2 iulie 1941

Armatele 3, 4 române și 11 germană forțează Prutul și trec la ofensiva propriu-zisă (ipoteza „München”).
- Lovitura principală o execută Armata 11 germană (general Eugen von Schobert), în partea centrală a Basarabiei, pe direcția nord Iași - Moghilev (la nord de masivul Corneşti). • Armata 3 română (general Petre Dumitrescu) acţionează în subordinea Armatei 11 germane, în nordul Bucovinei, pe direcţia Storojineţ-Cernăuţi-Hotin, iar Armata 4 română (general Nicolae Ciupercă), în subordinea Marelui Cartier General român, pe direcţia Leova-Cetatea Albă.
- În unele locuri, acțiunea de forțare a Prutului s-a făcut mai ușor, în altele cu dificultate.
- La Divizia 14 infanterie pe direcţia de efort atacă Regimentul 13 dorobanţi: „Batalionul I atinge plaja la ora 3.25, compania căpitanului Lateș Ioan, cu el în frunte, se suie în bărci și în câteva clipe este pe malul opus. Abia acum inamicul observă locul de trecere și dezlănțuie barajul de foc. Bravii pontonieri germani - care nu treceau - deși cad mulți, nu se intimidează și într-un ritm foarte accelerat trec restul batalionului, lăsând însă cu durere pe fundul apei pe bravul locotenent Crețulescu Leonard, lovit de o schijă și răsturnându-se din barcă. Batalionul intră în luptă cu inamicul zăpăcit de atâta îndrăzneală și cu un curaj deosebit distruge rezistențele de pe mal și-l împinge spre Bogdănești. În acest timp trec și celelalte batalioane, întrebuințându-se o oră mai puțin decât timpul prevăzut, astfel că la ora 5.30 eram cu toții pe pământul Basarabiei, deja udat cu destul sânge din cel mai curat și nobil românesc. Lovitura a fost atât de crâncenă și neașteptată pentru inamic, încât își părăsește chiar mortierele grele, mitraliere și muniții și fuge în derută. Un contraatac inamic dinspre Zăgărancea este pus pe goană de mitralierele sublocotenentului de rezervă Adamescu. Din turla bisericii de la Bogdănești se trage asupra noastră. Câteva rafale de mitraliere de ale noastre reduc la tăcere acest cuib inamic. Cad însă răniți maiorii Ivăneanu și Goanță și căpitanul Cerne Gheorghe; bravii locotenent Condurache Grigore și sublocotenentul de rezervă Stescu Eugen sunt morți… La ora 7 stăpânim cota 113, primul obiectiv al regimentului. Fără oprire și într-un elan de nedescris plăieșii lui Ștefan se țin după inamic fără să-i dea posibilitatea de a se reface” (jurnalul de operaţii al unităţii).
- Urmărirea continuă, până în sera zilei, Compania cercetare intrând în Petreşti, iar Compania 6 în Todireşti.
„Entuziasmul populaţiei este de nedescris; se trag clopotele bisericii, iar dangătul lor anunţă din nou pe credincioşi că credinţa strămoşească a reînviat şi că Dumnezeu nu poate ajuta pe cei care au dărâmat Biserica şi înjosit Crucea. Pe urmele Voievodului nebiruit, izbânda zilei ne-a ajutat să-i facem parastas printr-o luptă demnă de vitejia lui, iar în clopotele basarabene, simţeam ecoul celor de la Putna, trase de sihaştrii ctitoriei sale” (jurnalul de operaţii al unităţii).
În zona Diviziei 35 infanterie, forțarea Prutului se face după-amiaza, prin surprindere, la orele 16.45, în prezența generalului Ion Antonescu. Până la căderea serii, Regimentul 67 infanterie reușește să treacă două batalioane și să ocupe, cu pierderi minime, creasta Dealului Coștiuleni.
- Apar şi greşeli de concepţie şi execuţie, ceea ce face ca generalul Cristache Popescu, comandantul Diviziei 21 infanterie, să fie înlocuit de la comanda marii unități cu generalul Nicolae Dăscălescu.
La Divizia 8 infanterie, artileria nu numai că nu reuşeşte să sprijine batalionul Regimentului 7 vânători care era atacat puternic de către inamic, dar execută trageri şi asupra trupelor proprii. În panica produsă, ostaşii români se retrag în dezordine spre pădurea Călineşti, trecând rîul Camenca, fiecare cum pot, unii ,,aproape dezbrăcaţi, numai în cămăşi”. Pierderile se ridică la 54 militari ucişi, 91 dispăruţi şi 73 răniţi.
Armata 4 reaminteşte că Ion Antonescu a ordonat „să se ia cele mai severe măsuri pentru ca în zona de operaţii ofiţerii şi subofiţerii să păstreze cea mai corectă şi civilizată atitudine faţă de populaţia civilă, chiar dacă este duşmană. Cine va îndrăzni să jefuiescă, să brutalizeze fără niciun motiv sau să-şi apropie diferite bunuri ale populaţiei civile, care trebuie considerate ca bunuri ale statului, vor fi sancţionaţi pe loc”.
„Tribune de Lausane” recunoşte justeţea cauzei pentru care a intrat în luptă România: „În vara anului 1940 România a fost silită să cedeze Basarabia şi Bucovina pe care le redobândise în 1918. Amărăciunea a fost atât de mare cu cât aceste jertfe nu au fost singurele. A sosit ceasul de a recuceri cel puţin o parte din teritoriile pierdute”.

Pe alte fronturi:

- China întrerupe relaţiile diplomatice cu Germania şi Italia.
- Guvernul francez de la Vichy și guvernul nipon încheie un acord de ,,apărare în comun a Indochinei” (acordul „Kato-Darlan”).
- Generalul Dušan Simović, prim-ministrul guvernului iugoslav din exil, soseşte la Londra fiind asigurat
de Winston Churchill de sprijinul guvernului britanic pentru restabilirea statului.
- Consiliul imperial japonez adoptă planul privind expansiunea în Asia de Sud-Est, cu prioritate în China
și Indochina.
- La flancul nordic al frontului, Grupul blindat al generalului Erich Hoepner trece la ofensivă spre Ostrovsk (la est de Dvina).

3 iulie 1941

- „De mult aștepta românul momentul intrării în drepturile sale. La tragerea rachetei am pornit ca la orice aplicație tactică ca niște nebuni… Din adăposturi bine ascunse inamicul trăgea bine... Nu trecuseră decât 40 minute de când porniserăm la atac și eram stăpâni pe linia lor de rezistență. Și atacul continuă către luminișul din pădure, ducând peste granița blestemată, speranța românească” (Căpitan Petre Ceauşu).
Armata 3 română declanşează ofensiva pe direcția Rădăuți-Hotin pentru „a ajunge cât mai repede pe Nistru, între Rașcov și Darabani”. Pe baza de plecare la atac frontul armatei era de 40 km.
- Capacitatea combativă a armatei era de 18 batalioane de vânători de munte, nouă batalioane de infanterie, trei batalioane de mitraliere, un regiment de cavalerie purtat, un regiment de călăraşi, cinci companii anticar, 55 baterii de artilerie (220 guri de foc, dintre care 37 baterii uşoare, 12 baterii obuziere uşoare şi şase baterii obuziere grele) şi o escadrilă de aviație.
- Pentru îndeplinirea misiunii, generalul Petre Dumitrescu hotărăşte să acționeze cu forțele principale (Divizia 7 infanterie şi Brigada 2 mixtă munte), la flancul drept, pe direcția Mihăileni-Hotin şi cu un grup puternic (Corpul de munte cu brigăzile 1 şi 4 munte, inclusiv Detaşamentul „colonelul Albustin”), pe direcția Vicov-Storojineț-Cernăuți-Hotin; în rezervă a păstrat Brigada 8 cavalerie.
- Pentru a nu permite inamicului să se organizeze la teren pe noi aliniamente de apărare, comandantul armatei a dispus continuarea ofensivei spre Cernăuți cu forțele Brigăzii 1 mixtă munte şi cu o parte a Brigăzii 4 mixtă munte, concomitent cu executarea unei manevre spre Cupca, cu Detaşamentul „colonel Albustin”.
- În conformitate cu această concepție, Brigada 1 mixtă munte a înaintat cu Grupul „colonel Ludvig” pe direcția Storojineț-Cernăuți, şi cu Grupul „colonel Focşăneanu” pe direcția Pancea-Dubova, manevrând pe la vest rezistențele opuse de trupele sovietice.
- Batalioanele 1 şi 2 vânători de munte trec Siretul prin vad, podurile fiind distruse de inamic, după care eliberează orașul Storojineț şi constituie un cap de pod la nord de Siret.
- Elogiind modul în care au luptat vânătorii de munte români, generalul Petre Dumitrescu, comandantul Armatei 3, relevă următoarele în ordinul de zi nr. 9: „Înaintarea sa se izbea la tot pasul de rezistențele bine ascunse ale inamicului, într-un teren frământat și acoperit aproape în întregime cu păduri, care avantajau pe inamic. Acțiunea Brigăzii 1 mixtă munte mai era îngreunată de ploaia care a căzut aproape în tot cursul zilei și care a desfundat drumurile și potecile pe care pătrundeau vânătorii și artileria de munte. Cu toate aceste greutăți, trupele Brigăzii 1 mixte munte, manevrând cu dibăcie și îndrăzneală, reușesc până în seara zilei să ajungă pe Siret, în zona Storojineț. Orașul era ocupat de inamic, iar apele Siretului veniseră mari. Mijloace de trecere nu erau. În aceste momente, deși se lăsa întunericul, Brigada atacă Storojinețul trecând prin vaduri și reușește să-l ocupe căzând astfel adânc în flancul drept al inamicului. Prin această acțiune, Brigada 1 mixtă munte a determinat retragerea întregului front inamic”.

Brigada 2 mixtă munte înaintează pe direcţia Noua Suliţă-Hotin. „Vârful de lance” îl constituie Batalionul 15 vânători de munte.

- „De mult aștepta românul momentul intrării în drepturile sale. La tragerea rachetei am pornit ca la orice aplicație tactică ca niște nebuni. Am coborât de pe Pietriș, în fugă, scăpând de focul inamic, am intrat într-o șa și am început urcușul pe dealul Bourului... Cu cât ne apropiam mai mult, cu atât focul devenea mai puternic. Ajunși la 300 de metri începe iadul adevărat. Din adăposturi bine ascunse inamicul trăgea bine. Armele nostre automate erau imediat reperate și încadrate cu foc. O grupă de mitraliere dată ca însoțire și-a schimbat de trei ori trăgătorii de la mitraliere, răniți pe rând. Una din mitraliere era acoperită cu sânge peste tot. Și valul nostru înainta mereu. În toți ardea dorința de a merge mereu înainte…Tot frontul companiei urca ondulat, mereu înainte. Nu trecuseră decât 40 minute de când porniserăm la atac și eram stăpâni pe linia lor de rezistență. Și atacul continuă către luminișul din pădure, ducând peste granița blestemată, speranța românească” (căpitan Petru Ceaușu).
- Brigada 4 mixtă munte atacă spre Pătrăuţi şi ajunge în seara zilei pe Siretul Mic (cu o parte din forţe spijină Divizia 7 infanterie ale cărei trupe înaintau mai greu).
- Dacă forțele de la flancul drept au întâmpinat o rezistență puternică la Fântâna Albă, Cerepcăuți și în alte locuri, cele de la flancul stâng au înaintat viguros, constituind până în seara zilei capete de pod peste Siret, la Storojineț.
- Reluarea înaintării spre Cernăuți a determinat forțele inamice, care se opuneau trupelor aflate la flancul drept al armatei, să se retragă spre nord.

Armata 11 germană acționează ofensiv spre nord-est: spre Moghilev (cu corpurile 11 armată german și 4 armată român) și spre Bălți (cu corpurile 30 și 50 armată germane).

Armata 4 română continuă pregătirile pentru a trece şi ea la ofensivă.
- Din cauza unor disfuncționalități (materialul de trecere se afla la 2-3 km de Prut), necorelării acţiunii pionierlor şi pontonierilor cu infanteria şi artileria etc.) şi a bombardamentului inamic, generalul Nicolae Șova, comandantul Diviziei 1 gardă, solicită amânarea cu 24 de ore a forţării Prutului. Cererea nu este admisă de generalul Gheorghe Leventi, comandantul Corpului 5 armată, care ordonă ca acțiunea să fie executată la data prevăzută: 4 iulie.
- Locotenent-colonelul Marcel Olteanu adună populația satului Cuconeștii Vechi, numește un nou primar și împarte la săraci zahărul găsit la cooperativa satului
- General Gheorghe Potopeanu, comandantul Diviziei de grăniceri, avertizează regimentele „să-şi prevină oamenii a nu se încrede în soldații sovietici şi în populația civilă. Nici chiar în cea românească. Din localitățile cu populație minoritară - exceptând fireşte pe germani - se vor lua întotdeauna ostatici”. Pentru a se evita situaţiile în care militarii români ar fi evitat să atace, generalul Gheorghe Potopeanu mai ordonă: „Unitățile de grăniceri care nu vor înainta cu toată vigoarea câtă vreme au în fața lor foc de artilerie amică, vor fi împinse de la spate de propriile noastre obuze”.
Informat de generalul Eugen von Scobert că la Statul major al Armatei 11 germane a sosit un Detaşament de legătură ungar (condus de fostul ataşat militar în România), generalul Ion Antonescu se declară „neplăcut surprins” şi face cunoscut că numai datorită operaţiunilor în curs „nu a luat totuşi nicio măsură”.
Referindu-se la regimul care urma să fie aplicat Basarabiei și nordului Bucovinei după eliberare, Mihai Antonescu precizează următoarele în cadrul ședinței Consiliului de Miniștri: „Țin să vă încredințez că domnul general Antonescu consideră că purificarea națională, care trebuie îndeplinită în Basarabia, ne impune o totală izolare a Basarabiei și Bucovinei de restul Regatului. După cum, din aceleași nevoi, trebuie ca organizarea acestor provincii să se facă în mod autonom, complet autonom, domnia sa luându-și răspunderea conducerii și reorganizării acestor provincii pentru ca în timpul cel mai scurt să poată scutura urmele bolșevismului din aceste teritorii și să poată reașeza instituțiile fundamentale de care avem nevoie. Din această pricină, regimul juridic al Basarabiei şi Bucovinei va fi un regim cu totul special”.

Pe alte fronturi:

- În zona nordică a frontului, Grupul blindat al generalului Erich Hoepner atacă spre Pskov şi ajunge în faţa fortificaţiilor sovietice de la Ostrov pe care le străpunge a doua zi.
- În zona de acţiune a Grupului de armate „Centru”, armatele 3, 4, 9 şi 2 înaintează spre Nipru, provocând sovieticilor, în zona Białystok-Minsk, pierderi cifrate la 341.073 militari ucişi sau capturaţi, 4.799 tancuri, 9 427 tunuri şi 1.669 avioane (250.000 militari sovietici au reuşit să iasă din încercuire).
- Trupele indiene pătrunse din Irak în Siria se îndreaptă spre Alep și Homs.
- În Etiopia, generalul italian Pietro Gazzera, capitulează (cu cei 7 000 de oameni din subordine) în faţa generalului belgian Auguste-Éduard Gilliaert.
4 iulie 1941.

Armata 3 română ajunge cu forţele de a flancul stâng pe înălţimile situate la vest şi sud de Cernăuţi, în timp ce diviziile Armatei 4 continuă lărgirea capetelor de pod sau îşi definitivau pregătirile pentru forţarea Prutului.

În Bucovina, după ce eliberează localitatea Târnauca, Batalionul 10 vânători de munte este primit triumfal de populația civilă. „Steagurile cu culorile naționale românești fâlfâie în bătaia vântului celei mai mari bucurii. Bătrâni, femei, copii, cu brațe pline cu flori, cu ochii înlăcrimați de bucurie strigau din piepturile lor românești: «Trăiască armata română!», «Trăiască România!» și sărutau arma ostașului român care i-a dezrobit. Au fost clipe de mare înălțare, clipe care au întărit curajul și au îndârjit ostașii români. Pretutindeni, prin satele pe unde au trecut aceeași bucurie, aceeași veselie, aceleași manifestări românești curate. Dar pe lângă aceste bucurii era și jale. Flăcăii din sate și oamenii valizi au fost luați de bolșevici. Din loc în loc, dintr-un prund sau dintr-un pod de casă, speriați la început și apoi fericiți, apare câte unul” (jurnalul de operații al unității).

La orele 13.00, cinci batalioane din Divizia 15 infanterie trec Prutul, între Sopoșeni și Râșești, pe un front de 15 km, momentul fiind surprins astfel de către jurnalul de operații al marii unități: „A fost impresionant momentul acestei treceri, când, contrar regulilor de a păstra liniştea, ofiţerii şi trupa urcaţi în primele ambarcaţiuni au început a intona cântece patriotice. Cu această ocazie se remarcă comportarea excelentă a ofițerilor, care se găseau mereu în fruntea unităților, comportarea la fel de bună a trupei, care, deși, neputând întrebuința tot armamentul în bălți, a continuat să-și urmeze ofițerii prin ploaia de gloanțe, acțiunile demne de toată lauda ale Batalionului de pionieri, care cu o parte din forțe a executat trecerea peste Prut, iar cu alta, împărțită în echipe de șoc, a luat parte la distrugerea cazematelor inamice”.

Regimentul 10 vânători trece Prutul, pe la Ghermănești, după ce preotul, în prezența comadantului unității, colonelul Raul Halunga, face o slujbă împărtășind pe militari.

- „Plutonul nostru a ocupat poziție în dreapta, pe un teren băltuit și mlăștinos. Grupa 1, comandată de mine, a ocupat poziție la flancul stâng al plutonului. Oamenii se bălăceau în apă și în nămol până la genunchi. Colac peste pupăză, a început să tragă artileria inamică, cu o precizie uimitoare; zburau în aer: capete, căști, arme, mâini, picioare sau fragmente din acele ființe, care, numai cu câteva secunde mai înainte erau camarazii nostrii! Era un «spectacol» sinistru. « O, Dumnezeule Mare, oprește-Te, sau mai bine zis oprește-i. Fiindcă un asemenea dezmăț al morții numai noi oamenii, puteam să-l declanșăm» – vorbea comandantul plutonului… Înaintam cu apa până la piept și, paradoxal, eram veseli, fiindcă scăpasem cu viață din acel măcel venit pe calea văzduhului »” (fostul sergent Toader Bulgaru).

Dramatice sunt și luptele duse de militarii Diviziei 1 gardă pentru forțarea Prutului, la est de Fălciu.

- Batalionul 2 din Regimentul 6 dorobanți „Mihai Viteazul” începe trecerea (orele 13.00), în bărci, la nord de pod, „fără pregătire de artilerie, continuu bombardat de artileria inamică. Cu foarte multe pierderi în ofițeri și trupă” (10 morți, 5 dispăruți, 30 răniți), subunitatea nu poate continua atacul prevăzut, fiind oprită de focul puternic executat de inamic de la conacul Valienatos. În Sectorul „Sud” al diviziei, pe la Bârzica Mică și pe la bucla Prutului denumită „La Plopi” trece Regimentul 1/2 vânători de gardă.

- „Pușcași, mitraliori, tunari înoată din greu prin ierburi și bălți, se culcă fără preget să-și aleagă locul când șuieratul unui proiectil se aude, reiau mișcarea și ajung către ora 17.00 în fața unui pârâu ținut sub focul puternic al armelor automate și brandturilor inamice. La un semn, primele grupe trec dincolo de pârâul cu apa până la brâu; după ele restul companiilor 9 și 11. Tunurile sunt trecute prin apa ce le acoperea; nu se mai văd decât cocardele de tracțiune scoase la malul opus. Pornesc mai departe sub ploaia de foc inamică. Efectul focului inamic se simte; rândurile încep să se rărească, răniții ținându-se spre locurile adăpostite. Batalionul 2 cu companiile 5 și 6 în linia întâia se îndreaptă spre colțul de sud-est Țiganca, înaintează prin smârcuri, păpuriș, sub focul artileriei inamice, ajung la 600 - 700 metri de Țiganca unde se opresc” (jurnalul de operații al unității).

Generalul Alexandru Ioaniţiu, șeful Marelui Cartier General, face cunoscut că „inamicul a lăsat elemente care să lucreze contra armatei şi să producă tulburări şi acte de sabotaj” şi cere ca unităţile să fie „deosebit de atente, atât în trecere cât şi în staţionare, în diferite localităţi luând toate măsurile de siguranţă necesare”. Acolo unde situaţia părea „a fi mai periculoasă se vor lua ostatici”.

Generalul Gheorghe Leventi, comandantul Corpului 5 armată, atrage atenţia că „trupele sovietice care se retrag, lasă în urma civili înarmati ascunși în tufișuri, care apoi trag asupra soldatilor noștri izolați. Populaţia civilă dă un mare ajutor trupelor (inamice - n.n.) tragând cu mitraliere si arme automate în contra noastră”. Ordonă ca „acești agenti să fie impuşcaţi îndată ce sunt prinşi asupra faptului”. Cu acealași prilej, informează că „soldatii sovietici de origine basarabeană s-au predat fără a trage foc”.

Deoarece un preot şi un agent sanitar nu se aflau la posturile încredinţate în timpul unei alarme aeriene au fost internaţi în lagăre de muncă.

Ziarul ,„Universul” publică scrisoarea Societății de cultură macedo-română, semnată de dr. Ștefan Petrașincu și Anton Lega, adresată ministrului Apărării Naționale, prin care „un număr important de români-macedoneni, care n-au obligații militare” solicită să fie primiți „ca voluntari în glorioasa armată română și să li se îndeplinească marea lor dorință de a fi trimiși pe front ca să apere și ei, așa cum au luptat în războaiele trecute, pentru înfăptuirea idealurilor românești prin întregirea în adevăratele hotare etmice ale României, care este patri-mumă a românilor de pretutindeni”.

Ion Antonescu condamnă participarea unor militari români la pogromul de la Iaşi din zilele de 29 şi 30 iunie 1941 şi face cunoscut, prin ordinul 255: „Nevoia de a scăpa de această plagă a românismului este de nediscutat, dar numai guvernul are dreptul de a lua măsurile necesare. Aceste măsuri se află în curs de executare şi ele vor fi continuate după normele ce voi hotărî. Nu este permisibil ca fiecare cetăţean sau fiecare soldat să-şi asume rolul de a soluţiona problema evreiască prin jafuri şi masacre. Prin asemenea procedee, arătăm lumii că suntem un popor nedisciplinat şi necivilizat şi punem autoritatea şi prestigiul statului într-o lumină cu totul neplăcută. Opresc cu desăvârşire orice acţiune pornită din iniţiativă individuală şi fac răspunzătoare autorităţile militare şi civile de executarea întocmai a acestui ordin. Cei ce se vor abate ori s-au abătut de la ordinul de mai sus vor fi daţi în judecată şi li se vor aplica sancţiunile cele mai severe prevăzute de lege”.

Pe alte fronturi:

- Grupul de armate „Nord” pătrunde (cu Armata 4 tancuri) spre Poloțk, în timp ce forţe ale Grupului de armate „Centru” luptă pe Berezina, între Borisov (germanii întâlnesc pentru prima dată tancurile sovietice „T-34”) şi Bobruisk.
- Aviaţia şi submarinele germane atacă navele convoiului PQ-17, care se îndreptau spre Arhanghelsk, scufun dând 22 dintre ele.
- În Etiopia, trupe britanice înfrâng (la Debra-Tabor) forţele colonelului italian Angelini şi capturează 6 000 de militari.
5 iulie 1941
- „Universul”: „Copiii soldaţilor care au intrat în capitala Bucovinei acum 23 de ani, intră azi, la rândul lor, în Cernăuţi, fraţi de sânge şi de suflet, cu pasul sprinten, cu ochi tineri, cu fruntea sus”.
- „Timpul” consemnează: „La Cernăuţi fâlfâie iar drapelul tricolor al stăpânirii româneşti”.
- Generalul Gheorghe Leventi: „Terenul cucerit nu se mai cedează pentru niciun motiv. Orice ostaş care se retrage sub foc inamic va fi împuşcat pe loc...”.
La reşedinţa regală din Bucureşti, regele Mihai I primeşte scrisorile de acreditare ale lui Renato Bova Scoppa, trimisul extraordinar şi ministru plenipotenţiar italian la Bucureşti.
Marile unităţi ale Armatei 3 obţin succese în Bucovina, brigăzile 1 şi 4 mixte munte ajungând în imediata apropiere a oraşului Cernăuţi, unde manevrează pe la est şi pe la vest dispozitivul trupelor sovietice, obligându-le să părăsească oraşul; nu înainte de a dinamita unele edificii.
- Primii care pătrund în Capitala Bucovinei istorice sunt ostaşii batalioanelor 3 şi 23 vânătri de munte (orele 17.00), fiind primiţi cu entuziasm de populaţie.
- Evenimentul este consemnat astfel în ziarul „Universul”: ,,Copiii soldaţilor care au intrat în capitala Bucovinei acum 23 de ani, intră azi, la rândul lor, în Cernăuţi, fraţi de sânge şi de suflet, cu pasul sprinten, cu ochi tineri, cu fruntea sus ... Ne închinăm cu recunoştinţă adâncă şi sinceră pietate în faţa tuturor acelora care, prin sacrificiul lor, ne-au dat acest ceas istoric. El ne impune grave îndatoriri pentru astăzi și pentru mâine: să împiedicăm pentru totdeauna înstrăinarea uneia din cele mai românești provincii, prin trecutul ei clădit în biserici și săpat în suflete; să aducem pentru totdeauna pământului ei, atâta vreme despărțit de trupul țării, dragostea noastră cea mai caldă, grija noastră cea mai bună, gospodăria noastră cea mai aleasă, ordinea noastră cea mai cinstită, liniștea cea mai trainică”.
- La rându-i, „Timpul” consemnează: „La Cernăuţi fâlfâie iar drapelul tricolor al stăpânirii româneşti. Vestea aceasta, răspândită ca fulgerul, ieri după amiază a produs un entuziasm de nedescris în Capitală”.
La Armata 4, Divizia 15 infanterie luptă din greu „prin bălţi şi noroi, contra unui inamic bine adăpostit şi camuflat în cazemate”, care contraatacă dinspre Bălăureşti şi Sărăţeni.
- Cea mai grea încercată mare unitate continuă să fie Divizia 1 gardă ale cărei trupe sunt oprite de focurile puternice executate de inamic de pe pantele vestice ale dealului Epureni şi de pe lizierele satelor Stoeneşti şi Ţiganca.
- În acest context, generalul Gheorghe Leventi, comandantul Corpului 5 armată, introduce în luptă Divizia 21 infanterie (la flancul drept al Diviziei 1 gardă) şi ordonă: „Terenul cucerit nu se mai cedează pentru niciun motiv. Orice ostaş care se retrage sub foc inamic va fi împuşcat pe loc, iar ofiţerii care vor şovăi în a-şi împinge unitatea înainte sau vor da înapoi fără ordin vor fi arestaţi imediat şi înaintaţi curţii Marţiale”.
- Comandamentul Armatei 4 atrage atenţia că trupele române au înregistrat „pierderi inutile din cauză că s-au atacat direct și de front rezervele inamice organizate, voind a se trece prin baraj de foc, fără sprijin de artilerie. Aceasta înseamnă în termeni mai simpli « a te da cu capul de pereți ». Rezistențele trebuie manevrate și ocolite; pentru aceasta trebuie să se facă în prealabil recunoașterile necesare”.
Cu toate că ostașilor li s-a cerut mereu să aibă o atitudine umanitară față de populația civilă, generalul Nicolae Tătăranu, subșeful Marelui Cartier General, atrage atenţia: „Se iau fără nici o formă legală, fără bon de rechiziţie şi fără plată porcii, vitele, caii şi căruţele locuitorilor. De asemenea, se jefuiesc proprietăţile şi se trimit înapoi căruţe cu lucruri de furat, conduse de gradaţi cu bilete de trecere în regulă”. Pentru încetarea acestor stări de fapt, subşeful Marelui Cartier General ordonă: ,,Rog daţi ordine drastice pentru curmarea acestor abuzuri şi respectarea dreptului de proprietate. Instiţuiţi pază şi control la poduri. Comandanţii de unităţi vor fi făcuţi direct răspunzători de abuzurile celor în subordine”.

Pe alte fronturi:

- Trupele germane și sovietice duc lupte grele pe întregul front, în special în zona Novgorod și pe direcția Berdicev-Jitomir.
- În nordul Finlandei, trupe germane și finlandeze declanşează atacul spre Murmansk, cu misiunea de a intercepta calea ferată din zonă.
- În Siria, generalii vichyşti Henri Dentz și Verdilhac capitulează la Saint-Jean-d`Acre, „francezii liberi” preluând controlul Siriei.

6 iulie 1941

În Bucovina, în pofida ploilor şi a drumurilor desfundate, Armata 3 continuă înaintarea spre Nistru, întâlnind numai rezistenţe sporadice inamice.

- La amiază, Batalionul 4 vânători de munte ajunge la sud de Hotin, în zona denumită ,,La 4 cârciumi”, după care, pornește la atac (orele 18.30), sub focul năprasnic executat de inamic. La miezul nopții ajunge la marginea de sud-vest a localității, unde se afla deja Batalionul 10 vânători de munte. În momentul în care ostaşii români se pregăteau să pătrundă în localitate, infanteria sovietică, sprijinită de tancuri și de artileria grea de pe malul drept al Nistrului, a contraatacat puternic respingându-i spre sud.
- „La Cernăuți rușii au distrus tot ceea ce ar fi putut contribui la potențialul de război al armatei și la traiul populației. Este lipsă de electricitate, apă și alimente” (jurnalul de operații al Corpului de munte).
În nordul şi centrul Basarabiei diviziile române şi germane din compunerea Armatei 11 germane continuă şi ele înaintarea, Grupul de cercetare al Diviziei 1 blindate române ajungând pe malul vestic al Nistrului, în strânsă legătură cu Detaşamentul german „Lindemann”, care trece, prin surprindere, fluviul (pe podul de la Moghilev, cu Compania 6 ,,Brandenburg”).
După ce primeşte (la Zorleni, în trenul de comandament ,,Patria”) raportul generalului Nicolae Ciupercă, comandantul Armatei 4, Ion Antonescu se deplasează (cu autoturismul) la Comandamentul Corpului 5 armată unde atrage atenţia generalului Nicolae Şova că dispozitivul Diviziei 1 gardă „nu era acel indicat”, constată unele „nereguli” (trupa se afla înapoia postului de comandă „necamuflată şi împrăştiată pe o suprafaţă ce-i dădea posibilitate inamicului să fie uşor observată, lipsă de ordine şi disciplină” etc.).
- Deoarece generalul Gheorghe Leventi ordonase atacarea cazematelor inamice şi nu manevrarea satului Ţiganca i s-a luat comanda, fiind înlocuit cu generalul Aurelian Son.
- Au urmat inspecţii la Drânceni (discută cu generalul David Popescu, comandantul Diviziei 15 infanterie) şi la Huşi (vizitează Spitalul Comunal, unde constatată ,,puţină ordine şi curăţenie şi un singur chirurg pentru 250 răniţi”).
La est de Fălciu, diviziile 21 infanterie şi 1 gardă române duc lupte grele cu trupele sovietice care contraatacă mereu.
- „În ziua de 6 iulie 1941 după trei zile de lupte crâncene, străbătând un baraj des de infanterie și artilerie, într-un teren mlăștinos, văzut și stăpânit perfect de inamic, Regimentul de gardă «Mihai Viteazul» a reușit să cucerească toate cazematele inamice de la Valienatos, iar printr-un atac năprasnic să rupă fronttul inamic și să cucerească dealul fără nume de la vest de Cania, deschizând astfel drumul celorlalte unități ale Diviziei de gardă și unităilor Diviziei 21 infanterie pentru stabilirea capului de pod Fălciu” (Ordin de zi al Diviziei 1 gardă).
- Pentru eroismul dovedit, Regimentul de gardă „Mihai Viteazul„, este citat prin ordin de zi pe divizie.
- Peste ani, fostul sergent Pantelimon Nedelescu, comandant de grupă, rememora: „După trecerea Prutului am și devenit țintele inamicului, care continua să ocupe linii succesive pe dealul Țiganca-Gheltosu, perpendicular pe direcția noastră de atac. Atacam pe un front larg de-a lungul Prutului, în salturi om cu om, pe grupe, plutoane etc. Pe măsura înaintării noastre, focul inamic devenea tot ai nimicitor, cu toate armele din dotare. Șuieratul gloanțelor, asociat cu cel al schijelor, ne sugera ideea că eram în iad, din care nu mai aveam scăpare. Pierderile noastre erau foarte mari: peste 50% din efective căzuseră în numai câteva ore de atac. Lacul Țiganca era plin de cadavre ca și râulețul în care se zbăteau și cereau ajutor cei răniți… În acest vacarm, peste care plutea coasa morții, am continuat să respingem prima linie a inamicului situat pe dealul din fața noastră, astfel că la căderea serii, ocupam tranșeea inamică. Din efectivul companiei mele rămăsesem 17 oameni în viață! Pe timpul nopții, ocupând aceste tranșee, nu mai adânci de 50-60 de centimetri, am continuat schimburi violente de foc cu linia a doua a inamicului fixat la teren. Rafale măsurau terenul pe care eram instalați. Noaptea a fost un infern tot atât de înspăimântător ca și în cursul zilei. Spre ziuă, inamicul s-a retras, iar noi am reluat înaintarea și am pătruns într-un lan de porumb, unde ne-au surprins zorile”.
- La rându-i, sergentul Nicolai Gabor, comandant de grupă în Regimentul 6 dorobanți, consemna: „Lupte grele s-au dat mai ales în primele zile ale lunii iulie. Trăgea artileria, ne bombarda aviația, ne feream de focul mitralierelor. Mă rugam bunului Dumnezeu să-mi ajute să scap cu viață, îmi făceam cruce și spuneam rugăciuni. Veneau gloanțele și cădeau în pământ ca ploia. Ne făceam adăpost cu lopata Lineman, dar când să te odihnești îl aud pe comandantul plutonului, locotenentul de rezervă Vrînceanu: , « Salt înainte!»”.
- În aceeaşi zonă, Regimentul 24 infanterie din Divizia 21 infanterie pierde 26 militari ucişi şi 69 răniţi, fiind bombardat şi de „avioanele având tricolor românesc”.
În momentul în care Divizia 3 infanterie lasă la vatră personalul excedentar, acesta primeşte „cu foarte multă părere de rău”, despărțirea făcându-se „cu lacrimi în ochi”, dar cu speranța că „mai repede sau mai târziu vor fi chemați să contribuie la cucerirea fruntariilor”.
Unele mari unităţi se confruntă deja cu probleme de încadrare şi dotare, regimentele Brigăzii 7 cavalerie dispunâând de numai 85% din efectivele de război; Escadronul 5 anticar are de numai 6 tunuri din cele 12 necesare, mitralierele lipsind în totalitate. Datorită insuficienței mijloacelor auto, marea unitate nu are posibilitatea să-și facă singură aprovizionările și evacuările.
Pentru a pregăti viitoarea adiministraţie românescă în teritoriile eliberate, Marelui Cartier General, eşalonul 2, dispune, prin Instrucţiunile nr. 1, obligaţia comandamentelor de mare unitate de a lua imediat legătura cu prefecţii şi primarii din zonele lor de acţiune pentru „a le da concursul de care aceştia aveau nevoie” pentru stabilirea ordinii şi siguranţei publice, precizarea măsurilor de apărare civilă şi de pază necesare pentru „conservarea bunurilor rămase de la autorităţile civile şi militare ale inamicului, precum şi bunurile părsite ale particularilor”, pentru „stabilirea şi satisfacerea nevoilor populaţiei civile şi anume: aprovizionarea populaţiei, restabilirea circulaţiei, efectuarea muncilor agricole, asitenţa medicală etc.”.
Pentru strângerea recoltei, Ion Antonescu aprobă ca unităţile militare din zona inetrioară să participe la seceriş, pe terenurile aflate la 50 km de garnizoană (gratuit pentru văduvele de război, orfani sau invalizii săraci).

Pe alte fronturi:

- Trupe din Armata 18 germană pătrund în Estonia (peste lacul Peipus) şi ocupă Pärnu (la nord de lacul Riga), în timp ce forţele de la centrul Grupului de armate „Nord” ocupă Ostrov şi se îndreaptă spre Pskov.
- În Bielorusia, corpurile 57 şi 39 tancuri din Grupul 3 tancuri (general Hermann Hoth) traversează Dvina (la nord şi la sud de Vitebsk).
- La sud-vest de Vitebsk, corpurile 5 şi 5 mecanizate din Armate 20 sovietică declanşează (în apropiere de Lepel) un contraatac sinucigaş în zona de acţiune a Diviziei 7 tancuri germană.