 3 - mai preciza șeful Marelui Stat Major - nu pot fi în nici un caz cerute pentru staționări pe teritoriu în anumite zone”. Cu toate acestea, Marele Stat Major a trebuit să se supună și să ordone pregătirea zonelor solicitate de sovietici, precizând Comisiei Aliate de Control (partea sovietică) dificultățile pe care le crează staționarea „de lungă durată” a acestor divizii pe teritoriul României, precum și faptul că aceasta reprezenta „o sarcină care depășește obligațiunile statuate prin Convenția de armistițiu”.

La sud de Tokaj, regimentele 2 și 3 dorobanți din Divizia 3 infanterie reușesc să intercepteze șoseaua Tarczal - Mezőzombor, pierzând 115 militari morți și răniți.

Pe alte fronturi:

- În Birmania, trupele britanice traversează din nou râul Chindwin.

Aranjament grafic – I.M.