Încă din timpul Rusiei ţariste, evreii erau persecutaţi, constrânşi să locuiască numai în anumite zone şi supuşi unei legislaţii restrictive. Ţarii măresc numărul decretelor care-i defavorizează; preoţii aţâţă ura ţăranilor împotriva evreilor. Această politică va culmina cu cumplitele pogromuri de la sfârşitul secolului XIX-lea. În 1881, cel mai ucigător a fost cel de la Kiev; în 1903, cele de la Chişinău şi Odesa. Aceste manifestări de antievreieşti îi descurajează chiar şi pe cei care-şi puseseră toate speranţele în asimilare.* Cel mai sălbatic dintre toţi dictatorii ruşi era, printr-o ironie a soartei, un străin, nu un rus, Iosif Vissarionovici Djugaşvili, cunoscut în lume sub numele de Stalin. Nu era un om instruit, nu era un bun orator ca Troţki şi nici geniu militar, ca Blucher. Stalin ştia doar, mai bine decât oricine altcineva, care este valoarea teroarei. El a ridicat-o la rangul de dogmă de stat, devenită raţiunea de a fi a statului sovietic şi sursa progresului său. El a cumpărat filosofi de partid pentru a-i învăţa pe copii cât de dulce era să moară pentru el şi cât de generos era ca un om să-şi sacrifice viaţa pentru generaţiile care urmau să vină. Copiilor li se spunea că trebuie să înveţe să urască, iar ei au început să creadă. Au fost învăţaţi să-şi denunţe părinţii - şi acesta a devenit crezul lor. Au fost învăţaţi să creadă că minciuna este o virtute când serveşte interesele partidului - şi ei au acceptat orbeşte ca pe un act de credinţă. Nouă „religie" a fost inoculată în sângele tinerilor generaţii încă din momentul când copiii începeau să se orienteze în viaţă.**

Statul sovietic bolşevic, creat de evrei şi pentru evrei, s-a dovedit a fi un instrument de teroare, inclusiv impotriva lor. Aşa a fost şi cu apariţia „antisemitismului", de fapt nu apariţia, ci continuarea politicii tradiţionale ţariste în Uniunea Sovietică. Represiunea făţişă a evreilor în Rusia sovietică a fost simţită întâi în lagăre. Ţinta era întotdeauna evidentă: poeţii, scriitorii, cineaştii, oamenii care gândeau şi făceau ceva, persoane care ar fi putut schimba ceva.*** În rândul acestora se înscrie şi credinţa mozaică. Pentru a reconstitui întregul tablou al mecanismului violent, de exploatare şi lichidare a structurilor religioase din R.S.S.M. de către autorităţile sovietice, considerăm că e cazul să facem comparaţie a două documente: unul - extras din dosarele administrative româneşti (secţia militară) a Guvernământului Basarabiei, Bucovinei şi Transnistriei; şi altul - o Hotărâre a Consiliului de Miniştri a R.S.S.M.. În primul caz, este vorba de rezoluţiile Mareşalului Ion Antonescu referitoare la probleme administrative şi militare din perioada anilor 1942-1944: „Chestiunea: Ministerul Lucrărilor Publice raportează că Direcţia C.F.R (Căile Ferate Române) i-a făcut cunoscut că, printre mărfurile ce s-au transportat de la Odesa în ultimul timp, au sosit la diferite gări din Bucureşti şi pe adresa a diferiţi particulari, monumente de piatră din cimitirul israelit din Odesa şi vândute. Autorităţile Municipiului Odesa, a dispus ca expedierea acestor monumente să fie oprită şi să fie depozitate în magaziile C.F.R.. Rezoluţiile Mareşalului Ion Antonescu menţiona: „Este o profanare. Un act odios şi necugetat care poate avea consecinţe pentru întregul Neam. Ne-am dus în Transnistria să facem o operă de oameni civilizaţi, nu de devastare. Să fie totul retrimis la Odessa, în contul ticăloşilor care au pus la cale această odioasă faptă. Vor plăti imediat toate cheltuielile care s-au făcut şi se vor mai face. Execuţie Ministerul Lucrărilor Publice. Dacă nu vor plăti să fie imediat trimişi în lagăr un an şi să li se confişte partea corespunzătoare de avere".****
Din documentul în speţă reiese explicit că ordinul Conducătorul Statului, Ion Antonescu preciza că cei ce au furat sau vândut pietre componente ale monumentelor din cimitirul evreiesc din Odesa să suporte toate pagubele, iar vinovaţii să fie pedepsiţi.

Pentru comparaţie, al-doilea document datează din perioada sovietică şi este Hotărârea Consiliului de Miniştri al R.S.S.M. nr.821 din 30 iunie 1949. Este vorba de transmiterea clădirii băii evreieşti de rituale funebre Staţiei de Maşini şi Tractoare: „Ţinând cont, că baia evreiască de ritualuri predestinată spălării morţilor se află în apropiata vecinătate cu clădirea atelierelor SMT, Consiliul Miniştrilor al RSSM Hotărăşte: 1. De aprobat hotărârea executivului raional Călăraşi din 26 aprilie 1949 „Despre transmiterea clădirii băii evreieşti pentru ritualuri funebre SMT-ului din Sipoteni." 2. De obligat preşedintele executivului raional Călăraşi t. Fadeev până la 15 iulie 1949 să transmită SMT-ului din Sipoteni, clădirea băii evreieşti de ritualuri, care este situată în curtea SMT-ului şi tot în acelaşi termen de a repartiza un lot pentru construcţia unei băi evreieşti pentru ritualuri în alt loc.
Preşedintele Consiliului de Miniştri al R.S.S.M. - G. Rudi
Şef-adjunct al Direcţiei administrative - E.Crilevschii" [1]

Clădirea de care este vorba a fost ridicată de comunitatea evreiască cu mai bine de 60 de ani în urmă. Nici autorităţile ţariste ruse, nici autorităţile româneşti n-au atins acest imobil de cult. Iată însă că puterea sovietică, adusă pe vârful baionetelor şi de tancurile ruseşti, a confiscat clădirea şi a transmis-o S.M.T.-ului, fără a întoarce măcar valoarea construcţiei în bani sau în materiale de construcţii. Despre grija sovieticilor faţă de comunitatea mozaică ne mai mărturiseşte şi un alt document sovietic, o scrisoare (nr.8/107 din 19.08.1948) semnată de Împuternicitul Consiliului privind cultele religioase a Consiliului de Miniştri a URSS pentru RSS Moldovenească S. Deseatnicov adresată superiorului său de la Moscova, I. Poleanschii:[2] „Conducerea Consiliului vă comunică că în urma unui control pe teren, în baza plângerii depuse de comunitatea religioasă evreiască din localitatea Teleneşti, raionul Teleneşti, R.S.S. Moldovenească s-a stabilit: Închiderea casei de rugăciuni (sinagogii) din localitatea Teleneşti prin hotărârea executivului raional Teleneşti şi interzicerea întrunirilor de cult ale credincioşilor s-a înfăptuit în baza actului tehnic al clădirii în care se spune că, tavanul clădirii poate cădea în orice moment şi poate aduce sacrificii omeneşti. Aceste acţiuni au fost aprobate şi de Consiliul privind cultele religioase." Celelalte măsuri întreprinse de executivul raional au fost nu numai incorecte, dar şi ilegale, şi anume: după ce s-a întocmit actul expertizei tehnice despre închiderea sinagogii, preşedintele executivului raional în loc să cheme reprezentanţii comunităţii religioase şi să-i avertizeze că sunt interzise rugăciunile în clădirea sinagogii din cauză că este periculos deoarece în orice moment poate cădea tavanul, el a confiscat cheile de la uşile imobilului şi tot atunci le-a transmis şefului punctului de colectare a grâului, pentru a fi folosit (imobilul – n.a.) ca depozit. Cei de la colectare fără să strângă rechizitele de cult din sinagogă au început să descarce grâul direct peste obiectele de cult.

Aceste acţiuni ale executivului au stârnit şi mai mult revolta credincioşilor. În timpul controlului pe loc aceştia au declarat în prezenţa preşedintelui executivului raional că nici clădirea, nici tavanul nu prezintă un pericol, ci pur şi simplu autorităţile n-au unde să depoziteze cerealele; dacă n-au unde să toarne grâul, de ce nu-l depozitează în biserica moldovenească, care nu activează mai bine de câţiva ani? În plus, dacă puterea are grijă să nu cadă tavanul peste noi, de ce nu-i pasă de pâinea statului şi de cea a sovieticilor care lucrează cu cerealele în sinagogă. Despre rezultatul controlului şi faptelor stabilite Conducerea Consiliului privind cultele religioase a comunicat Consiliului de Miniştri a R.S.S. Moldoveneşti cu rugămintea de a lua măsurile de rigoare. În baza celor expuse Preşedintele Consiliului de Miniştri a R.S.S.M. a dat dispoziţie urgentă preşedintelui executivului raional Teleneşti ca imediat să fie eliberată sinagoga de cereale. Despre rezultate să raporteze Consiliului de Miniştri al R.S.S.M.. „În localitatea Teleneşti locuiesc 151 familii de evrei, numărul credincioşilor orientativ este de până la 350 oameni. Case de rugăciuni (sinagogi) în Teleneşti până în 1941 au existat cinci, din care au rezistat timpului numai trei. Două din ele din 1944 au fost ocupate de zagotzerno (în limba rusă - punct de colectare şi depozitare a cerealelor), drept depozite, iar a treia clădire din 1945 transmisă comunităţii evreieşti pentru rugăciuni. Comunitatea mozaică din Teleneşti a fost înregistrată la Direcţia Consiliului privind cultele religioase la 30 martie 1946. Contractul-tip cu executivul raional a fost semnat la 17 ianuarie 1948. Clădirea ocupată de sinagogă este construită din piatră în 2 nivele în care încap 600-700 de oameni. Edificiul necesită o reparaţie capitală. Comunitatea a declarat că va repara imobilul din cont propriu şi cu forţe proprii. Ţinând cont de faptul că comunitatea religioasă din localitatea Teleneşti este înregistrată şi constituită din 350 de oameni se află la o distanţă de 45 km de Orhei şi 60 km de Bălţi, unde sunt comunităţi evreieşti înregistrate consider oportun, ca comunitatea să nu fie scoasă de la înregistrare şi să se permită comunităţii să repare imobilul din contul şi cu forţele proprii. S. Deseatnicov".

Revenind în acest studiu la localitatea Teleneşti, Orhei punem la dispoziţia cititorilor o informaţie destul de şocantă. În Germania prin secolul XVII a fost înfiinţată o sectă care se numea „Studenţii în Biblie" şi lansată de pastorul Iacob Spener din Berlin. Ceva mai târziu ei au fuzionat cu „Martorii lui Iehova". În România „Studenţii în Biblie" au apărut prin 1870, aduşi de un oarecare Rabinovici din Teleneşti, Orhei.[3] Acest lucru dă peste cap multe afirmaţii anterioare ale cercetătorilor şi dovedeşte că respectiva comunitate religioasă a prins rădăcini cu aproximativ 50 de ani mai înainte decât cum se credea. Toată lumea ştie că evreii au fost în primele rânduri ale Revoluţiei bolşevice din 1917. În anii de după 1920 extremiştii de dreapta din Occident au văzut o conspiraţie evreiască internaţională în spatele Revoluţiei. Evreii fuseseră cei care contribuiseră la instalarea noilor conducători de state şi care luptaseră cu cea mai dezlănţuită energie împotriva totalitarismului în cel de-al doilea război mondial.[4] În istoria Rusiei Mari antisemitismul a fost politica statului. În perioada anilor 1940, 1944-1949 din Basarabia şi malul stâng al Nistrului de autorităţile de ocupaţie sovietice au fost deportaţi în Siberia şi alte zone răcoroase mai bine de 4000 de evrei: bărbaţi, femei, copii şi bătrâni. Motivele erau diferite dar rezultatul acelaşi. Despre politica tradiţională rusească antisemită ţaristă, care a fost continuată cu succes de sovietici se vorbeşte cu lux de argumente în articolul „Cine- au fost „călăii noştri" semnat de istoricul Anton Moraru şi publicat în „Literatura şi Arta" nr.27 din 3 iulie 2003, care este un prilej de meditaţie nu numai pentru evrei. Tot în centrul raional Teleneşti comunitatea evreiască a adus în 1950 un învăţător de Talmud din oraşul Lvov şi a organizat o şcoală ilegală frecventată de 25 de copii de vârstă şcolară. Organele puterii sovietice locale au „propus" învăţătorului să părăsească localitatea Teleneşti. În acest fel şcoala a fost lichidată, iar copiii au mers la şcoala generală. Nu vom greşi dacă vom afirma că religia mozaică, la fel ca şi celelalte credinţe, au fost permanent în vizorul statului sovietic şi prin toate mijloacele marginalizată. Uneori funcţionarii statului comiteau gafe, fapt care stârnea râsetele populaţiei. Spre exemplu, împuternicitul Consiliului privind cultele religioase pentru R.S.S.M. S. Deseatnicov a pregătit un demers adresat Consiliului de Miniştri al R.S.S.M. în baza căruia s-a hotărât închiderea sinagogii din Făleşti, judeţul Bălţi în loc de sinagoga din Floreşti, judeţul Soroca. Nu este de mirare şi nedumerire, fiindcă pentru cei veniţi din ţara roşie Făleşti sau Floreşti era tot una!

Un document secret sovietic ne mărturiseşte că în 1953 vizitarea sinagogilor din R.S.S.M. în general nu s-a mărit, ci a rămas la nivelul anilor precedenţi. Excepţie face numai sinagoga din Chişinău, care la 7 aprilie, de exemplu, a fost vizitată de 2000 de credincioşi. Aceasta este cea mai mare performanţă în zilele sărbătorilor de primăvară din ultimii opt ani. În alte sinagogi numărul credincioşilor n-a depăşit 50-60 de persoane. Fiind presaţi de autorităţi sau din anumite motive obiective sau subiective unii rabini îşi dădeau dimisia din funcţiile ocupate din cadrul comunităţii religioase. Rabinul sinagogii din Tiraspol, Cerneţ M. a depus cerere şi a refuzat să mai activeze, motivând că este bătrân, că îi este greu să lucreze, iar copiii nu sunt mulţumiţi de activitatea sa religioasă. Copiii se ceartă deseori cu el fiindcă în trecut a avut mult pământ, exploata munca altora, da cu arendă vii şi livezi, iar acum şi cu credinţa religioasă. Rabinul comunităţii din Leova Prosterman şi preşedintele comunităţii Adamovschii au declarat despre refuzul de a mai lucra la sinagogă, motivând că nu este rentabil să lucrezi ca rabin şi că mai bine va locui cu copiii şi-i va ajuta la gospodărie. Adamovschii a prezentat un certificat de boală. Alţi doi membri a comunităţii au refuzat să-şi îndeplinească funcţiile fără a motiva în vreun fel. Preşedintele comunităţii religioase din oraşul Kotovsk, Dubosarschii a refuzat să-şi îndeplinească funcţia şi a rugat să fie înlocuit. Din cauză că este marginalizată fiica, şi cu toate că este eminentă la învăţătură şi are o purtare exemplară ea n-a fost primită în comsomol, rabinul Dreizin din Făleşti a declarat că nu va mai lucra la sinagogă pentru a scăpa de persecuţiile autorităţilor.[5]

În informaţia secretă despre activitatea confesiunilor religioase din RSSM pentru anul 1953 adresată şefului secţiei de propagandă şi agitaţie a CC al PCM Constantin Ustinovici Cernenco se menţionează că la credinţa mozaică sunt înregistrate 11 comunităţi. Pentru a strangula din punct de vedere economic comunităţile religioase, organele financiare le ţineau la o evidenţă şi un control riguros. Dovadă poate servi scrisoarea informativă secretă nr.13-118 din 24 august 1953 adresată preşedintelui Consiliului privind cultele religioase de pe lângă Consiliul de Miniştri al U.R.S.S., I. V. Poleanschii, în care, printre altele, se spune că fostul rabin Epelibaum în ajunul sărbătorilor de primăvară a confecţionat câteva sute de calendare evreieşti pe care le-a răspândit printre credincioşi. Pentru fiecare calendar el a primit câteva sute de ruble. În felul acesta o cotă parte din donaţii s-au pomenit în buzunarul lui Epelibaum. Este de ajuns să amintim că numai în perioada sărbătorilor de primăvară la sinagoga din Chişinău au fost adunate donaţii în suma de 6000 de ruble, nivelul donaţiilor neavând precedent. În orăşelul Teleneşti sinagoga numai într-o singură zi a fost vizitată de 200 de credincioşi care au donat 5000 de ruble. În realitate însă sinagoga a fost vizitată de 400 de oameni, iar donaţiile au depăşit cifra de 9000 de ruble.[6] Mai concret, există un caz de evaziune fiscală din care motiv au fost pedepsiţi cei vinovaţi, cu toate că sovieticul „Ivan cel Groaznic" care se numise Stalin nu mai era în viaţă.

Pentru a nu omite un aspect important, trebuie să menţionat că rabinul Epelibaum (Ăpeliboim) Iosif Şmerilevici din Chişinău a fost o autoritate importantă în cadrul comunităţii religioase. El a fost chiar judecat de sovietici pentru că a organizat în zilele de 23, 25 septembrie şi 2-3 octombrie 1949 transmiterea slujbei prin mijloacele de amplificare a sunetului în afara sinagogii. Uniunea Sovietică s-a dovedit a fi un monstru comunist creat de evrei. Hruşciov i-a urmat lui Stalin, Kosâghin i-a urmat lui Hruşciov, dar antievreismul nu a slăbit nici un moment. Hruşciov a fost cel care l-a eliminat pe ultimul membru evreu al Prezidiului Suprem Sovietic, Lazar Kaganovici. Ironia a fost că acest Kaganovici a fost considerat un stalinist de modă veche, reacţionar. El a fost într-o vreme primul vice prim-ministru însărcinat cu coordonarea a 24 de ministere industriale diferite, inclusiv unele din lagărele de muncă, la momentul când a fost răsturnat în 1957. Hruşciov, deşi fiul său se căsătorise cu o evreică, avea vederi ferm antievreieşti.[7] În zilele de 28 iulie – 12 august 1957 la Moscova s-a desfăşurat Festivalul VI mondial al tineretului şi studenţilor. În scopul stăvilirii stabilirii unor contacte a tinerilor-delegaţi la festival veniţi din întreaga lume fiind totodată şi „purtători" ale diferitor credinţe cu tineretul şi studenţii sovietici, autorităţile sovietice au luat un şir întreg de măsuri pe toate ramificaţiile statale. Printre acestea se numără şi scrisoarea secretă trimisă de Preşedintele Consiliului privind cultele religioase de pe lângă Consiliul de Miniştri al URSS A. Puzin expediată din Moscova la 15 iunie 1957 cu numărul de înregistrare 5-112- şi tuturor Împuterniciţilor Consiliilor privind cultele religioase din republicile unionale, inclusiv şi R.S.S. Moldovenească. Printre altele, în document se atenţiona că „nu este exclus că încercări de stabilirea de legături vor fi întreprinse din partea sectanţilor, a catolicilor, mozaicilor, luteranilor şi a altora culte din diverse ţări, cu scopul de a stimula activitatea şi influenţa religioasă asupra acelei părţi a tineretului, care într-o măsură sau alta se află sub influenţa prejudecăţilor religioase.[8]

La începutul anului 1958 în RSS Moldovenească activau 11 comunităţi religioase mozaice, care aveau 11 rabini, 3 administratori, 220 membrii în sfatul sinagogii şi 88 de membrii ai organelor executive. În majoritatea documentelor sovietice ale fondului arhivistic „Împuternicitul Consiliului pentru cultele religioase" (F.3305, inv.2) sunt puse în evidenţă neînţelegerile, scandalurile care aveau loc în cadrul comunităţilor religioase mozaice, în deosebi cele din Chişinău, Bălţi şi Tiraspol. Motivele acestor conflicte deseori erau banii, lupta pentru putere şi influenţă. În soluţionarea acestor conflicte erau atraşi, uneori direct implicaţi, funcţionari din eşalonul superior de conducere a R.S.S.M.. De obicei ei erau evrei, sau ruşi, ucraineni corupţi. Politica totalitară sovietică şi-a ajuns parţial scopul, numărul credincioşilor s-a redus, multe instituţii spirituale au fost închise sau demolate, s-a izbutit să izoleze populaţia românească băştinaşă de celelalte grupuri etnice din R.S.S.M., inclusiv comunitatea evreiască. În diferite situaţii o bună parte din ei au fost adunaţi în jurul „fratelui mai mare" pentru a face front comun împotriva a tot ce-i românesc.

________________________________________
* Marile Religii „Iudaismul. Creştinismul .Islamismul .Hinduismul şi Budismul" coordonator Philippe Gaudin, Editura Orizonturi , Bucureşti , 1996 , pag. 45
** Mihail Solomon „Magadan" .Ed.Fundaţiei Culturale Române ,Bucureşti ,1993 , pag. 83
*** Ibidem
**** ANRM , F.706 , inv. 1 ,d . 51 , f . 17
[1] ANRM , F . 2848 , inv. 22 , d. 73 , f. 221
[2] ANRM , F .3305 , inv .2 , d .4 , f. 48-50
[3] Biserica şi stăpânirea politică în „Dosarele istoriei" n.11 , 2002 , f.28
[4] Mihail Solomon „Magadan" Ed.Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1993, p.83
[5] Arhiva Naţională a RM , F. 3305 , inv. 2 , d. 8 , 73-74
[6] Ibidem , f. 126
[7] Mihail Solomon , opera citată , f. 308
[8] Arhiva Naţională a RM , F.3305 , inv. 2 , d.11 , f. 16