Zilele trecute am fost întrebat de un reporter ce înseamnă presa pentru mine. Ei, bine, înseamnă o mare bucurie. Am început în 1990 când credeam că fac o muncă de Zorro, că fac dreptate oamenilor. Pe urmă m-am mai maturizat. Cred că este o ocupație excepțională. Transmiți idei, informațiile tale ajung la mii sau sute de mii de oameni.  Am lucrat atât în presa scrisă, cât și în cadrul unor televiziuni, dar cel mai „confortabil” m-am simţit în presa scrisă. Am încercat și reportajul tv dar nu m-a prins. Îmi spunea un puști la montaj. Text minunat, dar unde am eu imagini cu lacrimile bătrânei care îi curg râu? Imaginea tv e altceva… Și radio am încercat dar mi se părea că vorbesc așa în eter, în pustiu… Poate sunt mai țăran așa, mai funciar.

Presa din România nu a fost niciodată a patra putere în stat cum afirmă unii. Ca în toate statele normale, şi în România există doar trei puteri constituționale. Excecutivă, legislativă și judecătorească. Asta cu a patra putere provine de la Edmund Burke care a spus că există trei puteri în Parlament; doar că reporterii au scris „Galeria de mai sus, era o a patra forță, mai importantă decât toți”. Nu cred nici în tâmpenia asta cu „Watch-dog”, Câinele de pază… Presa informează… Nu cultivă! E un alt termen și o altă dezbatere! Nu mai suntem pe vremea lui Iorga să luminăm satele. Presa trebuie să aibă rolul ei cultural, neîndoielnic. Dar paradigma presei s-a modificat enorm.

Există o deosebire clară între ocupație și profesie. Eu sunt profesor universitar. Am gradul didactic de conferențiar universitar. Predau Științe politice, Istorie militară și Istoria relațiilor internaționale la Academia Militară (U.N.Ap.). Presa e o joacă pentru mine, e o pasiune, care într-adevăr a fost și o ocupație pentru mine. În calitate de profesor privesc clasa politică precum un material didactic. Un experiment ciudat pe seama unui popor! 

Niciodată presa online nu va reuşi să „omoare” presa tipărită. Nici radioul nu a „omorât” presa. Nici televiziunea. Vor scădea tirajele, vor exista nișe. Bucuria de a răsfoi un ziar, de a mirosi o carte, nu poate fi luată de nimeni, însă am multe nemulţumiri, chiar prea multe. Asta dacă plecăm de la premisa că mai există jurnalism în sensul bun al cuvântului. Pe de altă parte, internetul ţine de globalizare. Are și părți bune în sensul vitezei informației, a simplificării ei, dar și mari carențe. Distruge cultura clasică. Totul devine un produs superficial. Ştirea rămâne un purice pe spatele elefantului care e publicitatea.

Sunt membru al unor asociații ale jurnaliștilor faţă de care sunt echidistant ca orice român autentic. Cred că sunt membru aproape în toate. La unele am fost și membru fondator. „Asociaţia Jurnaliştilor Români” (A.J.R.), „Asociaţia Jurnaliştilor Generaţia ’90” (A.J.G.’90), „Asociaţia Română a Profesioniştilor Mass Media” (A.R.P.M.) și membru al „Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România” (U.Z.P.R.). Cei mai serioși din punctul meu de vedere sunt cei de la U.Z.P.R. Acolo este însă un conflict care sincer mă deranjează. Am încercat să fiu echidistant… Nu știu dacă am reușit, dar nu m-am luat de nimeni. Nu am atacat pe nimeni. Am ajuns să fac parte dintr-o „barcă” să zic așa pentru că m-am prezentat la un congres extraordinar și am rămas acolo. Mi-au dat oamenii nu ştiu ce funcție. Cum era să mă duc la toate, să particip la toate? Mai eram eu om serios? Fiecare congres îl anula pe celălalt. Acum treaba e în justiție. Aștept să se termine conflictul ăsta odată și odată. Am fost și voi fi membru U.Z.P.R. Am totuși 30 de ani de presă!

Pe parcursul anilor am primit şi unele disticţii, dintre care voi enumera câteva:

- Emblema de Merit a M.Ap.N. - „Partener pentru Apărare clasa I” în semn de apreciere pentru contribuţii deosebite în susţinerea activităţilor armatei”;
- Diploma de Excelenţă - „pentru valoroasa contribuţie la dezvoltarea istoriografiei naţionale” a Serviciului Istoric al Armatei şi Centrul de Studii şi Păstrare a Arhivelor Militare Istorice;
- Premiul revistei „Gândirea Militară Românească” - revistă de teorie şi ştiinţă militară, editată de către Statul Major General al Armatei României - „pentru contribuţia de excepţie la îmbogăţirea patrimoniului ştiinţei militare”;
- Premiul „Locotenent-colonel Mircea Tomescu” în domeniul Istorie Militară, al revistei „Gândirea Militară Românească” pentru lucrarea „Corsarii uitaţi ai adâncurilor. Delfinul, Rechinul, Marsuinul”, Editura Militară, 2014;
- Premiul „Locotenent-colonel de marină Mihail Drăghicescu” al Clubului Amiralilor -domeniul Istorie navală, geografie maritimă şi fluvială, pentru „Corsarii uitaţi ai adâncurilor. Delfinul, Rechinul, Marsuinul”, Editura Militară, 2014, iulie 2016;
- Diplomă de Excelență al Revistei „Document. Buletinul Arhivelor Militare „pentru prestigioasa contribuție în slujba arhivisticii și istoriografiei militare” - 20 de ani de apariție a revistei - 27 septembrie 2018;
- Premiul de excelență „Viceamiral Ioan Bălănescu” al „Clubul Amiralilor” în domeniul Istorie navală, geografie maritimă și fluvială Premiat de pentru „Romanian submarines in the nets of the Soviets: Military operations into the depths of the Black Sea” - Constanța, octombrie 2019;
- Diplomă de Excelență U.N.Ap. - 130 de ani, București 2019;
- Diploma Jubiliară a Revistei „ART-EMIS” - 10 de ani de apariție - „pentru aportul jurnalistic la tezaurul valorilor naţionale, pentru remarcabila contribuţie la unitatea de obiectivitate, adevăr istoric şi cultură” -  6 septembrie 2019;
- „Diploma de Excelenţă” pentru cartea de presă a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România pentru volumul „Când Satana îţi dă târcoale. Gheorghe Racoveanu, ucenicul lui Nae Ionescu, în documentele Securităţii”, editura Agnos 2013.

Chiar țin la toate!

Notă: adaptare după dialogul dintre Conf. univ. dr. Florian Bichir şi Ioan Vasiu de la „Ştirile Transilvaniei”[1]

--------------------------------------