I-a luat câțiva ani, dar i-a reușit. El și-a manifestat dorința încă de dinainte de a fi numit. Dorința lui a fost să spargă țara. Și cea mai simplă metodă, care nu te bagă nici în gura O.N.U., nici în gura O.N.G.-urilor, este să spargi populația trăitoare în acea țară. Dar să o spargi ca lumea, nu așa, de suprafață, cum e în toată lumea. Că, în toată lumea sunt fisuri în rândul populației, fie de natură politică, fie de natură etnică, fie de natură socială, fie de cine mai știe ce natură. Evident și în țara lui erau fisuri, dar nu erau d-astea adânci, care să nu mai poată fi acoperite și, astfel, să crape țara, așa cum și-a dorit el.

Adeverințe că… au trecut pe acolo

Acuma i-a reușit. A găsit câțiva d-ăștia care nu s-au putut droga după cinșpe beri acolo unde se plimbau ei cu berea-n mână, pe lângă curțile unor universități, fapt pentru care, ca să nu-i bage în pușcărie acolo, i-au trimis în țara lui, să-l ajute să o spargă. A mai găsit unii care trecuseră prin prestigioase instituții de învățământ, fapt pentru care chiar primiseră adeverințe că… au trecut pe acolo. Cu ajutorul ăstora, pe lângă care s-au aciuat tradiționalii oportuniști impostori, dornici să înșface și ei tot ce se poate, fie din ce cade de la ăia de mai sus, fie trăgând de sub picioarele ălora de mai jos, a reușit să o spargă.

A eliminat orice șansă de împăcare, de colaborare între diversele grupuri, grupulețe, grupări. Mai e puțin și va fi nevoit să ceară o nouă suplimentare a trupelor străine în țara lui. Cum, obrazul subțire cu cheltuială se ține, plătește el cazarea, masa, energia și celelalte resurse necesare acelor trupe și le pune la dispozție și fete, prin intermediul ălora pe care i-a trimis el la sparanghel, fără opreliști, în timp ce ălorlalți,  care n-au vrut să se ducă, le-a pus masca la bot și i-a și amendat.

În eventualitatea că există cititori care nu reușesc să-l identifice, sau n-au voie să-l identifice, le reamintesc începutul, atunci când el, cinstit, a anunțat ce vrea să facă, desigur, mizând pe neatenția unei bune părți a locuitorilor, pe naivitatea unora, dar și pe atașamentul celor care d-aia luptaseră ei și-și sacrificaseră carierele, ca să-l aducă pe el.

Ăl șapcă de baseball-ist zicea doar ce-i șopteau în cască.

La început a concurat cu unu' pus de ceilalți, din gașca cealaltă de „apărători ai țării”. Ca să nu priceapă vulgul că el va fi numit, a participat la o așa zisă competiție electorală. El nu zicea nimic, doar ce-i șopteau ai lui, în cască. Așa că, ălălalt nu avea nici-o șansă acolo, că lui nu-i șopteau. Când a fost vorba să se ducă și la unii care nu vroiau să-i șoptească în cască, nu s-a dus. L-a lăsat pe ălălalt singur. Cine a înțeles că, astfel, el a trasat o primă graniță între ai lui și restul?

Imediat după spectacolul așa-ziselor alegeri, a fost numit. Iar prima lui misiune a fost să se prezinte la instructaj. I s-a zis „concediu la niște prieteni”. Acolo, la instructaj, a primit fișa postului, cu obiective pe etape și cu recompense pentru îndeplinirea obiectivelor. O primă recompensă era renumirea în funcție, dacă reușește să promoveze homosexualitatea. A reușit, a fost recompensat. O a doua recompensă, dacă reușea să amenajeze noi tabere pentru noi trupe străine pe teritoriul țării devenite țara lui, a fost un obiect vestimentar tradițional. Ceva cam ca pălăriile alea de călușari, cu panglici. Era o șapcă de baseball-ist tradițion. Acum manufacturează noi fisuri… Cu dalta. Strânge din măsele și lucrează. Se cristalizează o reușită deplină[1].

Noi dovezi

Pentru retardeii care n-au înțeles, ca și pentru cei care nu au voie să înțeleagă, cum a produs bolșevicul cotrocean prima fisură în România, încă de la prima lui numire în foncția de întâiul dezbinator, atunci când a zis, prin fapte, „Aici e România mea, acolo nu e!”, noi dovezi ale cerbiciei cu care împarte populația și învrăjbește taberele.

A declarat public război unui partid parlamentar, susținut de foarte mulți români. Adică, a îndemnat la război civil.

Atunci, când cu primele restricții din cauza pandemiei, a pus instituțiile de forță să amendeze zeci de mii de români (după propriile afirmații) pentru nerespectarea restricțiilor, dar a ordonat acelorași instituții de forță să nu-i amendeze, ba chiar să-i protejeze, pe cei care-i dăduseră lui șpagă ca să-i lase să se ducă la cules de pătrunjel, deși ăia încălcaseră grosolan și vizibil restricțiile pentru a căror încălcare alte zeci de mii de români fuseseră amendați.

Îi arăt cu deștiu' și pe ei și pe idolu' lor!

 Acum, o parte din populație nu are voie la nunți decât dacă sunt sub 100 de nuntași. În același timp, acolo unde este primar unu care-l susține pe pușcăriașul american, care, la rândul lui îi face servicii aducătoare de foloase materiale bolșevicului, este permisă desfășurarea unor manifestații publice cu zeci de mii de participanți.

Știu că cei care nu au voie să vadă, nici nu înțeleg. Ăștia nu au voie nici să citească. Asta nu mă face pe mine să nu-i mai arăt cu deștiu' și pe ei și pe idolu' lor[2].

Întrebare pentru neo-marxiștii capitaliști

Eu știam că neo-marxiștii ăștia ie comuniști. D-aia n-aveam curaj să-i întreb nimic, fiindcă mi-ar fi răspuns prin citate din istoria P.C.U.S., istorie pe care eu nu am învățat-o la școală și n-aș fi înțeles ce mi-au răspuns. Acuma am aflat că neo-marxiștii ie capitaliști, iar în capitalism, se știe, ai nu numai dreptul la opinie, ci ești chiar obligat să ai opinie, cu singura condiție ca opinia ta să se încadreze în corectitudinea politică. D-aia am curaj să-i întreb pe neo-marxiștii ăștia capitaliști.

Băi, nea neo-marxiștilor capitaliști, să zicem că o femeie… Na, că o luasem pe cărăruia incorectitudinii politice. Rectific. Să zicem că o ființă humanoidă, d-aia cu țâțe jucăușe, privire languroasă, șolduri arcuite și cu păsărică naturală, nu d-aia făcută cu picamerul, la capătul unui îndelungat proces tehnologic pe parcursul căruia s-au folosit numai procedee și produse naturale, naște un copil. De ce nu are voie copilul ăla să-i zică mamă și e obligat să-i zică părinte numărul …? Că, copilul ăla nici nu știe să numere!

Deși, acuma îmi dau seama, că și cuvântul copil ar trebui interzis. De ce? Pentru că oltenii mei îl făcură de genul masculin. Da, ei zic că „Alu’ Carcalete are doi copii și-o fată”, că, la ei, copii sunt numai băieții. Sau, poate, ar trebui desființați oltenii? Da, da’ atunci ce facem cu Deveselu?! Că, dacă nema olteni, nema Deveselu și ne atacă rușii, chinezii, afganistanezii, sirienii[3].

Aranjament grafic - I.M.

----------------------------------