Regii Daciei au fost următorii: Zalmoxis Ipotetic/mitic; Herodot - Istorii; Platon - Charmides; Strabon - Geographia; Diodor din Sicilia; Charnabon c.500 î.Ch. Sofocle - Triptolemos; Antyrus c.500 î.Ch.; Rex Histrianorum c.339 î.Ch. Dunărea de Jos; Trogus Pompeius, Justinus; Moskon secolul III î.Ch.; Monede cu legenda Basileos Moskonos; Gudila c.340 - c.320 î.Ch. Muntenia ; Dromihete c.320 - c.280 î.Ch. Muntenia Diodor din Sicilia - Biblioteca istorică, Pausanias; Zalmodegikos c.300 - c.250 î.Ch. Dobrogea Decret histrian; Oroles c.300 - c.250 î.Ch. Transilvania Trogus Pompeius; Rhemaxos și fiul său Phra-[damon?] c.200 î.Ch. Estul Munteniei, nordul Dobrogei Decret historian; Zoltes c.200 î.Ch. Dobrogea Decret histrian; Rubobostes secolul II î.Ch. Transilvania Trogus Pompeius - Prolegomena; Burebista 82 - 44 î.Ch. Dacia Mare Strabon - Geographia, Iordanes - De Origine Actibusque Getarum, Decret dionysopolitan; Deceneu Ipotetic 44 - c. 27 î.Ch. Transilvania Strabon - Geographia, Iordanes - De Origine Actibusque Getarum; Koson c.40 - c.28 î.Ch. Muntenia Suetonius - Viața lui Augustus, Monede cu legenda Koson; Dicomes în jurul lui 31 î.Ch. Moldova Plutarch - Antonius ; Comosicus c.27 î.Ch. - ? d.Ch. Transilvania Iordanes - De Origine Actibusque Getarum; Thiamarcos sec. I î.Ch. - I d.Cr. Vâlcea-Argeș Inscripție pe vas: Basile[us] Thiamarco[s]; Cotiso? - 29 î.Ch. Oltenia Florus - Epitome de T. Livio Bellorum omnium annorum DCC Libri duo, Horațiu - odă ; Coryllus sec. I î.Ch. - I d.Cr.; (40 ani) Transilvania Iordanes - De Origine Actibusque Getarum; Rholes în jurul lui 28-29 d.Ch. Sudul Dobrogei Dio Cassius - Istoria romanilor; Dapyx în jurul lui 28-29 d.Ch. Centrul Dobrogei Dio Cassius - Istoria romanilor; Zyraxes în jurul lui 28-29 d.Ch. Nordul Dobrogei Dio Cassius - Istoria romanilor; Scorilo c. 28/67 - 68/83 d.Ch. Transilvania Frontinus - Strategemata; Duras c. 68/83 - 87 d.Ch. Transilvania Dio Cassius - Istoria romanilor ;Decebal (Diurpaneus) 87 - 106 d.Ch. Dacia Dio Cassius - Istoria romanilor, Tacit, Orosius, Iordanes - De Origine Actibusque Getarum.
Capitala Daciei era la Sarmisegetusa Regia. Cuvântul Sarmisegetusa se compune din mai multe părţi şi se explică astfel: Fortul sau Cetatea de Piatră de Munte a lui Sarmis. Sarmis fiind „rege-zeu-medic” pelasgo-trac; sâga este piatra de gresie; tusa era fortul sau cetatea[2] Sarmis - sec. al IV-lea îen, este rege a cărui existenţă este presupusă datorită unor descoperiri monetare şi a asemănării de nume cu capitala statului dac, Sarmizegetusa. Monezile descoperite în excavaţiile arheologice atestă un „Sarmis Basileus”. Acolo a trăit primul mare conducător al geto-dacilor Marele Rege Burebista care a unit într-o singură ţară toate triburile dacilor trăitoare pe pământurile acestea de mii de ani. Marele rege a luptat şi împotriva Romei dar şi împotriva celţilor, boiiilor şi tauriscilor (aoleu ce rezonanță de șeptel) pe care i-a exterminat de pe teritoriul dac. După cum afirmă anticii a fost cel care a eliberat Dacia de invadatorii cortorari care alterau dreapta credinţă şi obiceiurile dacilor. „Boerebistas, barbat get, luând conducerea neamului său, a ridicat pe oamenii aceştia ticăloşiţi de nesfârşitele războaie şi i-a îndreptat prin abstinenţă şi sobrietate şi ascultare de porunci, aşa încât, în câţiva ani, a întemeiat o mare stăpânire şi a supus geţilor cea mai mare parte din populaţiile vecine; ba a ajuns să fie temut chiar şi de romani pentru că trecea Istrul fără frică, prădând Tracia până în Macedonia şi Iliria, iar pe celţi, cei ce se amestecaseră cu tracii şi cu ilirii, i-a pustiit cu totul, iar pe boiii de sub conducerea lui Critasiros, precum şi pe taurisci, i-a nimicit cu desăvârşire...” scrie Strabon, în Geographia.
De ce trecea râurile şi munţii? Simplu, nu în scop de jaf, deoarece nu ar fi putut nimeni să îi dea mai mult aur decât avea el în Dacia, ci pentru a-şi apăra ţara şi oamenii de cortorarii care veneau necontenit din te miri ce văgăuni ale Asiei sau Ieuropei. Aceştia după ce erau primiţi pe pământurile Daciei, veneticii cortorari se îngrăşau şi începeau să jefuiască, să omoare, să revendice şi să îşi impună credinţele. (Aşa cam cum se întâmplă şi astăzi n.a). Şi pentru că era în ţara lui şi nu trebuia să dea socoteală veneticilor ca cei pe care istoricul antic Strabon îi arată mai sus. Burebista a menţinut unitatea şi viaţa poporului prin toate mijloacele: politic, militar, religios. Armata dacilor ajungea și la 200.000 de mii de soldați pedestrime și cavalerie atunci când se declanșa mobilizarea generală. Erau înarmați cu arcuri și săgeți, scut de lemn întărit cu cercuri de fier precum și zale plasate după modelul solz de pește, aveau o sabie scurtă numită sicca și una mai lungă numită falx. Brațele erau protejate cu manșete de piele groasă sau de fier plasate la încheieturi. Această sabie (falx-ul) a îngrozit toate armatele lumii care au venit aici să ne cucerească. Falxul trecea prin absolut toate armurile cunoscute în epocă și provoca moartea instantanee sau schilodirea definitivă a nefericitului luptător dușman.
Dacii au pierdut bătălii în câmp deschis sau le-au fost cucerite cetățile prin trădare. Dar în păduri sau în munți nu au fost învinși nici odată în toată istoria.
Aşa cum se întâmplă şi astăzi, Marele Rege Burebista neputând fi învins pe câmpul de luptă a fost trădat şi asasinat printr-o conspiratie a şefilor de trib (tarabostes-pileati) care îşi doreau putere absolută în teritoriile lor. Este ştiut că slăbiciunea dacilor pentru libertatea absolută era mai puternică decât orice foloase le-ar fi adus Statul Centralizat. Ca o ironie a sorţii tot pe atunci a fost înlăturat de la conducerea Romei prin asasinat şi dictatorul Cezar. Astfel confruntarea finală a celor două mari puteri militare s-a amânat. Romanii au purtat multe bătălii mai mici sau mai mari cu dacii pe care le-au pierdut sau câştigat. Ei aveau Capitala şi centrul imperial la Roma. Acesta a fost la început un oraş stat care mai târziu s-a dezvoltat într-un imperiu și care a înghiţit militar şi politic aproape întreaga lume antică. Orânduirile lor de stat în timp sau denumit astfel: Regatul Roman; Res publica- ,,treabă publică sau lucru public” şi în final Imperiul Roman. Astfel conducătorii Romei au fost Regii, Dictatorii, Consiliile Senatoriale, Senatul, Generalii Armatei şi Împăraţii. Ei nu au avut Preşedinţi de Republică. Deasemenea trebuie să precizăm pentru cititorii mai tineri că romanii nu au legatura cu romulanii din actualul serial de televiziune Star Trek.
Şi mosorul timpului s-a desfaşurat cu repeziciune. Dupa Burebista care deja devenise zeu al dacilor şi plecase la Zamolxis, puterea a fost preluată de Marele Preot Deceneu. Acesta a înscăunat pe Tronul Regal al Daciei pe Comosicus. Acesta este urmat de Scorilo dar şi acesta fiind bătrân în final predă puterea fiului său Decebalus Diurpaneus (Dek. a onora, balos. puternic). Acesta, după cum îl elogiază Dio Cassius: „Era foarte priceput în ale războiului și iscusit la faptă, știind să aleagă prilejul pentru a-l ataca pe dușman și a se retrage la timp. Abil în a întinde curse, era viteaz în luptă, știind a se folosi cu dibăcie de o victorie și a scăpa cu bine dintr-o înfrângere, pentru care lucruri el a fost mult timp un potrivnic de temut al romanilor.” Decebal ca şi înaintaşii săi era conştient că trebuie să macine puterea Imperiului Roman care se extinsese până lângă graniţele Daciei. Astfel acesta după ce şi-a asigurat loialitatea şefilor de trib daci a atacat peste Dunăre pustiind Moesia, Iliria şi toate terioriile până aproape de Macedonia şi în partea opusă pe coasta Dalmaţiei până aproape de graniţele Imperiului Roman. Era clar că nu mai putea exista o altă variantă decât lupta armată deoarece Pax Romana (pacea romană) era bine cunoscută pentru condiţiile sale umilitoare de sclavie. Motivul conflictului cu romanii a fost unul singur, nu a existat nimic altceva vreodată: blestemul acestui pământ dacic încărcat cu aur, argint, sare, minereuri diverse, cereale, vite, miere, lemn, marmură şi cam tot ce îşi puteau dori fară plată clienţii Imperiului. Cine spune alte prostii, cum că Decebal i-a provocat pe romani prin încălcarea tratatelor sau prin arestarea lui Longinus este neinspirat de ştiinţă şi de logică. Adică ori este un nebun sau un rău voitor faţă de istoria noastră. Decebal a fost silit la această strategie a atacului militar pentru a-i întârzia cât mai mult din punct de vedere strategic pe tâlharii romani dar ziua mobilizării imperiale a venit mult mai repede decat se aşteptau dacii. Oricum pace nu era, era doar un armistiţiu glazurat cu spionaj şi încercarea părţilor de a câştiga timpul necesar pregătirii operaţiunilor armate.
La un moment dat, vezi dragă Doamne, ca o reacţie la atacurile dacilor din Moesia, Împăratul Domiţian adună o armată cu care porneşte la drum în campania din anul 101(102). Oricum ar fi atacat Dacia deoarece încă din timpul lui Burebista în Europa mai coexistau în opoziţie doar cele două forţe militare ameninţătoare: Imperiul Roman şi Statul Naţional Centralizat Dac (Dacia). În urma acestor acţiuni şi manevre militare se declanşează ostilităţile. Multe bătălii mai mari sau mai mici au fost caştigate de ambele părţi implicate. Şi aşa se ajunge la a se negocia pacea cu dacii, dar după asasinarea Împăratului Domiţian de catre politicienii şi militarii Imperiului Roman ostilităţile reâncep în campania din anul 105(106). De data aceasta o uriaşă armată condusă de Împăratul succesor Marcus Ulpius Nerva Traianus, intră în Dacia pe podul construit de arhitectul imperial Apolodor din Damasc şi îi înfrânge pe daci în câteva bătălii epice.
Cetăţile dacice cad eroic una după alta. La Costeşti, Blidaru, Piatra Roşie luptătorii daci au scris cu sângele lor paginile onoarei şi nesclaviei veşnice ale acestui popor Nobil. De data aceasta nimeni nu a mai cerut pace, armistiţiu sau milă. Ultima a căzut cetatea Sarmisegetusa datorită trădării blestematului secretar grec Bicilis (acesta era scribul regelui dac) care a arătat romanilor conductele secrete de apă, pasajele strategice, aprovizionarea cu hrană a acestora şi este probabil şi anumite comori ale Daciei. Dacii au fost înfrânţi nu datorită lipsei de vitejie sau viziune militară ci datorită trădării căci dacă ai fi văzut un luptător dac în acţiune ar fi fost pentru ultima dată când ai fi văzut pe cineva pe această lume. În urma unui asediu îndelungat dacii s-au stins de sete şi de foame pe zidurile cetăţilor din perimetrul complexului de apărare mai sus menţionat dar nu s-au predat niciodată. Decebal silit să părăsească cetatea a ascuns mesajele spirituale sfinte ale acestui Neam Nobil precum şi comoara Daciei într-o piele de urs, sub albia râului Sargeţia astăzi dispărut din natură. După cum este evocată această tragedie pe Columna lui Traian viaţa lui Decebal s-a oprit doar prin vrerea sa. (ciudat este că această scenă de pe columnă a fost distrusă deliberat, oare ce scelerați or fi avut interesul?)
Acesta deşi ar fi putut fugi pentru că îşi cunoştea ţara ca nimeni altul şi-a taiat jugulara singur cu o armă sica în faţa cercetaşilor romani panonnieni conduşi de Tiberiu Claudius Maximus. Aceştia aveau ordinul expres să îl captureze viu, pentru a fi plimbat la Roma în scopul mulţumirii poporului roman care dorea din totdeauna satisfacţie : circem et panem adică ,,circ si paine”. Ulterior au fost prinşi şi nobilul Diegis fratele regelui, marele preot Vezina precum alţi demnitari şi din acel moment istoria noastră ia un alt curs. Capul şi Mâna Dreaptă a Regelui Decebal au fost prezentate Împăratului la Ranisstorum ca o dovadă a eliminării fizice a marelui Rege al Daciei.
„...Din zei de-am fi scoborâtori,/ C-o moarte tot suntem datori!/ Totuna e dac-ai murit/ Flăcău ori moş îngârbovit;/ Dar nu-i totuna leu să mori/ Ori câine-nlănţuit... ”
Dupa ce această cucerire militară controversată s-a încheiat Dacia a devenit provincie a Imperiului Roman şi a căpătat denumirea de Dacia Felix (Dacia fericită?!?). Romanii au construit apeducte (căi de transport şi aducţiune a apei), drumuri pietruite şi oraşe precum Ulpia Traiana Sarmisegetusa, Napoca, Apulum, Potaisa, Porolissum, Drobeta, Tibiscum şi multe altele asemenea. Ei au sprijinit construirea unei administraţii şi al unei structuri interioare care să poată folosi la apărarea ţării. Garnizoana legiunii a -XIII -Gemina a fost stabilită la Apulum (Alba Iulia). Un lucru mai puţin ştiut şi menţionat în treacăt este acela că ocupanţii romani au exploatat pe muteşte (pană in 271. e.n) aurul dacic de la Roşia Montană (Alburnus Maior) şi din alte cateva locaţii trimiţând-ul periodic la Roma. Ne-au adus civilizația și ne-au luat toate bogățiile. Un schimb echitabil. Puteau să își păstreze „civilizația” nu se omora nimeni de drag după filosofia lor. Tot odată romanii din legiunea a XIII-a Gemina „au ales” să rămână aici (păi era mai bine să rămână „la femei” aici în Dacia Felix decât să îi trimită „Spaniolul” la dracuʼ în praznic în Britania cețurilor să lupte cu picții un popor gentil, mare iubitor de capete de oameni) şi s-au încrucişat emoţional cu populaţia locală pe teritoriul administrat de ei prin Pax Romana, alegându-şi femei şi întemeind multe familii mixte prin căsătorie.
Asta s-a întâmplat doar în unele cazuri, acolo unde au existat condiţii de siguranţă, castre, garnizoane, orașe, dar mixajul cu legionarii romani nu a fost un proces generalizat care să se desfăşoare la nivelul întregii Dacii. Dacii liberi şi-au continuat existenţa milenară în munţii lor nestingheriţi de nimeni și nu ar fi transpirat de fericire să vadă o femeie din neamul lor plimbându-se voioasă la câmp cu un răcan roman. Însă voința marelui Creator compensează evenimentele și un strănepot din neamul lui Decebal, Cornelius Publius Regalianus este ales de trupele romane Împărat la data 28 iulie 258 e.n. După victoria de la Scupi, trupele din subordinea sa: legiunile a XI-a, a XIII-a, a XIV-a Gemina și a V-a Macedonica, precum și guvernatorii și populația din Provinciile de la Dunărea de Jos l-au proclamat Împărat: „Augustus IMP. Cornelius Publius Regalianus”. Istoricii Dexip, istoric și general grec care a luptat alături de Împăratul Gallienus împotriva lui Regalian, în cartea sa „Scitice”, Eutropius în „Breviarum ab Urbe Condita”, Sextus Aurelius Victor în „Breviarum rerum gestarom Po**** Romani”, Flavius Vopiscus în „Historiae Augustae”, Trebollio Pollio în „Scriptores Historiae Augustae”, Aethius Hristicus în „Cosmographya” precizează ca autoritatea imperială a lui Regalian s-a extins asupra întregii Vechii Dacii care cuprindea între fruntariile ei Thracia, Moessia, Macedonia, Dalmatia, Illiria, Pannonia, Dacia traiana precum si teriitorile dacilor liberi, ale dacilor costoboci din nordul Maramureșului începând din Boemia până la Nipru și Bug, ale dacilor carpi (albi) din Moldova, ale tyrageților de pe Nistru și de dincolo.Deși a durat puțin conducerea lui Regalianus, acest moment istoric ne oferă satisfacția și onoarea de fi participat și noi măcar simbolic la conducerea Imperiului Roman. Deci continuitatea pe aceste pământuri -de care se jeluiesc unii că n-ar fie existat- a ființat imediat și continuu după retragerea Aureliană. De altfel vizitatorii asiatici care s-au insinuat mereu pe aici vreme de multe sute de ani au tot venit și i-au găsit acasă mereu pe proprietari. Tristețe mare! pământul hyperborean aparținea altora, adică proprietarilor de drept dacoromânii!
În cronica cea mai veche a ungurilor Gesta Hungarorum (Despre faptele ungurilor) cronicarul regelui Bela al III-a „magistrul P” sau „Anonymus” notează că Maghiarii, la venirea lor, au găsit aici pe români! „« în anul 884 al întrupării Domnului, precum se vede din analele cronicale, spune-Anonymus, şapte persoane de frunte, care se numesc hetumoger [...] trimişii ducelui Arpad, plutind peste fluviul Tisa, au venit în fortăreaţa Bihor, au salutat pe ducele român Menumorut, [...] care le-a spus: Lui Arpad, domnului vostru, ziceţi-i că îi suntem datori lui ca amic amicului...dar pământul nu-l dăm niciodată până când trăim. Noi nici din iubire, nici din temere nu-l dăm... »; sau: « ...atunci Tuhutum, când a auzit de la locuitori despre bunătatea pământului (de) dincolo de pădure, unde stăpânea Gelu, un blac (valah -român), a început a dori... să câştige pentru sine pământul (de) dincolo de pădure » etc. etc.) Prin aceste mărturii, cronica lui Anonymus este una dintre cele mai preţioase şi mai puternice dovezi în sprijinul continuităţii elementului românesc pe pământul Daciei traiane, în Transilvania.”
Aoleo, măi Tuhutum, (ce nume are ăsta parcă este zgomotul dulce a unui tractor „Universal 650” care pornește în liniștea de Duminică dimineață) ce ai făcut măi, te-ai dus la oameni acasă să îi omori să îi bați și să îi scoți în uliță! Ce comportament scârnav. V-ați făcut de buhul istoriei. Deci care slavi, care bulgari, care unguri, care cumani, aici în Transilvania la venirea maghiarilor nu se aflau în secolul al X-lea decât dacoromâni în majoritate adică „ducatele” lui Salanus, Gelu, Glad și Menumorut. Pe moment aceste formațiuni statale au fost cucerite, adică niște cetăți de scaun. Oamenii, obiceiurile și sufletul lor Niciodată. Dar la scara istoriei o să observăm mai târziu că atunci când s-au obrăznicit cu turismul militar prin spațiul geto-dac li s-a servit o Posada ca o terapie de liniștire pentru Carol Robert de Anjou și amici săi mari iubitori de „büdös oláhok (Valahi murdari). Datorită spațiului restrâns al economiei acestui mic articol mă opresc aici. Nu înainte să îi răspund lui Emil Cioran care se întreba: „Doamne ce vom fi făcut noi 1.000 de ani”. „Toată viața noastră de un secol încoace nu este decât procesul prin care am ajuns să ne dăm seama că n-am făcut nimic… Comparația cu ce s-a îndeplinit în alte părți ne-a relevat neantul trecutului propriu și inexistența culturii noastre. [...]”. I-aș spune așa: am asistat când sa destrămat statul hunic în 454, am făcut copii cât să umplem pământul, ba încă i-am ajutat și pe alții, i-am ignorant pe toți ocupanții, am pregătit și realizat Independența de Stat și Unirea Țării și după ce l-am popularizat pe Brâncuși pe tot pământul uite-ne acum și pe noi la plajă la Sharm el Seikh!, cu șeslongurile lângă nemți și americani!”, Ăștia suntem, nene Emile, am învățat și noi s-o facem pe mutește! Și de acu încolo o să fim și mai discreți!
- Va urma -