12 iulie 1941

În nordul Basarabiei, brigăzile Armatei 3 continuă să înainteze spre Moghilev, în după-amiaza zilei vânătorii de munte ocupând deja un dispozitiv de luptă în zona Româncăuţi.

- „Din numeroase informații primite la acest comandament rezultă că o parte din trupele intrate pe teritoriul Basarabiei ca eliberatori comit abateri grave dând astfel impresia că de găsesc pe un teritoriu dușman ocupat” (Armata 3).
Marele Cartier General român difuzează ordinul nr. 487 prin care a precizează concepţia manevrei de forţe care avea să după la cucerirea masivului Corneşti.
În zona de acţiune a Corpului 5 armată, la est de Fălciu, situaţia rămâne critică, infanteria sovietică, sprijinită de tancuri, contraatacând mereu diviziile 21 infanterie şi 1 gardă.

- Fostul căpitan Alexandru Ionescu-Saint Cyr, șeful Biroului de operații al statului major al Diviziei 1 gardă, rememora astfel luptele de la Ţiganca: „Mă găseam la postul de comandă înaintat al diviziei, împreună cu căpitanul de artilerie Niță Călin și vedeam cum ostașii din prima linie și artileriștii își părăseau observatoarele ce se găseau pe aceeași linie pe care mă aflam; parcă era un făcut, nimeni nu mai avea glas. Panica era în toi. Trecuse o noapte de infern și de adevărat vacarm; urma ziua de 12 iulie 1941 (cea mai grea din viața mea) căci trebuia să hotărăsc pe dată ce anume să fac și cum să acționez. Imaginați-vă o clipă: atac terestru și din aer, ostași și ofițeri în panică, legături întrerupte; singurul aparat de radio « G » a fost repus în funcțiune pentru o clipă; cu acesta am putut lua legătura doar cu vecinul din dreapta (generalul Nicolae Dăscălescu), comandantul Diviziei 21 a cărei stângă (Regimentul 11 dorobanți - colonel Bardan) presat de inamic dădea repede înapoi, amenințând atât dreapta mea, a Diviziei 1 gardă, cât și stânga Diviziei 21 infanterie. Situația părea pecetluită. Noroc că nu mi-am pierdut cumpătul și am strigat tuturor să atace spre creastă și cu un «Ura»! prelung am reușit să oprim inamicul. N-aș vrea să trec ușor peste ce s-a întâmplat în ziua aceea de adevărat măcel, sub șuvoiul de foc, vaiete, strigăte de «Ura»!, de lupte corp la corp și la grenadă și baionetă. Numai cel ce a fost acolo își poate aminti într-adevăr de incursiunile trimise la inamic de cele două divizii care au dat de forțe mult superioare și au fost respinse. Tragerile artileriei inamice îmbrăcau puternic podurile și localitățile Fălciu și Bogdănești. Artileriștii nu mai aveau muniție. S-au împins tunurile în creastă și s-au tras ultimele proiectile pe care le cerusem pe toate căile. Ofițerii aflați la punctele de comandă înaintate și la observatoarele înaintate în frunte cu mine și cu căpitanul Niță Călin au luptat cu arma în mână, la cot cu infanteria și artileria încurajând prin exemplul personal, preluând comanda subunităților rămase fără ofițeri. A fost cea mai grea situație de până atunci în capul de pod Fălciu-Bogdănești. Îmi pierdusem glasul. Dictam și un alt ofițer vorbea. Am fost dat mort. Sunt decorat cu « Crucea de Fier », post-mortem”.

Greu încercat a fost şi Regimentul 24 infanterie din Divizia 21 infanterie.

- „În ziua de 12 iulie 1941, Regimentul 24 infanterie cu noi jertfe reușește să sfarâme numeroasele contraatacuri inamice, însoțite de tragerile năprasnice din flanc și front ale artileriei sale și de bombardamentul aviației inamice. Este ziua de grea încercare dar și de plin eroism al acestui regiment, care, mână în mână cu artileria, condus de vrednicul și energicul său comandant, colonelul Seracin Ghedeon, se menține pe poziție fără a ceda un pas. Prin acțiunea sa hotărâtă, cu toate pierderile mari, Regimentul 24 infanterie reușește să deschidă drum Diviziei a 21-a infanterie, care pornește victorioasă la urmărire, în ziua de 19 iulie, dezrobind zona Basarabiei de Sud până la Cetatea Albă” (generalul Nicolae Dăscălescu în odinul de zi nr. 30).

- Cunoscând îndeaproape dârzenia şi eroismul cu care luptau ostaţii români, generalul Ion Antonescu îi citează prin Ordin zi pe naţiune: „Aduc aviaţiei, Corpului 5 armată şi diviziilor 21 şi de gardă recunoştinţa României pentru lupta şi rezistanţa lor eroică în ziua de 12 iulie. Mă închin respectuos în faţa morţilor şi mulţumesc luptătorilor pentru bravura lor. Comandanţii, ofiţerii şi ostaşii aviaţiei şi Corpului 5 armată au bine meritat de la Patrie”.

Mihai Antonescu transmite colonelului Alexandru Rioşanu, însărcinat cu administrarea Bucovinei, că până la publicarea Decretului de anexare, regimul de conducere în Bucovina va fi „acela potrivit situaţiei de ocupaţie de război (ocupatio bellica) a teritoriilor. Deci comandamentele militare au răspunderea şi conducerea”. Ca acţiuni imediate, vicepreşedintele Consiliului de Miniştri cere: ,,Curăţirea terenului de comunişti, înlăturarea bolşevicilor, a elementelor nesigure şi a evreilor provocatori din teritoriu, înlăturarea evreilor de la sate”.

Regulamentul asupra Decretului-lege relativ la Statulul militar al evreilor se referă (în 6 capitole) la: „Definirea evreilor”, „Recensământul evreilor”, „Obligaţiunile evreilor”, „Întrebuinţarea evreilor pentru nevoile armatei sau ale diferitelor instituţiuni publice” „Evidenţa evreilor”, Dispoziţii finale”. - Art. 14 preciza: „În schimbul serviciului premilitar şi militar, evreii sunt obligaţi să plătească taxele militare stabilite prin lege şi să presteze munci de interes obştesc, potrivit nevoilor Statului”. Se exceptau evreii specialişti, care „vor putea fi chemaţi în serviciul armatei până la împlinirea limitei de vârstă corespunzătoare gradului avut în armată”.

La Prefectura Dolj se prezintă Petrache Lupu din Maglavit, care solicită aprobarea să meargă pe front, alături de generalul Ion Antonescu.

Generalul Petre Dumitrescu atrage atența că „soldații din unitățile ce operează în Ucraina au făcut abuzuri care sunt nedemne de numele de ostaș român și haina noastră militară, deoarece: au intrat cu forța în casele locuitorilor, amenințând pe proprietar cu arma; au furat lucruri din case: au devastat stupuri de albine; au luat vite fără știrea nimănui și fără să plătească un ban; nu se dă atențiunea cuvenită lăcașurilor sfinte rămase în număr foarte mic întacte în urma comuniștilor. Apreciind că aceste cazuri erau izolate, comandantul Armatei 3 a ordonat „să se ia cele mai drastice măsuri contra jefuitorilor și care pătează prin faptele lor bunul renume al armatei și sentimentele ei adânci religioase care au determinat populația ucraineană să ne primească pretutindeni cu vie satisfacție și caldă ospitalitate”.

Pe alte fronturi

- În Liban, Divizia 7 australiană pătrunde în Beirut, care avea să devină o importantă bază navală aliată pentru operaţiunile duse în Marea Mediterană.

13 iulie 1941

Statul major al Armatei 11 germane emite ordinul de operații nr. 3 340 pentru forțarea Nistrului (începând cu 16 iulie), între Kozlov și Soroca, și străpungerea liniei fortificate „Stalin”.

- În cadrul concepției germane, Armata 3 română trebuia să forțeze fluviul pe la Kozlov (cu Corpul de munte) și Liasevți (cu Corpul de cavalerie).

- Capacitatea combativă a armatei: 16 batalioane de vânători de munte, 3 batalioane de mitraliere, 9 regimente de cavalerie, 44 baterii de artilerie de câmp (176 tunuri), 8 companii antitanc (96 tunuri), 2 secţii mitraliere antiaeriene, 2 baterii artilerie antiaeriană (18 tunuri), 2 escadrile de aviaţie.

Divizia 14 infanterie română înaintează (de la orele 10.00) în lungul Răutului, în cooperare cu Divizia 13 infanterie română, la dreapta, şi cu Divizia 50 infanterie germană, la stânga.

- Divizia 50 infanterie germană respinge trupele Diviziei 5 cavalerie sovietică și ocupă localitățile Brăviceni și Breanova.

Eliberarea centrului Basarabiei presupune cucerirea masivului Cornești, pilon al sistemului defensiv inamic. În acest scop se decide executatrea unei manevre învăluitoare cu Corpul 3 armată român (pe la sud) și cu Corpul 54 armată german (pe la nord).

Tancurile Diviziei 1 blindată ajung la 50 km de Chişinău.

Relevând modul în care au luptat trupele Corpului 3 armată, generalul Vasile Atanasiu consemnează: „Curajul și abnegația infanteriei noastre s-au afirmat inegalabil. Atacând tot timpul sub imperiul ordinelor care impuneau o severă economie de muniție, infanteria nu a ezitat niciodată să ia în piept cazematele inamice insuficient neutralizate, completând cu mult sânge economia de muniții”.

În luptele din zona Stoenești, Cania, Țiganca, Divizia 1 gardă a pierdut 466 de militari ucişi, 1 437 răniți și 386 dispăruți.

Pe alte fronturi

- Armata 21 sovietică contraatacă pe direcția Jlobin-Bobruisk.
- După ce traversase Nipru (10 iulie), tancurile Grupării 2 tancuri încercuiesc trupele sovietice la Orşa şi Moghilău (sud Vitebsk), în timp ce la nord-est de Smolensk, avangărzile diviziilor blindate ale Corpului 39 german din Grupul 3 tancuri ajund la Demidov şi Veli.
- În Spania, primele subunităţi de voluntari părăsesc ţara îndreptându-se spre Germania.

15 iulie 1941

Cu excepţia zonei Floreşti, unde trupele sovietice rezistă cu îndârjire, partea de nord a Basarabiei este eliberată de către trupele române şi germane.
- Luptele din centrul şi sudul Basarabiei continuă.
- În cadrul „bătăliei de pe Răut”, Divizia 14 infanterie face faţă contraatacurilor inamice şi menţine poziţa ocupată.
- „După un atac la baionetă”, Detaşamentul „locotenent-colonel Calotescu” cucereşte înălţimile cu cotele 166 şi 138.
- În cadrul bătăliei pentru Chişinău, diviziile Corpului 3 armată manevrează pe la sud masivul Corneşti, în timp ce diviziile 5 infanterie română şi 50 infanterie germană execută (la nord de oraş) atacuri în flancul şi spatele inamicului, care interzicea înaintarea spre Orhei, şi pătrund în cetatea lui Ştefan cel Mare.
- Deplasându-se pe mai multe itinerare, Divizia 1 blindată ajunge, în seara zilei, la 8 km nord de Chişinău, pe aliniamentul nord Mihai Viteazul, Odaia lui Manoil, între unităţi ale corpurilor 2 cavalerie şi 5 armată sovietice, fiind în situaţia de a fi atacată în flanc şi spate. Pentru a contracara această posibilitate, generalul Ioan Sion decide să continue înaintarea spre Chişinău, constituind două grupări tactice.
Relevând vitejia cu care au luptat militarii Diviziei 13 infanterie, generalul Gheorghe Rozin menționează în ordinul de zi nr. 78 din 15 iulie 1941: ,,În luptele de la Prut și până la Nistru, între 1 și 15 iulie, ați arătat că sunteți vrednici de ceasul mare al dezrobirii neamului. Zile și nopți întregi ați fost mereu în contact cu inamicul și pe urma lui. L-ați atacat cu putere și l-ați azvârlit de pe pozițiile lui: la Șoltoaia, la Ciolacu Nou, la Mărăndeni, la Dealu Copăceanca în două zile de luptă crâncenă, unde ați trecut vijelios prin barajul artileriei grele, ceea ce a determinat pe generalul Salmuth, comandantul trupelor germane, să citeze divizia prin ordin de zi. Voi ați pătruns cei dintâi în Soroca, iar în lupta grea de două zile de la Dubna, Stoicani, v-ați întrecut cu ostașii germani în vitejia atacului și ați frânt rezistența unei divizii inamice, care a fost aruncată din poziții bine întărite și puse pe fugă. Fiți mândri de tot ce ați făcut, căci faptele voastre au sfărâmat în fiecare zi câte o verigă din lanțul de robie al românilor basarabeni”.
- Colonelul Ion Dănescu, comandantul Brigăzii 8 cavalerie, citează prin ordin de zi Compania 3 din Batalionul 58 pionieri pentru „curajul ostaşilor şi eforturile pe care le-au depus pentru plantarea câmpurilor de mine, sub cele mai grele bombardamente de artilerie şi foc de arme automate, într-un timp record, contribuind prin aceasta la sfărâmarea atacurilor inamice de la Muşeniţa, Bahrineşti şi Fântâna Albă”. Comandantul Brigăzii relevă şi „avântul şi bravura pe care au arătat-o ostaşii pionieri cu ocazia incursiunilor de la Cerepcăuţi şi atacului de la Hotin, distrugând observatoarele, reţelele de sârmă şi minele lăsate de inamic, ajutând pe camarazii cavalerişti să pună inamicul pe fugă”.
- După mai bine de 10 zile de lupte îndârjite, desfăşurate pe alinaimentul Leca, dealul Cania, dealul Epureni, Ţiganca, diviziile 1 gardă şi 21 infanterie reiau înaintarea spre vest.
În cadrul stării de spirit entuziaste de la începutul războiului, numeroși civili (inclusiv din rândul ofiţerilor de rezervă şi din retragere) solicită reîncadrarea în armată.
- Cu toate că avea doi fii pe front, caporalul (r) Badea Stoica (contingentul 1912) a cerut să fie mobilizat în unitatea în care se aflau băieții săi (Regimentul 5 dorobanți).
- La fel au procedat sergentul Petre Olteanu (contingentul 1925) și locotenent-colonelul Nicolae Miclescu, ultimul în vârstă de 68 de ani, care a solicitat să fie mobilizat în batalionul 1 din Regimentul 50 infanterie, cu care luptase în Primul Război Mondial. „Pentru gestul lor patriotic, ce concretizează dragoste nețărmurită față de Patrie”, Badea Stoica şi Petre Olteanu sunt citați prin ordinul de zi nr. 11 de către generalul Iosif Iacobici, ministru de Război.

Colonelul T. Meculescu, şeful Inspectoratului de jandarmi Chişinău, raportează că din informaţiile culese de la locuitori rezultă că în satele basarabene poliţia sătească, sub denumirea de miliţie sovietică „avea puteri discreţionare. Arestările şi deportările le făcea numai pe timpul nopţii. Era suficient un simplu denunţ pentru ca cineva să fie arestat, maltratat şi deportt. Cei suspecţi la siguranţa statului erau împuşcaţi sau trecuţi peste Nistru. În primul lot de deportaţi în Siberia au fost ridicaţi toti românii de vază sau care au ocupat diferite funcţi, fie politice, fie administrative, înainte de 28 iunie 1940. În al doilea lot intrau oamenii de mai mică importanţă, iar în al treie lot cei de jos”.

Preşedinţia Consiliului de Miniştri comunică modalităţile de acces în Basarabia şi nordul Bucovinei: personalul armatei - acces liber, persoanele civile numai pe bază de autorizaţii eliberate de Biroul special de autorizaţii.

Pierderile armatei (începând cu 22 iunie 1941) se ridică la 13 782 (ofiţeri, subofiţeri şi trupă), din care 2 328 morţi, 7 962 răniţi şi 3 492 dispăruţi. Cei mai mulţi militari ucişi în luptă au fost înregistraţi la diviziile 1 gradă, 15 infanterie, 21 infanterie, 14 infanterie etc.

Pe alte fronturi:

- În Rusia, Corpul 41 motomecanizat german atacă spre Luga, iar Corpul 56 motomecanizat înaintează spre Novgorod.
- La centrul frontului, grupurile 2 şi 3 tancuri atacă puternic spre Smolensk.
- La nord-est de oraş, Divizia 7 tancuri pătrunde până la Ulkohova Sloboda (est Iarţevo).
- În încercarea de a scăpa din încercuirea de la Smolensk, trupele sovietice încearcă să se retragă spre Demidov şi Rudnea. Mai norocoase sunt cele care se îndreaptă spre Elnia şi Dorogobuj.
- În Ucraina, la sud-est de Kiev, trupele germane declanşează bătălia pentru Uman, finalizată la 15 august prin încercuirea armatelor 6 şi 12 sovietice.
- Blindatele feldmareşalului Wilhelm von Kleist ocupă Berdicev.

16 iulie 1941

Momentul prinicipal al zilei îl constituie eliberarea oraşului Chişinău, Capitala Basarabiei.

- După lupte grele duse în partea de nord a masivului Cornești, tanchiştii căpitanului Grabinschi pătrund în oraş (în dimineața zilei), trecând (fără sprijin de infanterie şi artilerie) la lichidarea rezistenţelor opuse de inamic. Cu toate că au fost surprinse de rapiditatea atacului, forțele sovietice au reușit să dinamiteze și să incendieze principalele clădiri ale orașului (Primăria, cupola Mitropoliei, Gara centrală etc.).

- „Orașul era învăluit în fum și flăcări. Am înaintat până către centrul Chișinăului observând dezastrul făcut de sovietici, clădirile pncipale erau distruse. Nici lăcașele de cult n-au scăpat de urgia celor fără credință în Dumnezeu. În retragere, trupele sovietice s-au năpustit asupra lor jefuindu-le, profanându-le și incendiindu-le. Din frumoasa Catedrală din centrul orașului nu mai rămăsese decât ruine fumegânde” (Octavian Petrișor, comandant de pluton în Regimentul 1 care de luptă).

- În timpul acţiunilor eliberatoare, sublocotenentul Aurel Marinescu înălţă (ora 9.00) pe turla bisericii „Sfânta Treime” tricolorul românesc.

- Generalul Erik Hansen felicită divizia pentru „frumosul succes pe care l-a avut la cucerirea capitalei Basarabiei”, dând asigurări că va raporta acest lucru și lui Ion Antonescu.

- releva generalul Nicolae Dăscălescu în odinul de zi nr. 30 –, Seara, în jurul orelor 18.00, în oraş pătrund şi primele elemente ale Diviziei 72 infanterie germane.

„Eliberarea Chişinăului a constituit un prilej de bucurie pentru întreaga ţară” (Generalul Nicolae Dăscălescu în odinul de zi nr. 30).

Relevând semnificaţia momentului, ziarul „Universul” consemna: „Hotarele ciuntite acum un an au fost reîntregite de ostaşul neînfricat al României. După Bucovina eliberată de sub jugul străin acum două săptămâni, iată că, numai după alte câteva zile cealaltă provincie robită – Basarabia a revenit la matcă”.

- „Cheia strategică a Basarabiei este în stăpânirea noastră. Bătălia pentru cucerirea și curățirea masivului Corneștilor s-a terminat. Hotinul, Soroca, Orheiul și Chișinăul au fost ocupate” (Comunicatul nr. 5 al Cartierului general al Comandamentului româno‐german).

- Evenimentul a fost sărbătorit în București și în întreaga țară cu entuziasm și bucurie, populația participând la manifestările organizate cu frenetică adeziune. Pe lozincile scrise pe pancarte imense se putea citi: „Români, dreptatea învinge!”, „Nicio brazdă românească nu se uită!”, „Patria e aurul nostru!”, „Pământul morților e viața noastră!”.

- Momentul a prilejuit lui Iuliu Maniu, preşedintele Partidului Naţional‐Ţărănesc, ocazia de a adresa un Memoriu generalului Ion Antonescu în care sublinia: „În această luptă, întreaga națiune și toți fiii ei trebuie să se înșire sub drapelul său, acolo unde cred că pot fi utili, în serviciul voinței naționale unanime, de a ne păstra hotarele și a recâștiga Basarabia, Bucovina și toate provinciile pierdute prin slăbiciunea unei cârmuiri vinovate, impusă țării prin lovitura de stat. Întreaga națiune a fost cuprinsă de nespusă bucurie, când a aflat că Cernăuții, Chișinăul și alte orașe au fost eliberate de cotropitori. Vom încerca cu toții cea mai mare satisfacție când vom afla în comunicate că reocuparea întregii Basarabii și Bucovine s-a terminat. Bucuria și satisfacția noastră a tuturor românilor va fi fără margini nu numai pentru că am câștigat două provincii frumoase și că am readus milioane de suflete românești la vatra străbună, ci și pentru că jertfa sângelui scump al armatei noastre glorioase a reparat rușinea pe care cârmuitorii inconștienți de pe vremuri au adus țării noastre. Recunoștința țării pentru generalii, ofițerii și soldații români, și pentru dvs. domnule general, comandantul de căpetenie, va fi eternă”.

La nord de Chişinău, diviziile române şi germane luptă eroic la sud de Orhei, în timp ce la sud, Corpul 3 armată român atacă spre Tighina.

- releva generalul Nicolae Dăscălescu în odinul de zi nr. 30 –, Pentru a se asigura ritmul alert al înaintării spre Nistru, comandanții ordonă ca unitățile și marile unități să înainteze grupat pe direcțiile indicate, evitându-se împrăștierea forțelor.

Dramatismul luptelor din zona pădurii Prisaca este remorat de plutonierul t.r. Petru Vieru din Regimentul 25 infanterie: ,,Rușii s-au retras, dar ne-au așteptat din nou la marginea pădurii. Primele noastre rânduri au căzut, însă altele le-au luat locul. Sub presiunea inamicului, pușcașii noștri au dat înapoi. Atunci căpitaul Atanasiu s-a dezbrăcat de veston și bonetă și cu un dispreț de moarte rar întâlnit, cu arma semiautomată în mână, s-a aruncat spre inamic. Soldații au prins curaj și au pornit din nou la atac… Numărul rușilor era covârșitor. Mitralierele noastre au tras rărind rândurile dușmanilor, dar muniția era pe fârșite… În cele din urmă inamicul s-a retras”.

Lupte grele duce şi Regimentul 11 infanterie (Divizia 21) la Ţiganca Nouă şi Ghioltosu.

Generalul Nicolae Tătăranu comunică dispoziţiile Armatei 11 germană în ceea ce priveşte capturile: „Trupelor germane le revine prada capturată de ele. Prada capturată de trupele române revine românilor. În caz de îndoială, acest principiu va fi aplicat în spirit larg de trupele germane în favoarea românilor. Este interzis ca soldaţii germani să să-şi însuşească capturile făcute de soldaţii români, să înlăture truepele române de la prada ce le aparţine”.

În timp ce unii ostaşi săvârşesc, în confruntarea cu inamicul remarcabile fapte de arme, alţii săvârşesc fapte neostăşeşti, reprobabile.

- „Domnul general Antonescu observă zilnic ofițeri într-o ținută neîngrijită şi chiar destrăbălată şi într-o atitudine complet neostăşească, nebărbieriți, murdari, fără centură, nu salută ostăşeşte, nu au ținută corectă şi atitudine corespunzătoare gradului şi situației lor sociale. Domnul general Antonescu atrage atenția asupra acestei atitudini lipsită de orice demnitate ostăşească şi cere în mod categoric ca de la general până la soldat fiecare să-şi facă datoria, intrând în ritmul obligațiilor impuse de haina militară. Acei care nu se pot obişnui cu datoria imperioasă de a se supune acestor obligații să plece din oştire” (Comandamentul Armatei 4).

Conform unei Note întocmită de Serviciul Special de Informaţii, Iuliu Maniu îşi exprimă poziţia faţă de alianţa cu Germania (într-o convorbire avută cu prinţul Rohan): „În primul rând , nu pot să merg alături de Germania pentru că sunt convins că Germania va pierde războiul… În al doilea rând eu nu pot să merg alături de Germania pentru că nu pot uita un moment că alipirea Transivaniei la patria mamă a fost posibilă numai graţie Angliei şi Franţei… Atâta vreme cât Anglia şi Franţa nu declară că sunt învinse şi nu ne dezleagă de obligaţiile ce le avem faţă de ele, eu merg alături de Anglia şi Franţa”.

- Aceeaşi structură de Informaţii consemna, într-o altă Notă, că Iuliu Maniu declarase intimilor săi: „N-am nicio încredere în făgăduielile lui Hitler deoarece i-a înşelat pe toţi. Noi trebuie să apărăm interesele Ardealului şi aceste interese nu ni le poate satisface Germania”.

Pe alte fronturi

- Divizia 17 tancuri germană pătrunde spre est, în direcţia Elnia, unde va constitui, împreună cu Divizia 10 tancuri, latura de sud a ,,pungii” de la Smolensk. Cu toate acestea, între Smolensk şi Iarţevo se formează o breşă neacoperită de trupele Grupului 2 tancuri prin care trupele sovietice s-au retras spre Dorogobuj.

- La sud-est de Smolensk, Divizia 10 tancuri atacă spre sud-est şi interceptează comunicaţia Smolensk-Roslavl.

18 iulie 1941

Pe front, acţiunile militare se caracterizează printr-o rezistenţă înverşunată a trupelor sovietice în capul de pod de peste Nistru şi printr-o retragere sistematică, sub acoperirea unor ariergărzi puternice, în sudul Basarabiei.

În capul de pod de peste Nistru, inamicul contraatacă puternic, în tot cursul zilei, în sectorul Brigăzii 1 mixtă munte, fiind oprit prin rezistenţa eroică a vânătorilor de munte români, care contraatacă şi reuşesc să ocupe satul Honicovţi (cu sprijinul artileriei grele).

- Pierderile sunt mari: Compania 3 din Batalionul 1 vânători de munte pierde majoritatea ostaşilor din linia întâi.

- În momentul în care sovieticii ajung la circa 400 m de postul de comandă al Batalionului 1, locotenent-colonelul Constantin Ionescu-Breaza porneşte la atac „cu bastonul în mână”, după cum consemna un document de epocă, atmosfera încleștării fiind redată astfel în jurnalul de operații al subunităţii: „Focul se întețește în ambele tabere, iar vânătorii se reped în valuri. Unii cad străpunși de gloanțe, dar cei mai mulți răzbat și fac mormane de cadavre în rândurile inamice […] Lupta a fost crâncenă și a durat până seara […] Inamicul este respins și pus pe fugă. Puțini mai fug; cei mai mulți au rămas pe câmpul de luptă […] După miezul nopții, artileria inamică începe un bombardament greu asupra poziției noastre însă fără nicio pierdere. Toți stau în șanțuri gândind la camarazii lor morți în luptele grele din cele două zile”.

- Lupte aprige se dau și în sectorul Brigăzii 4 mixte munte, înălțimea cu cota 254 și pădurea Tecliva fiind pierdute și recuperate de două ori.

- Deși înregistraseră mari pierderi umane (25% din efective), batalioanele brigăzii reușesc să reziste atacului inamic.

- Printre cei care îşi jertfesc viața în acele aprige încleștări se află și comandantul Grupului 9 vânători de munte, colonelul Richard Rottemburg, lovit de gloanțele vrăjmașe în timp ce-și îmbărbăta ostașii.

- La rându-i, caporalul Ioan Șerban din Batalionul 1 pionieri de munte, rănit la coapsă la cea de-a 8-a trecere peste Nistru, mai execută încă trei, deși rana îi sângera, la cea de-a 12-a fiind ucis de un glonț inamic care i-a pătruns în cap.

- Utile şi eficiente au fost intervenţiile subunităţilor de pionieri, a tunurilor anticar şi artileriei grele, faţă de care infanteria manifesta o mare încredere.

- Între cauzele care au provocat pierderile umane s-au situat şi insuficiența mijloacelor de trecere a Nistrului (în special a bărcilor de asalt şi a ambarcaţiunilor rapide), a artileriei trecută peste fluviu, a muniției, a aruncătoarelor de flăcări pentru asaltul cazematelor, neintervenția aviației şi nu în ultimul rând insuficienta instruirea a ostaşilor pentru asaltul fortificaţiilor permanente.

Remarcabile fapte de arme au săvârşit şi cavaleriştii, generalul Petre Dumitrescu precizând într-un ordin de zi: „Pentru prima dată în istoria războaielor lumii trupele de cavalerie au primit misiunea să cucerească cazemate betonate și, deși n-au avut sculele necesare unei asemenea fapte, au înfrânt focul inamic cu piepturile lor, au înlocuit sculele cu vitejia și istețimea și au sfărâmat zidurile de beton ale poziției inamice, ținând pas cu camarazii germani de la dreapta lor. Aceste fapte îi pun alături de vitejii noștri înaintași și pentru aceasta au binemeritat de la Patrie”.

În timp ce Corpul 11 armată german respingea trupele sovietice la est de Nistru, fluviul este forţat şi de Corpul 30 armată german.

În zona de acţiune a Armatei 4, Corpul 3 armată înaintează spre Nistru, fără a avea contact cu inamicul.

Referindu-se la starea de spirit a populaţiei din Iaşi, colonelul Sava Caracaş, şeful de stat major al Corpului 4 teritorial, consemnează: „Lipsa tot mai mare, precum şi scumpetea crescândă a alimentelor au provocat o adâncă îngrijorare, atât în rândul funcţionarilor publici, cât şi în sânul restului populaţiei. Totuşi, această nemulţumire este diminuată de faptul că pupulaţia este entuziasmată de pe urma marilor succese militare ale armatelor româno-germane pe frontul din Basarabia. Din această cauză populaţia se abţine a comenta criza şi lipsurile actuale, în speranţa nezdruncinaţă că o viaţă nouă începe pentru ţara noastră”. Referindu-se la situaţia din Cernăuţi, ofiţerul preciza: „În regiunile reocupate, se simte lipsa unor articole de primă necesitate. Astfel, în oraşul Cernăuţi neexistând niciun magazin de aprovizionarea populaţiei, acesta manifestă orarecari îngrijorări că îi lisesc: untdelemnul, zahărul, făina, petrolul şi în special pâinea”.

Locotenent-colonelul V. Nicolau, de la Oficiul Poştal Militar nr. 161, semnalează fapte deosebit de grave săvârşite de unii militari români: „Avem informaţii sigure că soldaţi şi gradaţi înarmaţi circulă prin sate şi impun oamenilor prin ameninţare cu moartea să le dea pâine, vin, zahăr, păsări, vite etc. Câteodată pretind ca femeile şi fetele să-i urmeze. S-au găsit case jefuite, alimente risipite, vase şi geamuri sparte etc. Aceasta va degenera în curând la pierderea disciplinei şi autorităţii ofiţerilor asupra trupei”. În finalul raportului, ofiţerul propunea sancţiuni şi trimiterea vinovaţilor în faţa Curţilor Marţiale.