Bolşevicii au ocupat Ţinutul Herţa, a cărui istorie n-a cunoscut stăpânire străină

Pe data de 29 iunie 1940, în ziua Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, în târgul Herţa, un însemnat punct comercial din partea de nord a Moldovei, baştina iluministului Gheorghe Asachi, au intrat tancurile sovietice, care aveau misiunea să pătrundă în interiorul României. În calea năvălitorilor au ieşit apărătorii Patriei din garnizoana locală, barând drumul maşinilor blindate ale bolşevicilor. Staliniştii deschid foc şi cad, seceraţi de gloanţele cotropitorilor, căpitanul Ioan Boroş, sublocotenentul Adrian Dragomir şi soldatul Iancu Solomon. Îndeplinindu-şi datoria faţă de neam, cu preţul vieţii, ei opresc înaintarea Armatei Roşii. Peste 57 de ani, anume în 29 iunie 1997, pe locul unde au murit eroii, este sfinţită o troiţă întru etrnizarea memoriei lor, înălţată de către Societatea „Tricolorul" din regiunea Cernăuţi, Ucraina. După ocuparea orăşelului Herţa, cotropitorii pun stăpânire pe satele Bănceni, Beceşti, Buda Mare, Buda Mică, Cotu Boian, Culiceni, Frunza, Fundoaia, Godineşti, Horbova, Hreaţca, Lucoviţa, Lunca, Mamorniţa, Mihoreni, Mogoşeşti, Molniţa, Movila, Pasat, Pilipăuţi, Poieni Regat, Proboteşti, Sinăuţi, Slobozia, Ştreanga, Târnauca, Tureatca, Ţânteni, Văleni. Localităţile înşirate fac parte din fostul Ţinut Herţa, constituit din 304 kilometri pătraţi şi care a luat naştere în 1776. Acest vechi colţ de ţară, fiind de-a lungul secolelor parte integră din Moldova lui Ştefan cel Mare, n-a fost obiectul odiosului pact Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939 şi n-a fost revendicat de bolşevici în Nota ultimativă din 26 iunie 1940. El este acaparat la finele istoricului cireşar cu aplicarea forţei, prin vărsare de sânge. Primul paragraf al Legii din 2 august 1940, adoptată de Sovietul Suprem al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (în continuare U.R.S.S.), are următoarea redactare: „Să se includă partea de nord a Bucovinei şi judeţele Hotin, Akerman şi Ismail ale Basarabiei în componenţa Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene". Ţinutul Herţa nu este menţionat în amintita Lege. Această omitere poate servi drept dovadă că expansioniştii de la Moscova şi-au dat, totuşi, seama de săvârşirea unei mari fărădelegi faţă de România, încălcând, totodată, înţelegerea stabilită între fostul imperiu sovietic şi Germania referitoare la linia de demarcaţie dintre nordul Bicovinei şi nordul Moldovei.
La 7 august 1940, Prezidiul Sovietului Suprem al U.R.S.S. adoptă Decretul despre crearea regiunii Cernăuţi în cadrul Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene. În componenţa regiunii sunt incluse nordul Bucovinei, constituit din fostele judeţe Cernăuţi, Storojineţ şi parţial Rădăuţi, nordul Basarabiei (fostul judeţ Hotin) şi Ţinutul Herţa, care a intrat până la venirea „eliberatorilor" în fostul judeţ Dorohoi al României. Bolşevicii au ocupat un teritoriu (Ţinutul Herţa), a cărui istorie n-a cunoscut vreo stăpânire străină.

În Ţinutul Herţa au numiţi oameni aduşi din estul Ucrainei, care nu cunoşteau limba băştinaşilor sau foşti participanţi la mişcarea subversivă din nordul Bucovinei în perioada interbelică

În ziua de 4 iulie 1940, Comitetul Central al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei adoptă hotărârea „Despre componenţa comitetelor judeţene ale Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei în Basarabia şi în partea de nord a Bucovinei", conform căreia în ţinuturile ocupate de către trupele sovietice este repartizat un numeros detaşament de comunişti. Sub conducerea trimişilor partidului, în Ţinutul Herţa au fost constituite 26 de consilii săteşti. În fruntea localităţilor româneşti sunt numiţi oameni aduşi din estul Ucrainei, care nu cunoşteau limba băştinaşilor, sau foşti participanţi la mişcarea subversivă din nordul Bucovinei în perioada interbelică. De exemplu, preşedinţi ai Consiliilor Săteşti Târnauca, Mogoşeşti, Buda Mare, Beceşti, Pasat, Culiceni, Hreaţca, Tureatca au devenit respectiv ucrainenii Alexei Ivaniuk, Ivan Kormuş, Leonid Baiura, Ivan Bujak, Iaroslav Markovski, Vasyl Fedorovici, Dmytro Cernoguza, Alexei Lanevski. În capul Consiliilor Săteşti Lucoviţa şi Movila s-au situat evreii Mendel Biciuţki şi Iakov Mer. Secretară a Consiliului Orăşenesc Herţa este numită evreica Ada Glikştern. Îngrijorat de situaţia creată, Alexei Şved, primul secretat al comitetului raional Herţa al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei, în primăvara anului 1941, înaintează lui Nikita Hruşciov, Prim-secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei, un memoriu cu următorul conţinut: „Pe parcursul celor opt luni de existenţă a puterii sovietice în partea de nord a Bucovinei, inclusiv în raionul Herţa, teritoriul căruia n-a intrat în componenţa Bucovinei, fiind în realitate a României, a fost desfăşurată o intensă activitate în direcţia consolidării puterii sovietice. Reieşind din faptul că populaţia raionului Herţa, cu excepţia oraşului Herţa, unde locuiesc evreii şi a satului Tureatca, unde sunt ucraineni, o constituie românii şi moldovenii, care absolut nu cunosc limba ucraineană sau rusă, iar dintre lucrătorii repartizaţi din regiunile estice numai opt persoane ştiu limba moldovenească, toată activitatea, amintită mai sus, întâmpină mari greutăţi. În baza celor expuse consider că e necesar de examinat problema transformării raionului Herţa în raion naţional moldovenesc sau românesc, alipind la acest raion satele româneşti din raionul Hliboca şi numind în posturile de conducere a raionului persoane care cunosc limba moldovenească".

Învinuiţi de „agitaţie antisovietică" şi arestaţi de către organele sovietice de represalii

Dictatura stalinistă instaurează pe meleagurile ocupate un regim de jaf şi teroare. Astfel, la 15 august 1940 apare Decretul Prezidiului Sovietului Suprem al U.R.S.S. despre naţionalizarea pământului pe teritoriul nordului Bucovinei, conform căruia începând cu data de 28 iunie 1940, tot pământul ţinutului cotropit şi bogăţiile subsolului devin proprietatea statului sovietic. În aceeaşi zi, este emis Decretul Prezidiului Sovietului Suprem al U.R.S.S. despre naţionalizarea băncilor, întreprinderilor industriale, organizaţiilor de consum, transportului feroviar şi fluvial, poştei şi telegrafului. În mâinile statului trec tipografiile, spitalele, farmaciile, instituţiile de învăţământ, casele locuitorilor care s-au refugiat în România. Bunăoară, în orăşelul Herţa sunt naţionalizate prăvăliile, care au aparţinut în perioada interbelică locuitorilor Simcu Vataru, Harabaju Lupu, Moriţ Leibovici, Şoil Aclip, Iosif Aranovici, Haim Blanaru, Haim Caruceru, Nicolae Chifu, David Con, Nuhim Marcovici, Abram Pascaru, Abram Rozen, Noih Segal, Iancu Şmilevici, Ianchel Şpunt. Bolşevicii pun stăpânire pe farmacia lui Gheorghe Popescu. În nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa este introdus sistemul sovietic de impozite. Gospodăriile băştinaşilor erau supuse impozitului agricol, impozitului pe animale, impozitului pe atelaje, impozitului pe clădiri. La şedinţa comitetului raional Herţa al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei din 22 octombrie 1940 s-a semnalat faptul că satele Culiceni, Ţânteni, Molniţa, Beceşti, Lucoviţa-Slobozia şi Buda Mică nu îndeplinesc planul de predare către stat a cotelor obligatorii de cereale. Conducerea organizaţiei raionale de partid i-a însărcinat pe prşedinţii consiliilor săteşti să mobilizeze activul amintitelor localităţi la luptă „cu acţiunile antistatale ale chiaburilor pentru a îndeplini planul de livrare a cerealelor până la data de 26 octombrie 1940". Conform indicaţiilor primite, activiştii de partid şi comsomoliştii au tăbărât în casele locuitorilor, scoţând din poduri ultimul grăunte. Batjocura şi samavolniciile „eliberatorilor" au născut proteste în rândurile românilor din Ţinutul Herţa. Ţăranii din satul Culiceni Nicolae Chiţan, Constantin Chiţan şi Pintilei Andrieş, „au protestat împotriva ridicării ultimului grăunte de către reprezentanţii organelor locale ale puterii de stat, motivând că au copii, care vor muri de foame fără de bucăţica de mămăliguţă ce li se ia cu forţa de la gură". Toţi vor fi arestaţi de către organele sovietice de represalii în luna octombrie 1940, fiind învinuiţi de „agitaţie antisovietică". Lui Nicolae Chiţan, în vârstă de 43 de ani, i-a rămas acasă soţia cu trei copii minori. Pintilei Andrieş, la cei 37 de ani ai săi, a lăsat în pragul casei soţia cu trei copii. Constantin Chiţan, care avea numai 35 de ani, şi-a luat rămas bun pentru totdeauna de la soţie şi de la fiică, fiindcă a rămas să-şi doarmă somnul veşnic în pământurile străine ale Uralului.

Pedepsiţilor li se înfigeau ace de metal sub unghii, vârâţi la carceră, unde trebuiau să stea numai în picioare

E necesar de menţionat că în primul an de dominaţie a puterii comuniste în Ţinutul Herţa, 28 iunie 1940 - 22 iunie 1941, pentru „agitaţie antisovietică" au fost condamnaţi la diferite termene de închisoare 26 de oameni. Chiar din primele zile ale dictaturii staliniste, concomitent cu represiunile economice au început represaliile politice. Organele Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al URSS desfăşoară o amplă activitate în direcţia stabilirii „elementelor social-primejdioase". A pornit o totală urmărire. O bănuială, o pâră mincinoasă a agenţilor era de ajuns ca oamenii nevinovaţi să fie arestaţi, aruncaţi în fioroasele cazemate bolşevice, supuşi diverselor metode de tortură şi condamnaţi pentru crime pe care nu le-au săvârşit. Victime ale politicii sângeroase, promovate pe acest picior de plai, au devenit ţăranii înstăriţi, foştii primari ai comunelor din ţinut, familiile care aveau rude înrolate în rândurile armatei române. După cinci zile din momentul instaurării puterii sovietice a fost arestată Olimpia Onofrei din satul Lunca. Pe data de 8 iulie 1940, Vasile Nichifor şi Nicolae Gavril şi-au luat rămas bun de la vatra strămoşească, iar la 20 iulie a pornit spre Cernăuţi Ştefan Pogoreanu. După 20 de zile au fost ridicaţi Pintilei Pogoreanu, Nicolae Andriescu şi Toader Pogoreanu. La 7 august au apucat drumul suferinţelor Catinca Anegroaie şi Elena Ilieş. După opt zile a început calvarul pentru Dumitru Posteucă. Primul „element social-primejdios" din localitatea Pilipăuţi a devenit Mihai Huţanu, în vârstă de 43 de ani, agricultor, arestat la 15 iulie 1940. I-a rămas soţia cu şase copii minori. După zece zile a fost ridicată Saveta Horodincă. La 10 august au pornit sub pază spre Cernăuţi Constantin Marcu şi Vasile Budeanu, lăsând în urmă câte o casă de copii. Prima victimă din satul Molniţa a devenit Constantin Gafu, arestat la 20 august 1940. Soţia Catinca, şi cinci copilaşi cu ochii plini de lacrimi şi groază, s-au prins de gâtul ţăranului, care în decursul celor 50 de ani împliniţi n-a săvârşit nici o crimă împotriva Uniunii Sovietice. Omul a fost scos cu forţa din casă, iar cei rămaşi s-au pus pe bocit. Ajuns la Cernăuţi şi întemniţat, împreună cu alţi nenorociţi, în straşnica închisoare N.K.V.D.-istă, a fost supus, ca şi ceilalţi, interogatoriilor şi batjocurilor cu scopul ca molniceanul să recunoască faptul că-i „duşman al poporului". Pentru atingerea scopului dat, călăii stalinişti foloseau diferite metode. Ei îi înfricoşau pe oameni, ameninţându-i că vor fi arestaţi copiii. Interogatoriile se desfăşurau de cele mai multe ori noaptea, iar ziua nimeni n-avea voie să doarmă. Pedepsiţilor li se înfigeau ace de metal sub unghii, adeseori ei erau vârâţi la carceră, unde trebuiau să stea numai în picioare pe parcursul timpului indicat. Primeau numai peşte sărat, ca să-i chinuiască setea. Mulţi nu puteau să reziste torturilor. Fiind sleiţi de puteri, ei semnau toate hârtiile, ce conţineau învinuiri false. Condamnaţi astfel la diferite termene de închisoare, nevinovaţii apucau drumul gulagurilor staliniste, unde majoritatea a rămas să doarmă somnul veşnic. După 12 zile, a pornit sub pază spre Cernăuţi Victoria Gociu, în vârstă de 40 de ani. Au rămas fără mângâierea mamei patru copilaşi de la patru la 15 ani, care au fost deportaţi mai târziu, împreună cu tatăl lor Toader. Haralampie Palade din Godineşti cade în ghearele călăilor comunişti în ziua de 2 august 1940. După zece luni de interogatorii, Consfătuirea Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS, prin decizia nr. 57 din 3 iunie 1941, îl condamnă la opt ani de închisoare pentru faptul că în perioada interbelică a ocupat postul de primar al comunei Godineşti.

În Bucovina de Nord, represiunile s-au desfăşurat în trei etape: anii 1940, 1941 şi 1944-1953

În primul an de putere sovietică, în Ţinutul Herţa au fost introduşi în lista „elementelor social-primejdioase" 57 de persoane, care sunt condamnate la diferite termene de închisoare. Nicolai Kureleak, fost şef de secţie la Procuratura regiunii Cernăuţi, în materialul Represiunile şi reabilitarea, scria: „În Bucovina de Nord represiunile s-au desfăşurat în trei etape: anii 1940, 1941 şi 1944-1953 [...] Dosarele erau examinate de judecătoria regională, tribunalele militare, consfătuiri speciale. Toate aceste persoane au fost reprimate fiind încălcată legislaţia penală. Or, când au fost săvârşite presupusele crime, în Bucovina de Nord încă nu era instaurată puterea sovietelor şi, deci, activitatea represivă nicidecum n-a fost îndreptată împotriva statului sovietic"[5] .5 Dorind să scape de fiorosul regim stalinist, românii din Ţinutul Herţa fugeau peste frontiera, care a despărţit frate de frate, soră de soră, părinţi de copii. Treceau în Patria-mamă, în Ţara luminii şi libertăţii". În informaţia organizaţiei raionale de partid din 30 octombrie 1940, adresată comitetului regional Cernăuţi al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei se menţiona: „În zona de frontieră de 800 de metri e foarte complicat să aduni porumbul, cartofii şi alte culturi târzii. Chiar strângerea roadei în mod colectiv întâmpină mari greutăţi. Astfel, în ziua de 25 octombrie, din grupul ţăranilor satului Tureatca, folosiţi la adunarea porumbului, au ieşit trei oameni şi au rupt-o la fugă spre frontieră. Unul dintre ei a fost ucis, altul, fiind rănit, a reuşit să treacă şi a nimerit în braţele grănicerilor români. O femeie, care era a treia, este reţinută. Ţăranii, care priveau, au început să discute cu grănicerii români".

În categoria „trădătorilor patriei" au fost incluşi locuitorii ţinutului care au încercat să ajungă în România.

Tot în luna octombrie, opt tineri din localităţile Horbova şi Hreaţca au hotărât să treacă în România, fiindcă nu mai puteau suporta situaţia de jaf şi teroare. În noaptea de 13 spre 14 octombrie 1940, în România au trecut 17 tineri din satele herţene. În seara zilei de 17 noiembrie, un grup de locuitori din ţinut, constituind peste 80 de oameni, s-a îndreptat către frontiera sovieto-română, pe care au trecut-o lângă localitatea Proboteşti. Ajungând pe teritoriul României, au desfăşurat Tricolorul, apucând drumul în direcţia Dorohoiului. După evenimentele sângeroase de la Lunca, din iarna lui 1941, intrate în istoria plină de durere a nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţa ca unele din crimele odioase din prelungul şir de fărădelegi săvârşite de puterea sovietică împotriva românilor, peste cotropitul colţ de Ţară a coborât păcatul altei tragerii, planificate de către călăii din Kremlin. În primăvara aceluiaşi an, a apărut Directiva Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al U.R.S.S., care prevedea aplicarea măsurilor necesare în direcţia „curăţirii Republicii Ucrainene de elementul antisovietic". Conform indicaţiilor de la Moscova, lucrătorii organelor represive din regiunea Cernăuţi au urgentat procesul de acumulare a informaţiilor referitoare la băştinaşii meleagurilor voievodale. În luna mai, aceşti copoi ai regimului totalitar, cu suflete pline de ură şi duşmănie, aduşi din toare colţurile fostului imperiu sovietic pentru promovarea unei politici de deznaţionalizare şi rusificare a populaţiei româneşti, au ajuns la concluzia că principalul „element antisovietic" îl constituie rudele „trădătorilor patriei". În categoria „trădătorilor patriei" sunt incluşi locuitorii ţinutului, care, începând cu ziua de 28 iunie 1940, pătrunşi de năzuinţele spre libertate, au încercat să ajungă ilegal în România. Unii au avut norocul să treacă hotarul, instalat de veneticii de la Răsărit, alţii nimeresc în mâinile grănicerilor sovietici, fiind condamnaţi de către Consfătuirea Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. la diferite termene de detenţie în lagărele staliniate de muncă corecţională. Rudele lor din actualele raioane Herţa, Hliboca, Noua Suliţă, Storojineţ şi din oraşul Cernăuţi apucă drumul calvarului spre Siberii fără de sfârşit. Încep deportările în masă ale locuitorilor din ţinut, puse la cale de către „slăvitul sistem bolşevic", instaurat pe meleagurile strămoşeşti în ziua de 28 iunie 1940.