Unirea de ieri pe înțelesul românilor de azi

Acum trei ani scriam despre Vasile Boerescu, românul care și-a convins colegii electori în 1859 să îl treacă pe Alexandru Ioan Cuza pe buletinul de vot ca propunere,în Muntenia după ce acesta fusese ales în Moldova. Inițiativa și insistența lui au dat acea lovitură de grație dușmanilor unirii din țară și de peste hotare, care ceruseră alegeri separate în ambele țări române, dar nu se gândiseră că poate fi ales același om. Boerescu a găsit această soluție și a insistat la punerea ei în practică, lăsând Europa în fața unui fapt împlinit, respectând condițiile puse de chiar cei care nu voiau unirea. Puțini știu însă cum a fost ales Cuza în Moldova. Și acolo, ca și în Muntenia, erau mai mulți candidați, mai multe curente, partide, împărțite practic în două mari părți: pro și contra unire. Cel mai mare dușman al unirii era însuși Caimacamul Moldovei, Alexandru Vogoride, omul turcilor, dar și cu sprijin austriac, care bineînțeles că nu voiau unirea. Cum el era omul puterii, era clar că avea șansele cele mai mari la alegeri, pentru că era practic reprezentantul puterii. Numai că spre ghinionul lui, era însurat cu Cocuța Conachi, fata logofătului Costache Conachi și a Smarandei Negri, două familii influente din Moldova.

Căsătorită cu Alexandru Vogoride, Cocuța cunoștea nu numai simpatiile politice ale acestuia ci și aproape toate contactele și îi citea chiar corespondența cu Înalta Poartă (pe atunci Înalta Poartă era la Istanbul, nu la Washington, iar mica poartă la Moscova, ca și acum) și dușmanii unirii. Casa lui Vogoride urma să joace din nou, ca și în 1857 rolul sufrageriei lui Oprea ca să vorbesc pe înțelesul românilor de azi. Cocuța practic a acționat ca un hacker și i-a violat inboxul lui Vogoride. Aflând ce intenții avea scumpul ei soțior, că voia să propună ca domnitor o persoană ostilă unirii, Cocuța a recurs la șantaj în cel mai pur înțeles (un fel de lobby de azi) atrăgându-i scumpului soț atenția că dacă va propune un candidat antiunionist, ea va divorța și îl va lăsa cu șalvarii în vine, sau în curul gol cum ar veni în zilele noastre, pentru că îi va cere să îi dea înapoi zestrea cu care ea venise în afacere, zestre pe care Vogoride o pierduse deja prin speculații defectuoase (contracte cu Bechtel, investiții la F.N.I. și alte chestii de genul ăsta). Iată cam cum se exprimase Cocuța: „Ai venit în ţară sărac lipit pământului, n-ai altă avere decât zestrea ce ţi-am adus-o eu. Îţi iert risipirea ce ai făcut-o, dar nu-ţi voi ierta trădarea faţă de neamul, faţă de ţara care ar fi trebuit să devie şi a dumitale. Cum nu ai astăzi altă avere decât a mea, aş putea, printr-un divorţ, să te aşez din nou pe paiele de unde te-am ridicat".

Vogoride, investitor prost dar nu chiar atât de prost încât să nu știe că nu se poate pune cu Olguța, pardon, Cocuța, a cedat șantajului și nu a mai propus și nici susținut pe nimeni, sau, pe înțelesul românilor de azi, a nominalizat propunerea majorității parlamentare. Bineînțeles că a făcut asta pentru „siguranța statului și stabilitatea leului" dar și pentru liniștea familiei. Din scrierile vremii, se pare că Vogoride ar fi declarat într-o conferință de presă: „Am cântărit toate argumentele și am ajuns la concluzia că asta e varianta pe care trebuie să o accept". Întrebat de un reporter, Vogoride a adăugat că nu i-a fost teamă de divorț.

Cocuța nu s-a mulțumit cu promisiunile, că doar știa ea de ce sunt în stare strategicii așa că, pentru a fi sigură că nici manevrele serviciilor secrete ale Partenerului Strategic al vremii (a se citi Turcia, nu altceva) cu sprijinul imperiului Habsburgic (pentru tinerii care nu au citit istorie și nu cunosc termenii „imperiu" și „habsburgic", fac precizarea că e cam ca un fel de O.M.V. și Holzindustrie Schweighofer la un loc bașca alți „investitori" mai mici) nu vor reuși, Cocuța a trimis corespondența dintre Vogoride și aceștia, cu dovezile mânăriilor din 1957, cu ajutorul lui Costache Negri către Bruxelles (același Bruxelles) pentru a fi publicate în ziarul „L'Étoile d'Orient". Avizate de aceste dovezi de amestec în treburile interne ale principatelor, marile puteri au exercitat presiune asupra Înaltei Porți pentru ca aceasta să nu se mai amestece și să recunoască alegerile libere. Hârtiile trimise de Cocuța au făcut deliciul clasei politice europene sub denumirea de „Estract de scrisori secrete trimise caimacanului Moldovei de deosebite feţe politice" (un fel de wikileaks al zilelor noastre). Așa a fost blocat contracandidatul lui Cuza. Unde ești Codruța, pardon, Cocuța?Dacă pe vremea aia ar fi existat o Codruță, în mod cert Cocuța ar fi stat la Beciul Domnesc pentru colaborare cu cei de la Black Kube," inițierea și constituirea unui grup infracțional organizat în scopul comiterii mai multor infracțiuni, respectiv infracțiuni de hărțuire și infracțiuni informatice, ca și de violarea secretului corespondenței, copierea și transferul fără drept a conținutului acestora". Norocul ei că nu se juca baschet în România pe vremea aia.

Ce s-a mai întâmplat cu Cocuța? După alegerea lui Cuza l-a părăsit pe Vogoride și a plecat în lume. (Probabil la fel va pleca și Codruța după alegeri dacă nu va ieși cine vrea Înalta Poartă). În mod cert avea gratuitate pe caleașca ferată și avea și viza Shengen, că a cutreierat cam toată Europa până a ajuns în Italia și, după moartea lui Vogoride de care nu divorțase, dar nici cu el nu a mai stat, s-a recăsătorit cu un principe italian, Emanuele Ruspoli, un apropiat al regelui Victor Emanuel al II- lea. Și în Italia a militat pentru Unire, dar a regatelor italiene cum o făcuse și în Moldova.

Așa se face istoria. Boieroaicele zilelor noastre fac altă istorie, o istorie neagră de care nu știu ce vor scrie ziarele peste 100 de ani. Astăzi însă, să ne bucurăm și să fim mândri că am avut și femei care s-au luptat pentru Unire și Ţară, nu doar pentru scaun și președinte.
Hai să dăm mână cu mână !