„Nu trebuie să fii trădător pentru a pierde un neam; e suficient să fii nepriceput” (Nicolae Titulescu)

S-au împlinit peste 31 de ani de când ne căutăm calea noastră de români. În țară, ori aiurea. Suntem furați de vrăjmașii din afară, dezbinați și prigoniți, suntem săpați de hoții pripășiți în țară. Sunt chiar în bătătura noastră, iau decizii pentru noi și ne vând fără să clipească. Ni se insultă simbolurile naționale, suntem batjocoriți de aproapele nepriceput, aproape am ajuns o colonie. Sunt peste 31 de ani de înălțare și cădere, de trădarea politrucilor și de lupta românului de rând, peste 31 de ani de când ni s-a rescris istoria.

Am suferit cum ați suferit majoritatea dintre dumneavoastră, care aveți simțire de român. Am văzut lașitatea și trădarea, prostia și necinstea, țara jefuită, „lucrată”, dusă pe marginea prăpastiei. […] Dar, cu durere a trebuit să constat că mulți dintre patrioți, din nepricepere, iau cărămizi, în loc să pună. Am văzut că […] (patrioții - n.r.) sunt ținte în mișcare, am avut informații și am zărit lucrătura, sistemul de crimă organizată și-a activat lefegiii. Au apărut atacurile „intelectualilor publici” și ale iudelor.

Așa că, a rămâne cârcotaș pe margine, socotind că totul e o mizerie generală, căutând un lider ideal și-o utopie politică ar însemna lașitate față de urmașii mei, față de colegii din Poliție și față de Neam. Peste ani, cum aș fi răspuns, la întrebarea copiilor: „Tu tată, ce-ai făcut?”. Până la urmă, deznădejdea e arma necuratului, nu există democrație fără partidele politice, iar sistemele sunt schimbate de oameni.

Am cunoscut politica dinainte de a-i trece pragul; din sute de volume, din pildele istoriei și dosare de arhivă, din discuții cu oameni și mass-media. Pentru cei care nu mă cunosc: sunt un ofițer țăran. Am trecut de 50 de ani și eu n-am știut decât de carte și de muncă. Uneori am mai și răbdat, pentru a face un teanc de volume, de articole și filme documentare. Despre neam și sat, mănăstiri și profesiunea mea de polițist.

Eu am rostit un jurământ de credință față de țară. „Jur să-mi apăr țara chiar cu prețul vieții!”. […] Am făcut acest pas (intrarea în politică - n.r.), pentru că l-am socotit drept unul ultim, de asfințitul vieții. Dar am văzut slăbirea instituțiilor de apărare, ordine publică și siguranță națională. Intru să izbândesc, nu să mă revopsesc în altă culoare politică. Intru pentru cei mai mulți, care nădăjduiesc. Nu mă mut, nu mă schimb, nu abandonez, că o să-mi bateți obrazul. Am intrat pentru că văd și știu și am intrat să fac.

Pentru cei care mă cunosc: eu nu devin otreapa politicienilor, ci mă alătur unei doctrine, unor oameni, unor principii și unor țeluri în care cred. N-am intrat  să mă căpătuiesc, ci să fiu santinelă. Patriotismul nu înseamnă o gașcă de spoliatori, este necesitatea, este reacția așteptată de omul de rând la mizeria care ni s-a picurat în suflete atâta amar de ani. Ca români, am fost insultați în propria bătătură. Creștinește, am întors și celălalt obraz. Acum nu se mai poate!

Înțelegeți oameni buni: nu că s-ar sprijini Patria pe un biet ca mine, dar dacă mai rămânem nepăsători, ne fuge țara de sub picioare și va rămâne doar o palidă amintire, un contur de hartă și nici acela, iar noi vom continua să ne sfâșiem cum fac fiarele pădurii, să ne împrăștiem ca potârnichile în lumea largă. Urmașii ne vor ocărî.

După ce-am servit cetățeanul cu cinste și devotament, vreme de 30 de ani, cât am activat în instituții care asigură statalitatea României, am avut reușite, dar am simțit și furia nedreptății. Am văzut furt, ilegalitate, călcare de drepturi. Am văzut neputința sistemului ocupat de mafioți transpartinici. Cel mai grav este că am văzut slăbirea unor instituții de bază ale Țării Românești și n-am putut face nimic. Mi-am dat seama că nu pot fi bine înarmat decât fiind aici. Există o limită a răbdării, a omeniei și bunului simț.

De ani de zile stau de veghe în bocanci, ca santinela. A venit vremea să mă ridic. Tot de santinelă voi sta, dar dotat cu alte arme. Prețuiesc legea. Ce încep, isprăvesc. Am intrat să lupt. Nu din oportunism, ci din convingere neclintită. Nu intru la putere, ci în opoziție. Nu intru la vreme de pace, ci văzând cum sunt loviți din toate direcțiile. Ne știm dușmanii; să vedem cum vom convinge „prietenii”.

Am în față chipurile bunicilor mei ca niște icoane. Am în față credința neclintită a mamei mele și hărnicia fără seamăn a tatălui meu. Am în față făcliile nestinse, personalitățile uriașe care mi-au marcat gândirea. Aș păta memoria strămoșilor transilvăneni, care au ales bejania în locul lepădării credinței creștin-ortodoxe și cu care o să-mi amestec oasele în cimitirul din satul Pietriceaua. Cât timp îmi mai bate în piept o inimă de român, mi-ar fi rușine de cei care mă cunosc. Ei vor fi judecătorii necruțători ai faptelor mele.

Români,

Știu că pe unii îi voi pierde, pe alții îi voi păstra, iar pe cei mai mulți îi voi alătura cauzei drepte a țării. Am o datorie de împlinit, o credință de străjuit și-o onoare de respectat. Am stat drept până acum. După ce trec prin politică, voi sta în fața Mântuitorului tot drept. În fața Neamului și a Sfintei Cruci, în fața tradiției strămoșești batjocorite de neisprăviți, vă chem să-mi fiți alături […] în România întregită în hotarele istorice. Nu în clevetiri, ci în fapte pentru Țară. În cuget și în simțire. Nu în vrajbă, ci în Unire.

Jur, cum am jurat pe drapelul sfânt al țării, să fiu dulăul ciobănesc de pază, iar nu lupul în blană de oaie! Intru (în politică - n.r.) să izbândesc. Iar de va fi să nu, mă voi prăbuși, voi muri, dar nu mă voi încovoia!

Doamne ajută!
Colonel Florin Șinca
București, 18 februarie 2021

P.S. Nu am scris „colonel în rezervă”. Un ostaș român trece în rezervă doar când i se cântă „Veșnica pomenire!”

Notă - adaptare după textul original; pentru evitarea oricăror interpretări au fost ignorate referirile la vreun partid politic[1].

-----------------------------