În urmă cu două săptămâni s-a desfăşurat la Centrul „Woodrow Wilson" din Washington conferinţa internaţională „Cârtiţe, defectori şi înşelătorii: James Angleton şi influenţa sa în contraspionajul Statelor Unite". După cum relatam în primul episod, Tennent H. „Pete" Bagley, colaborator apropiat al lui James Angleton, a fost primul invitat care a luat cuvântul la reuniune. Discursul său a fost urmat de prezentarea făcută de Carl Colby despre tatăl său, William Egan - ofiţer în cadrul Biroului de Servicii Strategice (O.S.S.) în timpul celui de-al doilea război mondial, şef al rezidenţei C.I.A. din Vietnamul de Sud (în anii '60 şi începutul anilor '70) şi, apoi, şef al C.I.A. (1973-1976). Carl Colby şi-a exprimat respectul faţă de „veteranul" Tennent H. Bagley şi a menţionat că opinia sa despre James Angleton se bazează atât pe relatările tatălui său (cel care l-a concediat pe James Angleton, la sfârşitul anului 1975), cât şi pe cercetările proprii pe care le-a întreprins în ultimul deceniu, în scopul realizării filmului documentar „Omul pe care nimeni nu l-a cunoscut. În căutarea tatălui meu, maestrul spionajului C.I.A. William Colby" (film care a fost lansat în anul 2011).

Comentariul pertinent al lui Carl Colby a evidenţiat în primul rând diferenţele dintre cei doi lideri CIA: James Angleton – un intelectual care iubea poezia şi muzica simfonică (de exemplu, asculta deseori lucrările compuse de Johannes Brahms şi Franz Schubert), dar avea o slăbiciune accentuată faţă de alcool şi tutun şi manifesta un scepticism deprimant după ce descoperise că unul dintre cei mai apropiaţi confidenţi ai săi, Harold Adrian Russel „Kim" Philby, fusese de fapt agent sovietic; William Colby - un ofiţer „de prima linie", dornic permanent să desfăşoare acţiuni subversive pe terenul inamicilor Statelor Unite ale Americii şi care nu accepta ingerinţele unui intelectual „de birou" în activitatea sa. Diferendele dintre cei doi lideri au început în perioada în care William Colby se afla în misiune la Saigon. Atunci, James Angleton a încercat să pună capăt scurgerilor de informaţii care existau în Vietnamul de Sud, prin impunerea unor reguli cu care William Colby nu a fost de acord. Acesta considera că şeful serviului de contraspionaj din C.I.A. punea în pericol (cu scepticismul său) operaţiunile coordonate de şeful rezidenţei C.I.A., iar la originea scurgerilor de informaţii se aflau sud-vietnamezii, nu ofiţerii C.I.A din subordinea lui Colby. În opinia lui Carl Colby, James Angleton s-a făcut vinovat de „îngheţarea" contraspionajului din C.I.A., iar concedierea din 1975 a fost normală, deoarece considera că inamicii sunt pretutindeni, inclusiv în rândul ofiţerilor care desfăşurau acţiuni operative şi îşi puneau permanent viaţa în pericol pentru un ideal.

Deşi există comentatori care consideră că James Angleton era paranoic şi deseori deprimat, Carl Colby a evitat să dezvolte discuţia despre o posibilă problemă de sănătate a fostului şef al contraspionajului american, menţionând doar faptul că nu are o calificare medicală care să-i permită un comentariu în acest sens.
Ironia sorţii a făcut ca ambii lideri menţionaţi de Carl Colby să fie interogaţi la mijlocul anilor '70 de către o comisie specială a Congresului S.U.A., pentru a explica rolul pe care l-au avut în interceptarea şi violarea corespondenţei unor cetăţeni americani, suspectaţi fără temei că trimit prin poştă informaţii confidenţiale serviciilor secrete din ţările comuniste.

- va urma -