Când timpul, nemilosul operator al Trecerii, îmi dăruieşte clipe pentru suflet, mă trezesc, într-un gest reflex (consolidat sub presiunea ameninţătoare a inamicului deja invocat), întinzând mâna spre modesta-mi bibliotecă. Şi stereotipul meu ar trebui să vizeze, logic, cărţile şi revistele încă necitite sau cu lectura nefinalizată. Adesea, însă, nu se întâmplă aşa, gestul meu mecanic îndreptându-se spre raftul cu revistele BiblioPolis, volume parcurse deja în primele 2-3 zile de la primirea lor consecutivă. De ce se întâmplă asta?, ar fi o întrebare firească. Şi tot firesc ar fi să şi răspund la ea. O voi face mai pe îndelete. În toamna lui 2005, cu prilejul comemorării „Ceahlăului literaturii române" la Fălticeni, am avut privilegiul întâlnirii (eveniment intermediat, onorant pentru mine, de inimosul dr. Vasile Şoimaru) cu eruditul cărturar de la Chişinău, publicistul şi scriitorul Vlad Pohilă. Eu, fiind trăitor pe meleagurile Profirei Ursachi (mama lui Mihail Sadoveanu) şi, implicit, ale îndrăgiţilor bunici ai inegalabilului prozator, am prezentat atunci, în cadrul manifestărilor omagiale, un text care releva copilaria scriitorului în satul neamurilor sale de la Verşeni. Dl Vlad Pohilă mi-a apreciat modestul demers, cu generozitatea-i caracteristică, şi mi-a făcut cunoscută intenţia sa de a-mi insera textul în revista BiblioPolis, ceea ce s-a şi împlinit. De aici încolo, BiblioPolisul capătă istorie şi în viaţa anonimului dascăl de şcoală rurală de pe Valea Moldovei, locul unde cronicarul ştie că Dragoş-Vodă a ucis bourul cel legendar.

Mulţi gânditori celebri, chiar şi cei ale căror domenii de studiu ţin de universul material, pun întâmplarea (coincidenţa) pe seama Creatorului. Albert Einstein, spre exemplu, considera coincidenţa ca fiind „modul de a se manifesta în Lume al lui Dumnezeu". Iată deci întâmplarea (una dintre cele ce m-au ales ca privilegiat) care avea să mă lege sufleteşte de revista BiblioPolis şi de merituoşii ei artizani, cunoscuţi sau necunoscuţi de săteanul de la Mirosloveşti, exponentul categoriei cititorilor "de margine" (margine cognitivă, nu teritorială) care poate fi atinsă de conţinuturile elevate ale revistei de biblioteconomie şi ştiinţe ale informării, publicaţie editată de Biblioteca Municipală a celei de-a doua metropole a românităţii. De atunci, din 2005, prin intermediul notoriului peregrin prin românimea „din jurul României", universitarul şi scriitorul - recent recunoscut în breaslă - Vasile Şoimaru, de câteva ori chiar prin aportul direct al generosului redactor-şef, în medie două numere dintre cele patru anuale ale BiblioPolis-ului ajung în patrimoniul personal sau/şi în cel al Bibliotecii Comunale Mirosloveşti (secţiunea „Carte basarabeană"). De atunci mă consider răsfăţatul acestui produs cultural, girat în ultimii ani (prin Consiliul ştiinţific) de distinşii academicieni Mihai Cimpoi şi Nicolae Dabija şi desăvârşit prin contribuţia dedicată a doamnei conf. univ. dr Lidia Kulikovski, directorul publicaţiei, şi a celui ce i se dăruieşte revistei cu o energie demnă de superlativul absolut - oricine ştie revista poate anticipa că e vorba de dl Vlad Pohilă, redactorul-şef. Apoi, faptul că printre autorii articolelor - respectabili profesionişti ai condeiului, cei care dau substanţă de calitate şi consistenţă de conţinut (în ultimii doi-trei ani revista conţine între 140-180 de pagini) impresionantelor volume BiblioPolis - se întâmplă să rătacesc şi eu, cu sincerele mele aprecieri asupra faptelor vrednice la care am avut doar calitatea de martor, a sporit (în notă subiectivă) ataşamentul meu faţă de publicaţia care, încet-încet, iată, iese din „copilăria" ei calendaristică. Dar oare, în fapt, BiblioPolisul a avut copilărie? Categoric, nu! (deşi eu sunt ultimul dintre cei cu abilităţi în a face asemenea aprecieri), căci revista Bibliotecii Municipale „B.P. Haşdeu" s-a nascut... matură. Sau, cel puţin, revista BiblioPolis din faza începuturilor sale s-a manifestat precum un copil precoce, superdotat. Ea nu putea trece printr-o fază a inocenţei, ştiut fiind că „părinţii" săi aveau experienţe superioare în astfel de împliniri culturale. Dumnealor le-a trebuit în plus doar aportul procesatorilor tehnici, a tipografilor, a celor care modelează "ambalajul" produsului (felicitări autorului copertelor!), ca apoi opera/fondul urmând numai să umple forma. Şi simbioza a fost fericită, atingând o culme remarcabilă în ultimii ani, spre a încununa deceniul aniversar.

Încă un stimul „pavlovian" care mi-a indus reflexul legat de publicaţia aniversată. Revista BiblioPolis e un vehicul al informaţiei de specialitate în ştiinţa biblioteconomiei, dar, în mare măsură, şi un vehicul al culturii, în ampla varietate şi diversitate a domeniilor acesteia. Redactorul-şef al valoroasei publicaţii îşi consideră revista căreia-i dă viaţă din propria-i sevă umană ca fiind "o picătură în Marea Informaţională", recurgând la o metaforă care vizează un raport cantitativ. „Picătura" pe care o reprezintă BiblioPolis-ul, însă, e o picătură de „apă vie" , sau de „apă grea" - esenţa energiei -, căci conţinuturile revistei, veritabile surse bibliografice pentru tematici de interes general şi/sau specializat, au autori, după modesta mea apreciere, de cea mai înaltă competenţă. Iată deci o altă motivaţie (de data asta, dezbrăcată de un anume subiectivism) pentru a folosi volumele BiblioPolis, într-un gest reflex, în orice împrejurare în care am nevoie de un adaos de cunoaştere, de o certitudine. Nu în ultimul rând, BiblioPolis e revista în care îi întâlnesc, spiritual, pe câţiva remarcabili intelectuali chişinăuieni pe care i-am îndrăgit (pe unii având onoarea să-i şi cunoscut direct) prin textele lor deosebit de hrănitoare pentru minte şi suflet, deosebit de folositoare cititorului comun care se străduieşte mereu să risipească ceaţa din juru-i, care caută (încă mai caută!) sensurile vieţii, care încearcă să urmeze făgaşul/matricea Neamului său, care caută modele. Prin aceşti cărturari basarabeni - în ale căror demersuri publicistice promovează cultura românească, în unitatea ei firească „de la Nistru pân' la Tisa şi în canonul ei de moralitate creştină - trăiesc sentimentul că rana încă sângerândă a Neamului cel despărţit de veacurile nedrepte ale Istoriei începe să se cicatrizeze. Aşadar, iată de ce săteanul de la Mirosloveşti, exponentul cititorilor „de margine" ai revistei Bibliotecii Municipale din Chişinău, când timpul îl eliberează de tipicurile vieţii rustice, spre a se îngriji puţin de minte şi suflet, se trezeşte - ghidat de un reflex condiţionat - cu mâna întinsă spre un raft de bibliotecă în care îşi are stivuite vreo douăzeci şi cinci de volume BiblioPolis. Şi asta, deşi biblioteca sa mai are câteva rafturi cu ispite asemănătoare. La mulţi ani, BiblioPolis!