Prin poziția şi aportul militar, statul român prezența în economia celui de-Al Doilea Război Mondial, în zona de sud-est a Europei, o importanță de prim ordin pentru Germania (ca şi pentru U.R.S.S. - n.r.). Fie şi o simplă ieșire din dispozitiv a trupelor române, fără alte acțiuni complementare ar fi produs un efect, avantaje militare determinante pentru cauza Națiunilor Unite. Cum este bine-cunoscut, actul de la 23 august 1944 nu s-a limitat exclusiv la aspectul particular, static, al desprinderii României de Germania, el fiind urmat aproape imediat de folosirea forței armate. S-a concretizat astfel unul din obiectivele Aliaților, urmărit încă de la începutul campaniei din est, „să-i facă pe români să lupte contra germanilor şi să-i ajute pe ruşi să avanseze”[1]. Putem astfel aprecia că ieșirea României din războiul purtat de Germania şi aliații săi a avut drept consecințe: pierderea unor însemnate forțe militare, răpirea pentru Germania a posibilității de a organiza o rezistență de durată pe aliniamente succesive favorabile etc. 
Teoreticianul militar britanic, Sir Liddell Hart opina, cu dreptate, că după 23 august 1944 trupele sovietice au avut posibilitatea de a exploata „cel mai larg franc deschis, cunoscut vreodată în războiul modern”. Însuși Hitler aprecia că, după Stalingrad şi debarcarea din Normandia, ieșirea României din Război constituia cea mai mare pierdere pentru Reich.
Despre semnificația şi importanța zilei de 23 august 1944, sunt cunoscute opiniei publice cel puțin două variante, două puncte de vedere în prezentare :

- Primul vizează Casa Regală care prin mijloace de comunicare în masă[2].  mai ales cu ocazia înmormântării regelui Mihai când în România părea să domnească monarhia, s-a prezentat pe larg rolul tânărului rege în actul de la 23 august 1944. În după amiaza zilei de 23 august 1944, mareșalul Ion Antonescu era chemat la Palatul Regal, unde, după o întrevedere cu regele Mihai, era arestat, iar România ieșea din alianța cu Germania, trecând de partea Uniunii Sovietice, a Aliaților.  În aceeași seară, după ora 22:00, a fost difuzată la radio proclamația Regelui către țară, prin care populația era informată de noua situație politică creată. Casa regală prezintă acțiunea regelui Mihai ca o zi a Onoarei, Salvării, Patriotismului şi Demnității. Se consemnează în lucrarea „Operation Autonomus”, Londra 1989, scrisă de Ivor Porter, gravele consecințe pentru Reich ale întoarcerii armelor de către România şi rolul în scurtarea războiului, punând-o ca însemnătate înainte debarcării Aliaților în Franța, 6 iunie 1944.

- Al doilea punct de vedere privind actul de la 23 august 1944, consemnează în mod deosebit consecințele, urmările negative grave, cu importante repercusiuni asupra evoluției politice a României, datorită trecerii de partea Alianței, prin capitularea necondiționată. Prin trecerea României de partea Aliaților printr-o lovitură de stat, în conformitate cu hotărârea regelui Mihai I, având aprobarea liderilor opoziției naționale şi nu prin semnarea armistițiului, Uniunea Sovietică s-a considerat cu România în stare de război, cu toate că armata română a depus armele, şi s-a comportat ca atare până la semnarea Convenției de armistițiu din 13 septembrie 1944.

S-a tergiversat nejustificat semnarea armistițiului, făcând ca Armata Roșie să acționeze pe teritoriul românesc fără a tine seama de evenimentele politico-militare de la 23 august 1944 din capitala României. Trupele Frontului 2 Ucrainean s-au comportat ca într-un teritoriu inamic cucerit şi au instalat comandanți militari în principalele orașe din Moldova, Muntenia şi Dobrogea. Comandantul militar al capitalei a fost numit generalul Burenin. Au fost dezarmați şi capturați peste 6.000 de ofițeri, 6.000 subofițeri şi mai mult de 150.000 de soldați de trupă, care au fost trimiși în lagărele de muncă  în Uniunea Sovietică pentru a repara distrugerile făcute de armata română şi germană pe timpul războiului. La 27 august 1944, Chestura Poliției Brăila, cerea printr-o notă telefonic, dispozițiuni, deoarece la sediul poliției Tulcea s-a prezentat un ofițer rus care a afirmat că „armata sovietică nu știe nimic, încă, de armistițiu declarat între armata română şi cea sovietică”[3]. Prin gestul tânărului rege Mihai I şi a clicei sale odioase, de la 23 august 1944, România a intrat peste cinci decenii în robie sovietică, ceea ce a însemnat o tragedie națională fără precedent, comunismul a distrus ființa națională. 

Nicăieri în lume marxismul cultural nu-i atât de obraznic şi odios ca la noi în România. În mass-media românească, influențată, coordonată de Casa regală, Trădarea a arătat a fi Eroism, Saltul în prăpastie a țării e arătat a fi Salvare. Capitularea fără condiții de la 23 august 1944, e prezentată ca o mare Victorie. Genocidul de după fatala zi e arătat a fi Înviere. Autorii trădării au devenit înfăptuitori de Destin istoric. În copleșitoarea mistificare a odioasei Trădări a regelui Mihai, la nivel de discurs public, prin care se înalță în slavă, această zi a infamie, ticăloşie, a infractorilor şi criminalilor dovedește că anii 50 ai secolului XX s-au reîntors. Minciunea şi Absența lui Dumnezeu iar sunt la putere în România. În prezent ni se ascunde adevărul despre ziua de 23 august 1944, nici la TV sau radio nu s-a vorbit nimic în luna august, ca să nu deranjeze „casa regală” care se spune că ar sprijini ca România să intre în spațiul Schengen.

Arestarea mareșalului Ion Antonescu de către regele Mihai a produs stupoare şi în rândul germanilor, iar reacțiile lor nu au întârziat să apară. La câteva ore de la îndepărtarea lui Ion Antonescu de la conducerea României, ambasadorul german la București, Manfred von Killinger, îl amenința pe regele Mihai că România va fi transformată într-o baltă de sânge, așa a început bătălia aeriană pentru București din 24-26 august 1944. Dacă nu ar fi existat capitularea necondiționată de la 23 august 1944, (materializată prin mincinoasa Proclamaţie citită la radio de către regele Mihai - n.r.) cu siguranță ar fi existat un document, un armistițiu încheiat între guvernul român şi puterea sovietică.

Ion Antonescu declara „Germania a pierdut războiul, acum trebuie să ne concentrăm eforturile să nu-l pierdem pe al nostru”[4]. La cererea conducătorului statului Ion Antonescu s-a acceptat ca la Cairo să fie trimis Barbu Stirbey, căruia la plecare i-a spus: „Dumneata știi că am luptat şi eu pentru România Mare şi mă doare. Tratează cu englezii şi caută să găsim o formulat de înțelegere şi cu rușii, dar să nu ceară lucruri pe care nu le pot da”[5]. Ion Antonescu a purtat negocieri intense la Cairo şi Stockholm cu Uniunea Sovietică pentru ieșirea din Axă. Pentru mareșal armistițiu însemna: 
- încetarea focului şi imobilizarea trupelor pe pozițiile ocupate; 
- informarea fostului aliat, Germania, despre intențiile României şi să fie lăsată să se retragă în ordine până la granița de vest a României; 
- Uniunea Sovietică să ocupe România, dar să existe o zonă liberă, nu a fost concret definită, independentă, suverană, fără influență sovietică unde să-şi desfășoare activitatea guvernul, conducerea țării. Puterea sovietică să rezolve problemele diverse prin acel guvern al României; 
- Armata română să lupte alături de Armata Roșie până la înfrângerea Germaniei, dar să aibă front separat şi comanda oștirii să fie românească.
Uniunea Sovietică a acceptat propunerilor lui Ion Antonescu, îmi asum răspunderea şi apreciez că era pentru ieșirea României din Axă, chiar cu un armistițiu datorită a două cauze:
- era interesată să nu piardă timp şi să ajungă înaintea trupelor aliate debarcate în Franţa la Berlin;
- Uniunea Sovietică era conștientă de forța militară existentă în Moldova, frontul se îngusta şi erau fortificațiile Focşani-Brăila şi Ploieşti Namoloasa-Galaţi. Se pierdea timp prețios. Din păcate nu se cunosc amănunte de ce Ion Antonescu nu a semnat armistițiul de ieșire din Axă. Se pare că nu a făcut acest lucru până la 23 august 1944, deoarece nu a admis să fie sacrificate interesele țării sale. Trădarea regelui Mihai de la 23 august 1944 a însemnat Capitulare Necondiționată şi nu Armistițiu. Ion Antonescu dacă era lăsat, peste două zile semna cu Uniunea Sovietică un armistițiu îndelung negociat la Stockhlom, susține marele istoric Gigă Manole.

Dacă nu era capitularea fără condiții a lui Mihai I şi se semna un document, alta era soarta României după război. Era posibil ca influența sovietică să nu mai fie de 90% (cf. notiţei lui Churchill - n.r.), iar România astăzi să fie un stat democratic prosper.

România a fost a patra națiunea ca factor de luptă angajat împotriva Germaniei[6]. şi a luptat pentru eliberarea Ungariei, Cehoslovaciei şi a unei părți din Austria. Din păcate cu tot efortul pentru război făcut de statul român, datorită actului de la 23 august 1944, Capitulare Necondiționată forumul păcii constituit la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial a aplicat României tratamentul cuvenit unui stat învins şi nu a unuia aflat în tabăra învingătorilor (respectiv ne acordarea statutului de cobeligeranţă - n.r.).

Îmi exprim părerea că acesta este adevărul despre ziua de 23 august 1944, pe care poporul român are dreptul să-l cunoască, să sacrifici un popor numai ca să-ţi salvezi tronul este o gafă gravă, condamnabilă. Cred în ceea ce am afirmat şi susțin în continuare, fără încetare, până la capăt, cititorii au dreptul să gândească, să judece şi să-şi formeze o părere, opinie proprie cât mai aproape de adevăr. Din păcate, în prezent, poporul român şi-a pierdut dreptul de a-şi cunoaşte şi scrie Istoria în raport cu adevărul. Unire, români, pentru adevăr şi izbândă ![7]

-------------------------------------
[1]Arhiva istorică centrală, fond microfilm S.U.A., r. 662, p. 150-153.
[2] TVR1, „Ora regelui”.
[3] Arhivele M. Ap. N., fond 948, f. 382)
[4] Gh. Barbu, Memorialul Antonescu, 1992, p. 35.
[5] Arhiva S.S.I., vol. 3, f. 6,7.
[6] Arhiva M. Ap. N., fond 5418, dosar fn, f. 13.
[7] sursa - Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 9 (129) -  
https://luceafarul.net/romanii-au-dreptul-sa-cunoasca-adevarul-despre-ziua-de-23-august-1944 - 5 septembrie 2019