30 iunie 1941. A noua zi de război!

Pe front se desfăşoară acţiuni de importanţă locală, prioritare fiind activităţile pentru reorganizarea dispozitivelor de luptă în vederea viitoarei ofensive.

În conformitate cu concepţia generală, Armata 4 precizează, prin Instrucțiunea operativă nr. 1, că în prima fază a ofensivei Armate 11 germane, marile unităţi din subordine aveau misiune de „fixare, prin atacuri demonstrative şi foc pe tot frontul, în zonele cele mai favorabile, creându-şi în acelaşi timp condiţii favorabile pentru înaintare”. Ulterior, urmau să atace cu efortul la flancul stâng şi centru, asigurând, în acelaşi timp, flancul drept al armatei germane.

Intuind viitoare ofensivă germano-română, trupele sovietice sunt foarte active, presând mereu în capetele de pod.

Pentru îmbărbătatea militarilor din subordine, generalul Gheorghe Stavrescu, comandantul Diviziei 14 infanterie, li se adresează astfel: ,,Ceasul nostru a sosit! O clipă numai și vom trece Prutul alături de bravii noștri camarazi germani, năpustindu-ne asupra călăilor sângeroși care un an ne-au schingiuit frații și pângărit sfântul pământ al Basarabiei”.

Incursiunea unei subunităţi din Regimentul 13 infanterie dincolo de Prut, în sectorul Zagarancea, este descrisă astfel în Jurnalul de operaţii al unităţii: „Pentru această acţiune (obţinerea de informaţii despre inamic - n.n.) este nevoie de oameni curajoşi şi buni înotători. În mod voluntar s-a desprins din rânduri sublocotenentul de rezervă Chiriac Traian din Compania cercetare, care ia asupra sa această misiune. A pornit în amurgul serii spre Prut, cu 12 oameni din aceeași companie, iar la miezul nopții, goi, s-au aruncat în Prut, cu ofițerul în frunte și au ajuns la malul opus fără să fie simțiți. Pentru a nu fi ușor observați și descoperiți, la ajungerea pe malul basarabean, s-au uns cu noroi și astfel au cotrobăit satul Zăgărancea, încinși cu o curea de care erau agățate multe grenade. În sat, nici țipenie de om; la marginea de est însă un bolșevic adormit în post. Ca primă grijă, l-au prins de gât pentru a nu da alarma, însă așa de tare l-au strâns că a murit pe loc. Drumul mai departe l-au făcut târâș, căci de cu ziuă se observase că acolo aveau o poziție întărită. Aici însă erau de veghe mai mulți bolșevici, care au dat alarma deschizând un foc viu. Pentru a le descoperi poziția și forțele, ai noștri s-au răspândit, au deschis foc de grenade, și astfel inamicul s-a trezit din somn s-a alarmat întreaga poziție descoperindu-și rezistențele. De luptat cu ei nu mai era posibil și nici prevăzut în misiune astfel că zmeii o porniră ușor înapoi și din nou înot veniră pe malul nostru, însă mai puțin trei: sergentul Șiștac Alexandru, caporalul Roșca Constantin și caporalul Costin T. Erau primele jertfe ale regimentului pe altarul patriei Aceste suflete au murit însă cu onoarea de a fi simțit cei dintâi sub picioarele lor, pământul Basarabiei, ce ne chema. Informațiile aduse au fost foarte prețioane și exploatate cu folos de marea unitate”.

Pe lângă consemnarea a numeroase fapte de arme deosebite, documentele timpului menţionează şi greşeli de conducere şi execuţie: colonelul Vasile Mihăescu, comandantul Grupării de artilerie a Diviziei 1 gardă, este înlocuit cu colonelul Constantin Lupescu pentru „lipsă de legătură cu infanteria în luarea măsurilor impuse de împrejurări în acţiunea de la Oancea”; unora dintre militarii Companiei 11 din Regimentului 1/2 vânători, care n-au avut tăria să reziste în capul de pod de la Bogdăneşti, li se aplică sancţiuni corporale (din ordinul comandantului Regimentului).

Documentele zilei se referă şi la starea de spirit a militarilor. Alături de ,,un mare entuzism şi dorinţă de răzbunare” (Armata 4), se constată şi „o stare de îngrijorare şi nemulţumire din cauza scumpirii excesive vieţii, precum şi din cauza lipsei de pe piaţă a a o parte din alimentele de prim necesitate” (Corpul 3 armată). Îngrijorare a produs şi întârzierea plăţii ,,ajutorului familiilor concentraţilor”.

De la începutul războiului, armatele 3 și 4 române au pierdut 442 de militari uciși, 659 răniți și 374 dispăruți.

Evenimentele reprobabile de la Iaşi continuă, Preşedinţia Consiliului de Miniştri anunţând executarea a „500 iudeo-comunişti, care trăseseră focuri de arme din case asupra soldaţilor germani şi români” (fără a aduce însă dovezi concrete în acest sens).
- Continuă şi drama celor peste 2 500 de evrei îmbarcaţi în 39 vagoane de marfă supraîncărcate, trenul fiind dirijat (orele 4.15) spre Roman. După ce a ajuns la Trifeşti (vest Roman), la orele 11.15, trenul a fost înapoiat la Roman şi îndreptat spre Târgu Frumos (la orele 11.55), unde a sosit la orele 21.31.
- În acest timp, din iniţiativa germanilor a fost constituit un nou convoi compus din 1 974 de evrei, care au fost îmbarcaţi în aceleaşi condiţii, în 19 vagoane, care au plecat, la orele 11.10 din gara Iaşi şi au ajuns la Podul Iloaiei, la orele 11.58.
- Calvarul celor închişi în cele două trenuri, în acea zi toridă de vară şi a lipsei celor mai elementare condiţii de transport, a fost de neimaginat.
- La Podul Iloaiei, în momentul în care s-au deschis vagoanele, se arată în procesul-verbal întocmit de autorităţi, ,,un mare număr de evrei au fost găsiţi asfixiaţi, o altă parte în stare de comă şi care la puţin timp după coborârea din vagoane au sucombat, iar restul, în viaţă, au fost trimişi şi cartiruiţi la coreligionari şi la sinagogele din târgul Podul Iloaiei. Din totalul de 1 974 de evrei câţi au fost luaţi în primire de către delegatul Prefecturii Iaşi s-a înregistrat un număr de 1.198 de decese şi 776 supravieţuitori”. O situaţie asemănătoare a fost înregistrată şi în trenul întors la Târgu Frumos, unde la deschiderea a cinci vagoane s-au găsit 236 de evrei decedaţi. Calvarul supravieţuitorilor a continuat în timpul deplasării trenurilor spre Călăraşi.
- Indiferent dacă a fost sau nu iniţiat/provocat de structuri specializate germane şi române, pogromul/masacrul de la Iaşi a fost de neacceptat, incalificabil.

În încercarea de a-i face pe militari de a mai participa la „arestări, terorizări şi masacre”, generalul Gheorghe Stavrescu, comandantul Diviziei 14 infanterie, ordonă: „Fiecare ostaş să aibă gândul numai înainte pentru distrugerea inamicului din faţă, pentru că inamicul dinapoi va fi distrus de echipele speciale, care cercetează satele şi oraşele prin care se va trece, arestând şi sancţionând pe loc pe toţi acei care au fost în slujba inamicului sau care au atacat armata română cu ocazia retragerii din 1940. Comananţii de companii (baterii, escadroane), formaţiuni şi servicii vor organiza o poliţie interioară din unităţile lor pentru ca ostaşii să nu se dedea la devastări sau masacre contra populaţiei civile, indiferent de ce naţionalitate ar fi… În cazul când, totuşi, populaţia civilă evreiască sau alte minorităţi vor manifesta contra armatei române sau vor trage, se vor aresta cei vinovaţi… În divizie să se ştie că numai eu dau ordine şi nu altcineva, iar soldatul luptător trebuie să fie brav şi disciplinat şi nu bandit desceerat care îşi părăseşte unitatea pentru a jefui”.

Pe alte fronturi:

- Guvernul francez de la Vichy rupe relaţiile diplomatice cu Uniunea Sovietică.
- În Bielorusia, trupele germane ocupă Bobruisk, iar în Ucraina Liov şi Jitomir.
- Imediat după ocuparea Lwówului (Liovului) de către germani, Yaroslav Stetsko constituie (cu aprobarea lui Stepan Bandera) un Guvern naţional ucrainean, care urma să coopereze ,,îndeaproape cu Marea Germanie naţional-socialistă”. Neavând aprobarea Berlinului, ambii aveau să fie arestaţi şi duşi în Germania.

1 iulie 1941. A 10-a zi de război!

- Comandantul Regimentului 13 dorobanți: ,,Am pus comandanților de batalioane întrebarea: cine să treacă (Prutul – n.n.) cel dintâi? Cei trei maiori au cerut această onoare. Norocul meu a fost că marea unitate a hotărât, fără să mă întrebe, cel dintâi trece Batalionul I. Câtă veselie la acest batalion, în special pe maior care este basarabean”.

Ion Antonescu răspunde lui Adolf Hitler la scrisoarea primită în 29 iunie și-l informează despre dispozițiile date pentru a asigura „unitatea de conducere” în cadrul concepției germane de desfășurarea a operațiilor militare (la dispoziţia Armatei 11 germane au fost puse 6 divizii de infanterie, 1 divizie blindată, 3 brigăzi de munte şi 3 brigăzi de cavalerie, precum şi mijoce suplimentare de artilerie grea, unităţi anticar etc.). Mai face cunoscut și faptul că a luat „toate măsurile ca transportul produselor petrolifere să se facă cu cea mai mare intensitate, punând în acest scop la dispoziție toate cisternele necesare”.

Pentru a înlesni cooperarea de luptă cu trupele germane, Marele Cartier General ordonă:
- „1. Fiecare mică unitate română, începând de la grupa de luptă, va avea câte un steguleţ tricolor pe care îi vor ridica şi face vizibil către trupele germane care s-ar găsi în apropiere.
- 2. Prezenţa trupelor române va fi anunţată prin semnale de trompetă: trei scurte unul după altul repetate la interval de câte un minut.
- 3. Patrule de legătură care să anunţe trupele germane de prezenţa trupelor române”.

În estul României ia sfârşit ,,bătălia aşteptării” (începută la 22 iunie 1941), care a avut un caracter de ,,defensivă activă”, cu scopul de „a atrage” cât mai multe forțe sovietice și a pregăti trecerea la ofensivă în raport cu desfășurarea generală a operațiilor militare. În acest timp, trupele române și germane au executat incursiuni în dispozitivul inamic şi au constituit capete de pod peste Prut, care deşi nu au putut fi menţinute în totalitate (cu excepţia celor de la Călineşti-Bădărăi și Sculeni şi, o săptămână, a celui de la Bogdăneşti), au determinat comandamentul sovietic să menţină forţe importante la flancul sudic al frontului. Eficiente au fost și luptele din Bucovina, care au avut ca rezultat realizarea unor pătrunderi de până la 10-12 km în dispozitivul inamic

Comandanții de mari unități și unități pregătesc iminenta trecere la ofensivă spre Nistru. Unii dintre ei au probleme în a acorda prioritatea primului atac unităților și subunităților din subordine.
Referindu-se la acest lucru, comandantul Regimentului 13 dorobanți consemnează: „Am pus comandanților de batalioane întrebarea: cine să treacă cel dintâi? Cei trei maiori au cerut această onoare. Norocul meu a fost că marea unitate a hotărât, fără să mă întrebe, cel dintâi trece Batalionul I. Câtă veselie la acest batalion, în special pe maior care este basarabean”. În cadrul cuvintelor de încurajare spuse apropiaților la miezul nopții le-a amintit că la 2 iulie a murit ,,Marele Voievod Ștefan, patronul regimentului”, și ,,că trebuie în această zi să-i facem parastas pe pământul Basarabiei”.

Generalul Ilie Şteflea, comandantul Diviziei 3 infanterie, dislocată în jurul Capitalei, adresează o telegramă generalului Ion Antonescu: „Ofiţerii şi trupa bravelor regimente ale acestei divizii, pe ale cărei stindarde fâlfâie ordinul « Mihai Viteazul », vă roagă stăruitor a le da prilejul să dovedească în lupta cu inamicul că merită marea cinste cu care toţi se mândresc de a vă fi avut comandant”.

Luptele de la Scumpia (pe malul stâng al Prutului) sunt consemnate astfel în jurnalul de operaţii al Regimentului 7 dorobanți: „Inamicul luptă sălbatic, fără formaţie, în iureş sălbatic, cu ţipete mongolice se aruncă asupra plutonului sublocotenentului de rezervă Mihăilescu Grigore. Plutonul răspunde scurt, se încleştează om cu om în lupte strânse corp la corp. Şase mongoli se îndreaptă asupra ofiţerului, pe patru îi doboară cu focul pistolului său, dar nu mai are cartuşe. Mongolii sunt gata să-i înfigă baioneta în piept. Spontan, ofiţerul scoate masca de gaze şi o aruncă asupra lor. Neştiind ce este, mongolii o rup la fugă înapoi. Locotenentul Bilaşcu, cu compania sa, manevrând pe la est, inamicul este înconjurat şi nimicit până la unul. Tabloul este înfricoşător. Grămezi de mongoli seceraţi de mitraliere, capete rupte de explozii de grenade, piepturi străpunse de baionete acoperă terenul”.

La fel de încrâncenate sunt şi luptele de la nord de Şerbeni, duse de două plutoane și o grupă de mitraliere din Divizia 6 infanterie: „În timpul trecerii - menționează un document de epocă întocmit după mărturiile unui supraviețuitor - două plutitoare s-au răsturnat, căzând în Prut două puști-mitralieră și înecându-se doi soldați. Când să treacă și plutonul 3, au fost surprinși de focuri puternice de arme automate și aruncătoare din direcția cotei 233 și 179. Aceste două plutoane au fost contraatacate la ora 4.20 de circa două plutoane rusești după ce au pătruns 3 km est Prut și au trecut de linia Colhoz. În acestă luptă locotenentul de rezervă Popa Cezar e rănit grav. Contraatacul a fost oprit de focul plutoanelor trecute al bazei de foc de pe malul nostru și al artileriei. Rușii au contraatacat a doua oară din direcția nord-est. Subunitatea se apără cu 1/4 din efectiv, iar restul sunt în curs de retragere, însă foarte greu din cauza focurilor de mitralieră care flancau locul de trecere. În acest timp este rănit sublocotenentul Teodorescu Mihai care reușește să treacă Prutul înot. La ora 13, locotenentul Gronea, comandantul plutonului 1, reușește să treacă înapoi cu plutonul lui și o grupă de mitraliere pe la nord de satul Șerbeni, folosindu-se în executarea retragerii de un plutitor pe care curentul apei l-a dus la malul rusesc. Locotenentul Gronea raporteză că la inamic a rămas locotenentul Popa Cezar rănit grav și un număr de 6 oameni morți. O echipă din trei brancardieri trece Prutul pentru a aduce pe locotenentul Popa Cezar. În timpul când încercau să-l transporte, o mitralieră de la cota 113 deschide focul și omoară pe locotenentul Popa, 2 bracardieri și rănește un soldat, care reușește să treacă Prutul”.

În afara rezistenţei opusă de trupele sovietice, unităţile Diviziei 21 infanterie se confruntă şi cu condiţiile atmosferice nefavorabile: „În cursul după-amiezii şi în noptea de 1/2 iulie o ploaie torenţială căzută încontinuu a făcut impracticabile drumurile din zonă, aşa că mişcarea unităţilor se face în condiţii extrem de grele” consemnează jurnalul de operaţii al marii unităţi.

Aviația sovietică bombardează din nou Bucureștii, fără rezultate desosebite (o bombă a lovit o magazie din cartierul Tei, iar altele nu au explodat). În alte zone, avioane sovietice, „purtând cruce neagră şi tricolorul românesc, zburând jos, au mitraliat muncitori de pe câmp şi trupe, care crezând că sunt aviatori români sau aliaţi nu au luat măsuri să se adăpostească”. Unele avioane ajung, în mod surprinzător, până la... Ploieşti.

Pe alte fronturi:

- România stabilește relații diplomatice cu guvernul de la Nanjing, condus de Wang Jingwei.
- Joachim von Ribbentrop cere ministrului de Externe japonez ca Japonia să atace imediat Uniunea Sovietică.
- În Letonia, trupe ale Grupului de armate „Nord” ocupă Riga.
- Armatele 11 și 12 sovietice se retrag la est de Dvina.
- Trupe germane şi finlandeze declanşează operţiunea „Artic Fox”, cu misiunea de a ocupa oraşul Salla și de a înainta apoi spre Kantalahti pentru a intercepta calea ferată spre Murmansk.
- Armata 17 germană, în cadrul căreia acţiona şi Grupul maghiar „Carpaţi”, atacă Armata 12 sovietică pătrunzând adânc pe teritoriul Uniunii Sovietice.
- În baza acordului încheiat cu Islanda, S.U.A. dislocă trupe pe teritoriul islandez până la sfârşitul războiului, înlocuind pe cele britanice şi canadiene.
- În Siria, trupe britanice şi ale Legiunii Arabe înfrâng forţele franceze vichyste la Palmyra.
- Aviaţia britanică bombardează portul francez Brest şi avariază grav nava germană „Prinz Eugen”.
- În oraşul Lwów (Liov), trupe germane de ocupaţie declanşează acţiunea de ucidere a profesorilor universitari.

2 iulie 1941. A 11-a zi de război!

Regimentul 13 dorobanţi (jurnal de operaţii): „Entuziasmul populaţiei este de nedescris; se trag clopotele bisericii, iar dangătul lor anunţă din nou pe credincioşi că credinţa strămoşească a reînviat şi că Dumnezeu nu poate ajuta pe cei care au dărâmat Biserica şi înjosit Crucea. Pe urmele Voievodului nebiruit, izbânda zilei ne-a ajutat să-i facem parastas printr-o luptă demnă de vitejia lui, iar în clopotele basarabene, simţeam ecoul celor de la Putna, trase de sihaştrii ctitoriei sale”.
Armatele 3, 4 române și 11 germană forțează Prutul și trec la ofensiva propriu-zisă (ipoteza „München”).
- Lovitura principală o execută Armata 11 germană (general Eugen von Schobert), în partea centrală a Basarabiei, pe direcția nord Iași-Moghilev (la nord de masivul Corneşti). • Armata 3 română (general Petre Dumitrescu) acţionează în subordinea Armatei 11 germane, în nordul Bucovinei, pe direcţia Storojineţ-Cernăuţi-Hotin, iar Armata 4 română (general Nicolae Ciupercă), în subordinea Marelui Cartier General român, pe direcţia Leova-Cetatea Albă.
- În unele locuri, acțiunea de forțare a Prutului s-a făcut mai ușor, în altele cu dificultate.

- La Divizia 14 infanterie pe direcţia de efort atacă Regimentul 13 dorobanţi: „Batalionul I atinge plaja la ora 3.25, compania căpitanului Lateș Ioan, cu el în frunte, se suie în bărci și în câteva clipe este pe malul opus. Abia acum inamicul observă locul de trecere și dezlănțuie barajul de foc. Bravii pontonieri germani - care nu treceau - deși cad mulți, nu se intimidează și într-un ritm foarte accelerat trec restul batalionului, lăsând însă cu durere pe fundul apei pe bravul locotenent Crețulescu Leonard, lovit de o schijă și răsturnându-se din barcă. Batalionul intră în luptă cu inamicul zăpăcit de atâta îndrăzneală și cu un curaj deosebit distruge rezistențele de pe mal și-l împinge spre Bogdănești. În acest timp trec și celelalte batalioane, întrebuințându-se o oră mai puțin decât timpul prevăzut, astfel că la ora 5.30 eram cu toții pe pământul Basarabiei, deja udat cu destul sânge din cel mai curat și nobil românesc. Lovitura a fost atât de crâncenă și neașteptată pentru inamic, încât își părăsește chiar mortierele grele, mitraliere și muniții și fuge în derută. Un contraatac inamic dinspre Zăgărancea este pus pe goană de mitralierele sublocotenentului de rezervă Adamescu. Din turla bisericii de la Bogdănești se trage asupra noastră. Câteva rafale de mitraliere de ale noastre reduc la tăcere acest cuib inamic. Cad însă răniți maiorii Ivăneanu și Goanță și căpitanul Cerne Gheorghe; bravii locotenent Condurache Grigore și sublocotenentul de rezervă Stescu Eugen sunt morți… La ora 7 stăpânim cota 113, primul obiectiv al regimentului. Fără oprire și într-un elan de nedescris plăieșii lui Ștefan se țin după inamic fără să-i dea posibilitatea de a se reface” (jurnalul de operaţii al unităţii).

Urmărirea continuă, până în sera zilei, Compania cercetare intrând în Petreşti, iar Compania 6 în Todireşti. „Entuziasmul populaţiei este de nedescris; se trag clopotele bisericii, iar dangătul lor anunţă din nou pe credincioşi că credinţa strămoşească a reînviat şi că Dumnezeu nu poate ajuta pe cei care au dărâmat Biserica şi înjosit Crucea. Pe urmele Voievodului nebiruit, izbânda zilei ne-a ajutat să-i facem parastas printr-o luptă demnă de vitejia lui, iar în clopotele basarabene, simţeam ecoul celor de la Putna, trase de sihaştrii ctitoriei sale” (idem, jurnalul de operaţii al unităţii).

În zona Diviziei 35 infanterie, forțarea Prutului se face după-amiaza, prin surprindere, la orele 16.45, în prezența generalului Ion Antonescu. Până la căderea serii, Regimentul 67 infanterie reușește să treacă două batalioane și să ocupe, cu pierderi minime, creasta Dealului Coștiuleni.
- Apar şi greşeli de concepţie şi execuţie, ceea ce face ca generalul Cristache Popescu, comandantul Diviziei 21 infanterie, să fie înlocuit de la comanda marii unități cu generalul Nicolae Dăscălescu.
La Divizia 8 infanterie, artileria nu numai că nu reuşeşte să sprijine batalionul Regimentului 7 vânători care era atacat puternic de către inamic, dar execută trageri şi asupra trupelor proprii. În panica produsă, ostaşii români se retrag în dezordine spre pădurea Călineşti, trecând rîul Camenca, fiecare cum pot, unii „aproape dezbrăcaţi, numai în cămăşi”. Pierderile se ridică la 54 militari ucişi, 91 dispăruţi şi 73 răniţi.
Armata 4 reaminteşte că Ion Antonescu a ordonat „să se ia cele mai severe măsuri pentru ca în zona de operaţii ofiţerii şi subofiţerii să păstreze cea mai corectă şi civilizată atitudine faţă de populaţia civilă, chiar dacă este duşmană. Cine va îndrăzni să jefuiescă, să brutalizeze fără niciun motiv sau să-şi apropie diferite bunuri ale populaţiei civile, care trebuie considerate ca bunuri ale statului, vor fi sancţionaţi pe loc”.
„Tribune de Lausane” recunoşte justeţea cauzei pentru care a intrat în luptă România: „În vara anului 1940 România a fost silită să cedeze Basarabia şi Bucovina pe care le redobândise în 1918. Amărăciunea a fost atât de mare cu cât aceste jertfe nu au fost singurele. A sosit ceasul de a recuceri cel puţin o parte din teritoriile pierdute”.
Pe alte fronturi:
- China întrerupe relaţiile diplomatice cu Germania şi Italia.
- Guvernul francez de la Vichy și guvernul nipon încheie un acord de ,,apărare în comun a Indochinei” (acordul ,,Kato – Darlan”).
- Generalul Dušan Simović, prim-ministrul guvernului iugoslav din exil, soseşte la Londra fiind asigurat
de Winston Churchill de sprijinul guvernului britanic pentru restabilirea statului.
- Consiliul imperial japonez adoptă planul privind expansiunea în Asia de Sud-Est, cu prioritate în China
și Indochina.
- La flancul nordic al frontului, Grupul blindat al generalului Erich Hoepner trece la ofensivă spre Ostrovsk (la est de Dvina).

3 iulie 1941. A 12-a zi de război!

- Căpitanul Petre Ceauşu: „De mult aștepta românul momentul intrării în drepturile sale. La tragerea rachetei am pornit ca la orice aplicație tactică ca niște nebuni… Din adăposturi bine ascunse inamicul trăgea bine... Nu trecuseră decât 40 minute de când porniserăm la atac și eram stăpâni pe linia lor de rezistență. Și atacul continuă către luminișul din pădure, ducând peste granița blestemată, speranța românească”.

Armata 3 română declanşează ofensiva pe direcția Rădăuți-Hotin pentru „a ajunge cât mai repede pe Nistru, între Rașcov și Darabani”. Pe baza de plecare la atac frontul armatei era de 40 km.

- Capacitatea combativă a armatei era de 18 batalioane de vânători de munte, nouă batalioane de infanterie, trei batalioane de mitraliere, un regiment de cavalerie purtat, un regiment de călăraşi, cinci companii anticar, 55 baterii de artilerie (220 guri de foc, dintre care 37 baterii uşoare, 12 baterii obuziere uşoare şi şase baterii obuziere grele) şi o escadrilă de aviație.
- Pentru îndeplinirea misiunii, generalul Petre Dumitrescu hotărăşte să acționeze cu forțele principale (Divizia 7 infanterie şi Brigada 2 mixtă munte), la flancul drept, pe direcția Mihăileni-Hotin şi cu un grup puternic (Corpul de munte cu brigăzile 1 şi 4 munte, inclusiv Detaşamentul „colonelul Albustin”), pe direcția Vicov-Storojineț-Cernăuți-Hotin; în rezervă a păstrat Brigada 8 cavalerie.
- Pentru a nu permite inamicului să se organizeze la teren pe noi aliniamente de apărare, comandantul armatei a dispus continuarea ofensivei spre Cernăuți cu forțele Brigăzii 1 mixtă munte şi cu o parte a Brigăzii 4 mixtă munte, concomitent cu executarea unei manevre spre Cupca, cu Detaşamentul „colonel Albustin”.
- În conformitate cu această concepție, Brigada 1 mixtă munte a înaintat cu Grupul „colonel Ludvig” pe direcția Storojineț-Cernăuți, şi cu Grupul „colonel Focşăneanu” pe direcția Pancea-Dubova, manevrând pe la vest rezistențele opuse de trupele sovietice.
- Batalioanele 1 şi 2 vânători de munte trec Siretul prin vad, podurile fiind distruse de inamic, după care eliberează orașul Storojineț şi constituie un cap de pod la nord de Siret.
- Elogiind modul în care au luptat vânătorii de munte români, generalul Petre Dumitrescu, comandantul Armatei 3, relevă următoarele în ordinul de zi nr. 9: „Înaintarea sa se izbea la tot pasul de rezistențele bine ascunse ale inamicului, într-un teren frământat și acoperit aproape în întregime cu păduri, care avantajau pe inamic. Acțiunea Brigăzii 1 mixtă munte mai era îngreunată de ploaia care a căzut aproape în tot cursul zilei și care a desfundat drumurile și potecile pe care pătrundeau vânătorii și artileria de munte. Cu toate aceste greutăți, trupele Brigăzii 1 mixte munte, manevrând cu dibăcie și îndrăzneală, reușesc până în seara zilei să ajungă pe Siret, în zona Storojineț. Orașul era ocupat de inamic, iar apele Siretului veniseră mari. Mijloace de trecere nu erau. În aceste momente, deși se lăsa întunericul, Brigada atacă Storojinețul trecând prin vaduri și reușește să-l ocupe căzând astfel adânc în flancul drept al inamicului. Prin această acțiune, Brigada 1 mixtă munte a determinat retragerea întregului front inamic”.
Brigada 2 mixtă munte înaintează pe direcţia Noua Suliţă-Hotin. „Vârful de lance” îl constituie Batalionul 15 vânători de munte.
- „De mult aștepta românul momentul intrării în drepturile sale La tragerea rachetei am pornit ca la orice aplicație tactică ca niște nebuni. Am coborât de pe Pietriș, în fugă, scăpând de focul inamic, am intrat într-o șa și am început urcușul pe dealul Bourului... Cu cât ne apropiam mai mult, cu atât focul devenea mai puternic… Ajunși la 300 de metri începe iadul adevărat… Din adăposturi bine ascunse inamicul trăgea bine. Armele nostre automate erau imediat reperate și încadrate cu foc. O grupă de mitraliere dată ca însoțire și-a schimbat de trei ori trăgătorii de la mitraliere, răniți pe rând. Una din mitraliere era acoperită cu sânge peste tot. Și valul nostru înainta mereu. În toți ardea dorința de a merge mereu înainte…Tot frontul companiei urca ondulat, mereu înainte… Nu trecuseră decât 40 minute de când porniserăm la atac și eram stăpâni pe linia lor de rezistență. Și atacul continuă către luminișul din pădure, ducând peste granița blestemată, speranța românească” - consemenază căpitanul Petru Ceaușu.
- Brigada 4 mixtă munte atacă spre Pătrăuţi şi ajunge în seara zilei pe Siretul Mic (cu o parte din forţe spijină Divizia 7 infanterie ale cărei trupe înaintau mai greu).
- Dacă forțele de la flancul drept au întâmpinat o rezistență puternică la Fântâna Albă, Cerepcăuți și în alte locuri, cele de la flancul stâng au înaintat viguros, constituind până în seara zilei capete de pod peste Siret, la Storojineț.
- Reluarea înaintării spre Cernăuți a determinat forțele inamice, care se opuneau trupelor aflate la flancul drept al armatei, să se retragă spre nord.
Armata 11 germană acționează ofensiv spre nord-est: spre Moghilev (cu corpurile 11 armată german și 4 armată român) și spre Bălți (cu corpurile 30 și 50 armată germane).
Armata 4 română continuă pregătirile pentru a trece şi ea la ofensivă.
- Din cauza unor disfuncționalități (materialul de trecere se afla la 2-3 km de Prut), necorelării acţiunii pionierlor şi pontonierilor cu infanteria şi artileria etc.) şi a bombardamentului inamic, generalul Nicolae Șova, comandantul Diviziei 1 gardă, solicită amânarea cu 24 de ore a forţării Prutului. Cererea nu este admisă de generalul Gheorghe Leventi, comandantul Corpului 5 armată, care ordonă ca acțiunea să fie executată la data prevăzută: 4 iulie.
- Locotenent-colonelul Marcel Olteanu adună populația satului Cuconeștii Vechi, numește un nou primar și împarte la săraci zahărul găsit la cooperativa satului.
- General Gheorghe Potopeanu, comandantul Diviziei de grăniceri, avertizează regimentele „să-şi prevină oamenii a nu se încrede în soldații sovietici şi în populația civilă. Nici chiar în cea românească. Din localitățile cu populație minoritară - exceptând fireşte pe germani - se vor lua întotdeauna ostatici”. Pentru a se evita situaţiile în care militarii români ar fi evitat să atace, generalul Gheorghe Potopeanu mai ordonă: „Unitățile de grăniceri care nu vor înainta cu toată vigoarea câtă vreme au în fața lor foc de artilerie amică, vor fi împinse de la spate de propriile noastre obuze”.

Informat de generalul Eugen von Schobert că la Statul major al Armatei 11 germane a sosit un Detaşament de legătură ungar (condus de fostul ataşat militar în România), generalul Ion Antonescu se declară „neplăcut surprins” şi face cunoscut că numai datorită operaţiunilor în curs „nu a luat totuşi nicio măsură”.

Referindu-se la regimul care urma să fie aplicat Basarabiei și nordului Bucovinei după eliberare, Mihai Antonescu precizează următoarele în cadrul ședinței Consiliului de Miniștri: „Țin să vă încredințez că domnul general Antonescu consideră că purificarea națională, care trebuie îndeplinită în Basarabia, ne impune o totală izolare a Basarabiei și Bucovinei de restul Regatului. După cum, din aceleași nevoi, trebuie ca organizarea acestor provincii să se facă în mod autonom, complet autonom, domnia sa luându-și răspunderea conducerii și reorganizării acestor provincii pentru ca în timpul cel mai scurt să poată scutura urmele bolșevismului din aceste teritorii și să poată reașeza instituțiile fundamentale de care avem nevoie. Din această pricină, regimul juridic al Basarabiei şi Bucovinei va fi un regim cu totul special”.

Pe alte fronturi:

- În zona nordică a frontului, Grupul blindat al generalului Erich Hoepner atacă spre Pskov şi ajunge în faţa fortificaţiilor sovietice de la Ostrov pe care le străpunge a doua zi.
- În zona de acţiune a Grupului de armate „Centru”, armatele 3, 4, 9 şi 2 înaintează spre Nipru, provocând sovieticilor, în zona Białystok-Minsk, pierderi cifrate la 341.073 militari ucişi sau capturaţi, 4.799 tancuri, 9.427 tunuri şi 1.669 avioane (250.000 militari sovietici au reuşit să iasă din încercuire).
- Trupele indiene pătrunse din Irak în Siria se îndreaptă spre Alep și Homs.
- În Etiopia, generalul italian Pietro Gazzera, capitulează (cu cei 7.000 de oameni din subordine) în faţa generalului belgian Auguste-Éduard Gilliaert.

- Va urma –

 

Aranjament grafic - I.M.