Am vizionat înregistrarea ședinței Secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii din dată de 3 septembrie 2019, în punctul ce privea cererea de retragere a demisiei mele din magistratură, și am rămas surprinsă de poziția doamnei judecător Andrea Chiș care, prin alegațiile și contorsiunile logico-juridice, a transformat discuția asupra unei chestiuni simple de drept într-o veritabilă ședința cu tente disciplinare în cadrul căreia nu m-am putut apară. Atât demisia, cât și cererea de retragere a demisiei, sunt acte unilaterale, de care Secția pentru judecători este ținută să ia act, în condițiile legii, fără a avea dreptul de a cenzură oportunitatea unei astfel de alegeri. Acesta este și motivul pentru care nu am fost prezența la ședința Secției, pentru că nu aveam ce susține, lucrurile fiind clare din punct de vedere juridic.

Problema de drept privind retragerea unei demisii a fost tranșată încă din 2007, printr-o hotărâre a Curții de Apel Craiova, menținută de Înalta Curte de Casație și Justiției. În aceea speță, judecătorul își retrăsese demisia în ziua în care, la 3 săptămâni după depunerea demisiei, a fost semnat decretul prezidențial de eliberare din funcție. Instanțele de judecată au decis anularea decretului prezidențial, întrucât decizia de retragere a demisiei survenise înainte de publicarea decretului în Monitorul Oficial. Pentru un profesionist al dreptului, așadar, problema ce făcea obiectul ordinii de zi era, în esență, foarte simplă. Vizionând ședința, însă, am constatat că, dintr-o simplă discuție privind legalitatea retragerii unui act de demisie, ședința s-a transformat într-o veritabilă judecată disciplinară, cu insinuări și acuzațîi făcute de doamna judecător Andrea Chiș față de care nu am putut să mă apar. Această a făcut o serie de afirmații și aprecieri extrem de grave la adresa mea, la care voi răspunde punctual.
1. Doamna judecător Andrea Chiș a declarat în ședința publică că „un ziar spune că ea s-a întâlnit în casă unui om politic, respectiv a vicepreședintelui Camerei Deputaților, a domnului deputat Iordache”, casă unde mi-aș fi „negociat” numirea la Ministerul Justiției. Față de gravitatea afirmației, îi solicit public doamnei judecător Chiș să spună de îndată care este numele ziarului ce a publicat respectivă informație și sub semnătura cărui jurnalist. Este inadmisibil ca doamna judecător să facă astfel de afirmații fără să citeze sursa. Așadar, doamnă judecător Chiș, ce jurnalist a făcut astfel de afirmații despre mine, în ce ziar și când?
2. Doamna judecător Andrea Chiș a afirmat repetat că mi-am negociat o funcție politică în executiv. Cum am declarat și public, nu eu am cerut poziția de ministru al justiției și nu am negociat pentru ea. Propunerea a venit din partea premierului Dancilă, căreia i-am spus că accept propunerea cu trei condiții: independența deplină, sprijin pentru obiectivele pe care le aveam în vedere și - nu în ultimul rând -, ca justiția și propunerea ce mă vizează să nu devină subiect al bătăliei politice. Obiectivele propuse le-am făcut publice, tocmai pentru a fi clar pentru toată lumea ce proiecte aveam în vedere la Ministerul Justiției.
3. Doamna judecător Andrea Chiș a cerut sesizarea Inspecției Judiciare pentru a verifica dacă nominalizarea unui judecător în funcție pentru o funcție în cadrul executivului sau legislativului este sau nu activitate politică în lumina paragrafelor 168 și 169 din Decizia nr. 45/2018 a Curții Constituționale, iar acest lucru ar putea constitui abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Doamna Chiș s-a întrebat, când a făcut această solicitare, dacă „există vreo diferența atunci când candidezi pentru executiv față de când candidezi pentru legislativ? Eu nu cred că Curtea Constituțională face această diferența”. Curtea Constituțională nu face în realitate o astfel de analiză, de aceea nici nu există o astfel de diferență în cuprinsul deciziei. Ceea ce C.C.R. spune este faptul că funcțiile de demnitate publică alese sau numite sunt incompatibile cu funcția de judecător sau procuror. Esență activității lor constă în aplicarea și interpretarea judiciară a legii și în conducerea și controlul activității de urmărire penală, după caz, neputând desfășura activități specifice celei de legiferare sau de organizare și punere în aplicare a legii pe calea actelor administrative, spune C.C.R. în par. 168 al Deciziei 45/2018, frază din care rezultă evident că analiză Curțîi privește exercitarea concomitentă a funcției de judecător ori procuror cu una de demnitate publică.

Nicăieri în decizia Curții nu se reține că a acceptă să fii propus ca ministru este o activitate ea însăși politică, așa cum a susținut sau lăsat să se înțeleagă, în mod repetat, doamna judecător Chiș. După ce face în mod repetat trimitere la această decizie a C.C.R., ca fundament al întregii sale argumentații, doamna judecător Chiș admite că, de fapt, Curtea nu a avut în vedere situația anterioară numirii în funcție în cadrul unor altor puteri, cu următoarea justificare: pentru că nu-și putea imagina judecătorul constituțional că se poate întâmplă o astfel de situație, probabil, și nu are cum să facă referire la ea. Probabil dacă se va merge în instanța, în funcție de decizia pe care o adoptăm noi, într-o excepție de neconstituționalitate sau într-o altă procedura, s-ar putea să ne și explice Curtea Constituțională ce părere are într-o astfel de situație. Pe scurt, un judecător membru C.S.M., doamna Andrea Chiș, cere sesizarea Inspecției Judiciare bazându-se pe o decizie C.C.R. ale cărei considerente, ea însăși admite, nu au vizat situația acceptării mandatului de ministru al justiției, adică situația în care mă aflam.
4 Doamna judecător Andrea Chiș ignoră, cu vădită intenție, precedente similare, în care magistrați în funcție au acceptat nominalizarea pentru portofoliul justiției. Doamna judecător Chiș își justifică presupunerea prin aceea că nu-și putea imagina judecătorul constituțional că se poate întâmplă o astfel de situație, că un judecător să fie propus și să accepte funcția de ministru al justiției. Este incredibilă o astfel de explicație, că judecătorul constituțional nu își putea imagina o astfel de situație, în condițiile în care chiar unul dintre judecătorii ce a pronunțat Decizia 45/2018, respectiv doamna Mona Pivniceru, a fost într-o situație similară, fapt binecunoscut de doamna judecător Andrea Chiș. Astfel, demisia doamnei judecător Mona Pivniceru din magistratură a survenit după ce această a fost nominalizată la funcția de ministru, iar decretul de eliberare din funcția de judecător și cel de numire în funcția de ministru au fost publicate în același Monitor Oficial. Concret, doamna Mona Pivniceru fusese nominalizată ca ministru al justiției la 6 august 2012, când deținea calitatea de judecător în funcție, iar la 20 august își prezentase demisia din magistratură, de care Plenul C.S.M. a luat act abia în 22 august 2012. Ca atare, există un precedent bine-cunoscut în magistratură, iar din 2012 până acum nu s-a pus această problema, că un judecător sau procuror nu ar putea accepta propunerea de nominalizare înainte de a-și da demisia din magistratură, pe motiv că acceptarea însăși ar echivala cu o activitate politică.
5. După ce cere sesizarea Inspecției Judiciare pentru a face cercetări disciplinare în ceea ce mă privește, tot doamna judecător Chiș solicită stabilirea unor criterii pentru viitor privind comunicarea judecătorilor (și procurorilor) în vederea ocupării unor funcții în cadrul puterii legislative sau executive. Din cererea formulată rezultă, așadar, în mod evident, că astfel de reguli nu există în prezent. Or, câtă vreme astfel de reguli nu există în prezent, este de neînțeles cum un judecător, ce - în același timp - este și profesionist al dreptului și membru C.S.M., poate cere sancționarea altui judecător pentru încălcarea unor reguli care nu există. Pentru că dacă e clar cum să se comporte un judecător în astfel de situații, nu avem nevoie de noi reguli.

Doamna judecător Chiș spune, însă, că trebuie să avem criterii obiective, pentru că alți colegi să știe ce au voie să facă și ce nu au voie să facă. Or, dacă avem nevoie de reguli și ele nu există, cum poți să susții că judecător că poate fi atrasă răspunderea pentru încălcarea unor reguli care în prezent nu există? Că, în esență, despre asta este vorba. Doamna judecător ar trebui să știe, mai ales că judecă disciplinar colegi judecători, că pentru a fi angajată o răspundere este necesară încălcarea cu vinovăție a unor norme care să fie clare și previzibile. Cu toate că astfel de norme nu există, cum ea însăși spune, doamna Chiș nu are nici o reținere în a cere sancționarea mea, concomitent cu cererea de a se stabili pe viitor reguli clare pe care să le respecte judecătorii în situații similare.
6. Doamna judecător Chiș pune, de asemenea, sub semnul egalității acceptarea funcției de ministru al justiției cu cea a alegerilor pe listele unui partid politic. O astfel de echivalare nu rezultă nicăieri din decizia C.C.R., în ciuda insistenței judecătorului Chiș de a susține o astfel de concluzie ilogică. A fi pe listele unui partid în alegeri și a candida pentru o funcție electivă presupune inerent o participare la campania electorală, adică o manifestare esențialmente politică. A acceptă, însă, ca tehnocrat, funcția de ministru al justiției înseamnă a-ți asumă niște obiective tehnice, ce țin de administrarea justiției și sunt lipsite de vreo ideologie politică, pe care să le poți susține într-un mod independent în Guvern. Este exact ceea ce am și făcut, în mod public și asumat.

A merge pe raționamentul doamnei judecător Chiș, însă, care a susținut că cele 12 puncte pe care le-am propus ar fi „un program politic pe justiție”, înseamnă că toate acțiunile ce vizează bună administrare a justiției, apărarea independenței justiției, îmbunătățirea condițiilor de muncă din instanțe și parchete etc. sunt acțiuni politice, ceea ce e absurd. Dacă asemenea obiective sunt politice, atunci să explice doamna judecător Chiș ce culoare politică poate avea rezolvarea supraîncărcării de dosare a judecătorilor și procurorilor, mutarea bugetului instanțelor de la ministerul justiției la I.C.C.J. sau Secția pentru judecători a C.S.M. sau orice alt obiectiv din cele 12 pe care le-am propus.

Niciunul din obiectivele pe care le-am propus nu sunt noi, ele regăsindu-se în acțiunile asociațiilor profesionale, în protestul din 2009, în votul dat de majoritatea largă a adunărilor generale ale instanțelor în 2016 sau în proiectele în baza cărora membrii C.S.M. au fost aleși de colegii lor să le garanteze independenţa. Dacă un simplu cetățean, fără studii juridice, are scuză că nu înțelege chestiuni de drept ori aspecte ce privesc statutul judecătorului, o astfel de scuză nu poate apărea față de un judecător, mai ales unul cu experiență doamnei judecător Chiș, cu atât mai mult cu cât a fost și dansa lider de asociație profesională și a solicitat în decursul timpului implementarea obiectivelor pe care și eu le-am propus. Or, deși este evident pentru un judecător că susținerile doameni judecător Chiș sunt contradictorii, acestea sunt ușor de trecut cu vederea de simpli cetățeni, ce au ascultat sau citit numai susținerile doamnei judecător Chiș în ceea ce mă privește.

Date fiind aceste alegații și contorsiuni logico-juridice emise de doamna judecător Andrea Chiș în ceea ce mă privește, precum și faptul că nu am avut posibilitatea de a-mi exprima punctul de vedere direct în ședința Secției pentru judecători din dată de 3 septembrie 2019, voi solicită publicarea unui punct de vedere pe site-ul C.S.M., pentru a putea fi citit odată cu vizionarea ședinței. Între timp, aștept răspunsul public al doameni judecător Chiș la întrebarea de la punctul 1.