Întâlnirea la vârf între Mihail Gorbaciov și George W. Bush

Au avut loc convorbiri între președinții S.U.A. și U.R.S.S., mai întâi la bordul unei nave sovietice, apoi a uneia americane. Discuțiile au avut loc atât în plenul delegațiilor, cât și între patru ochi. Ele s-au referit la problemele dezarmării, cooperării bilaterale, situației internaționale.

Din materialele publicate nu rezultă că s-ar fi discutat în mod concret situația din România și politica lui Ceaușescu. În stenograma întâlnirii apare doar o singură mențiune, aparținând lui Bush: „Noi suntem pentru autodeterminare și pentru dezbaterile ce le însoțesc. Aș dori să înțelegeți atitudinea noastră: valorile occidentale nu înseamnă absolut de loc că am dori să impunem sistemul nostru României, Cehoslovaciei sau chiar R.D.G.-ului”. Există însă documente care arată că s-a urmărit discutarea situației din România. [...]

Tot în ziua de 2 decembrie, președintele american George Bush a declarat ziariștilor: „Aș dori să văd unele acțiuni și în această țară. Nu știu când se va întâmpla acest lucru. Am trimis în România un nou ambasador, Allan Green, care îmi este prieten. L-am trimis în România tocmai pentru că este un om ferm și intransigent, ce cunoaște bine părerile mele despre democrație și libertate. Cred că Allan Green a plecat la 29 noiembrie 1989 spre România și el va prezenta punctul nostru de vedere, al meu personal, președintelui Nicolae Ceaușescu. În orice caz, vom încerca, dar va fi foarte greu”.

Președintele american era în consens cu liderul sovietic Mihail Gorbaciov, al cărui consilier, Oleg Bogomolov, declarase la 24 noiembrie 1989: „Procesul care se desfășoară în prezent în unele țări din Europa de Est are un caracter ireversibil și de generalitate. Anumiți conducători politici pot să nu fie conștienți de necesitatea unor asemenea schimbări, dar viața însăși le-o va impune. De aceea eu privesc cu un anumit optimism evoluția viitoare a României”. Referirea la Nicolae Ceaușescu era mai mult decât evidentă. [...]”.

„Mulți analiști politici au apreciat că la Malta s-a repetat scenariul de la Yalta, de această dată cu sens invers: dacă în februarie 1945 împărțirea zonelor de influență în Europa s-a realizat în favoarea Uniunii Sovietice, în decembrie 1989 Occidentul, și în primul rând S.U.A., au obținut câștig de cauză”. (Ioan Scurtu, Revoluția Română din Decembrie 1989 în context internațional, București, Editura Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989, 2006, p. 163-166).

Aranjament grafic - I.M.