„Lumea fără neghiobi ar fi banală”.

În fine! Am aflat din ce cauză a izbucnit zavera din decembrie ’89. Am aflat de ce ne taie austriecii pădurile, de ce vor olandezii musai Mangaliaşi (Constanţa - n.r.), de ce și-au plasat americanii rachetele la Caracal și de ce, pe deasupra, mai vor și gazele noastre din Marea Neagră. Am aflat de ce nu a ieșit tocmai bine operația de estetică a Biancăi Drăgușanu, de ce a divorțat Mihai Mitoșeru de Noemi și Lidia Buble de Răzvan Simion. Am aflat de ce l-a apucat nebunia pe Gheorghe Dincă și de ce au plecat românii în bejanie. Am aflat de ce aleșii și alegătorii joacă baba oarba prin magazinul de cristale și se aleargă pe câmpuri presărate cu mine antipersonale, de ce se uită românul cu chibritul aprins în butoiul cu benzină și de ce, împachetată în ambalaj nou, cumpără de la alții mâncarea lui pe care, sătul, o lăsase în ajun neterminată, pe masa din bucătărie. De ce se produc crize, inundații, alunecări de teren, secetă și incendii. De ce lumea încă se uită cu reținere la L.G.B.T.-iști, la valul de imigranți și la globalizare. De ce nu mai vor oamenii să se vaccineze și să bea apă de la robinet sau din fântâni. De ce cad guvernele ca muștele în bere și Cotroceniul cu Victoria, ca doi țapi nesatisfăcuți și rămași în urma turmei, se izbesc neobosiți în capete întărâtați de lătratul câinilor din mahalalele vecine (câinii din mahalaua noastră nu contează, sunt buni numai să latre la lună în talkshow-uri). 

Toate și multe altele am aflat că nu au decât o singură cauză. Una și aceeași cauză. O cauză îngrozitoare, o cauză monstruoasă, inimaginabilă până mai de curând. O cauză declanșatoare de nenorociri, de boli, de epidemii și pandemii, de reducerea simțurilor pozitiv - deductive, a capacităților de percepție progresistă și gândire modernistă, a deprinderilor de producție și reproducție, de ordine, orânduială și orânduire. Mai distrugătoare decât bomba atomică și bomba cu hidrogen luate laolaltă: ambrozia.

Habar nu am avut noi că, din negura istoriei, ambrozia ne-a pândit mereu, în mod constant, pervers și insidios ca să ne dea peste cap civilizația și specia. Nici măcar nu am știut de existența ei. Așa am ajuns acum, în secolul al XXI-lea, să fim năpădiți de perfida buruiană peste tot, prin curțile caselor părăsite, pe câmpurile necultivate, ba chiar și pe marginea șanțurilor de la marginea drumurilor desfundate, prin cocioabe și palate, oengeuri, bănci, birouri, ministere aglomerate.  

Ambrozie! Un vaiet general și un strigăt de groază se revarsă peste tot, în țară. Ambrozie! - strigă animalele și-o iau la fugă peste cioturile din urma pădurilor căzute. Ambrozie! - cad peste noi păsările din cer. E cod galben, portocaliu și roșu de ambrozie și cu toate acestea lumea e inconștientă de pericolul care planează asupra ei. Nu mișcă un deget ca să eradicheze ambrozia. Nu vrea să scape de sărăcie. Nu vrea să trăiască sănătos, cu bani în buzunar și fără grija zilei de mâine. Nu vrea să scape de politicienii corupți, de bandiți, de hoți, violatori, de crizele economice, demografice, ecologice și ideologice fără deosebire de sex, rasă sau religie și nici de orientare sexuală.

Ambrozie! - strigă terifiată lumea-ntreagă, dar nimeni nu știe bine cum arată exact, câte fețe are pe rând sau deodată, de unde vine, când a adus-o, cine și de ce?  Ambrozie. Să se introducă în manualele școlare ambrozonica, știința care să-i învețe pe copii, încă de mici, care este dușmanul numărul unu al lor. Să îi învețe cum arată, sub ce forme se ascunde, cum și pe unde se înmulțește, cum se pot compromite și contracara efectele ambroziei, cum se combate acțiunea ei nenorocită.

Guvernul țipă, oamenii se vaită. Guvernul pune amenzi și pușcărie pe capul celor care nu vor să taie ambrozia, oamenii se sperie și de ambrozie și de amenzi și de pușcărie, dar nu știu să vadă  ambrozia. Cum să o vadă dacă nu le-a arătat-o și nu le-o arată bine nimeni? Decât generalități, păreri și critici și filozofie. Și dacă oamenii nu o văd, cum să o taie? De unde să o țină, cu ce să o reteze sau cu ce să o stropească pentru ca să se usuce și să nu mai crească din nou?

Da! Sigur că da! E unica soluție. Noul ministru al învățământului trebuie să procedeze, în sfârșit, la reforma învățământului, la reforma care de mult timp era necesară, dar care mereu a fost ocolită de toți miniștrii de dinaintea lui. Să se renunțe la orele cu materii inutile și să se introducă ambrozonica cu cinci ore pe săptămână, lunea, marțea, miercurea, joia și vinerea, iar sâmbătă să se organizeze meditații pentru cei care vor să aprofundeze materia și să se pregătească pentru olimpiada de ambrozonică.

Dacă și la alții, în alte țări, o crește ambrozia ca pe la noi? Asta că nu e treaba noastră, e treaba lor directă și în exclusivitate. E problema lor. Problema noastră e ambrozia de-aici, din curtea noastră. Dacă timpul trece și ambrozia crește și în timpul acesta alegerile vin peste noi din nou? Și ce dacă? N-avem ce-i face. Avem alegeri, dar ambrozia trebuie eradicată. Ați văzut doar câte necazuri aduce. Alegerile or să vină și or să se ducă așa cum au venit, dar ambrozia rămâne, răsare din pământ, din pământ din iarbă verde. Totul e chestie de opțiune, adică de alegere. De alegerea noastră liber consimțită de bunăvoie și nesiliți de nimeni. Vom alege, deci, dar vom rămâne vigilenți și foarte atenți la ambrozie. Vom merge mai departe și ne vom vedea de treabă. O să vedem, o să analizăm cu și mai multă seriozitate, o să alogaritmăm cu și mai multă atenție combaterea buruienii în modul cel mai  benefic cu putință, stabil, predictibil și eficient. Totul, desigur, cu ajutorul partenerilor noștri strategici, cu ajutorul N.A.T.O.,  al U.E., al Americii, al cui o fi și-o mai dori să ne ajute. Atât și nimic mai mult. E simplu. Nu?

Notă: Ambrozia (Ambrosia) este un gen de plante erbacee, sau de arbşti aparţinând familiei Asteraceae provenind din America de Nord şi America de Sud ,Genul acesta cuprinde aproximativ treizeci de specii de plante anuale sau perene, care cresc în special în regiunile plate, sărace în apă şi nisipoase. Varii specii de Ambrosia produc cantităţi mari de polenn, care, prin diseminare anemocorică, este unul dintre principalii declanşatori ai rinitei alegice („febra fânului”)[1].