Munca la Ministerul Cultelor, Rebeliunea și Exilul

În anul 1940 Gheorghe Racoveanu a fost numit în diferite funcţii la Ministerul Cultelor: inspector general şi director. În acelaşi timp 1940-1941 a îndeplinit şi funcţia de redactor şef al ziarului legionar „Cuvântul”. Cercetătorii Adrian Nicolae Petcu și Gheorghe Vasilescu notează că ” …În calitatea sa de inspector la Culte şi împreună cu alţi teologi legionari (Liviu Stan, George Racoveanu) va iniţia un amplu program de reforme în Biserică, menite să fluidizeze activitatea pe care această instituţie trebuie să o îndeplinească”[28]. Tot în 1940 când prin legea cumulului preoţilor le-a fost interzis să mai rămână şi în învăţământ, George Racoveanu i-a sprijinit pe preoţii care s-au organizat atunci într-o asociaţie pentru a-şi apăra interesele şi a publicat în ziarul „Cuvântul” un articol intitulat „Un pic de dreptate pentru un car de nedreptate”[29] în care arăta că se face un car de nedreptate preoţilor învăţători pentru un pic de dreptate acordată învăţătorilor fără posturi.

Securitatea nota, pe baza datelor de la Siguranța Generală a Statului că în articole ca „Intre două lumi” şi „Dreptul de a ierta”, publicate în ziarul „Cuvântul” în decembrie 1940, Gheorghe Racoveanu ajunge la concluzia că organizaţia legionară nu are dreptul de a ierta, pe cei care s-au făcut vinovaţi împotriva ei, acesta fiind un păcat împotriva naţiei, care nu se poate ierta. O notă a Securității consemna că „la rebeliunea legionară din ianuarie 1941, a tipărit şi difuzat printre regionalii rebeli, manifeste prin care îi îndemna  la rezistenţă. Tot în acel timp s-a baricadat, împreună cu  întreg personalul legionar, în sediul ziarului „Cuvântul” ca acesta să nu poată fi ocupat de armată. După rebeliunea legionară a fugit în Germania împreună cu oria Sima, deşi nu a fost condamnat. În Bucureşti a locuit în Bulevardul Dacia nr. 20, la numitul Albescu  C. Nicolae”[30].

De fugit a fugit pe bună dreptate pentru că autoritățiile îl căutau. La vol. 185 fila 190 în Buletinul zilei de 22.II. 1941, apare numitul Racoveanu Gheorghe din Bulevardul fost Vintilă Brătianu, la care s-a făcut o descindere însă nu a fost găsit la domiciliu. Dos. A.S./A. Vol. 429 fila 8: Raport din 22.II.941 al Comandamentului Militar - Sect. 1 Galben din care rezultă că fiind căutat acasă pentru a fi arestat, numitul Racoveanu Gheorghe din B-dul fost Vintilă Brătianu nr. 20 nu a fost găsit. Și Comandamentul Militar al Capitalei (materialul este provenit din dos. Ind.158434) anunța pe 6 martie 1941 Prefectura Poliției Capitalei că: „Gheorghe Rahoveanu de la ziarul „Cuvântul”, despre care se spune că a scris articolul din ultimul număr al ziarului, prin care afirma că „vine Generalul Coroamă şi Dragalina” poate fi găsit:

- La Nicolae Albescu în B-dul Vintilă Brătianu nr. 20.
- La Mânăstirea Ghighiu - Căldăruşani, la stareţ.
- La fratele său Maior Dr. Virgil Racoveanu din str. Italiană.
A prezidat adunarea de la Fălticeni, din duminica dinaintea rebeliunii. E prieten al lui Horia Sima”.

Elucubrațiile Securității: de la agent francez, la omul Vaticanului!

La sfârşitul rebeliunii, în 1941, pleacă din ţară în Germania, unde a fost închis în lagărele de la Rostock şi Buckenwald. Securitatea nota conștiincios: „În lagărul de la Rostok a stat până în luna decembrie 1942 când a fost internat în lagărul de la Buchenwald unde a stat până la începutul lunii septembrie 1944. În această perioadă, în cadrul diferitelor serbări şi şezători care se făceau duminicile, Racoveanu Gheorghe ţinea diferite conferinţe cu subiecte obişnuite de teologie, tipărituri şi artă bisericească şi despre viaţa şi opera lui Nae Ionescu, fostul director al ziarului „Cuvântul” despre care scrisese două cărţi pe care le avea în manuscris. La Buchenwald, prin primăvara anului  1944, a scris un memoriu pe care l-a înaintat personal autorităţilor lagărului, prin care protesta împotriva reţinerii noastre în lagăr, iar el a intenţionat ca acest memoriu să fie semnat de toţi arestaţii, lucru pe care ceilalţi nu l-au făcut, fapt pentru care autorităţile lagărului l-au pedepsit cu zile de carceră”.

După capitularea Germaniei se stabileşte la München. Mai precis se stabileşte în oraşul Freising din nordul oraşului München, la o familie Rusu, „unde s-a căsătorit prin 1946-1947 cu cineva din familia aceasta”, nota Securitatea. În privința căsătoriei lui Gheorghe Racoveanu nu am descoperit probe directe, doar zvonuri. Nimic concludent, deși la un moment dat Securitatea nota că ar avea chiar o fiică! Începe o fructuoasă colaborare cu monseniorul Octavian Bîrlea[31], reprezentantul Misiunii Vaticanului din Germania, materializată în publicarea de articole într-un ziar aflat sub  coordonarea acestuia[32]. Aşa cum se arăta într-o notă din septembrie 1963, acţiunea bisericii catolice în sânul emigraţiei române este foarte întărită drept  pentru care Racoveanu este atras la biserica catolică. Din document reiese că un rol important în acest sens îl poartă monseniorul Bîrlea şi totodată se afirmă că emigraţia română este susţinută nu numai ideologic, dar şi material de biserica catolică[33].  O notă din anul 1954 a Securității privind Serviciul de Informaţie al Vaticanului arată: „Racoveanu Gheorghe - Münchenerstr. 2 Freissing Bei, München, este cunoscut (de către sursa care a dat materialul) că până în 1950 lucra cu Bîrlea, ca cel mai apropiat om de încredere pentru Serviciul de Informaţii al Vaticanului. Racoveanu interoga pe fugarii sosiţi din ţară în chestiuni militare, industriale şi comerciale, iar informaţiile obţinute erau predate lui Bârlea. În schimbul acestor informaţii Racoveanu primea conserve din depozitul lui Bârlea”. Dacă în primele note Securitatea susținea că ”a avut legături cu legaţia franceză printr-un oarecare Lachappele. Sensul acestor legături nu este cunoscut”, acum Racoveanu devenea agentul Vaticanului!   

Exilul și cele două planuri: unul creştin-ortodox, altul de combatere a comunismului ateu

În exil activitatea lui Gheorghe Racoveanu, cunoscut sub numele de George Racoveanu, a fost focalizată pe două planuri: unul creştin-ortodox, altul de combatere a comunismului ateu instalat în România ocupată de ruşi. „Noi românii din exil suntem lipsiţi de putere, fiindcă nu dispunem de nici o divizie armată şi nu participăm la politica mondială; nu putem nici măcar influenţa opinia publică mondială. Şi totuşi suntem purtătorii de cuvânt al unui popor de 20 de milioane, peste care s’au lăsat întunericul şi umbra morţii: trebuie deci să vorbim pentru fraţii noştri. Dacă primejdia de la Răsărit ar fi numai de natură spirituală, atunci n-ar rămâne prea multe de făcut, fiindcă adevărul îşi găseşte singur calea. Dar izvorul tragediei de azi e căutat tocmai în această lipsă de spiritualitate a comunismului, care s’a arătat întotdeauna potrivnic legilor fundamentale ale naturii umane. Ordinea comunistă nu este o ordine naturală. Şi fiindcă nu e naturală, nu se poate menţine cu armele spiritului, ci cu forţa brutală, cu subversiunea, cu delicvenţa. Pentru a se păstra, comunismul e silit să-şi elimine duşmanii. Revoluţia comunistă trebuie să aspire la revoluţia mondială. Numai când ordinea comunistă ar deveni ordine mondială, ar putea să-şi asigure stabilitatea […] Timpul târguielilor pe socoteala statelor mici trebuiau să treacă. Azi e în joc totul. Azi stau faţă-n faţă două principii contrare, două lumi opuse: ordinea creştină şi ordinea anticreştină”, nota Gheorghe Racoveanu. 

Acţiunile informative întreprinse de organele de control ale statului pentru încadrarea informativă a acestuia încep în 1954 când pe numele său s-a deschis un dosar de urmărire pe ţară. Iniţiativa deschiderii acestui dosar a aparţinut Direcţii a II a de Securitate, care se ocupa de problemele legate de Contraspionaj[34]. Deşi George Racoveanu era de câţiva ani departe de graniţele ţării, organele de securitate demaraseră şi în cazul său urmărirea pe ţară[35], această acţiune având scopul de a stabili activitatea familiei şi posibilele sale legături cu aceasta. Pentru realizarea acestui scop erau fixate, prin planul acţiunii informative, mijloacele ce trebuiau folosite: „corespondenţa celui fugit şi a familiei era pusă sub filaj, familia obiectivului era încadrată informativ, trebuiau identificate toate rudele, cunoscuţii sau prietenii „fugarului”, se întocmea fişa personală a acestuia şi fişele personale pentru rudele, cunoscuţii sau prietenii săi”[36].

În acţiunea de urmărire pe ţară erau angrenate toate regionalele de securitate în raza cărora îşi aveau domiciliul rudele sau prietenii obiectivului, folosindu-se toate mijloacele operative. Un exemplu în acest sens este folosirea în acţiunea de urmărire pe ţară a agentului „Doru Gavrilescu”. Numele real al acestuia era Dordea Constantin, cumnat cu Racoveanu George, reactivat în munca de colaborare în 1956 (din 1948 fusese abandonat după ce un an fusese folosit de Serviciul de Siguranţă Turnu Severin pentru strângerea de informaţii cu privire la „elemente ce făceau parte din P.S.D.I.”). În caracterizarea sa se menţionează că „ a furnizat materiale bune privind rudele trădătorului de patrie Racoveanu Gheorghe”, constatându-se că are „posibilităţi multilaterale de muncă şi deşi este membru de partid are putere de pătrundere pe lângă unele elemente duşmănoase”[37]. Prin folosirea acestui agent se urmărea, ca în baza unei misiuni bine legendate, acesta să fie angajat în navigaţie şi astfel, se sconta pe contactarea agentului de către Racoveanu, cu scopul de a obţine informaţii din ţară şi de a i se face legătura cu rudele. Organele de securitate, în acţiunea desfăşurată, constataseră faptul că obiectivul nu coresponda cu rudele din ţară, nici măcar cu tatăl său. Drept pentru care o altă misiune a acestui agent era ca să-i scrie lui Racoveanu dintr-un port, dându-i de înţeles unde se află şi că vrea să-l întâlnească. Tot pentru încadrarea informativă a rudelor lui Racoveanu a fost folosit agentul „Olt”, al cărui nume real era Scărlătescu Păun.

Din raportul privind modul cum a decurs recrutarea lui Scărlătescu Păun, întocmit la 21 februarie 1958,  rezultă că acesta era un apropiat al lui Racoveanu Ioan, fratele lui Racoveanu George, putând fi folosit util în obţinerea de date despre acesta şi despre familia sa[38]. Recrutarea sa s-a făcut pe baza „sentimentelor patriotice”[39] de care a dat dovadă în lucrarea Racoveanu, fiind apreciat că „în activitatea de control pe teren a fost principial şi-a dat rezultate bune” dovedind o „ cultură generală şi o pregătire de specialitate bună”[40]. Dacă în cazul colaboratorului „Olt” avem de-a face cu o recrutare pe bază  de sentimente patriotice, întâlnim în dosar, în paralel, şi un caz de recrutare pe bază de material compromiţător. Este vorba de recrutarea profesorului Albescu Nicolae, născut la 25 august 1893, în Bucureşti, fiu al lui Constantin şi Ioana, fost colaborator la ziarelel „Cuvântul” şi „Buna Vestire”. Nicolae Albescu era un apropiat al lui Constantin Dumitrescu Zăpadă, Ilie Imbrescu[41] şi un prieten intim al lui George Racoveanu. Materialul compromiţător care stătea la baza recrutării sale era, pe lângă activitatea legionară desfăşurată în trecut, şi desele comentarii critice la adresa regimului instaurat în ţară şi a U.R.S.S. Astfel, în legătură cu situaţia din Rusia  a afirmat: „Ruşii au început să facă pe ei, au trimis o delegaţie să trateze cu americanii care au refuzat să stea de vorbă cu ei, până după ridicarea blocadei Berlinului şi retragerea ruşilor până dincolo de liniile de frontieră din 1939”.

În 1949, discutând despre Conferinţa de la Paris, Nicolae Albescu a declarat: „Acesta este ultimul act care se mai joacă din comedia înţelegerii între apuseni şi ruşi. Conferinţa este uvertura războiului în care sovieticii vor fi definitiv zdrobiţi”. Un material compromiţător era în accepţiunea Securităţii şi un banc, catalogat ca fiind antidemocratic, spus în acelaşi an de profesorul Nicoale Albescu: „ Cine a invetat radioul? Un rus. Cine a inventat tractorul? Un rus. Cine a făcut lumea? Dumnezeu” iar apoi, batjocorind pe savantul Miciurin, a spus: „Altoirea sticletelui pe curcan dă miliţian”. Iată doar câteva dintre afirmaţiile profesorului culese cu multă sârguinţă de ofiţerii de informaţii din 1948-1949 şi până în 1953, când dintr-o dată devin compromiţătoare, dar în acelşi timp extrem de utile în constrângerea la colaborare a unui individ.

Obiectivul „Tudorel!”

Acţiunea de urmărire pe ţară, începută în 1954, a continuat 11 ani[42], când printr-o hotărâre a Direcţiei a II a, din data de 26 august 1965, dosarul se preschimbă în dosar de urmărire individuală a obiectivului „George”. Acţiunea urma să stabilească dacă „fugarul desfăşoară activitate duşmănoasă împotriva ţării şi dacă are legături cu rudele şi pe ce cale”[43]. În planul de măsuri adoptat în 1965 ofiţerii îşi propuneau „ contactarea fugarului cu scopul de a stabilii în mod concret  în ce constă activitatea sa în Germania”. „Am găsit că susnumitul fiind un element important pentru noi prin faptul că este preşedinte al U.A.R.G. (“Uniunea Asociaţiilor Româneşti din Germania”), deci face parte din elementele principale din conducerea emigraţiei.Pe baza celor de mai sus am hotărât să deschid dosarul individual pentru Racoveanu Gheorghe, numele conspirativ “Tudorel”.

Pentru atingerea scopului propus se stabilea luarea următoarelor măsuri, fixându-se o dată limită pentru îndeplinirea lor: studierea în vederea recrutării ca agent a lui Racoveanu Ion, frate cu obiectivul; dirijarea sursei „Pretorian”, văr cu George Racoveanu, nume real Stănescu Ovidiu[44] ca în corespondenţa pe care o poartă cu rudele sale din Germania să le roage să se intereseze de adresa „fugarului”, urmând ca apoi acesta să-l determine pe Racoveanu Ioan să-i scrie fratelui său (termen: 01.09.1965); verificarea fostelor legături din ţară ale lui Racoveanu George, pentru a stabili dacă printre acestea sunt agenţi care ar putea fi folosiţi[45]. Aşa cum se observă din rapoartele Securităţii, în acţiunea informativă deschisă împotriva Gh. Racoveanu, una din măsurile cele mai importante a fost încadrarea informativă a rudelor sale. Un exemplu în acest sens este dosarul de urmărire individuală a fratelui său deschis în ianuarie 1954 şi închis în octombrie acelaşi an[46].

Paralel cu acţiunea informativă dusă de agenţii Direcţia a II a de Securitate se demara, la data de 25 iulie 1955, o acţiune de urmărire întreprinsă de Direcţia I de Informaţii Externe a Securităţii[47]. Agenţii acestei direcţii stabileau că obiectivul „Tudorel” făcea parte din conducerea emigraţiei române din Germania, ocupând funcţia de preşedinte al U.A.R.G.-ului şi redactor şef al ziarului „Cuvântul în exil”[48]. Deşi la ajungerea sa în exil a fost folosit de Horia Sima ca instructor legionar, ulterior având roluri şi pe lângă guvernul de la Viena; din notele unor agenţi rezultă că din 1955 acesta făcea parte din gruparea antisimistă: ”În prezent este legionar anti-simist, activează la München şi Nonn şi este în bune relaţii  cu fruntaşii legionari: Iaşinschi, Gârneaţă şi Papanace”.

Fişă personală

- Numele şi prenumele: Racoveanu Gheorghe.
- Data şi locul naşterii: 10 februarie 1900, în comuna Crăgueşti, raionul Tr. Severin, regiunea Craiova.
- Părinţii: Constantin şi Ana.
- Originea socială: mic burgheză (tatăl său fost învăţător).
- Naţionalitatea: română.
- Cetăţenia: română.
- Profesia: ziarist.
- Studii: licenţiat în teologie.
- Starea civilă: necăsătorit.
- Serviciul militar: nesatisfăcut.
- Limbi străine: cunoaşte germana.
- Domiciliul: Freissing - Germania Occidentală, Ganzenmüllerstr. 6
În anul 1913 a absolvit 5 clase primare în comuna Crăgueşti, raionul Tr. Severin, regiunea Craiova, după care s-a înscris la seminarul preoţesc din Rm. Vâlcea, regiunea Piteşti, terminând 8 clase în anul 1920.
Din anul 1920 şi până în 1924 a urmat Facultatea de teologie din Bucureşti.
În anul 1924 se angajează ca scriitor la ziarul “Cuvântul” ce apărea în Bucureşti având un caracter legionar, funcţionând până în anul 1941 când a fugit din ţară.
În anul 1933 s-a înscris în mişcarea legionară îndeplinind funcţia de curier legionar în urma cărui fapt a fost numit redactor şef la ziarul regional “Cuvântul”.
În anul 1938 pe lângă funcţia de redactor şef al ziarului “Cuvântul” a fost numit şi inspector general la Ministerul Cultelor Bucureşti. Era o persoană influentă având legături cu fruntaşii legionari CorneliuCodreanu şi Nae Ionescu.
În timpul rebeliunii legionare a scos şi difuzat manifeste care îndemnau pe rebeli să reziste. După rebeliune a fugit în Germania împreună cu Horia Sima, deşi nu fusese condamnat.
În urma verificărilor efectuate la arhivele M.A.I. Direcţia I-a, rezultă că numitul Racoveanu Gheorghe  în străinătate a făcut parte din grupul mare, a colaborat la ziarul “Ţara” şi la ziarul „Rânduiala Creştină”.
In prezent este legionar antisimist, activează la München şi Bonn, este în bune relaţii cu toţi fruntaşii legionari: Iaşinschi, Gârneaţă şi Papanace.
Dintr-o notă a S.S.I. rezultă că Racoveanu Gheorghe în anul 1947, a fost în capitală şi a plecat înapoi. Nu se cunosc mijloacele prin care a intrat şi a ieşit din ţară. Acestea au fost afirmate de numitul Victor Mendrea, fost  secretar general la Ministerul propagandei în timpul regimului legionar. Tot în această notă se arată că Victor Mendrea a fost coleg cu Racoveanu Gheorghe şi cu Firmilian Marin, mitropolitul Craiovei. Aceştia întreţineau corespondenţă în timpul războiului cu Racoveanu Gheorghe.
La 16 ianuarie 1955, a fost înfiinţată la Bonn „Uniunea Asociaţiilor Româneşti din Germania” (U.A.R.G.) al cărui preşedinte a fost ales Racoveanu Gheorghe.
Susnumitul a scris o singură dată tatălui său în comuna Crăgueşti, raionul Tr. Severin, regiunea Craiova în anul 1942. de la această dată nu a mai scris nimic.

Cine are „dreptul” de a vorbi în numele Naţiunii?

În exil fiind Gh. Racoveanu adresează gen. Rădescu Nicolae un memoriu intitulat „Dreptul de a hotărî în numele naţiunii”[49]. Materialul este o critică adusă „chemării” formulată de gen. Rădescu şi adresată prin foaia „Uniunea Română” tuturor românilor pribegi, indiferent de „originea etnică sau de credinţa religioasă”, pentru a se strânge într-o largă grupare cu scopul de „a lupta pentru eliberarea neamului”. Prin parcurgerea textului se observă că era foarte clar precizat cine nu are dreptul de a participa „la lupta pentru eliberarea şi întregirea României”: aceia care au participat la guvernele dintre 6 septembrie 1940-23 august 1944; aceia care au făcut parte din guvernul instaurat cu ajutor străin la 6 martie 1945; trădătorii de neam şi patrie. Gh. Racoveanu avea câteva critici interesante pe marginea acestor menţiuni, scriind: „ştiind că generalul Rădescu a guvernat România din toamna anului 1944 până la 6 martie 1945 putem simplifica condiţiile de participare la această chemare astfel: nu au dreptul la lupta pentru eliberarea României toţi aceia care au guvernat ţara înainte şi după domnul General Rădescu”[50]. La afirmaţia conform căreia guvernul de la 6 martie este un guvern de trădători, remarca Racoveanu era „Groza nu e trădător pentru că a venit la guvern « cu ajutor străin » […] nu pentru că l-au sprijinit ruşii, căci nici domnul general nu ar fi putut guverna România dacă n-ar fi fost îngăduit de ruşi”[51]. Din punctul de vedere al lui Racoveanu, Groza putea fi considerat trădător pentru că „l-a detronat pe Rege”. În finele acestui memoriu  Racoveanu se întreba cine are „dreptul de a vorbi în numele naţiunii?”.

„Orice român, orice membru conştient al naţiei, întru atâta întrucât participă efectiv la viaţa naţiunii, pentru că este solidar răspunzător pentru toate greşelile pe care le fac unii în numele naţiunii”. Teologul român considera că acţiunea domnului Rădescu „avea de două ori plumb în aripi” pentru că, pe de o parte, „chemarea era făcută „în absent”, iară principiile trădau preocupări mărunte: înlăturarea eventualilor concurenţi […] la guvernarea de mâine a României”, iar pe de altă parte, el era de părere că „nu pe ideile de merit şi răsplată se poate zidi casa unirii şi înfrăţirii în luptă, ci pe ideile de vină şi ispaşă” [52]. Pr. Racoveanu era de părere că „toţi suntem datori să ne spălăm vina pentru fapta ispăşitoare prin jertfă […] interdicţia de care e vorba e ridicolă”[53].

Gheorghe Racoveanu zis „Ghenescu”

După o analiză a materialelor existente, până la data de 24 decembrie 1955 cu privire la Racoveanu George, organele de securitate decideau, la acea dată, întocmirea unui referat cu propuneri de contactare a acestuia, sub numele conspirativ de „Ghenescu”. Ofiţerii regionalei Craiova, care au întocmit acest material, îl semnalau pe „Ghenescu” ca fiind „un element cu posibilităţi de muncă informativă în rândul emigraţiei române din străinătate. El putea da date asupra acţiunilor ce la întreprindea şi ce urma să le întreprindă conducerea emigraţiei şi putea să ducă muncă de destrămare a emigraţiei, deoarece dispunea de posibilităţi, atât prin postul pe care îl deţinea, cât şi prin capacitatea sa”. Se încerca, astfel, recrutarea sa ca agent în străinătate, întrucât, „poate aduce foloase statului nostru pe linie informativă”. Ofiţerii de securitate considerau că „ aducerea sa în ţară constituia o posibilitate de a demasca acţiunile emigraţiei şi de a compromite conducerea acesteia prin declaraţiile ce le va face în presă”. Pentru realizarea acţiunii de influenţare şi atragere a Racoveanu organele de securitate îşi propuseseră apropierea de acesta prin intermediul unei scrisori ce ar fi urmat să o primească de la tatăl său. Ofiţerii de securitate erau informaţi că obiectivul nu mai corespondase de mult cu tatăl său, acesta fiind un subiect destul de sensibil pentru el. Se spera, totodată, influenţarea acestuia, cu scopul repatrierii sale, tot prin intermediul lui Racoveanu Ioan, care era în vârstă de 81 ani şi nu se putea împăca cu gândul că ar putea să moară fără să-şi vadă fiul.

„Racoveanu Constantin este un om pregătit mulţumitor din punct de vedere cultural. Bătrân şi bolnăvicios. Este bolnav de reumatism. Vorbea cu drag de cei 9 copii ai lui dar şi cu regret că nu l-au înţeles şi nu-l înţeleg mai ales acum când este bătrân. Faţă de vârsta lui înaintată se prezintă încă bine din punct de vedere fizic. După terminarea contactului s-a luat legătura cu şeful Biroului II din cadrul Serviciului Raional M.A.I. Tr. Severin şi i s-a dat sarcina să întărească măsurile  informative în jurul familiei candidatului şi în special  în jurul tatălui său”. Deşi aprobat de conducerea Regionalei Craiova, de lt. col. Ion Vasilescu, planul de recrutare a eşuat din motive neconsemnate de ofiţeri, dar probabil că verticalitatea Racoveanu nu a putut fi înclinată în niciun chip, deşi dorul de casă şi cei dragi l-ar fi putut face mult mai vulnerabil.

Cum să-i recrutăm fratele? Dar nepotul?

În exil, George Racoveanu a fost preşedinte al U.A.R.G.-ului până în 1948, şi din 1954 al „Asociaţiei Românilor din R.F.G.”, fiind un apropiat şi colaborator al lui Gheorghe Acrivu, Paul Miron şi Mihai Enescu. În planul din 1965, elaborat de Direcţia a IIa pentru atingerea scopului propus, şi anume de a se stabili dacă fugarul duce activitate duşmănoasă împotriva ţării, ce mijloace foloseşte în acest scop şi dacă ţine legătura cu rudele din ţară şi pe ce cale, dintre măsurile stabilite, unele dintre acestea „depăşite”, aşa cum rezută din însemnările marginale ale ofiţerului de securitate, atrage atenţia cea care presupunea:„Studierea prntru recrutarea ca agent, a numitului Racoveanu Ion, frate cu fugarul, pentru a se crea în ţară baza desfăşurării acţiunii şi pentru realizarea contactării repetate a lui Gheorghe Racoveanu şi în dreptul căreia ofiţerul menţiona „ a fost contactat de Direcţia I şi a acceptat să ne sprijine”. Extrem de dureroase aceste menţiuni care ne demonstrează că Securitatea, prin mijloace specifice şi o putere de convingere greu de imaginat, a dezbinat într-un fel familii, făcând, iată, ca doi fraţi să fie în tabere diferite şi să se împartă în trădat şi trădător[54]. În aceiaşi dureroasă constatare se înscrie şi raportul cu propunerea de recrutare a lui Paul Racoveanu, nepotul preotului, fiul lui Ion Racoveanu, student al Facultăţii de Stomatologie. Din studiul documentelor de arhivă rezultă că unele rude ale fugarului aveau o lungă activitate de colaborare cu organele de securitate. Astfel, agentul Stănescu Ovidiu, conspirativ „Pretorian”, fusese recrutat încă din 1953, fiind apreciat că „la întâlniri venea în mod regulat şi bine documentat asupra problemelor care interesau organele de contrainformaţii” fiind considerat „un element inteligent, sincer, obiectiv, care dădea o deosebită atenţie sarcinilor trasate de organele de noastre”[55]. „[…] din punct de vedere profesional, militar şi tehnic, la fel din punct de vedere politic are frumoase cunoştinţe […] caută să studieze şi să-şi îmbogăţească cunoştinţele politice”[56].

Dintre cei 9 fraţi ai George Racoveanu, despre care Securitatea culesese informaţii, a fost mai des în atenţia acesteia fratele său Ion Racoveanu, care a fost subiectul unei acţiuni de urmărire, desfăşurată din ianuarie 1954 pe o perioadă de 10 luni de către Direcţia a V-a, premergătoare momentului recrutării sale. Măsurile întreprinse de direcţiile de securitate asupra George Racoveanu se opresc în august 1965. La 1 mai 1967, în lunea Paştilor din acel an, ilustrul teolog înceta din viaţă, fiind înmormântat la 4 mai (Joia luminată) în cimitirul din Waldfriedhof din Freising, Germania. Slujba a fost oficiată de preoţii ortodocşi Vasile Boldeanu (Paris, Franţa) şi Dumitru Emanoil Popa (Freiburg, Germania), în prezenţa multor personalităţi ale exilului românesc: monseniorul Octavian Bârlea (Biserica Greco-Catolică), Generalul Ion Gheorghe, Dr. Ion Emilian ş.a

Dorul de România și Ortodoxia

Pentru că a fost deseori acuzat mai ales în exil că ar fi trecut la catolicism, trebuie să facem următoarele precizări. Într-o convorbire monitorizată de Securitate din 1965, Gheorghe Racoveanu declara: „I s-au făcut nenumărate oferte să treacă la catolicism şi i s-au oferit situaţii frumoase în învăţământul teologic sau pe la diferite institute de cercetare, dar le-a refuzat pe toate fiindcă ştie că trebuie să-şi jertfească toată libertatea de gândire şi de acţiune.  Îl lăuda pe msgr. O. Bârlea ca pe un cap luminat şi înzestrat cu o frumoasă cultură, dar canalie până în măduva oaselor. A colaborat cu el ani de zile şi au rămas buni prieteni, deşi pe chestiuni de catolicism nu se înţeleg deloc”. Cert este că pe Gheorghe Racoveanu îl măcina dorul de țară. Fiind prieten din tinerețe cu Mitropolitul Firmilian a ținut cu totdinadinsul să-l vadă. Securitatea nota: ”Legionarul Racoveanu Gheorghe a venit din R.F.G. la Viena pentru a se întâlni cu mitropolitul Firmilian în ziua de 21 iunie 1965”[57], întâlnire evident atent supravegheată de Securitate. Care consemna: „Racoveanu Gheorghe şi-a manifestat dorinţa de a face o vizită în ţară, dacă Patriarhul l-ar asigura printro scrisoare (sub formă de invitaţie), că nu va avea greutăţi în ţară şi se va putea întoarce în R.F.G. El a precizat că se simte mai « îndreptăţit » pentru o asemenea invitaţie decât Virgil Gheorghiu, deoarece este un teolog  recunoscut şi fost coleg al patriarhului. În discuţii Rahoveanu a căutat să ne convină de  bunele intenţii pe care le are faţă de ţară, arătându-se dispus să editeze o revistă teologică ortodoxă pe baza unei tematici şi a materialelor date de Patriarhie”. Din cele discutate s-a stabilit că Racoveanu are paşaport pentru străini (fremdenpase).

Securitatea a ciulit urechile și s-a pus pe muncă. Pe 2 februarie 1966 ca urmare a „Notei de analiză privind cazul Racoveanu Gheorghe” se stabilea: „Ca urmare a măsurilor întreprinse în ţară, Mitropolitul Firmilian Marin l-a determinat pe Patriarh să-i trimită lui Racoveanu Gh. o invitaţie pentru a veni în R.S. România cu ocazia serbărilor de Crăciun şi a Anului Nou”. Racoveanu Gheorghe, la 11 decembrie 1965 a răspuns telegrafic că nu poate veni, iar la 4.01.1966 i-a trimis o scrisoare în care, printre altele, face următoarele precizări: „Dorul de a revedea ţara natală şi de a mă întâmpina cu rudele şi prietenii încă în viaţă, dorul de a revedea sfintele noastre lăcaşuri de închinare şi de a cunoaşte măsura justă a trăirii româneşti şi a adevărului creştin, mai ales în aceste vremi în care bulele de excomunicare se anulează şi „Schismaticii” cu „ereticii” se îmbrăţişează, e real şi mistuitor. Sunt dornic să aflu cum înţelege conducerea Bisericii românilor, să contribuie la promovarea unităţii creştinilor, se cuvine să fie puntea care să lege Orientul de Occident.

Mărturisirea dorului de ţară, de rude şi de prieteni nu implică însă şi hotărârea de a veni în aceste vremuri în România. În situaţia de azi, nu-mi rămâne alta decât să doresc poporului român creştin bună sporire în adevărata viaţă în Cristos. Iar rudelor mele după trup şi valoroşilor mei prieteni în viaţă (cu care împreună m-am străduit pentru o ordine vie în câmpul gândirii şi trăirii creştine), multă sănătate şi tărie. Pe care sănătate şi tărie vi le doresc sincer şi Înalt Prea Sfinţiei Voastre”. Nu putem știi dacă Securitatea reușea până la urmă să-l atragă în țară pe Gheorghe Racoveanu sau acesta ceda, mânat de dorul plaiurilor natale. Pe 1 mai 1967, în lunea Paştilor, marele teolog pleca să-și întâlnească în veșnicie Biserica și Neamul. 

Notă: Textul face parte din comunicarea prezentată în cadrul Sesiunii de comunicări și dezbateri ştiințifice „2017 - 140 de ani de la Războiul de Independenţă, 100 de ani de la bătăliile de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, 75 de ani de la confruntarea de la Cotul Donului - Stalingrad”, organizată sub egida Academiei Oamenilor de Știință din România, în zilele de 8-9 septembrie 2016, de Filiala Maia-Catargi a Asociației Cavalerilor de Clio și Asociația ART-EMIS.

----------------------------------------                                                                                                              
[28] Adrian Nicolae Petcu și Gheorghe Vasilescu - Mărturisitori - Pr. Ilie Imbrescu, http://www.fericiticeiprigoniti.net/ilie-imbrescu
[29] Arhiva C.N.S.A.S., Fond Informativ, dosar nr. I 235879, vol.1, f. 30
[30] Arhiva CNSAS, Fond SIE, Dosar nr. 18
[31] Octavian Bârlea (n. 5 mai 1913, Mogoș, Alba - d. 5 aprilie 2005, München) a fost un teolog și istoric român, specialist în istorie ecleziastică. În perioada comunistă a fost unul din liderii comunității refugiaților români din München. În 1957 a înființat la Roma Societatea Academică Română, pe care a condus-o în calitate de președinte. A fost directorul secției române a postului Radio Vatican.
[32] A.C.N.S.A.S.,Fond Informativ, dosar nr. I 235879, vol.1, f 90
[33] Ibidem, f. 76
[34] Florica Dobre (coord.), Florian Banu, Theodor Bărbulescu, Camelia Ivan Duică, Liviu Ţăranu, Securitatea. Structuri-cadre.Obiective şi metode (1948-1967), ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2006, vol.1, p.XVIII
[35] Multe din informațiile despre exilul lui Gheorghe Racoveanu ne-au fost puse la dispoziție de Laura Vlădoiu Stancu a cărei  teză de doctorat Exilul românesc din Germania în documentele Securităţii (1945-1965), (capitolul III, pag 130-137) a fost susţinută în cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa, Facultatea de Istorire şi Ştiinţe Politice, coord. prof. univ. dr. Viorica Moisuc, Constanţa , 2010
[36] Arhiva C.N.S.A.S.,Fond Informativ, dosar nr. I 235879, vol.2, f.145
[37] Ibidem, f.225
[38] Ibidem, f.50
[39] Ibidem, f.43
[40] Ibidem, f. 3
[41] Ilie Imbrescu (1909- 1949), Preot, doctor în Teologie, Instructor legionar.Se stinge din viaţă în Zarca de la Aiud, bolnav, fără tratament medical, la 19 nov. 1949.
[42] Vezi Laura Vlădoiu Stancu Exilul românesc din Germania în documentele Securităţii (1945-1965), (capitolul III, pag 130-137) doctorat  în cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa, Facultatea de Istorire şi Ştiinţe Politice, coord. prof. univ. dr. Viorica Moisuc, Constanţa , 2010
[43] Idem, f.1
[44] Ibidem, vol.1, f.267
[45] Ibidem, vol.2,, f.5
[46] Ibidem, f.158
[47] Arhiva.C.N.S.A.S., Fond SIE, dosar nr. 8333, f.1
[48] Ibidem,f.85
[49] Ibidem,f. 2
[50] Ibidem, f.3
[51] Ibidem
[52] ispaşă - despăgubire, amendă plătită pentru stricăciunile făcute de vitele intrate pe un tren străin (cf. http://www.dexoline.ro/)
[53] Arhiva  C.N.S.A.S., Fond SIE, dosar nr. 8333, f.5
[54] Vezi Laura Vlădoiu Stancu Exilul românesc din Germania în documentele Securităţii (1945-1965), (capitolul III, pag 130-137) doctorat  în cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa, Facultatea de Istorire şi Ştiinţe Politice, coord. prof. univ. dr. Viorica Moisuc, Constanţa , 2010
[55] Arhiva CNSAS, Fond Informativ, dosar I 235879, vol.1,f.269
[56] Ibidem, f.275
[57] ”Întâlnirea dintre mitropolitul Firmilian şi Racoveanu a fost emoţionantă. S-au îmbrăţişat, s-au sărutat şi au început amândoi să plângă. În hohote Racoveanu a spus: „Nu te-am uitat niciodată fiindcă  în 1938 mi-ai salvat viaţa primejduindu-ţi-o pe a sfinţiei tale.  Îţi aduci aminte când, după asasinarea lui Armand Călinescu Poliţia pusese  20 de agenţi pe urma mea şi când te-ai îmbrăcat civil iar eu (…) şi m-ai dus cu Gr. Cristescu tocmai în Munţii Apuseni şi m-ai ascuns acolo! Nu pot să uit drumul pe care l-am făcut în acea noapte cu o maşină Dodge, pusă la dispoziţie de Andrei Ionescu de la  Camera Deputaţilor, cu certificatul de călătorie făcut de el!”