Nu sunt Mafalda, dar colapsul care se întâmplă în aceste zile pe scenă artistică a României, îmi confirmă ceea ce am tot scris de ani de zile și anume că teatrul românesc este falimentar, ca și TVR, ca și I.C.R., ca și C.N.C., ca și toată cultură în general. Gândiți-va numai la falimentul editurilor și al ziarelor! Dar galeriile de artă? E dezastru! Dar opera? Dar orchestrele simfonice? Abia supraviețuiesc. În zeci de articole am semnalat că dacă aceste instituții nu vor mai fi finanțate de stat, s-ar dovedi că ele sunt incapabile să trăiască după legea cererii și a ofertei, care este regulă în capitalism. Vor libertate, vor capitalism, dar cu suport financiar de la buget! Adică un fel de socialism mascat. Cum e posibil așa ceva? Nimeni nu observă?

De aici ne dăm seama ce politică mioapă au practicat politicienii, Baseştii și Udreştii, ce cap politic poartă pe umeri un Chiolhanis! Nimeni nu a tras semnalul de alarmă. Toți s-au complacut în sucul fariseismului. Și simbol este un politician-actor ca Ion Caramitru. Care este profitorul nr. 1 al acestei confuzii de sistem. Mereu a fost, sincron, și cu Cenaclul „Flacăra”, și cu „Europa liberă”. Adică nu el, prin politică sa de „clarviziune” teatrală, de așteptare perversă, vinovată, după dictonul „fă-te că lucrezi”, i-a lăsat pe actori neplătiţi și i-a dat pe tehnicieni afară, se miră că a făcut-o primăria?

Instituțiile culturale trăiesc exact ca pe vremea comunismului, ele s-au învățat cu sistemul comunist, cu nemunca și cu pomană, și trăi-neneaca, nici nu le pasă dacă vine sau nu publicul pentru ceea ce ele produc, căci leafa le merge, fondurile îi ajută să pună două-trei spectacole pe stagiune, și tot așa, de 30 de ani aceste instituții sunt falimentare, dar nimeni nu vede.

Dacă România vrea să fie o țară europeană, adică liberă, occidentală, ba cu nebunia americanizării, instituții că I.C.R., TVR, Ministerul Culturii și alte zeci de „oaze” ale nemuncii, ar trebui desființate. Nici Festivalul „GeorgeEnescu” nu ar rezista în formă actuală. Într-o țară capitalistă funcţionabilă, instituții că I.C.R. nu există. Nu există nicăieri o măgăoaie inutilă ca Ministerul Culturii, care înghite bani de pomană, cu miniștri de paie, vilegiaturişti, care se schimbă de la o stagiune la altă.

Oare oameni ca Ion Caramitru sau George Mihăiță să nu știe cum se face teatru în Occident, să nu știe că ea, cultură, se autofinanțează, după un sistem foarte bine pus la punct? Cunosc foarte bine cum funcționează sistemul artistic american, în special teatrele de pe Broadway, am tot descris acest sistem, îl cunosc din interior, grație unui spectacol numit „Wicked Clone”, un musical cinematografic, realizat de fetele mele pe Broadway, unde se joacă de 7 ani la diferite teatre, cu mult succes.

Mă mir de uimirea oamenilor de teatru, care nu sunt pregătiți pentru colaps, care văd o tragedie în tăierea fondurilor de la primărie. Oamenii de teatru sunt primii vinovați că au tot prelungit agonia, că au trăit ca în povestea cu para mălăiață. I-au umflat pe alde Purcărete și Andrei Șerban cu milioane, ca să pună nişte spectacole proaste, așa-zis elitiste, să arunce - în ochii cui? - cu praf, să dea impresia că s-au occidentalizat. Ce teatru, ce actori, ce trupă au realizat spectacole care să-i facă independenți de buget? Între teatrul românesc și teatrul american sau occidental este o prăpastie la fel de mare ca și între pensia mea și pensia unui scriitor din America, ca între nivelul de trăi al românilor și cel al americanilor!

Era firesc să vină scadența, să se taie sprijinul culturii, căci românii au votat să fie conduși de oameni corupți, de un guvern pus să taie pensiile și să scoată bani și din piatră seacă pentru a-și susține falimentul. Fiindcă, dacă România merge pe calea capitalistă, guvernul actual este falimentar pe toate planurile. Criza este profundă și guvernul se va prăbuși, din cauza că el trebuie de acum încolo să reziste la revoltele de stradă, cum este și mobilizarea infantilă a actorilor români, care cer ca populația, oamenii de cultură, iubitorii teatrului!, să iasă în stradă, să le susțină falimentul.

O viață întreagă am fost om de teatru, dramaturg și critic, în primul rând, am scris numeroase cărți de teatru, mii de cronici, au fost ani în care vedeam tot ce mișcă pe scândură, iubesc enorm teatrul românesc, valorile lui, și tocmai de aceea i-am avertizat pe actori, pe minunății mei prieteni actori, în cap cu George Motoi, Ovidiu Iuliu Moldovan, Nicolae Praida, Eusebiu Ștefănescu, Bădia (Ernest Maftei), Radu Beligan, Horațiu Mălăele, Dinică și Moraru, Mircea Constantinescu, Ioana Bulca, Florin Piersic, o, sunt atât de mulți, îmi cer iertare, n-am cum să-i pomenesc aici pe toți, i-am avertizat că teatrele din România sunt niște fantome.

Și chiar dacă obțin acum niște subvenții, va fi o acoperire de moment, superficială, nu de fond, fondul teatrului românesc trebuie salvat cu o revoluție, cu o capacitate nouă de renaștere și promovare în condiții de libertate deplină, nu de dependență de fondurile de la primărie! Cât poate să mai țină această subvenție? Cât să se dea mare cine știe cine, să-și asigure simpatia actorilor, pentru cine știe ce festivism electoral? Ața e subțire, era firesc ca șandramaua să se prăbușească. N-am decât să amintesc o paremie pentru situația actuală: rezistă cine poate și poate cine rezistă.

Comunismul nu era bun pentru cultură română, dar capitalismul e de jale, e un sistem nemilos. Prin ceea ce se întâmplă acum cu instituțiile culturale, cu teatrele, se arată că în România este nevoie de o schimbare radicală. Și actorii sunt primii care ar trebui să fie pregătiți pentru ea.  

Corespondenţă de la New York