În anul 1575 şi călătorul polonez M. Strijkowski a consemnat că a trecut prin Ţara Românească şi a văzut locul unde s-a dat lupta de la Posada dintre Carol Robert de Anjou şi Basarab I, la două zile distanţă de oraşul transilvănean Sibiu iar pe locul bătăliei Basarab a ridicat o biserică și trei stâlpi de piatră. De menționat că la Istanbul unde fusese în misiune diplomatică a întâlnit în locurile istorice multe coloane de marmură cu înscrisuri latine şi greceşti, iar aici, în zona Titeştiului, spune că a văzut alături de o biserică trei stâlpi de piatră.
Prezența crucii tipice de Malta pe lespedea de piatră din Titesti în punctul Gruiul Plăcinții, în faţa celor trei rânduri chirilice interpretate de prof. G. Voica a fi o scriere epigrafică având ca destinatar un personaj important al acelei epoci poate, prinţul moştenitor Tihomir (Tugomer) și pentru a cărei memorie voievodul Basarab a ridicat şi biserică şi trei stâlpi de piatră, după cum a scris istoricul polonez M. Strijkowski în 1575 după călatoria lui din Turcia prin Ţara Românească, la două zile de oraşul transilvan Sibiu, în urma luptei de la Posada dintre Carol Robert de Anjou şi Basarab I. De fapt este prima scriere epigrafică românească, cu litere chirilice.
După cum se știe, la Biserica Domnească Sf. Nicolae în 1920 în urma studiilor făcute sub pardoseala bisericii s-a găsit un sarcofag la o adâncime de 1,5m, frumos gravat cu simboluri templiere pe capac şi părţile laterale flori de lis iar în capăt avea o cruce de Malta. În interiorul sarcofagului îşi doarme somnul de veci un cavaler costumat asemănător cavalerilor catolici din Occident, însă avea și însemne ale familiei Basarab. Azi nu poţi trece cu vederea faptul ca atât pe lespedea din Titești cât şi pe sarcofagul din Biserica Domnească Sf. Nicolae se găseşte gravată o cruce de Malta, simbol al templierilor din acele vremuri, persecutaţi de Carol Robert de Anjou în acele decenii, în prioratul Ungariei și Transilvaniei ascultând de ordinului regelui Filip cel Frumos al Franţei și al papei Clement al V-lea.
În Ţara Loviştei se găsesc multe cruci latine şi cruci de tip maltez, ca cele ale cavalerilor templieri refugiaţi aici după izgonirea lor din Regatul Ungariei şi Transilvania. Având în vedere acest lucru putem înţelege mai bine o serie de răspunsuri şi interpretări noi privind unele diplome elaborate de Cancelaria regelui Carol Robert de Anjou. În inscripţia din Titeşti de pe lespede se citesc două rânduri - Maica Precista… Io Basarab voievodul Munteniei. Acest lucru denotă că Ţara Lovistei aparţinea Ţarii Românesti sub conducerea lui Basarab.
Informaţii valoroase despre cavalerii templieri se găsesc în cartea „Reflecții Templiere” a d-lui Ioan Remus Barna din Oradea. Numai aşa se explică prezenţa multor cruci de Malta sau asemănătoare pe tot cuprinsul Ţării Loviştei şi mai ales în locurile unde au fost castrele romane - Titeşti, Perişani. Aici s-ar fi putut adăposti și aceşti fugari care aveau ştiinţa războiului, ingineriei, construcţiilor și a artei pe cuprinsul Europei Occidentale, iar la noi, observăm acest lucru după scrierea efectuată pe aceste plăci de gresie, o scriere care te impresionează prin frumusețea ei. Spre deosebire de viitorii cioplitori în piatră, cum este Diacul Oprea din Titești, anul 1693, când a scris crucile de la Boișoara (citat de pr. Dominic Ionescu, 1930).
După cum se ştie, templierii aveau ca patron spiritual pe Maica Domnului şi acest lucru se regăseşte în inscripția de pe bolovanul de la Titeşti prin semnul ca cel D de la Dumnezeu sau al unei inimi aşezate cu baza în jos, iar în interiorul literei, simbolul unui embrion. Acesta este aşezat în faţa simbolurilor Sfintei Treimi, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. La fel şi pe inelele cavalerului de la Curtea de Argeş găsim inscripția „Ave Maria”. Basarab a luptat aici împreună cu fiii lui. „Aflând de credința nobilității tale, ca principe catolic și favorabil sediului apostolic, ești ca un stâlp neclintit ce susține dreapta credință, turn al puterii, apărător al evlaviei. Ne bucurăm când ne gândim la faptele tale cele pline de laudă pe care le împlinești și nu încetezi să le duci la bun sfârșit pentru nimicirea neamurilor păgâne. Neamurile păgâne fiind tătarii și despre învingerea lor de către Basarab a mers faima până la curtea papală, de unde veneau cuvinte de îmbărbătare”.
Deci Basarab, în afară de Nicolae Alexandru, credem noi, a mai avut cel puţin un băiat care a murit în Lupta de la Posada, cavaler ce a fost înmormântat în Biserica Domnească din Curtea de Argeş, mormânt descoperit de prof. Virgil Drăghiceanu şi N. Iorga în 1920, mort la Titeşti, în 1330, pentru care a ridicat o biserică şi un monument funerar (cei trei stâlpi de piatră consemnati de Maciej Strijkowski). În memoria fiului, Basarab a ridicat o biserică și trei stâlpi de piatră, ca monumente funerare, văzute Stryjkowski în 1575.
Misteriosul cavaler pe al cărui mormânt se află simboluri templiere - flori de lis - precum și o cruce de Malta, impresionează pe toți cei prezenți în 1920 prin robusteţea lui și mai ales prin părul castaniu şi viguros al unui om tânăr. El avea un inel de aur gravat cu înscrisul „Ave Maria Gratia Plena Dominus Te(cum)” (Te salut Maria cea plină de har. Domnul e cu tine( şi alte bijuterii precum pafta şi inele de aur, o coroană cu perle pe cap şi îmbrăcăminte tipic a cavalerilor occidentali ce ne arată nouă că era de rit catolic, religie ce o avea și mama lui, poate chiar păstrată de tatăl Basarab pe care regele Carol Robert de Anjou l-a etichetat ca „schismaticul roman”, adică ar fi fost, la origini, de rit latin.
Consider că acest sarcofag a fost pregătit din timp pentru Basarab, deoarece pe el găsim simboluri regale din Dinastia de Anjou, ceea ce arată că nobilul Thocomerius avea, prin căsărorie, legături cu familii regale occidentale. Însăși crucea de tip latin de pe sarcofag exprimau faptul că ei erau de rit catolic. Acest model de cruce este oarecum diferită de crucea tipică a cavalerilor templieri, gravată pe lespedea (mormântul funerar din Titești). Coroana de pe cap ne arată că putea fi un prinţ moştenitor ce şi-a pierdut viaţa în această luptă.
Sarcofagul din Biserica Domnească, găsit adăpostit la 1,5 m adâncime, peste el fiind dibaci puse straturi de moloz, pământ, nisip, piatră de o rară frumuseţe, o adevărata operă de artă, a fost făcut pentru a fi pus în biserică la suprafaţă, însă, din motive religioase şi politice, după anul 1340, când vechea biserică a fost demolată de voievodul Basarab şi Nicolae Alexandru, a fost îngropat mai adânc deoarece ei au intenționat şi au realizat înfiinţarea Mitropoliei de la Curtea de Argeş supusă Patriarhiei de Constantinopol, aducându-l ca mitropolit pe Iachint de de la Vicina. Explicaţia consider că este următoarea: în acele timpuri, după Cruciade, când Papa de la Roma a ocupat samavolnic Constantinopolul, iar cruciații au înființat, pentru 56 de ani, imperiul latin de răsărit. Patriarhia de la Bizanţ era în certuri cu Papa de la Roma, nu se putea accepta ca o biserica ortodoxă să prezinte însemne catolice şi mai ales crucea de Malta de pe sarcofag.
Odată cu reconstrucţia Bisericii Domneşti, Basarab nu a uitat de locul unde şi-a pierdut viaţa băiatul, probabil cel care urma la tron, și care purta numele bunicului Tihomir, după obiceiul românesc. Din acest motiv a ridicat un monument funerar constând din trei stâlpi de piatră pe care a consemnat pierderea în luptă a feciorului şi o biserică. Aceste monumente funerare și biserica au fost văzute de istoricul călător polonez Maciej Strikowski în drumul de întoarcere de la Istanbul spre Polonia în anii 1574-1575. Aceste trei monumente (stâlpi de piatră), văzute de Maciej Stryjkowski au fost așezate în drum, pe Calea Mare a Loviștei, în satul Titești și constau dintr-o lespede mare pe care a fost scris mesajul în chirilică, tradus de prof. Gh. Voica. Mai jos, la baza dealului se afla un imens bolovan, pe a cărui suprafață este o cruce de Malta. Al treilea „stâlp de piatră” văzut de istoricul polonez Stryjkowski, s-a găsit de către Mihai Teleabă în anul 2002, când au refăcut drumul de piatră din fața bisericii pus de localnici, ca o punte peste un șanț. Pe această lespede de 1,5/1 m este gravată o cruce a împăratului Iustin din sec VI (unicat în țara noastră), mutată din locul ei, aici, în vatra satului, cu secole în urmă.
În sprijinul acestei idei pledează și monumentul de piatră, placa cu crucea de tip Iustin, descoperită în 2002 de preotul Teleabă, lângă cimitiul satului. Despre acest tip de cruce a scris și pr. Dominic Ionescu în 1330, referitor la crucea de la Boișoara și diacul Oprea. În acea descriere, pr. Dominic Ionescu s-a referit la faptul că, această cruce a fost făcută cu II-III secole înainte, iar diacul Oprea a scris, pe lângă această cruce, în anul 1693.
Prof. Gh. Voica a descifrat următorul conţinut:
- Rândul 2: „Maica Precistă Născătoare de Dumnezeu « sfânta » Tatăl și Mângâietorul nostru Hristos, Io Basarab Voievodul Munteniei”;
- Rândul 3: Din simbolurile copiate de prof. Damian Bogdan, litere azi în parte distruse de intemperii, se citeşte „Slavă lui Tugomer Basarab Slavă în veci”.
De aici se pot trage două concluzii: simbolul Maicii Domnului nemaiîntâlnit până acum ca o inimă cu baza în jos iar în interior un embrion - Născătoare de Dumnezeu, patrona cavalerilor templieri, gravat în piatră înaintea Sf. Treimi: Tatăl, Mângâietorul Hristos, după care apare și Basarab vodă al Munteniei, ordinea fiind Maica Domnului, Tatăl, Fiul şi apoi pământeanul Basarab. La Curtea de Argeş, Maica Domnului este înfățișată deasemenea însărcinată, neobişnuit faţă de canoanele bisericii, fiind aşezată în apropierea cavalerului nostru.
Pe această piatră din Titeşti, ca şi pe sarcofagul din Biserica Domnească, domină o cruce de Malta de 40 cm, ceea ce ne determină să credem că în zonă au fost şi au trăit oameni cu credinţă în Dumnezeu după ritul catolic şi al ordinului cistercienilor.
Întâmplarea a făcut ca în anul 2002 să se găsească așezată în drum, cu scrisul în jos, o altă placă mare de gresie, cu o scriere chirilică în 6 rânduri, de către pr. Teleabă Mihai, placă ce a fost pusă la adăpost în faţa noii biserici din Titeşti. Pe ea este gravată o cruce tipul împăratului Iustin având cele trei braţe superioare legate, lățite la periferie, de o rară frumuseţe.
Primele rânduri au următorul conţinut în slovă chirilică, tălmăcit de prof. G. Voica: Consider că în anul 1575, pe aici a trecut Strijkowski și ulterior când s-a stabilit noua vatră a satului a fost părăsit acest drum, biserica văzută de M. Strijkowski a dispărut iar această placă a fost adusă în noua locaţie a bisericii din satul Titeşti. Acest lucru reiese şi din documentele privind localitatea Titeşti (Radu de la Afumaţi - 1526) :
„Pentru satul Titeşti, cel mai vechi document din câte s-au păstrat, este hrisovul domnesc al lui Radu de la Afumaţi, anul 1526 [7034], care atestă vechimea satului. Prezentăm numai fragmentul referitor la satul Titeşti: În Hristos Dumnezeu, binecredinciosul de Hristos iubitorul IO Radu Voievod fiul preabunului Radu Voievod cu mila lui Dumnezeu stăpânind şi domnind peste Ţara Ungro-Vlahiei şi a părţilor de peste munţi Amlaşul şi Făgăraşul. De aceea am dăruit Domnia mea întru totul cinstit şi cu frumoasă faţă acest hrisov prea cinstiţilor boieri ai domniei mele încă şi dregători din casa domniei mele… Neagoe mare vistiernic şi soţiei sale Caplea cu fii săi şi fiicele lor să le fie lor din Titeşti jumătate şi din Bumbuieşti jumătate pentru că le sunt vechi şi drepte averi şi vecine cumpărate cu dreaptă slujbă de moşii şi strămoşii lor.” […]
„După Sfântul Locaş despre care am arătat că a avut amplasamentul pe terenurile deţinute astăzi de moştenitorii I. Negrea şi P. Rouă, s-a construit altul, pe terenul unde astăzi există localul primăriei din comuna Titeşti. Prin tradiţie se spune că, materialul lemnos din care a fost construită biserica a fost donat de credincioşii din satul Câinenii de Argeş, de la demolarea bisericii acestora. Materialul a fost transportat prin plutire, pe râul Olt, până la Cornet, de unde a fost adus cu carele în sat şi reclădită biserica aşa cum a fost. Atât biserica anterioară, cât şi aceasta au fost clădite pe săliştea lui Păsăţilă. Această sălişte pe jumătate şi cu moară, prin porunca domnitorului Alexandru Voievod, au fost dăruite lui Bolovan din Titeşti, judeţul Argeş. Prezentăm hrisovul domnesc scris pe pergament, datat 10 ianuarie 1624. [7132]”[1].
Consider că prezenţa acestui inel cu dedicație pentru Fecioara Maria nu a fost întâmplătoare deoarece cavalerii templieri o aveau ca patron pe Maica Domnului, fiind purtat ca un talisman.
În Biserica Domnească de la Curtea de Argeș Fecioara Maria este pictată pe perete fiind gravidă, frescă făcută sub Vlaicu Vodă (1334-1377) arătând pe mai departe credinţa în patroana lui, Maica Domnului. Este o pictură renascentistă autentică şi cu scene unicat, legat de recensământul lui Quirinius unde Maica Domnului apare cu un pântec extrem de rotund, fiind înainte de naştere.
Cavalerii templieri s-au „localizat” în toată Ţara Loviştei, în spaţiile unde au fost construite fostele castre romane (Titești, Perișani, Racovița), iar în fosta locație a satului Titeşti (în Căşerie), se găsesc și azi nişte fundaţii de zid pe o suprafaţă de 400 mp, plus fundaţia unei alte biserici. Acești „necredincioşi” cavaleri templieri, care au refuzat sa treacă în ordinul cavalerilor ioaniţi, au fost numiţi eretici de Carol Robert de Anjou şi administraţia lui. În Diploma emisă în 26 noiembrie 1322 se arată: „Am ajuns la anumite ţinuturi de margine ale regatului nostru ce erau ţinute pe nedrept în ţară de către Basarab”. Aici se referă la Ţara Lovistei (Tera Loysta) diploma lui Bela al IV-lea 1233 dată cavalerului Conrad de Tălmaciu (paragraful 19 mai 1335) - de către Basarab şi fii lui care deţineau cu necredinţă numita Ţară Transalpină.
Aici comentăm: După cum se ştie, Basarab a avut o fată, Teodora, căsătorită cu nepotul ţarului Mihail Şişman, născută probabil în perioada 1299-1300 (conform lui Constantin Razechievici), și care l-a născut în1321 pe Ștratmil căsătorită fiind cu Ivan Alexandru. Din aceste date ar reieşi că Basarab I ar fi avut în 1330 între 44-52 ani, deci s-ar fi născut în perioada 1278/1286, după cum a scris cercetătorul clujean Mihai Florin Hasan în „Aspecte ale relaţiilor matrimoniale dinastice munteano-maghiare din secolele XIV – XV”.
Despre Nicolae Alexandru, Iorga presupune că s-a născut în jurul anilor 1315-1321 şi a fost botezat de soţul Teodorei, Ioan Alexandru, cel care i-a dat şi numele. Se mai face o asemănare privind şi pe Ludovic de Anjou care s-a născut în 1326, cam de aceeaşi vârstă, când Carol Robert de Anjou avea 38 de ani. Noi gândim că Basarab a mai avut un fiu pe nume Tihomir (Tugomer, Tugomir), cel consemnat pe monumentul funerar de la Titeşti, care purta numele bunicului şi este posibil să se fi născut în jurul anilor 1300, el devenind prinţ moştenitor. După cum a scris istoricul Gheorghe Brătianu în Tradiția istorică despre întemeierea statelor românești, numele de Tihomir și Litovoi a fost întâlnit într-un studiu al învățatului Alexandru Soloviev, care a consemnat despre un proces judecat în 1220 de arhiepiscopul de Ohrida, în care doi arhoniți slavi din părțile Skopliei, Litovoi și Mile, se găsesc în litigiu cu Ioan Tihomir și Constantin. Deci numele era frecvent întâlnit la populațiile de rit oriental, însă ele puteau fi asociate și cu alte nume ca de exemplu Alexandru! Acest cavaler a luat parte la Lupta de la Posada și este cel care îşi doarme somnul de veci în Biserica Domnească din Curtea de Argeş. Este posibil ca acest tânăr, Tihomir (să fi avut și alt nume ca de ex. ,,Alexandru”, după obiceiul bisericii), și să fi fost logodit cu o fată din familia lui Carol Robert de Anjou. Explicația fiind dată de paftaua cavalerului ce are în centru o femeie al cărui trup de lebădă are o coafură ce seamănă a Elisabetei Piast, mama lui Ludovic I din Cronica pictată de la Viena. Așa ne putem explica și inelul pe care este gravat „Al ma” (Alwa) În balcoanele din castelului gravat pe pafta sunt reprezentanți, în dreapta, un cavaler, iar în cel din stânga, o tânără domnișoară, caracteristic secolului XIV italian.
Sarcofagul din Biserica Domnească, având gravate pe el simboluri templiere precum pomul vieții, flori de crin și o cruce latină, fusese făcut pentru Basarab I, însă, în Lupta de la Posada, murindu-i băiatul, l-a pus în locul lui în sarcofag. După 1340, Basarab a demolat vechea biserică (Argeș 1) iar sarcofagul a fost ascuns din rațiuni politice și religioase. Basarab își doarme somnul de veci la Câmpulung, deoarece, în anul 1352, cân a murit, Biserica Nouă Argeș 2 (actuala Biserică Domnească era în lucu) era în lucru având ca mărturie grafitti descoperit de Virgil Drăghiceanu în 1920.
Într-un document din 24 aprilie 1351, regele Ludovic I îl laudă peste măsură pentru vrednicie și devotament pe credinciosul său, magistrul Kolus, care-l slujise deopotrivă și pe Carol Robert.
„Într-adevăr, atunci când sus-zisul nostru tată a mers cu mulțimea puternică a oastei sale în părțile Transalpine, împotriva lui Basarab, pentru a redobândi unele părți ale sus-zisului Regat al Ungariei, cotropite de voievodul Basarab, necredincios față de tatăl nostru, și când sus-zisul Basarab, dorind și năzuind cu tot focul inimii să curme dintr-odată zilele tatălui nostru, cu o vicleană necredință și semeție vrednică de osândă, s-a aruncat cu dușmănie împotriva tatălui nostru, stăpânul său firesc, cu toată puterea sa și a vecinilor păgâni și cu o ceată adunată și din alți necredincioși ai tatălui nostru, iar tatăl nostru, copleșit de o prea mare oboseală, din cauza loviturilor inamicilor ce năvăleau asupra lui, a căzut de pe calul său și n-ar fi putut cu ușurință să se urce pe calul său, iată că sus-zisul magistru Kolus, netemându-se, spre salvarea și binele tatălui nostru […]”
La 26 noiembrie 1332, acelaşi suveran ungar emitea un privilegiu solemn în favoarea comitelui Pavel, judele curţii, şi a magistrului Laurenţiu, comitele de Zarand, fiii lui Simion de Mortun (localitate în Austria), cu privire la reunirea şi confirmarea actelor lor de stăpânire a unei moşii. Spre motivarea satisfacerii cererii sus-numiţilor fraţi Pavel şi Laurenţiu, sunt amintite de rege fidelele lor servicii şi mai ales faptele de credinţă făcute de ei „în chip vrednic de laudă şi cu toată râvna credinţei în deosebitele noastre războaie, şi norocoase şi nenorocoase, şi mai ales atunci când, pornind oastea noastră strânsă prin poruncă regească, am ajuns în anumite ţinuturi de margine ale regatului nostru, ce erau ţinute pe nedrept în Ţara Românească de către schismaticul Basarab, fiul lui Tocomer (Thocomerius), spre marea nesocotire a noastră şi a sfintei coroane; acest Basarab, necredinciosul nostru român, îndemnat de-un sfat rău, fără să se teamă şi fără a ţine seama că aceia care încearcă a se împotrivi stăpânului lor firesc se vădesc a se împotrivi făţiş rânduielilor dumnezeieşti, nu s-a înfricoşat să ducă la îndeplinire nelegiuirile urzite în taina cugetului său, şi s-a împotrivit Majestăţii Noastre ca un răzvrătit şi trădător, cu o cutezătoare îndrăzneală, într-o luptă în care capetele a nu puţini dintre nobilii ţării noastre, ce străluceau prin focul unei credinţe curate, au întâmpinat primejdia morţii”.
Pentru Țara Loviștei, Titești, este o mândrie că avem această bogăție de neprețuit ce ne-a lăsat-o moștenire voievodul Basarab Întâi Întregitorul, scrise în piatră, cel care a realizat pe calea armelor unirea Munteniei, Olteniei și Banatului de Severin, a Amlașului și Făgărașului - de unde descălecase cu tatăl lui Negru Vodă, teritorii cunoscute de pe timpul lui Decebal. Este primul document scris cu numele „Muntenia”. Este consemnată pentru prima dată o placă comemorativă adresată voievodului Radu Negru Vodă - Tihomir, ceea ce dovedește că în anul 1290 el întradevăr a trecut munții la Câmpulung - Curtea de Argeș și apoi în Țara Loviștei.
Un obiectiv de valoare inestimabilă, vechi de 700 de ani, scris din timpul voievodului Basarab I și complet lăsat de izbeliște de autoritățile României. Rușine!