Jumătate din viaţă trăită pe vremea comunismului, jumătate în aşa-zisa „democraţie” - am dreptul să fac comparaţii

După treizeci de ani de la evenimentele din decembrie 1989, mi-am dorit să sintetizez  avantajele și dezavantajele, punând la bătaie experiența mea ca trăitor în cele două regimuri în două perioade identice ca timp parcurs. La „rivoluție” aveam 32 de ani, acum am 62 de ani, deci 30 de ani trăiți în „democrație”.  Diferența de  doi ani, ca bebeluș, nu o am în memorie, amintirile mele datând de la vârsta de patru ani, ceea ce înseamă că experiențele pe propria piele privind cele două sisteme sunt exact 50-50%. A fost mai bine sau mai rău „pe vremea lui Ceaușescu”? Să vedem împreună, să încercăm o sinteză cât mai simplă și obiectivă…

Din start le spun sfetodocților progresiști că nu sunt un „nostalgic al comunismului”, ci sunt nostalgic după tinerețea mea, ai căror cei mai frumoși ani s-au nimerit să fie în perioada blamată acum de propagandiști și ignoranți. Nici măcar nu am fost membru de partid, fiind printre puținii care au avut curajul de a refuza „invitația” activistului P.C.R. de a mă înscrie în rândurile partidului.

Deși am participat în primele rânduri la mascarada numită impropriu „revoluție”, mi-au trebuit cinci ani ca să-mi dau seama că am fost unul din miile de naivi folosiți pe post de carne de tun de cei care puseseră la cale evenimentele din decembrie 1989 în laboratoarele serviciilor secrete din străinătate. Cozile de topor trădătoare din România au fost simple marionete executante ale loviturii de stat, fiindcă asta a fost - nu revoluție! -, majoritatea acestor simple unelte în mâinile străinilor fiind alogeni. Primul guvern condus de Petre Roman avea în componență numai evrei, excepțiile care întăreau regula fiind un ministru țigan și altul român. Cică scăpasem de comunism, dar eram conduși de odraslele evreilor bolșevici care aduseseră comunismul pe tancurile sovietice și s-au oploșit aici ca să extermine floarea intelectualității și spritualității române, tinerii și preoții pe care i-au ucis sau i-au aruncat în închisori. Deci, din puctul acesta de vedere nu s-a schimbat nimic, suntem tot sub cizmă evreiască! Ceaușescu reușise să mai rărească din evreii aflați în funcțiile de conducere, dar se vede treaba că nu a fost suficient și este păcat că nu a avut curajul să meargă cu „epurarea” până la capăt.

Primul câștig evident adus de „revoluție” a fost din zona  libertăților omului: dreptul la liberă circulație. Pe vremea lui Ceaușescu doar oamenii Securității primeau dezlegare să mearg în Occident ca turiști. Excursiile în U.R.S.S. și China erau tentante, dar prea scumpe pentru buzunarul meu. Eu am fost doar în Bulgaria, o singură zi cu plecare de pe litoralul românesc. Până și o excursie în Ungaria comunistă și prietenă mi-a fost refuzată, fiind verificat  de securiști după plătirea avansului de înscriere. Culmea este că am fost controlat pe banii mei, conform funcționarei de la O.N.T. care mi-a returnat avansul cu suma diminuată după scăderea „taxei de verificare”! Acum a plecat cine a vrut și unde a vrut, a apărut fenomenul de migrație economică. Dezavantajul pentru poporul român rezultat de aici: scădere demografică abruptă, depopularea țării prin această migrație economică și deschiderea astfel a unei „portițe” suplimentare pentru imigrația persoanelor din afara Europei, impusă de globaliști conform „Planului Kalergi” de metisare a popoarelor europene, prin invocarea lipsei forței de muncă autohtone, asta pe lângă imigranții musulmani și africani băgați pe gât de Iohannis cu Merkel a lui.

Veniturile cetățenilor au scăzut. Dacă înainte de 1990 românii făceau economii și depuneau bani la C.E.C., după apariția băncilor mulți cetățeni au devenit datornicii acestora. A scăzut nivelul de trai, aspect evidențiat cel mai bine prin micșorarea semnificativă a clasei de mijloc, foarte puternică înainte de evenimentelre din decembrie 1989. Acum societatea este alcătuită din foarte puțini milionari în euro, ceva mai mulți oameni de afaceri bogați, o clasă de mijloc anemică, majoritatea populației săracă/sărăcită și mulți pauperi, oameni supraviețuind unei sărăcii extreme.

Proprietăți. După 1990 a crescut simțul proprietății, majoritatea românilor, chiriași pe vremea comuniștilor, acum sunt proprietarii apartamentelor în care locuiesc. Pe vremea când era primar și avea șapte case, Iohannis se arăta intrigat într-un interviu că sunt prea mulți proprietari în România, aproximativ 80% din populație, în timp ce în Germania același procent stă în chirie, doar 20% dintre nemți fiind proprietari de imobile. Din păcate, mulți români au început să-și piardă proprietățile imobiliare din cauza împrumuturilor făcute la bănci, pe care nu le-au mai putut achita sau prin sărăcire extremă și imposibilitatea achitării utilităților furnizate (curent electric, gaz metan, apă, salubritate, etc.).

Educație. Cu siguranță învățământul era mult mai performant „pe vremea comuniștilor”, când orice absolvent de liceu avea cunoștințe de cultură generală solide, iar absolvenții școlii generale posedau suficiente noțiuni de istorie, geografie și biologie, ca să nu se facă de râs în societate. Pe vremea aceea nu cred că era posibil să mă întrebe cineva dacă atunci când am fost în Cuba am mers cu autocarul și dacă-i grea „limba cubaneză”. Acum am fost întrebat! Cursurile unei facultăți erau accesibile doar în urma unui dificil examen de admitere, care tria din start candidații. Acum orice tâmpit poate să fie absolventul a cinci facultăți dacă părinții sunt dispuși să-i plătească „studiile”. Casierele și cei care aranjează marfa în rafturi la supermarketuri sunt absolvenți de drept, jurnalism sau „geografia turismului”.

Sănătate. Sistemul medical era gratuit și mult mai sigur înainte de 1990, nu erai expus virusurilor din spitale. În 1973 am luat o hepatită epidemică de la liceu și am stat o lună la contagioși. La șase dimineața femeia de serviciu spăla cu clor pardoseala din saloane și holuri, iar noptierele fiecărui pacient erau spălate cu spirt medicinal. Ambele operațiuni se repetau la ora 18. În maternități nu aveau acces decât femeile care urmau să nască și personalul medical, holurile nu erau invadate de clanurile țigănești  aducătoare de microbi. Copiii erau vaccinați în școala generală cu 4-5 vaccinuri și a doua zi venea o asistentă să verifice dacă au existat reacții adverse. Chiar dacă tehnica nu era așa evoluată ca acum (firesc, au trecut peste 45 de ani de atunci - n.r.), asistența medicală era la înălțime și persoanele internate se aflau în siguranță, până și mâncarea de spital era acceptabilă.

Alimentația. Produsele alimentare erau naturale, nu conțineau tot felul de E-uri otrăvitoare. Fructele și legumele nu erau modificate genetic și aveau un cu totul alt gust decât ce mâncăm azi. Până în anul 1980 s-au găsit de toate, rafturile magazinelor erau pline de produse indigene (mezeluri și brânzeturi de calitate) dar și marfă de import (cafea, citrice, banane, băuturi alcoolice). După 1980, când Ceaușescu a fost obligat de mafia financiară evreiască să-și achite împrumuturile și a „strâns șurubul” pentru economisirea banilor, au dispărut mai toate, în rafturi au rămas doar conservele prăfuite. Alimentele de bază s-au raționalizat, uleiul, zahărul, carnea erau pe cartelă. În unele orașe și pâinea se vindea pe cartelă. Cu toate acestea, mai toți aveam frigiderele pline, unii își achiziționaseră lăzi frigorifice ca să le umple cu provizii. Alimentele lipsă se procurau prin relații (pe care toţi ler aveam - n.r.), prieteniile cu vânzătoarele de la „Alimentara” erau la mare cinste și prin „turism alimentar”. Aveam prieteni care mergeau săptămânal de la Sibiu, (la Râmnicu Vâlcea, oraş pe care Radio „Europa liberă” îl declarase „oază a capitalismului în România”, în perioadfa când prin-secretar al judeţului era Teodor Coman - n.r.), la Slatina sau chiar Scornicești ca să cumpere carne la liber.

Era o minciună vehiculată de propaganda securistă pe toate canalele sociale: cum că datorită lui Nicu Ceaușescu, instalat ca prim-secretar aici, la Sibiu se găseau de toate și că erau oprite tirurile cu produse alimentare pentru export, iar marfa confiscată de autoritățile locale ajungea pe rafturile alimentărilor sibiene. Aiurea! Eu mă duceam la Călimănești ca să-mi procur untul, deci eram „procuror” că mai tot timpul alergam „să procur” câte ceva! Mai îmi trimitea taică-meu de la București diverse delicatese și fructe exotice. Cu toate aceste lipsuri, nu răscoleau oamenii prin gunoaie după mâncare, doar țiganii pentru hrană la porci și nici nu a murit nimeni de foame.

Siguranța cetățenilor. Înainte de 1990 circulam liniștiți și la trei noaptea pe jos, fără ca cineva să ne atace. Patrulele de miliție străbăteau noaptea orașele, iar infractorii nu aveau curajul să comită tâlhării. Acum ți-e frică și ziua să circuli prin unele cartiere rău famate.

Timp liber. Înainte de 1990, deși se lucrau șase zile săptămânal, românii aveau mai mult timp liber decât acum. Exista și o sâmbătă liber oferită lunar, așa-zisa „SRL” (săptămână redusă de lucru), dar nu se prea acorda. În schimb, serviciul începea la ora șapte, iar unde se lucra două schimburi, chiar la ora șase. La trei și jumătate mai toată lumea era acasă și avea timp liber berechet pentru relaxare și distracție. Acum se începe munca la ora 9 și se stă cel puțin până la ora 17, așa că restul zilei este compromis, organismul are nevoie de odihnă. „Pe vremea comuniștilor” tot omul mergea la mare și la munte ieftin cu bilete de la sindicat. Acum concediile la Mamaia sunt doar pentru beizadelele de bani gata.

Consumul de alcool și droguri. Înainte de 1990 nu existau droguri, în schimb se consuma alcool la greu (de notat că restauranturile şi barurile nu serveau băututi alcoolice decât după ora 10.00 dimineaţa - n.r.), mulți deveniseră dependenți. Oricum, pentru alcoolici existau și există  șanse de recuperare, dar pentru dependenții de droguri clasice și etnobotanice șansele sunt foarte reduse.

Violența și pornografia. Agresivitatea românilor era redusă înainte de 1990, de agresiuni împotriva cadrelor didactice nu auzise nimeni, elevii își respectau profesorii. Acum, filmele americane violente de pe toate canalele s-au reflectat în viața cotidiană, toți imbecilii se cred Bruce Lee sau Chuck Norris și se dau „cocoși” în societate. Invazia de filme pornografice de la televizor și pe internet, a crescut numărul dereglaților psihici, homosexualitatea a căștigat în fața normalității, s-au înmulțit pedofilii și violatorii.

Criza combustibililor și cea energetică. Tot după 1980 s-a raționalizat benzina și motorina, în plus a apărut circulația selectivă a autoturismele duminica, o duminică circulau numerele cu soț, în cealaltă numerele impare. Tot mai frecvent se întrerupea curentul pe timpul nopții, programul televiziunii naționale s-a redus la două ore de emisie. Seara citeam în pat cu lanterna, la bucătărie aveam o lampă cu gaz pentru urgențe. Au apărut și problemele inerente cu căldura și apa caldă, care nu mai erau permanente. Familia noastră nu a fost afectată fiindcă aveam gaz metan și încălzirea apartamentului era asigurată de două sobe de teracotă, iar la baie aveam un „Junkers” din R.D.G. pe gaz și astfel aveam apă caldă tot timpul.

Mă opresc aici, fiindcă a fost vorba de o sinteză, nu de un studiu complex pentru o  cercetare sociologic-științifică[1].

----------------------------------------------