7 iulie 1941

Generalul Eugen von Schobert, comandantul Armatei 11 germane, transmite felicitări militarilor Armatei 3 române pentru modul în care au acționat în nordul Bucovinei şi ordonă ca după eliberarea Hotinului, trupele române să schimbe direcţia de acţiune spre Moghilev în vederea forţării Nistrului, între Kozlov şi Liasevți, şi străpungerii aliniamentului fortificat „Stalin”. În afara Corpului de munte i s-a subordonat şi Corpul de cavalerie.

- În timpul deplasării spre noua zonă de luptă, șeful Biroului operații al Diviziei 7 infanterie consemnează: ,,Pe tot timpul marșului, populația din sate, în haine de sărbătoare, adunată în frunte cu preoții și învățătorii rămași, întâmpină trupele manifestând o mare bucurie. Imediat după întâmpinarea trupelor se oficiază slujbe religioase în biserici. Pe timpul trecerii trupelor, populația le primește cu flori, apă, lapte, pâine etc. Manifestările sunt mișcătoare și se resimt grozav asupririle bolșevice asupra populației românești”.

- Aflat în vecinătatea Hotinului, Batalionul 10 vânători de munte este contraatacat puternic de trupele sovietice pierzând 34 de militari ucişi și mulți răniți. Seara, pe un timp ploios, cu sprijinul artileriei, companiile locotenenților Mihăilescu și Iuga trec la contraatac şi ajung pe liziera de nord a orașului.

După ce forţele principale ale Diviziei 1 blindate române ajung pe Nistru, în dreptul Moghilevului, generalul Erik Hansen, comandantul Corpului 54 armată german, le dirijează spre masivul Corneşti pentru a contribui la eliberarea Chişinăuţiului.

Unităţile Diviziei 14 infanterie ajung în fața orașului Bălți.

- „Lupta este crâncenă, inamicul încăpățânându-se să-și țină tare poziția… Ostașii noştri încearcă în toate chipurile. Un foc ucigător însă le micșorează avântul. Deodată un « Ura! » formidabil se pornește și sus pe cotă, apare o grupă de a noastră în spatele inamicului, care surprins, se pune pe fugă” (jurnalul de operații al Regimentului 13 dorobanți, care primise misiunea să atace la Biliceni și la sud-vest de Bălți).

Divizia 35 infanterie atacă spre Vorniceni şi Călăraşi, acţiunea fiind observată (în jurul prânzului) şi de generalul Ion Antonescu, care transmite felicitări. Cu acelaşi prilej ordonă ca „Grupul de comandă al Diviziei întărit, sub comanda lt. Col. Paşa, să plece mâine dimineaţă pentru a pune stăpânire pe oraşul Chişinău, protejând în acelaşi timp flancul drept al Diviziei”. Nu avea să fie prima dată când inamicul a fost subestimat iar capacităţile de ofensivă ale trupelor române supraestimate. Rezultatul: a doua zi avea să se producă dezastrul de la Miclăuşeni.

Luptele continuă să fie dramatice și în capul de pod de la est de Fălciu, în zona de acțiune a diviziilor 1 gardă și 21 infanterie.

- „În ziua de 7 iulie 1941, după 4 zile de lupte crâncene, sub un bombardament foarte puternic de aviație și artilerie, sub focul năprasnic de la 100 m al armelor automate inamice, pe ploaie, într-un teren mlăștinos, în care apa ajungea de multe ori până la gât, cu pierderi foarte grele, Batalionul III/Regimentul 1/2 vânători de gardă reușește să treacă și al 2-lea braţ al pârâului Balacea și să ajungă pe pantele de vest ale Dealului Țiganca, între Țiganca şi Stoenești” (general Nicolae Șova în ordinul de zi nr. 255 din 13 iulie 1941). Pierderile zilei la divizie: 25 morţi, 178 răniţi şi 12 dispăruţi.

- Regimentul 24 infanterie atacă (orele 10.45) cu Batalionul 2, după o pregătire de artilerie de 20 de minute, prin baltă şi stuf, în formaţii strânse, sub protecţia bazei de foc a batalionului şi a puştilor-mitraliere de la grupe, reuşind să ajungă până la marginea de nord a satului Stoeneşti şi să cucerească apoi, în jurul orelor 13.00, dealul Epureni. Succesul este obţinut cu mari pierderi umane (69 morți, 116 răniți și 23 dispăruți), capacitatea combativă a unității fiind drastic diminuată (50% la Batalionul 1, 25% la Batalionul 2, 60% la Batalionul 3 și 76% la compania cercetare), unitatea mai dispunând doar de două plutoane la Batalionul 1 și câte un pluton la Batalioanele 2 și 3, multe companii fiind comandate de caporali și sergenți.

Pe front, alături de acte de vitejie și eroism se înregistrează și manifestări de panică. Spre seară câteva care de luptă coboară din satul Țiganca şi deschid foc asupra Companiei 5 (căpitan Pop Corneliu). Ostaşii încep să strige „Vin carele! Vin carele!” şi se retrag fără ordin spre Prut. Pentru a opri retragerea, comandantul Batalionului 2 aruncă cu grenade în fugari, căpitanul Puiu Leon, comandantul Companiei 8, trage cu puşca în cei ce părăsesc fără ordin poziţia, iar comandantul Companiei 7 (căpitan Ion Georgescu) care se mai afla cu un singur pluton în rezerva batalionului, barează drumul spre Prut cu plutonul sublocotenentului Ion Sandu şi personal cu revolverul în mână, încadrat de fruntaşul Petre Tibişor şi Nicolae Dumitrşcu iese în întâmpinarea fugarilor. Prin foc de armă şi strigăte ostăşeşti, militarii fugari sunt opriţi şi retrimişi pe vechea poziţie.

Comandamentul Armatei 3 române face cunoscut: ,,Trupele germane și române comit jafuri prin teritoriile eliberate. Obiectele furate sunt expediate în interior cu camioanele. De asemenea se ridică vite și alimente fără plată sau cu prețuri derizorii”. Apoi ordonă: „Luați imediat măsuri să se impun pentru încetarea acestor nelegiuiri, cerând și concursul comandamentelor germane”.

Armata 4 transmite ordinul Marelui Cartier General nr. 1 019/1941: „Până la instalarea poliţiei şi jandarmeriei, marile unităţi trimise în Basarabia vor asigura ordinea şi siguranţa în spatele trupelor printr-o unitate anume destinată (maximum un batalion)”. Documentul mai preciza că aceste unităţi trebuiau să ridice armele de la populaţia civilă, să aresteze pe toţi cei care se manifestaseră contra armatei române şi cerea să ia „cele mai severe măsuri pentru a nu se produce abuzuri”, să se dea „cel mai larg sprijin populaţiei paşnice, în special celei româneşti” şi să se reprime „cu toată energia orice încercare de dezordine şi orice act de teorism şi sabotaj” .

După două săptămâni de confruntare cu trupele sovietice, Secția 2 a Marelui Stat Major face primele constatări asupra acestora: ,,Procedurile de luptă. Timpul scurt de la deschiderea ostilităților și mai ales de la începerea operațiunilor noastre ofensive (2 iulie a.c.), nu ne permite să tragem concluzii precise asupra tacticii întrebuințate de forțele sovietice și în special de micile unități. Se constată totuși următoarele: Infanteria rezistă cu dârzenie atacurilor trupelor pedestre. Întrebuințează focul de la distanțe mici și mijlocii însă nu ochește bine.. Contraatacurile imediate sunt date cu risipă mare de muniții și cu sprijin de artilerie și care de luptă... Infanteria face uz adesea de surprindere, induce în eroare și foloseşte vicleșuguri... Manevra în cadrul micilor unități se manifestă mai ales prin atacuri de flanc, sprijine puternic de foc și care de luptă... Artileria trage corect și face uz de un consum bogat de muniții. Carele de luptă sunt de modele diferite, unele de construcție veche. Sunt constituite în unități de elită, încadrate cu personal selecționat și bine instruit... Aviația dispune de un material variat de toate categoriile... Are pierderi importante și este timidă în acțiunile ofensive. Bombele utilizate explodează în proporție redusă... Marina sovietică de Dunăre a întrebuințat în mod judicios mijloacele fluviale pe care le avea la dispoziție. Atacurile navelor ruse s-au manifestat prin multă mișcare, spirit ofnsiv și camuflaj apropiat. S-a constat o legătură strânsă între acțiunea marinei cu aceea a aviației și trupelor de uscat. Comandamentul s-a manifestat pe frontul român, în special prin acțiuni de retragere sau contraatacuri. Micii comandanți de ariergărzi au dovedit curaj, inițiativă și pricepere în conducerea unităților. Au pierdut oameni și material puțin, s-au retras metodic pe timpul nopții și au contraatacat cu energie. În rezumat, Armata Roșie prezintă unități bine organizate, dotate și antrenate pentru război, micile unități sunt conduse cu pricepere. Constituie un adversar serios însă inferior din punct de vedere al inițiativei, conducerii superioare și a forței morale”.

Pe alte fronturi:

- De la nord la sud, blindatele germane ajung pe aliniamentul: Ostrov, Opochka (Grupul 4), vest Poloţk, est Lepel (Grupul 3), est Borisov, Rogacev (Grupul 2), majoritatea la est şi sud-est de Vitebsk.
- În Serbia, partizanii de la Bela Crkva atacă trupele germane din zonă.

8 iulie 1941

Eliberarea oraşului Hotin de către Brigada 2 mixtă munte dă prilejul generalului Petre Dumitrescu, comandantul Armatei 3, să consemneze în Ordinul de zi: ,,După două zile de lupte crâncene vânătorii de munte români au reușit să înfigă din nou steagul strămoșesc pe zidurile bătrânei cetăți a lui Ștefan cel Mare… Mulţi dintre ostaşii acestei brigăzi îşi dorm somnul de veci pe aceste câmpuri de bătaie. Onoare lor! Să nu-i uităm niciodată!”.

În timpul retragerii din Hotin, trupele sovietice au distrus unele edificii publice și au bombardat apoi orașul cu artileria de pe malul estic al Nistrului.

După mai multe zile de lupte îndârjite, generalul Gheoghe Rozin, comandantul Diviziei 13 infanterie, trimite o scrisoare generalului Alexandru Ioaniţiu, şeful Marelui Cartier General: „Dragă Ioaniţiu, îşi scriu de pe câmpul de luptă, din observatorul meu, punctul trigonometric 199, deasupra Bălţilor. Ultimele trei zile am avut lupte grele, dar am atacat într-una, în special la Ciolac Nou, Sărata Nouă şi la Mărăndeni. În ambele poziţii inamicul a fost foarte puternic întărit, cu numeroase mitraliere şi artilerie mult împinsă înainte. Atacurile au costat pierderi grele. Sunt mulţi ofiţeri morţi şi răniţi… Ieri am luptat în faţa satului Strâmba cu rezistenţe mari şi azi atacăm pe direcţia Căinari Vechi”.

- Printre alete probleme operative, generalul Gheorghe Rozin se referă şi la „chestiunea partizanilor”, care atacau trupele române cu mitraliere şi grenade, precum şi la nevoia sporirii sprijinului aerian pentru forţele terestre.
La nord de masivul Corneşti, lupte grele duc şi diviziile 14 şi 15 infanterie.
La Miclăuşeni, Divizia 35 infanterie înregistrează o severă înfrângere, inamicul atacând frontal batalionul din avangarda Regimentului 67 infanterie și celelalte unități care nu-și luaseră măsurile de prevedere necesare (pe flancuri, de o parte și alta a Bucovățului). Derutate, trupele s-au retras, în debandadă, spre sud antrenând și forţele care rezistaseră până atunci atacurilor inamicului.
- Surprinse în coloană de marș, „ca în timp de pace, fără nicio măsură de siguranță”, celelalte unități ale diviziei s-au retras și ele, câţiva kilometri, „în panică, fără a încerca niciun fel de rezistență și au fugit în mod rușinos” permiţând inamicului să pătrundă spre Dolna, să flancheze toată Valea Bucovăţului şi să producă pierderi mari Regimentului 63 artilerie, care a luptat eroic (general Alexandru Ioanițiu la 11 iulie 1941.
- „În rezumat lipsa completă a măsurilor de siguranță, o totală indiferență față de mijloacele de înșelăciune, care au fost semnalate de atâtea ori că se întrebuințează de inamic, și, în fine, o rușinoasă fugă a unui întreg regiment de infanterie care nu a schițat niciun gest de apărare” (concluziona șeful Marelui Cartier General). Pierderile divizie: 2 781 militari (177 morți, 2 295 răniți și 309 dispăruți).

Lupte dramatice continuă să se ducă în capul de pod de la est de Fălciu.

- „Ziua de 8 iulie 1941 constituie punctul inițial al victoriilor Regimentului 12 dorobanți care, trecând târâș zona bălților de la Prut pe pantele de est ale Dealului Epureni, flancat de inamic din Stoenești, cu un elan de luptă îndârjită înfrânge contraatacurile inamice și reușește să cucerească împreună cu Regimentul 24 infanterie Dealul Epureni. A fost ziua actelor de cavalerism, opuse acțiunilor meschine ale inamicului care întrebuința numai înșelătorii. Comandantul, ofițerii și trupa regimentului au dat sublime dovezi de eroism, putere de sacrificiu și iubire de țară” (general Nicolae Dăscălescu, comandantul Diviziei 21 infanterie, în ordinul de zi nr. 33).
- În fruntea Grupului de comandă al Regimentului 12 dorobanți, colonelul Gheorghe Niculescu se îndreptă spre zona critică a luptei, ordonând ca drapelul unității să fie scos din husă și desfășurat, iar gorniștii să sune atacul. Respins, inamicul se retrage prin luptă, încetinind înaintarea Regimentului 12 dorobanți spre înălțimea cu cota 101 de pe dealul Epureni.
- În aceeași zi, regimentul intervine în sprijinul Regimentului 11 dorobanți, care era pe cale să piardă poziția de luptă. Scena avea să fie descrisă de locotenentul Nicolae Dănescu din Regimentul 30 artilerie: „Atunci s-a văzut o minune. Pe panta dealului veneau în fugă ostași de-ai noștri cu strigăte de « Ura! ». Erau bravii infanteriști ai colonelului Gheorghe Niculescu, comandantul Regimentului 12 dorobanți, care soseau la timp pentru a restabili situația. În fruntea lanțului de trăgători se afla însuși comandantul, transpirat și îmbujorat la față. Lângă el se afla un plutonier mic și blond care suna atacul cu trompeta. Se repetau peste ani scene asemănătoare cu cele de la Plevna și Grivița din războiul pentru Independență. Încurajați de exemplul comandantului lor, ostașii Regimentului 12 dorobanți s-au repezit spre dușmani, silindu-i să se retragă precipitat aproximativ 2 km. Către ora 14, inamicul a declanșat un nou contraatac fără a putea străpunge apărarea noastră. În acea zi s-au petrecut scene de luptă de un dramatism neobișnuit, care pot fi descrise cu greu chiar de cei care au participat la lupte; lupte corp la corp de o cruzime și îndârjire nemaivăzute, trupuri sfârtecate de explozia poiectilelor, răniți implorând ajutor etc. Erau viziuni de cataclism, un dans macabru al morții. Pierderile au fost îngrozitoare. Plutoanele mai aveau 6-10 oameni, fiind comandate de sergenți”. Seara târziu, generalul Nicolae Dăscălescu i-a mulţumit, spunându-i: „Bine, Niculescule!”.
În aceeaşi zonă, contraatacul trupelor sovietice determină unele subunităţi ale Regimentului 11 dorobanţi să se retragă până la podul de vase, unde au fost oprite de generalul Nicolae Dăscălescu şi puse în ordine.
- „Am nevoie de două plutoane de jandarmi care să facă baraj pe linia: trecerea peste calea ferată la nord de Stoeneşti şi satul Stoeneşti. Este nevoie de un baraj puternic la podul de vase şi podul de peste Prut de unde se scurg înapoi o sumă de soldaţi care nu au nimic, dar care pretextează că duc un rănit sau câte patru soldaţi care duc un prizonier” (raporta comandantul Diviziei 21 infanterie).
- Pierderile zilei la Divizia 21 infanterie: Regimentul 24 infanterie: 72 morţi, 154 răniţi; Regimentul 11 dorobanţi: 98 morţi, 292 răniţi, 63 dispăruţi; Regimentul 12 dorobanţi nu a întocmit lista pierderilor.
Tot la Stoeneşti, în sectorul de luptă a Diviziei 1 gardă, este ucis şi locotenent-colonelul Gheorghe Iliescu, comandantul Regmentului de gardă „MihaiViteazul”, în timp ce contraataca, cu o parte din forțe (Compania de pionieri și Batalionul 3) trupele sovietice care se infiltraseră, în dimineața zilei, la orele 5.30, printre Batalioanele 1 și 2, ajungând până apropierea postului de comandă al unității.
- În istoria participării armatei române la cel de-Al Doilea Război Mondial, locotenent-colonelul Gheorghe Iliescu este primul comandant de regiment căzut în lupta cu inamicul.
- Pierderile zilei pentru regiment: 20 morţi, 156 răniţi, 5 dispăruţi (de la începutul răzbpoului: 796 de militari - 159 morți, 571 răniți și 6 dispăruți).

Pe Dunăre, profitând de ceaţa deasă, unităţile fluviale sovietice de la Reni se retrag pe braţul Chilia fără a fi reperate şi atacate; deplasarea nu le-a fost împiedicată nici de barajele de mine, care nu au funcţionat.

Prin Ordonanța nr. 2, generalul Nicolae Ciupercă, comandantul Armatei 4 ordonă măsuri severe împotriva celor care se dedau la jafuri: „Se pedepsesc cu moartea acei care vor devasta, jefui sau îşi vor însuşi sub orice formă, materiale, alimente etc. din depozite publice sau particulare. Aceeaşi pedeapsă se aplică şi celor care vor devasta, jefui sau sustrage sub orice formă bunuri din case particulare părăsite de locuitori, oricare ar fi fost originea lor etnică. Tăinuitorii vor fi sancţionaţi cu aceeaşi pedeapsă”.

Generalul Ion Antonescu, inspectează cantina „Crucii Roşii” din gara Iaşi pe care o găseşte „curată şi bine organizată”; în schimb, trenul baie şi adăpostul antiaerian „lăsau de dorit din punct de vedere al curăţeniei”. ,,Foarte bine organizat, dotat şi curat” a fost găsit Spitalul oraşului.

Pe alte fronturi:

- În Rusia, trupele Corpului 41 motomecanizat ocupă oraşul Pskov și se îndreaptă spre Leningrad, în timp ce Corpul 56 motomecanizat este dirijat spre Novgorod şi lacul Ilmen (în frunte cu Divizia 8 tancuri). Trupele Grupului de armate ,,Centru” se apropie de Smolensk.
- În Ucraina, forţele Grupului de armate ,,Sud” duc lupte grele în zonele Berdicev și Jitomir (alături de germni, la luptele din zona Vinniţa, Berdicev, Jitomir şi apoi spre Kiev a participat şi o brigadă motorizată slovacă, condusă de generalul Rudolf Pilfousek).
- Aviaţia britanică bombardează oraşul german Wilhelmshaven.

9 iulie 1941

La nord de masivul Corneşti, diviiile 13 şi 14 infanterie înfrâng inamicul de pe înălţimile situate la nord de Bălţi şi constituie un cap de pod peste Răut.

Referindu-se la înaintarea/deplasarea pe direcția Dealul Călimănelului-Sîngereii Noi-Movila Rediului, jurnalul de operații al Regimentului 39 infanterie consemnează: „În toate satele populația românească primea regimentul cu o mișcătoare manifestație. Preoții și învățătorii ieșeau în fruntea armatei, cu Crucea în mână, pentru a sărbători eliberarea de sub bolșevici. Clopotele bisericilor sunau neîntrerupt vestind biruința Crucii asupra bolșevismului, iar populația îmbrăcată în haine de sărbătoare primea pe soldați cu pâine și sare”.

După redresarea situaţiei de la Brătuşeni, Corpul 11 armată german ia în subordine și Divizia 6 infanterie română, care trece la urmărirea inamicului (pe direcția Ripiceni-Moghilev), ajungând cu forţele principale pe Nistru, unde ocupă un dispozitiv de acoperire pe aliniamentul Secureni, Sobari, pentru a pregăti forţarea fluviului.

- Pentru modul în care a acționat, marea unitate română primeşte mulțumiri din partea comandantului Diviziei 76 infanterie germane.

În capul de pod de la est de Fălciu, mari unităţi ale Armatei 4 ordonă executarea de noi atacuri spre satul și podișul Leca (cu Divizia 1 gardă) și spre platoul și satul Țiganca (cu Divizia 21 infanterie). Ca urmare, Divizia 1 gardă reia înaintarea, eliberând satul Leca şi înaintând apoi spre Toceni. • Concomitent, Divizia 21 infanterie cucereşte cu Batalioanele 1 şi 2 din Regimentul 11 dorobanţi, prin lupte grele și cu mari pierderi (50 militari uciși, 135 răniți și 23 dispăruți), dealul şi satul Ţiganca, înlesnind acţiunea Regimentului 12 dorobanţi spre pantele de vest ale Văii Seci din zona dealului Epureni. Datorită rezistenței puternice opuse de inamic, Batalionul 1, aflat în prima linie de luptă, nu mai poate continua înaintarea.

- În acea situație dificilă, colonelul Gheorghe Niculescu părăseşte postul de comandă și, îndreptându-se spre zona critică a luptei, trece în fruntea Batalionului 2, îmbărbătându-și ostașii prin exemplul personal și comenzi scurte: „Înainte băieți! Nu vă lăsați, înainte!”. Urmându-şi comandantul, cu strigăte de „Ura!”, militarii români resping inamicul spre șanțul anticar. În vâltoarea luptei, rafala unei arme automate inamice loveşte (orele 9.10) pe colonelul Gheorghe Niculescu, care mai are timp să șoptească: „Maior Pavlov, ia comanda!”. Urcat pe o tanchetă și transportat spre poziția de bază a regimentului, bravului comandant i se dă, pe câmpul de luptă, cel din urmă onor din partea ostașilor pe care-i comandase. Pentru modul în care și-a îndeplinit datoria, Gheorghe Niculescu, primul colonel român căzut pe câmpul de luptă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost avansat ,,post-mortem” la gradul de general de brigadă și decorat cu ordinul „Mihai Viteazul”, clasa a III-a.

După mai multe zile de aprige încleştări în zona Epureni, Stoeneşti, Ţiganca, generalul Nicolae Dăscălescu, comandantul Diviziei 21 infanterie, constată că situaţia diviziei era ,,grea şi critică”, marea unitate nemaidispunând de niciun del de rezerve.

După ce prezintă situaţia militară regelui Mihai I (în vagonul regal, în gara Zorleni), generalul Ion Antonescu şi suveranul se deplasează, cu autoturismele, în dispozitivul corpurilor 3 şi 5 armată, observând desfăşurarea acţiunilor militare (împreună cu generalii Aurelian Son şi Vasile Atanasiu).

Ion Antonescu cere ca „măsurile contra agresorilor să nu fie luate decât de autorităţi şi de comandanţii de unităţi numai în caz vădit de agresiune, sabotaj etc.” şi ordonă: „Soldaţii care vor fi prinşi că execută singuri fără să fie atacaţi - deci nu în legitimă apărare - vor fi sancţionaţi pe loc fără cruţare”.

Pe alte fronturi:

- În Rusia, trupele germane ameninţă Leningradul.
- În Ucraina, Divizia 13 tancuri germană ocupă oraşul Jitomir şi ameninţă Kievul.

10 iulie 1941

Generalul Eugen von Schobert, comandantul Armatei 11 germane, adresează mulţumiri cavaleriştilor români pentru operația de forțare a Prutului, pentru buna cercetare efectuată și pentru eforturile de marș făcute.
La postul de comandă al Diviziei 35 infanterie, la Boldureşti, sosesc regele Mihai I şi generalul Ion Antonescu, care sunt informaţi despre situaţia în care se află marea unitate.
Înainte de forţarea Nistrului, Corpul de cavalerie evacuează populaţia civilă pe un front de 4 km, între Mersenca, Lencăuţi şi Voloşcova, aceasta fiind trimisă în zona Climăuţi, Cernoleuca.
Ajunsă la Soroca, Divizia 1 blindată este dirijată spre Bălţi pentru a contribui, în cadrul Corpului 54 armată german, la manevrarea trupelor sovietice din masivul Corneşti şi la eliberarea Chişinăului.
Divizia 8 infanterie luptă eroic la Zgărdeşti, Mândreşti.

Puternica rezistenţă opusă de trupele sovietice în masivul Corneşti determină oripirea ofensivei Armatei 4 şi pregătirea unei noi manevre.

Sub impresia dezastrului înregistrat la Divizia 35 infanterie pe Valea Bucovățului și apreciind că situația de ansamblu a frontului nu mai permitea continuarea ofensivei de către diviziile Corpului 5 armată, Comandamentul de Căpetenie român decide (prin ordinul nr. 423 din seara zilei) retragerea diviziilor 1 gardă și 21 infanterie la vest de Prut, ,,în cea mai perfectă ordine, începând cu serviciile și artileria”, o mare unitate urmând să apere râul în sectorul Fălciu, iar cealaltă să fie regrupată în rezervă.
- Cu toate că era categoric, ordinul produce consternare și uimire în rândul comandanților și ofițerilor români, mulți dintre ei, între care generalii Nicolae Dăscălescu și Nicolae Șova, cerând să nu se execute imediat retragerea de pe pozițiile cucerite cu atâta vărsare de sânge.
- Ora târzie la care a fost primit ordinul de retragere (orele 21.50), precum și terenul desfundat de ploile torențiale căzute în zonă permit executarea lui în noaptea de 10 spre 11 iulie nici de către subunitățile de artilerie dispuse în imediata apropiere a Prutului.
Deoarece, în urma luptelor desfăşurate în ultimele 5 zile, capacitatea de luptă a Regimentului 24 infanterie din Divizia 21 infanterie se redusese la 50 %, generalul Nicolae Dăscălescu solicită retragerea acestuia din lupte şi ordonă celorlate unităţi „să se îngroape la teren” şi să reziste atacurilor inamicului.
- În seara zilei, raportează eşalonului superior: „Câmpul de luptă (din zona Stoenești, Țiganca - n.n.) este plin de morţi, care au început să intre în putrefacţie, deoarece divizia, cu mijloacele pe care le are nu poate face faţă pentru a strânge şi înmormânta aceşti ostaşi căzuţi la datorie. Faţă de cele de mai sus, rog a se pune la dispoziţia diviziei un detaşament de lucrători cu circa 200 oameni”.
Submarinul „Delfinul” părăseşte baza navală şi execută timp de 10 zile misiuni de luptă în Marea Neagră.
Comandamentul Suprem atrage atenția că „ruşii folosesc populația civilă, în special cea comunistă, pentru a duce luptă de partizani în spatele frontului”, că deseori unitățile „primesc focuri din spate şi mai ales coloanele şi oamenii izolați sunt atacați pe furiş”.
- În asemenea situații se ordonă „să se procedeze fără cruțare, executându-se pe loc pe cei vinovați, luându-se ostatici persoane marcante ce vor fi imediat executaţi în cazul când se produce o agresiune. Acolo unde se constată că populaţia în mod general acţionează în contra trupelor noatsre, se vor face represiuni în masă”.
În spitalele din Capitală sosesc primii răniţi de pe front.
Tineretul este chemat de ministrul Culturii Naţionale la munca de folos obştesc spre a înlocui pe cei plecaţi pe front.

Pe alte fronturi:

- Trupe finlandeze (Armata Kareliei) atacă în Ladoga Kareliană, Corpul 6 armată eliberând Salmi (21 iulie) şi ajungând la vechea frontieră cu Uniunea Sovietică, pe care a depăşit-o pătrunzând spre est în direcţia Petrozavodsk.
- În Estonia, trupe ale Grupului de armate german ,,Nord” ocupă oraşul Tartu.
- Grupul de armate ,,Centru” și trupele de la flancul drept al Grupului de armate „Nord” (60 de divizii) atacă spre Smolensk.
- Grupul de armate ,,Sud” atacă spre Kiev, iar Armata 11 germană din Grupul de armate „Sud” (şi trupe aliate) spre Pervomaisk.
- La nord-est de Minsk, Divizia 20 tancuri germană ocupă Vitebsk, iar trupe ale Corpul 47 tancuri forţează Niprul, la sud de Orşa, manevrează flancul stâng al Armata 5 sovietice şi înaintează spre Smolensk (la sud de cotul Niprului).
- Divizia 13 tancuri germană ajunge pe râul Irpin, la numai 10 km de Kiev.
- În Liban, sub presiunea trupelor Brigăzii 21 australiană, trupele generalului vichyst Henri Dentz, înalt comisar pentru Siria şi Liban, încetează luptele, în apropiere de Beirut.