Primele măsuri militare pentru apărarea Moldovei

- După pierderile teritoriale din vara și toamna anului 1940 și în noul context în care Germania și Italia garantaseră noile frontiere ale României (30 august 1940), Marele Stat Major român a decis să rămână concentrate numai 8 divizii de infanterie, 3 brigăzi de cavalerie și 2 brigăzi de munte (cu trei pătrimi din valoarea efectivelor părților active).

Majoritatea trupelor au fost grupate (octombrie-noiembrie 1940) în Frontul de Est (cartierul Armatei 4, Corpul de cavalerie cu brigăzile 5, 6 și 8 cavalerie, Corpul de munte cu brigăzile 1 și 4 mixte munte și Diviza 7 infanterie, Corpul 4 armată cu diviziile 8 și 14 infanterie, Corpul 5 armată cu diviziile 6, 21 infanterie și 1 grăniceri, brigăzile 1 și 2 fortificații, diviziile 5 și 13 infanterie și Brigada motorizată), Frontului de Sud fiindu-i repartizate Corpul 2 armată cu Divizia 9 infanterie și Brigada 7 cavalerie (ambele cu efective de pace), precum și Divizia 10 infanterie (cu efective de pace întărite). În zona interioară au fost dislocate Armata 1 (Corpul 6 armată cu divizile 1, 19 infanterie, Brigada 3 munte și Corpul 7 armată cu diviziile 18, 20 infanterie, Brigada 2 mixtă munte), Armata 3 (Corpul 1 armată cu diviziile 2, 3, 4 și 11 infanterie) și Brigada 2 mixtă gardă (în zona petroliferă, cu efective de pace întărite).

- Frontul de Est a primit misunea de a se opune unui eventual atac al forțelor sovietice, rezistând, inițial, pe aliniamentul Obcina Mare, Solca, Cacica, Suceava, masivul Hârlău, Strunga, Dealul Mare, înălțimile situate la sud de Iași, râul Prut.

Deoarece dispozitivul în care au fost dislocate trupele nu a plăcut generalului Ion Antonescu, generalul Alexandru Ioanițiu, șeful Marelui Stat Major, a ordonat (15 septembrie 1940) restructurarea acestuia prin constituirea de rezerve la nivel de armate (câte o divizie pe fiecare direcție de apărare: Liteni-Roman, Iași-Buhăești, Huși-Crasna, Fălciu-Bârlad și Cahul-Tecuci), precum și gruparea a cel puțin trei divizii, la sud de Siret, în zona fortificată Focșani-Nămoloasa-Brăila, rezervele Marelui Stat Major (3-4 divizii și 1 brigadă motorizată) urmând a fi transportate și grupate în zona Râmnicu Sărat, Buzău, Șutești.

Ion Antonescu reproșase faptul că dispozitivul de luptă era ,,peste tot în cordon”, iar apărarea ,,lipsită de orice concepție strategică și tactică”. ,,În primul rând – aprecia Conducătorul Statului - nu s-a asigurat pe Prutul Inferior pivotul absolut necesar unei manevre strategice, care să asigure apărarea Moldovei și Munteniei. În cazul când inamicul ar reuși să pătrundă în Moldova de Jos, campania pe frontul de est s-ar încheia cu un adevărat dezastru, iar restul teritoriului național ar rămâne deschis invaziei inamice. Nici în cadrul armatelor nu există o concepție tactică. Poziția de rezistență trebuie ocupată cu forțele strict necesare. Densitatea acestor forțe trebuie să fie maximă pe direcțiile deschise de principalele comunicații (valea Siretului, spărtura sud Iași, direcțiile Huși-Vaslui, Fălciu-Bârlad, Cahul-Focșani și Reni-Galați). Sectoarele pasive, care nu sunt proprii unei exploatări cu mijloace mecanizate, trebuiesc ocupate cu forțe puține. În acest fel armatele își vor putea recupera rezerve suficiente care să fie grupate în furcile de comunicații: Roman, Bacău, Vaslui, Bârlad, Tecuci. În fine, rezervele Grupului de armate trebuiesc grupate în zona Focșani-Nămoloasa-Brăila (F.N.B. - n.a.) pentru a putea interveni în cazul unei pătrunderi a inamicului în Moldova de Jos și a asigura apărarea frontului fortificat F.N.B.”.

Pentru ca lucrurile să fie clare, generalul Ion Antonescu a precizat (17 septembrie 1940) concepția strategică privind apărarea Moldovei: împiedicarea pătrunderii inamicului prin zona cursului inferior al Prutului, ceea ce impunea stăpânirea continuă și puternică a zonei Galați, împiedicarea, ,,pe cât este cu putință”, a pătrunderii inamicului pe văile Siretului și Bârladului („prin fortificații, prin densitatea forțelor pe direcții corespunzătoare și prin puternice rezistențe succesive de corp de armată și armată dispuse la răscrucile de drumuri care colectează direcțiile de invazie indicate de teren”), dispunerea rezervelor strategice „în păduri, larg articulate și bine camuflate în afara direcțiilor de înaintare, astfel încât să fie în măsură să acționeze atât în contra trupelor inamice care vor opera înapoia rezervei motorizate ce vor reuși să pătrundă pe direcțiile de invazie, cât și în spatele acestora”.

- Acțiunile militare terestre trebuiau ,,armonizate” cu cele aeriene, în timp ce rezervele Marelui Stat Major urmau să intervină, fie pentru întărirea frontului pe aliniamentul defensiv sud Bahlui, fie pe linia fortificată F.N.B., la sud de care trebuiau plasate depozitele importante. Flancul drept al Grupului de armate trebuia să fie asigurat de către Corpul 2 armată (cu diviziile 9 și 10 infanterie), care acționa în Dobrogea, cu misiunea de a interzice, în legătură cu Divizia de Dunăre, trecerea fluviului între Gura Prutului și Tulcea, precum și pătrunderea în Deltă, să interzică, în legătură cu Divizia de Mare, orice debarcare pe litoral, să concure cu Armata 4 la interzicerea debarcărilor inamice în zona Galați, Brăila și să acopere, în colaborare cu grănicerii, frontiera de sud a Dobrogei.

- Conform prevederilor Directivei nr. 29, emisă de Marele Stat Major la 30 octombrie 1940, Armata 4 trebuia să asigure concentrarea forțelor principale pentru contraofensivă, în condiții ce urmau a fi stabilite ulterior. Menținând în permanență flancul drept pe cursul inferior al Prutului, armata trebuia să interzică pătrunderea inamicului pe direcțiile Cernăuți-Roman, Iași-Vaslui, Huși-Crasna, Fălciu-Bârlad și Cahul-Râmnicu Sărat, în care scop trebuia să reziste, inițial, pe frontul Obcina Mare, Solca, Cacica, Suceava, masivul Hârlău, Strunga, Dealul Mare, înălțimile situate la sud de Iași și în continuare pe malul de vest al râului Prut. Sub presiunea puternică a inamicului pe valea Siretului, trupele de la flancul stâng urmau să se replieze pe aliniamentul Obcina Feredeu – Gura Humorului, râul Moldova, Târgu Neamț, Strunga, Dealul Mare, cursul inferior al Prutului urmând a fi menținut cu orice preț. În acest timp, Corpul 2 armată trebuia să interzică (în legătură cu Divizia de Dunăre) trecerea Dunării de către inamic (între vărsarea Prutului în fluviu și Tulcea) și orice debarcare pe litoralul Mării Negre și să participe la interzicerea debarcărilor inamice între Galați și Brăila. Măsurile adoptate și-au dovedit utilitatea în contextul în care trupele sovietice au ocupat ostroavele Dalerul Mare și Dalerul Mic (26 octombrie 1940) și ostrovul Musura (5 noiembrie 1940), ceea ce a făcut ca brațul navigabil Chilia să rămână în întregime la dispoziția U.R.S.S. La aceasta s-au adăugat o serie de încălcări de frontieră, în special în regiunea Herța și zona împădurită din sud-estul Bucovinei (Vicov, Frătăuți), soldate cu schimburi de focuri și răniți, precum și violarea spațiului aerian românesc, în special începând cu luna mai 1941.

- După sosirea în țară a Misiunii Militare Germane, în stabilirea concepției de luptă, a intervenit și generalul Erich Hansen, care a declarat (16 noiembrie 1940) generalului Nicolae Tătăranu, subșeful Marelui Stat Major, că în situația în care România ar fi fost atacată (de către oricine) ar fi intervenit și armata germană (în funcție de situația politică de moment)1. Ca aliniament general de apărare, generalul german a propus înălțimile situate la sud de cursul superior al râului Suceava, masivul dintre sud Botoșani și sud râul Bahlui. O atenție deosebită trebuia acordată zonei fortificate Focșani-Nămoloasa-Brăila.

În urma discuției avute cu Erich Hansen, Nicolae Tătăranu a apreciat că germanii ar fi putut interveni în aproximativ 14 zile cu circa 6 divizii și a constatat că generalul german nu întrevedea necesitatea apărării decât în faza iniţială a luptei, contând mai mult pe ofensivă. Din acest punct de vedere, a fost surprins că marile unități române din Moldova nu puteau acționa decât după 4-5 zile de la data în care li s-ar fi cerut acest lucru.
- Această concepție de luptă a fost prezentată (23 noiembrie 1940) de către generalul Ion Antonescu, în timpul discuției avute cu feldmareșalul Wilhelm Keitel, șeful Comandamentului suprem al armatei germane (O.K.H.).
Considerând că, în situația forțării Prutului, trupele sovietice puteau înainta rapid pe cele două șosele care străbăteau Moldova de la nord spre sud, conducătorul statului român a făcut cunoscut că a organizat ,,centre de rezistență” în pădurile din centrul provinciei, în caz de nevoie întrerupându-se și traficul (rutier și feroviar) din zonă. În stuația în care nu ar fi putut opri trupele sovietice, armata română urma să se retragă spre Carpații Orientali și să extindă și în adâncime dispozitivul de apărare.
În concepția lui Ion Antonescu, Moldova trebuia să constituie, la momentul potrivit, ,,o bază de ofensivă împotriva rușilor”. Mai mult, ignorând capacitatea de luptă a armatei sovietice, el era convins că având două divizii motorizate ,,ar putea străpunge, dacă va fi necesar, frontul rus și să avanseze în direcția Kievului”.
- Evenimentele ulterioare au dovedit că acest lucru nu ar fi fost imposibil, că Ion Antonescu a apreciat greşit viitoarea desfăşurare a operaţiilor militare.

Notă: Pasaje extrase din cartea Armata română de la Prut la Stalingrad şi înapoi la Prut (1941-1944), Chişinău, Editura Cartidact SRL, 2020, autor Alesandru Duţu.