În marile confruntări ale Războiului de reîntregire a neamului, din 1916-1919, la trecătorile Carpaţilor, pe pământul Dobrogei, la Cerna şi la Jiu, pe Neajlov şi Argeş, apoi la Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz, românii au luptat sub drapelele tricolore[278] încredinţate lor de regele Ferdinand I. La 10 mai 1915, acesta a încredinţat primele drapele următoarelor corpuri: Regimentul 2 Grăniceri, 8 Călăraşi, 1 Artilerie de asediu, Divizionului de artilerie de munte Divizionului de obuziere grele al artileriei uşoare.[279] Cu acest prilej a avut loc ceremonia ţintuirii drapelelor. „M . S. Ferdinand a bătut prima ţintă la fiecare Drapel, celelalte ţinte fiind bătute de către M.S. Regina, principele Carol, principesa Elisabeta, principele Nicolae şi alţii”.[280] Drapelul era tricolor din pânză de mătase. Benzile - cusute între ele şi dispuse vertical în următoarea ordine: albastru la hampă, galben la mijloc, roşu, fluturând la margine. Acest stindard era acelaşi pentru toate armele, variind doar în dimensiuni.[281] Toate inscripţiile şi ornamentele au fost pictate pe ambele feţe în acelaşi fel. în centrul drapelului, pe banda galbenă, se aflau pictate armele ţării, aşezate pe un scut roman, susţinut de doi lei, sub pavilion, încoronat cu Coroana Regală, în partea inferioară, pavilionul era decorat cu Steaua României de război. Totul este înconjurat cu o ghirlandă pictată din frunze de stejar (argint) şi lauri (verde), ramurile fiind prinse jos cu o fundă albastră. In cele patru colţuri se aflau câte doi F de aur, aşezaţi spate în spate şi înconjuraţi cu câte o ghirlandă de foi de laur şi de stejar, totul coronat cu Coroana regală de aur. Hampa era confecţionată.din lemn de mesteacăn sau de frasin. În vederea înfăptuirii Marii Uniri, la 20 august 1914 s-a constituit de către un grup de transilvăneni din România asociaţia "Legiunea ardeleană". Steagul acesteia era tricolor, din trei fâşii egale şi orizontale: albastru sus, galben la mijloc şi roşu jos (0,80 m x 1,30 m). în colţul liber de sus are un ciucure de fir.
Pe fâşia galbenă, în lungul ei, sunt aşezate trei medalioane având capetele îndreptate spre lance; medalioanele îi reprezintă pe Horia, Mihai Viteazul şi Avram Iancu. Pe fâşia albastră se află portretele lui Crişan şi Cloşca. Deasupra celor cinci medalioane, este brodată cu fir de aur, peste toate cele trei fâşii, inscripţia: „Legiunea Ardeleană, fondată la 20 august 1914”. Lancea de lemn are în vârful ei un vultur de bronz. De lance este legată o panglică de mătase tricoloră. Steagul se află la Muzeul Militar Naţional.[282]De asemenea, mai menţionăm tricolorul Legiunii române din Siberia. Este alcătuit din trei fâşii verticale: albastră, galbenă, roşie, de formă pătrată (0,90cm). De jur împrejur are cusut un galon de fir şi ciucuri de fir la fiecare colţ liber. In câmpul pânzei, peste cele trei culori, are pictată stema României. Pe celelalte feţe ale steagului se află inscripţia cu litere de culoare albă: „Pentru Românioa Mare 1918 - 1920. Voluntarii români din Serbia”. La cele patru colţuri se află pictată din nou stema României. De lance este legată o panglică tricoloră, pe care se află brodată cu fir galben inscripţia: „Bucovina, transilvania, Banat” .
Deviza lansată de generalul Eremia Grigorescu, în toamna anului 1916: „Pe aici nu se trece!” a devenit în anul următor deviză naţională arborată chiar pe unele drapele militare. Pe steagul Regimentului 38 infanterie, care are în centru stema României şi în cele patru colţuri monograma regelui Ferdinand înconjurată de o ghirlandă de frunze de stejar şi încoronată, în partea inferioară, se află inscripţia: PE AICI NU SE TRECE. Aceleaşi dorinţe de unitate şi independenţă se află imprimate prin simboluri şi pe steagul Asociaţiei Foştilor Voluntari Români, creată în anul 1924. Acest steag are brodate pe el inscripţiile: „MURIM MAI BINE-N LUPTA CU GLORIE DEPLINĂ/ DECÂT SĂ FIM SCLAVI IARĂŞI ÎN VECHIUL NOST PĂMÂNT. în cele patru colţuri ale flamurii tricolore sunt scrise cuvintele: TISA/CARPAŢI/SIBERIA/ASIAGO”.
Drapelul tricolor a simbolizat întotdeauna idealul de unitate naţională. El a fluturat biruitor la 27 martie / 9 aprilie, 14 / 28 noiembrie şi la 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, la toate aceste Adunări Naţionale unde s-a reconstituit piesă cu piesă România Mare. De la 1 decembrie 1918, tricolorul a devenit, în sfârşit, şi simbolul unităţii şi independenţei tuturor românilor. Aceste drapele, „pentru vitejia şi avântul extraordinar cu care au luptat ofiţerii, subofiţerii şi soldaţii” sub flamurile lor, au fost decorate cu ordine şi medalii. Pentru bravură şi devotamentul remarcabil cu care au luptat ofiţerii şi subofiţerii şi soldaţii „diferitelor regimente în cursul primului război mondial la Mărăşeşti, Mărăşti, Caşin, Muncelul, Nămoloasa etc.”, numeroase drapele au fost decorate cu Ordinul „Steaua României”, cu spada în grad de cavaler şi panglică de „Virtutea Militară”.[284]
Spre exemplu, drapelul Regimentului 17 obuziere a fost decorat prin înaltul Decret nr. 5218 din 13 XII 1919: „Pentru bravura şi îndârjirea cu care au luptat ofiţerii, subofiţerii şi soldaţii regimentului în toate luptele ofensive şi retrageri din Transilvania, precum şi în acelea de pe Văile Slănicului, Leşnuţului şi Caşin, în 1916. Bateriile regimentului au dat un preţios concurs infanteriei în ofensiva de la Mărăşeşti şi Ireşti. Prin tirul precis şi eficace, sfărâmând avânturile de asalt, a silit pe inamic să renunţe la orice fel de atac şi de a mai rezista pe poziţiuni bine întărite. De asemenea, a pregătit în perfecte condiţiuni ocuparea Plaiului Măgurei, în 1917”. În ziua de 13 ianuarie 1918, Divizia a 11-a română, sub comanda generalului Broşteanu, a intrat în Chişinău şi a fost primită de populaţie cu un entuziasm de nedescris. Istoricul Ion Nistor în lucrarea sa Istoria Bucovinei ne relatează că: "Plângea lumea de bucurie la privirea ostaşului român care sub steagurile biruitoare de la Oituz, Mărăşti şi Mărăşeşti îşi făcea intrarea triumfală în capitala Basarabiei care nu mai văzuse fâlfâind steagurile româneşti din zilele lui Vasile Vodă Lupu şi Istratie Dabija, întemeietorul oraşului Chişinău".[285]
Un moment deosebit l-a constituit Adunarea de la 1 Decembrie 1918.
Alba Iulia era într-o atmosferă de sărbătoare. Martorii oculari pomenesc de nenumăratele drapele tricolore care erau arborate la ferestre, oraşul devenise o mare de steaguri. Fiecare comună a venit cu steagul tricolor, iar oamenii erau îmbrăcaţi în haine de sărbătoare şi împodobiţi cu cocarde tricolore.[286] Deasupra porţii de intrare în cetate, acolo pe unde intrase triumfal Mihai Viteazul şi unde fusese întemniţat Horea, flutura un drapel imens. Aşa cum remarca ziarul parizian „Le Matin” „steagul românesc flutura pe toate clădirile publice”. Lucrările Marii Adunări Naţionale s-au deschis la ora 10. Fundalul sălii era decorat cu „un falnic drapel naţional” şi cu cetină de brad. „Adunarea Naţională de la Alba Iulia şi-a avut martirii ei.” Spicuim din relatările lui Vasile Goldiş despre acest tragic eveniment. „în preziua învierii naţionale, din toate părţile Ardealului grăbeau trenurile tixite de români spre Alba Iulia. Sosise un tren lung dinspre Cluj la Teiuş. In uşa unui vagon, flăcăul Ioan Arion, înalt, voinic, ca Făt-Frumos din poveşti, fâlfâia cu mândrie tricolorul românesc. Trenul se opri. In acel moment ploaie de gloanţe izbi în vagoane. O ceată de bandiţi înarmaţi se furişase pe acoperişul şi în podul clădirilor din staţiune. Ioan Arion fu lovit drept în inimă. Căzu mort în braţele camarazilor. Trupul lui neînsufleţit a fost adus la Alba Iulia şi aşezat în biserica ortodoxă de unde i s-a făcut înmormântarea în ziua de 2 decembrie”. Cu toate acestea, patimile românilor datorate iubirii de Tricolor nu se sfârşiseră. în ziua de 14 februarie 1919, părintele Mihai Dănilă din judeţul Bihor a fost întors din drum de o patru'ă de cinci soldaţi şi un ofiţer. Dus la primărie, a fost învinuit că a făcut rugăciuni pentru România Mare şi că a sfinţit tricolorul românesc în prima duminică după 1 Decembrie, că a deşteptat sentimentul naţional în sufletul păstoriţilor. Noaptea târziu a fost împuşcat şi aruncat într-un şanţ. În aceeaşi zi, alt preot, Isidor Silaghi din Bicău (jud. Satu Mare), a fost ucis noaptea, după ce a fost bătut şi batjocorit "pentru că a colectat bani pentru un steag romanesc.
În perioada ce a urmat primului război mondial şi după recunoaşterea Marii Uniri, înfăptuită în anul 1918, de către Conferinţa de pace de la Paris, a fost elaborată noua stemă a României, prin Legea din 1921. Totodată, s-a pus şi problema înzestrării unităţilor militare cu drapele noi. Prin înaltul Decret (nr. 845) din 24 aprilie / 5 mai 1922291, regele Ferdinand a stabilit că stindardul regal "este format din un pavilion pătrat de culoare vişinie a panglicii Crucea Mihai Viteazul, înconjurat de un chenar compus din triunghiuri albastre şi galbene. în mijlocul pavilionului, pe toată întinderea lui, se găseşte aşezată Crucea Ordinului Mihai Viteazul, având deasupra ei stema regatului României tară scutul mare. Stindardul M . S. Regina este format dintr-un pavilion pătrat la fel cu cel al stindardului regal, dar rară Crucea Ordinului Mihai Viteazul". Stindardul A.S.R. Principele moştenitor este format dintr-un pavilion pătrat de culoarea albastrului pavilionului naţional, având, de jur împrejur, un chenar format din triunghiuri roşii şi galbene, iar în mijloc stema Regatului României, tară scutul mare. [...] Stindardele regale şi princiare se arborează pe vasele de război la reşedinţele regale şi princiare, precum şi la edificiile publice în care s-ar găsi Majestăţile lor sau membrii Familiei Regale. Pavilionul bastimentelor de război este format dintr-un pavilion dreptunghiular în culorile naţionale având pe galben stema Regatului României. Constituţia din 1923 stabiliea la art. 124: „Culorile drapelului României sunt: albastru, galben şi roşu aşezate pe vertical”.
În iunie 1923 Ministerul Apărării Naţionale a hotărât ca „Stema să fie ţesută nu pictată şi nici brodată pe drapel”. în consecinţă, urma ca ministerul să se adreseze atât industriei naţionale de ţesături precum şi unor fabrici din Franţa de la Lyon. Cu toate demersurile făcute de către Ministerul Apărării Naţionale, acţiunea de confecţionare a steagurilor mergea greu cu toate că de această chestiune se interesa chiar regele Ferdinand. Tot în acel an s-au stabilit şi sumele de la bugetul de stat pe anul 1924, precum şi numărul drapelelor. S-a instituit şi o Comisie de către Marele Stat Major al Armatei care să fixeze modelele şi toate celelalte aspecte tehnice. Foarte mult s-a întârziat şi cu realizarea desenelor pentru modele, operaţie care a intrat în sarcina pictorului Costin Petrescu (membru al comisiei numită de Marele Stat Major al Armatei) în perioada 1924-1925.
În anul 1924 s-au comandat Casei Tassinary et Chatel din Lyon, 110 drapele de infanterie şi 61 de drapele de artilerie. S-au confecţionat 33 de stindarde de cavalerie la azilul „Elena Doamna” din Bucureşti, la atelierele Ligii Culturale din Bucureşti şi din ţară şi la atelierul „Regina Măria”. În ianuarie 1926 s-au expediat în Franţa toate modelele şi au fost înmânate armatei la serbările din mai 1926.La moartea regelui Ferdinand I s-au schimbat numai cifrele sale regale şi s-au pus cele ale regelui Mihai. În august 1936, regele Carol al II-lea a dat înaltul Decret privitor la aprobarea înscrierii pe drapele a localităţilor. Serviciul Istoric al Ministerului Apărării Naţionale a fost însărcinat cu studierea problemei. În ianuarie 1937, Serviciul Istoric a propus adaptarea sistemului cravatelor de cordoane ale diferitelor ordine, modelele urmând să se discute ulterior.
În 1938, la 16 iunie, s-au încheiat lucrările comisiei ordonată de Ministerul Apărării Naţionale şi prezidată de generalul A. Costandache, pentru a stabili un model de drapele pentru armata română. S-au hotărât următoarele: „Culorile în drapel să fie ţesute iar nu cusute între ele; [...] să aibă forma pătrată cu dimensiunile: 1,100 m x 1,100 m. [...] să fie alcătuit din două foi (pânze) lipite, cu ornamentele stema şi cifra regală ţesute, nicidecum brodată. Stema Ţării, stabilită prin Legea din 29 iulie 1921, să fie aşezată în centrul drapelului, broşând atât pe roşu cât şi pe albastru. Stema să fie simplă, tară ghirlandă; cifrele regale urmează să fie aşezate conform tradiţiei, adică cu coroana regală înspre stema ţării. Cravata drapelului urma să fie confecţionată dintr-un galon de fir galben cu câte o dungă albastră şi roşie de mătase (lăţimea 5 cm, lungimea să fie de două ori înălţimea pânzei drapelului, rând cu ciucure de fiecare capăt). Drapelul urma să aibă panglici comemorative din războiul de la 1877-1878 şi 1916-1918. Panglica comemorativă pentru aceste două războaie urma să fie făcută din mătase naturală în culorile panglicii „Crucea Trecerea Dunării de la 1877-1878” şi a „Crucii Comemorative a Războiului 1916-1919” (lăţimea 10 cm şi lungimea 1,1 m). În partea superioară a panglicii se va broda cifra regelui Carol al II-lea. Pe panglică se vor broda cu litere de aur localităţile în care au luptat regimentele respective. Hampa era de 2,5 m fără ornamente, fără acvilă, iar în partea superioară urma să aibă un cartel şi o acvilă. Cartelul, de dimensiunile unei prisme paralelipipedice, avea pe avers gravat cu litere roşii inscripţia „Onoare şi Patrie” iar pe revers, cu litere albastre, denumirea regimentului. Acvila era încoronată şi avea aripile deschise, c în anul următor, 1939, s-a alcătuit un Proiect de Lege relativ la Arborarea Steagului Naţional ce a fost sancţionat în acelaşi an. Conform acestui Proiect de Lege „Steagul Naţional reprezenta simbolul ţării şi al suveranităţii. [...] Culorile simbolice ale Regatului României şi ale steagului naţional sunt: albastru, galben şi roşu. Steagul se compune din trei fâşii egale: albastru (la hampă), galben la mijloc şi roşu fîlfâind liber în aer”. Steagurile Naţionale, cele ale Rezidenţiilor Regale şi ale prefecturilor de judeţe aveau pictate sau aplicate stema ţării, a regiunilor sau a judeţelor.' Dimensiunea steagului era de 1,50 m x 1,00 m, dar varia în funcţie de locul unde era arborat şi de etajul clădirii.
Un capitol separat era consacrat „modului de păstrare”: „Steagurile naţionale se păstrează în perfecte condiţiuni. Este interzis a se arbora steaguri cu pânza mototolită (necălcată) sau cu culori alterate, pătate, decolorate sau alte nuanţe decât cele descrise la art. 2.”
La 23 August 1939, în urma tratativelor sovieto-germane de la Moscova a fost semnat „Tratatul de neagresiune dintre U.R.S.S. şi Germania”, cunoscut şi sub numele de „Pactul Molotov-Ribbentrop”. Acest pact care a decis împărţirea zonelor de influenţă în centrul şi estul Europei a avut repercusiuni negative asupra unităţii naţional-statale a României. Prin notele ultimative din 26 şi 27 iunie 1940, guvernul sovietic a cerut guvernului român să cedeze imediat Basarabia (teritoriul Moldovei dintre Prut şi Nistru) şi nordul Bucovinei. România nu a avut alternativă la agresiunea Moscovei. în dimineaţa zilei de 28 iunie 1940, prin noul ministru de externe al României, Argetoianu, s-a transmis Moscovei răspunsul de acceptare a "condiţiilor de evacuare" a teritoriilor Basarabiei şi nordului Bucovinei. Evacuarea armatei şi administraţiei româneşti s-a făcut în condiţii dramatice,301 soldate cu incidente sângeroase. În acest context desigur că a fost atacat tricolorul românesc. în Chişinău, Bălţi, Ismail, Soroca tricolorul a fost lăsat jos de pe clădirile instituţiilor de stat şi arborat steagul roşu. La Cernăuţi, comuniştii „s-au dedat la manifestaţiuni antiromâneşti, rupând şi scuipând tricolorul şi suindu-se pe monumentul Unirii au arborat steagul roşu”. Astfel de acţiuni s-au petrecut aproape în toate localităţile din Basarabia şi nordul Bucovinei, deoarece Moscova a avut grijă să infiltreze din timp agenţi comunişti şi provocatori, iar armata, jandarmii şi poliţia română nu au intervenit deoarece respectau ordinul de a nu se lăsa provocate.
România a suferit al doilea rapt teritorial în urma dictatului de la Viena, de la 30 august 1940, când a fost rupt din trupul României un teritoriu de 43492km2 cu o populaţie de 2667000 locuitori din care 50,2 % erau români, 37,1% erau maghiari, 2,7% germani, 3,7% evrei ş.a. La teritoriul încorporat Ungariei se aflau oraşele Satu-Mare, Baia-Mare, Oradea, Cluj, Târgu-Mureş. Sentinţa pronunţată la Viena de miniştrii de externe ai Germaniei şi Italiei a reprezentat o gravă violare a dreptului imprescriptibil şi inalienabil al poporului român la unitatea sa naţională. În noaptea premergătoare dictatului, 29 spre 30 august 1940, Consiliul de Coroană convocat de regele Carol al II-lea a dezbătut cererea ultimativă de la Viena. Votul acestuia a fost motivat de faptul că a fost nevoit „să aleagă între salvarea fiinţei politice a statului nostru şi posibilitatea dispariţiei lui”.
Din 30 august 1940, a început pentru populaţia românească din acele teritorii „calvarul Golgotei”, concretizat în exterminarea şi eliminarea populaţiei româneşti de aici prin orice mijloace. în acele zile dureroase, etnia, limba română, credinţa străbună şi tricolorul erau delicte capitale. În numărul 39 din 22 septembrie 1940, ziarul „Telegraful român” relata „La Cluj, bandiţii, peren iziţionând pe un funcţionar român şi găsindu-i cocarda tricoloră românească, l-au spintecat cu cuţitele... Unui ţăran român din Beiuş, jud. Bihor, la care s-a găsit un drapel românesc, i s-au bătut cuie în corp. I-au bătut drapelul în spate cu cuie, omorându-l.” - în seara de 11 septembrie, trupele de ocupaţie horthiste au intrat în satul Cojocna (18 km de Cluj), iar doi ofiţeri şi 20-30 soldaţi au terorizat şi maltratat populaţia. Aici „ei au rupt steagurile româneşti de la şcoli şi le-au călcat în picioare. Tot aici au distrus drapelul românesc de pe frontispiciul episcopiei din Sighet”.
În comuna Mesteacăn, jud. Cluj, în 1942, jandarmii horthişti au intrat în casa sătencei Sano Anica, au percheziţionat totul şi au găsit „într-o ladă patru bucăţi de panglici tricolore” pe care le descususe de pe costumul naţional al fetei. Au legat-o, au bătut-o, „i-au pus banii şi panglicile în mână şi au purtat-o de-a lungul satului, forţând-o să strige: cine are bani româneşti sau panglici româneşti, va păţi la fel ca mine”.
În satul Chiuzăplac, un ţăran a fost obligat să înghită drapelul tricolor tăiat în fâşii.
ANEXE
LEGE nr.75 din 16 iulie 1994
privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice
Textul actului publicat în M.Of. nr. 237/26 aug. 1994Parlamentul României adoptă prezenta lege.
CAPITOLUL 1
Arborarea drapelului României
Art. 1. - Modelul drapelului României şi intensitatea culorilor acestuia sunt cele prevăzute în anexa nr. 1.
Drapelul României are formă dreptunghiulară. Lăţimea drapelului este egală cu 2/3 din lungimea acestuia, iar dimensiunile fâşiilor culorilor sunt egale.
Art. 2. - Drapelul României se arborează în mod permanent:
a) pe edificiile şi în sediile autorităţilor şi instituţiilor publice;
b) la sediul partidelor politice, al sindicatelor, al instituţiilor de învăţământ şi cultură;
c) la punctele pentru trecerea frontierei, precum şi la aeroporturile cu trafic internaţional;
d) ca pavilion pentru navele de orice fel şi alte ambarcaţiuni ce navighează sub pavilion românesc.
Art. 3. - Drapelul României se arborează temporar:
a) cu prilejul zilei naţionale a României şi al altor sărbători naţionale, în locurile publice stabilite de autorităţile locale;
b) cu ocazia festivităţilor şi ceremoniilor oficiale cu caracter local, naţional şi internaţional, în locurile unde acestea se desfăşoară;
c) cu prilejul vizitelor oficiale întreprinse în România de şefi de stat şi de guvern, precum şi de înalte personalităţi politice reprezentând principalele organisme internaţionale interguvernamentale, la aeroporturi, gări, porturi şi pe diferite trasee;
d) în cadrul ceremoniilor militare, conform regulamentelor militare;
e) cu ocazia desfăşurării competiţiilor sportive, pe stadioane şi alte baze sportive;
f) în timpul campaniilor electorale, la sediul birourilor, comisiilor electorale şi al secţiilor de votare.
Art. 4. - Drapelul României poate fi arborat de persoane fizice la domiciliul sau reşedinţa lor, precum şi de persoane juridice, altele decât cele prevăzute la art. 3, la sediile acestora.
Art. 5. - Drapelul României se arborează la sediul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale statului român din străinătate, precum şi la reşedinţa şefilor misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, potrivit uzanţelor de protocol.
De asemenea, drapelul României se arborează sub formă de fanion, pe mijloacele de transport ale şefilor de misiuni diplomatice şi oficii consulare române, în deplasările oficiale ale acestora.
Art. 6. - Drapelul României în bernă se arborează în zilele de doliu naţional, stabilite de Guvern.
Art. 7. - Drapelele altor state se pot arbora pe teritoriul României numai împreună cu drapelul naţional şi numai cu prilejul vizitelor cu caracter oficial de stat, al unor festivităţi şi reuniuni internaţionale, pe clădiri oficiale şi în locuri publice stabilite cu respectarea prevederilor prezentei legi.
Arborarea drapelului României la manifestările care se desfăşoară sub egida organizaţiilor internaţionale se face potrivit reglementărilor şi uzanţelor internaţionale.
În locurile în care se arborează drapelul României poate fi arborat şi drapelul Consiliului Europei.
Art. 8. - În situaţia în care o dată cu drapelul României se arborează şi unul sau mai multe drapele de stat străine, drapelul României se arborează astfel:
a) când drapelul României se arborează alături de un singur drapel de stat străin, drapelul României se va aşeza în stânga, privind drapelele din faţă;
b) când drapelul României se arborează alături de mai multe drapele de stat străine şi numărul drapelelor este impar, drapelul României se va aşeza în mijloc. Dacă numărul drapelelor este par, drapelul României va fi aşezat în stânga drapelului împreună cu care ocupă centrul, privind drapelele din faţă.
Toate drapelele de stat care se arborează vor avea dimensiuni egale şi vor fi amplasate la acelaşi nivel.
CAPITOLUL 2
Intonarea imnului naţional al României
Art. 9. - Imnul naţional al României este "Deşteaptă-te române", redat în anexa nr. 2.
În interpretare vocală prescurtată, imnul naţional al României se intonează potrivit textului şi partiturii prevăzute în anexa nr. 3.
În interpretarea fanfarelor sau a altor formaţii instrumentale, muzica imnului naţional se intonează o singură dată.
Art. 10. - Imnul naţional al României se intonează:
a) la festivităţile şi ceremoniile oficiale naţionale, precum şi la ceremoniile oficiale cu caracter internaţional;
b) la deschiderea şi închiderea emisiunilor staţiilor "Radio România" şi "Televiziunea Română", în interpretare vocală;
c) cu prilejul vizitelor întreprinse în România de şefi de stat şi de guvern;
d) în cadrul ceremoniilor militare, conform regulamentelor militare;
e) pe stadioane şi alte baze sportive, cu ocazia desfăşurării competiţiilor sportive oficiale internaţionale în care este reprezentată România;
f) la deschiderea fiecărei sesiuni a Camerelor Parlamentului;
g) la începutul programului zilnic în şcolile primare şi gimnaziale.
Art. 11. - Imnul naţional al României poate fi intonat şi la alte manifestări organizate în unităţi de învăţământ sau alte instituţii de cultură.
Art. 12. - La începutul manualelor şcolare: abecedare, manuale de citire pentru ciclul primar, manuale de limba şi literatura română, manuale de istorie şi manuale de limba maternă pentru minorităţi se tipăreşte textul imnului naţional al României prevăzut în anexa nr. 3.
Art. 13. - Imnul naţional al României se intonează vocal şi se publică oficial numai în limba română.
Art. 14. - Imnul naţional al altor state se intonează cu prilejul vizitelor, festivităţilor şi ceremoniilor oficiale cu caracter internaţional, împreună cu imnul naţional al României, înaintea acestuia.
CAPITOLUL 3
Folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice
Art. 15. - Autorităţile şi instituţiile publice, precum şi misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale statului român din străinătate vor folosi sigilii cu stema României, având înscrisă denumirea proprie.
Art. 16. - Conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice sunt răspunzători pentru păstrarea şi utilizarea legală a sigiliilor cu stema României.
Păstrarea şi utilizarea sigiliilor pot fi încredinţate unor persoane special desemnate.
Art. 17. - Sigiliile cu stema României pentru autorităţile şi instituţiile publice se execută de Regia Autonomă "Monetăria Statului".
Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne şi Serviciul Român de Informaţii pot executa sigiliile proprii în unităţile specializate din subordinea lor.
Art. 18. - În caz de pierdere a unui sigiliu cu stema României, conducătorul autorităţii sau instituţiei publice este obligat să înştiinţeze imediat organele teritoriale ale Ministerului de Interne şi să publice pierderea acestuia în Monitorul Oficial al României. Art. 19
Regimul stabilit prin prezentul capitol se aplică sigiliilor, ştampilelor, precum şi matriţelor timbru sec pe care se imprimă stema României.
CAPITOLUL 4
Dispoziţii finale
Art. 20. - Cetăţenii sunt datori să manifeste respect faţă de drapelul şi imnul naţional al României şi să nu comită nici un act prin care s-ar aduce ofensă acestora.
Art. 21. - La ceremoniile de arborare a drapelului, precum şi la intonarea imnului naţional, cu prilejul solemnităţilor, asistenţa va sta în picioare, bărbaţii se vor descoperi, iar militarii de toate gradele vor da onorul conform regulamentelor militare.
Art. 22. - În aplicarea prezentei legi, Guvernul va adopta norme referitoare la arborarea drapelului României şi intonarea imnului naţional, în funcţie de natura acţiunilor şi manifestărilor, precum şi de atribuţiile specifice care revin autorităţilor şi instituţiilor publice. La stabilirea acestor norme se vor avea în vedere reciprocitatea cu celelalte state şi uzanţele internaţionale în materie.
Art. 23. - Formele ce se cer a fi îndeplinite pentru confecţionarea sigiliilor cu stema României, modelul sigiliilor, păstrarea şi utilizarea acestora, precum şi scoaterea din folosinţă a sigiliilor uzate sau care devin nefolosibile, ca urmare a modificării structurii sau desfiinţării unor autorităţi sau instituţii publice, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Art. 24. - Anexele nr. 1 - 3 fac parte integrantă din prezenta lege.
Art. 25. - Pe data intrării în vigoare a prezentei legi sunt şi rămân abrogate: Legea nr. 33/1977 pentru aprobarea imnului de stat al Republicii Socialiste România, publicată în Buletinul Oficial nr. 111 din 28 octombrie 1977; Decretul nr.90/1977 privind instituirea drapelului de luptă al gărzilor patriotice şi reglementarea acordării acestuia, publicat în Buletinul Oficial nr. 36 din 27 aprilie 1977, precum şi orice alte dispoziţii contrare.
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 29 martie 1994, cu respectarea prevederilor art. 74, alin (2) din Constituţia României. p. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ioan Gavra Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 6 iulie 1994, cu respectarea prevederilor art. 74, alin (2) din Constituţia României.
Preşedintele Senatului, prof. univ. dr. Oliviu gherman
ANEXA 1
Drapelul României se găseşte în Monitorul Oficial nr. 237 din 26 august 1994.
ANEXA 2
„DEŞTEAPTĂ-TE ROMÂNE”
Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,/ În care te-adânciră barbarii de tirani!/ Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,/ La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!/ Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume/ Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,/ Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume/ Triumfător în lupte, un nume de Traian!/ Înalţă-ţi lata frunte şi caută-n giur de tine,/ Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;/ Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne,/ Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii!/Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,/ Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,/ Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,/ „Viaţă-n libertate ori moarte!” strigă toţi./ Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate/ Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi!/ Dar noi, pătrunşi la suflet de sfânta libertate,/ Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi!/ O mamă văduvită de la Mihai cel Mare/ Pretinde de la fii-şi azi mână d-ajutori,/ Şi blastămă cu lacrimi în ochi pe orişicare,/ În astfel de pericol s-ar face vânzători!/ De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă,/ Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,/ Când patria sau mama, cu inimă duioasă,/ Va cere ca să trecem prin sabie şi foc!/ N-ajunse iataganul barbarei semilune,/ A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim;/ Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,/ Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!/ N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,/ Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm;/ Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,/ Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm!/Români din patru unghiuri, acum ori niciodată/ Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri!/ Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată/ Prin intrigă şi silă, viclene uneltiri!/ Preoţi, cu cruce-n frunte! căci oastea e creştină,/ Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt./ Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină/ Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost' pământ!
ANEXA 3
Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,/ În care te-adânciră barbarii de tirani!/ Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,/ La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!// Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume/ Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,/ Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume/ Triumfător în lupte, un nume de Traian!// Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,/ Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,/ Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,/ „Viaţă-n libertate ori moarte!” strigă toţi./ Preoţi, cu crucea-n frunte! căci oastea e creştină,/ Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt./ Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,/ Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost' pământ!
---------------------------------
[277] N. Iorga, Voinţa obştii româneşti, Bucureşti, Ed. Militară, 1983, p. 16-17.
[278] C. Berariu, op. cit., p. 21; Al. Vasile, op. cit., p. 28.
[279] Tiberiu Stănciulescu, Drapelul armatei sub domnia M. S. Regelui Ferdinand, Bucureşti, 1916, p. 21.
[280] Ibidem, p. 22. 97
[281] Ibidem, p. 24. Drapelul artileriei: 0,60 x 0,65; drapelul infanteriei: 1,10 x 0,80; drapelul Marinei de Război: 1,50 x 0,80.
[282] Catalogul colecţiilor, p. 387-389.
[283] C. Berariu, op. cit., p. 22.
[284] Arhiva Marelui Stat Major, Min. de Război, Serviciul Istoric, dosar 250/1928, f. 68-72
[285] Ion Nistor, Istoria Bucovinei. Bucureşti, Ed. H umani tas. 1991, p. 284.
[286] Ioan Scurtu, Alba Iulia, 1 Decembrie 1918, Bucureşti, Ed. Sport Turism, 1988, p.83-85.