Este evident că adoptarea unor măsuri care să limiteze, măcar, răspândirea virusului încoronat nu era o măsură aducătoare de câștiguri personale, așa că nu se putea gândi la așa ceva șeful taberei militare americane cunoscute sub numele de cod România. De-abia când a venit un șef american în control și au trimis și ăia de la O.M.S. un inspector și-a chemat și el supt-ordonații și le-a ordonat să stabilească repede niște măsuri d-astea.
- Haida bă, ’reați ai dreacu', că dacă-mi iau ăștia șapca de șef, D.N.A.-ul vă mănâncă!” li s-a adresat el supt-ordonaților. Iar ăia au dat năvală. Care cum zicea ceva, era trecut în programul de măsuri. Cine să se mai uite pe acele măsuri, să se întrebe cum s-or putea implementa, ce consecințe or avea!?!
- Gata, șefu!, au raportat ei într-o miercuri.
- Bine, bă, să intre în vigoare de luni, că sâmbătă-duminică dau și io o fugă p-acasă, le zise șeful taberei militare… cunoscute sub numele de cod… Nu mai dezvolt.

„Certificatul verde”- negru (Nazi Pass - n.r.)

Azi am intrat într-un micuț magazin ne-alimentar, în care sunt numai produse ambalate, necomestibile. Am intrat cu masca pe figură. Mă dusesem să cumpăr hârtie higienică. Nu, nu pentru vremurile ce vin, că n-aveam chiar atâția bani la mine, doar pentru uz… casnic, pentru câteva zile. Când am ajuns la jumătatea magazinului a venit o duduie angajată acolo. Iar când i-am spus că vreau să cumpăr niște hârtie higienică, mi-a zis că pot să cumpăr numai dacă am „Certificat verde”. Am văzut negru în fața ochilor, am scos certificatul, i-am arătat că e negru, să nu mai mintă că-mi trebuie „Certificat verde” (Nazi Pass - n.r.).

Ea l-a scanat și a zis că e bun, iar eu am plecat și i-am spus să-și păstreze pentru ea hârtia higienică, pentru că eu nu mai cumpăr de la ea. Așa de tare m-am enervat încât, după ce am plecat de acolo, nici nu mi-am dat seama că m-au lăsat să mă urc în tramvai fără să-mi ceară certificatul verde, ăla care e negru, deși tramvaiul era mai mare decât magazinașul ăla și era mai multă lume în tramvai decât în magazinaș.

Care-i legătura cu începutul? Păi este exact aia pe care am specificat-o. Că, dacă o luăm așa cum este și nu ne pasă, eu ar trebui să o pârăsc pe duduia aia că m-a lăsat să intru în magazin. Că, dacă nu au voie cei fără „Certificat verde”, atunci ea trebuia să stea afară, la intrare, nu în magazin.

Da, dar n-ar mai fi avut de ce să hohotească bietele curci, nu? Căci e de râsul curcilor să spui că n-au voie să intre cei fără certificat, după ce-i lași să intre.

Am fost la o bancă. Nu, nu să iau bani. Cine dracu-mi trimite mie bani la bancă?! M-am dus să dau bani. Curentul electric, telefoanele, etc. Am intrat, nu m-a-ntrebat nimeni nimic.

Duduia semi-înaltă, semi-plinuță, semi-bătrână, semi-școlită

La vreo doi metri în interior, o duduie îmbrăcată milițian, semi-înaltă, semi-plinuță, semi-bătrână, semi-școlită îmi strigă că nu am voie să intru decât cu „Certificatul verde” (Nazi Pass - n.r.). I-am spus că nu mi-a spus nimeni la intrare că n-am voie să intru și, dacă vrea să nu-mi dea voie să intru, să stea afară nu înăuntru întrucât, acolo, înăuntru, unde îmi spune ea că nu am voie să intru, eu sunt deja intrat înăuntru, cum să nu mai intru?!?
I s-au încrucișat ochii și a început iar cu „certificatul verde”. I-am spus că eu nu am nici-un „certificat verde” și nici nu știu ce e ăla, dar, dacă vrea, pot să îi arăt unu negru. Iar i s-au încrucișat ochii. Am scos certificatul, iar când l-a văzut i s-au dezîncrucișat ochii și a zâmbit.
- Ăsta e „certificatul verde”! a exclamat ea, ca și când ar fi fost fericită că a scăpat. Nu știa cu cine are de a face.
- Ce e ăsta, madam? Nu vezi că ăsta e certificat negru? Eu sunt român, trăiesc în România, vorbesc românește. Eu nu vorbesc în limbi europene, precum austriaca, elvețiana și altele. Iar în limba mea maternă, română, culoarea asta se numește negru nu verde. Notează să nu uiți!  i-am spus.  
I-au revenit ochii în poziția încrucișați și așa a rămas.

Curcile au dat-o-n hohot

„Somnul rațiunii naște monștri” zice o vorbă. Apăi, pe noi nu ne paște pericolul apariției vreunui monstru. Că, … n-are cine/ce să adoarmă.

Da, să lămuresc titlul. Când i-am explicat duduii semi… cum e cu limba română, atunci au dat-o-n hohot curcile. De mine râdeau acuma. Și-au dat seama că sunt dus cu pluta din moment ce n-am sesizat că împotriva limbii române luptă toate forțele, începând cu cel pretins președinte al acestei țări fără limbă proprie și continuând cu televiziunea pe care o plătesc toți românii, deși aia militează împotriva limbii lor materne.

Notă - Cine-și imaginează că aș fi inventat această poveste, se poate duce la B.R.D. de la Dristor. S-ar putea să o găsească pe duduia semi… tot cu ochii încrucișați. De curiozitate, să o întrebe ce a pățit.

… „Baba” se piaptănă

Mă rog, la noi nu arde țara (numai spitalele și centrele comerciale - n.r.), ci mor oamenii, iar baba nu-și piaptănă părul, ci… piramidele. Urlă presa și se-ntreabă ce i-o fi venit „babei” să se plimbe, când situația de acasă e atât de nasoală.

Am descifrat eu misterul. A presimțit că urma să-l sun și să-l… Rectific. Urma să O sun și să O întreb:

- Băi, nestimate tovarășe … babă, iesplică-mi și  mie cum vine chestia asta. „Kaufland” și „Auchan” sunt două magazine… Rectific, ca să-nțelegi. Alea de le zisei pe nume sunt două supermarketuri asemănătoare. Adică sunt preponderent alimentare, dar mai au și câteva magazinașe mici, nealimentare, sub același acoperiș cu ele. M-am dus la „Kaufland”, nu m-a-ntrebat nimeni nimic. M-am dus la „Auchan” și mi-au zis că n-am voie să intru decât cu „certificatul ăla verde (care e negru).

Bine-nțeles că mi-au zis că n-am voie să intru când eram înăuntru, de m-am crucit și i-am și întrebat cum adică n-am voie să intru când sunt înăuntru? I-am lăsat și pe ăștia cu ochii încrucișați, ca pe aia de la bancă. Deci, nestimate tovarășe „babă”, cum ai gândit, bre, chestia asta?! Numai, te rog eu frumos, să nu-mi spui că nu te-ai gândit, că pierd pariul făcut cu câteva milioane de români. Ei au zis că nu gândești, eu am zis că ba da și făcui pariu cu ei.

Deci, d-aia se duse baba să-și pieptene… piramidele, ca să nu mă audă pe mine când ridică receptorul. Că, eu n-am telefon d-ăla deștept, care știe să sune singur pân’la piramide[1].

--------------------------------------