Acest sfat înțelept se află la rădăcina codului moral al poporului român. L-am întâlnit în varii povețe, peste tot, începând cu povățuitorul lui Anton Pann. Dar și Constantin Brâncuși ni-l dă, atunci când spune: Dacă nu ai un bătrân în căminul plin de copii, să-l cumperi”. Aforismle lui sunt în spirit popular, rotunjind chiar o folosofie, filosofia naturalității, în jurul bătrâneții. Iată altă cugetare: „Bătrânii sunt trezorierii”. Sau: „Noi, românii, îl avem pe Făt-Frumos: logodnic ideal, soţ ideal, viteaz şi gospodar, ctitor şi bunic-pedagog al nepoţilor”.

Nu mai amintesc câtă profunzime au gândurile lui Brâncuși despre copilărie. Bătrînețea este a doua noastră copilărie. E bine să reținem acest adevăr, o observație care face să pălească realitatea de azi: „La noi - în România, nu se ia niciodată o hotărâre când cei bătrâni stau jos, iar tinerii în picioare”. Brâncuși se considera pe sine taraboste, din stirpea dacilor, spunând că și numele său are rădăcină dacică (branc). Și poporul român are atatea paremii despre bătrânețe, unele triste, dar adevărate, precum „bătrânețe, haine grele”, altele frumoase, cum ar fi aceasta: „Să ai bătrânețe la tinerețe și tinerețe la bătrânețe”. Sau: „Seamănă la tinereţe, ca să ai la bătrâneţe”.

Cei mai prețuiți la greci erau bătrânii, precum citim în Iliada lui Homer, el însuși un aed bătrân și orb, dar pe care zeii l-au inspirat să ne dăruiască poate cea mai frumoasă istorie care s-a scris vreodată despre oameni, despre lupta lor pentru o femeie, despre sacrificiul lor pe altarul iubirii. Cât de atenți erau grecii, cu comandanții lor în frunte, la sfaturile bătrânului înțelept Nestor?! Și Ulise, simbolul istețimii, nici el nu mai era tânăr! Și ce model a fost Socrate pentru toată grecimea și istoria filosofiei! El a fost condamnat la moarte prin otrăvire, nu pentru că era bătrân, pentru că împlinise 70 de ani, ci pentru ideile sale originale privind demosul și pentru că încuraja libertățile dintre tineri. Sigur, geniul grcesc a inventat Olimpul, cu zeii lui, care toți sunt tineri. Nu există zeu bătrân. Nici chiar eroi bătrâni, fiindcă marii scriitori ai antichității, majoritatea bătrâni, voiau să ofere lumii o imagine cerească în plină vigoare a tinereții. De aceea, în prim plan se aflaă aventurile erotice ale zeilor cu muritorii/mai ales cu muritoarele.

Sigur, creștinii aveau să opună Olimpului grecesc o imagine a înțelepciunii, iar în reprezentările poporului român Dumnezeu este văzut ca un bătrân cu barbă albă, numit Cel Vechiu de Zile, iar cel ce ține cheile raiului, Sf. Petru, este reprezntat tot ca un bătrân plin de virtute și înțelepciune. Sf. Ioan Gură de Aur și toți ceilalți Sfinți Părinți sunt reprezentați tot bătâni. Sigur, Biblia este o oglindă a bătrâneții înțelepte, plină de profeți, prooroci și sfinți. Ei sunt pildă în toate. Iar supremul ei model este Epopeea Gilgamesh, din care scriitorii biblici s-au inspirat copios. Acolo se află și modelul înțeleptului uitat de timp, Utnapiștim, cel care a construit pe vreme de potop corabia „Păstrătoarea Vieții”, fiind un Noe avant la lettre, care deținea și taina nemuririi, și a tinereții veșnice, anticipând și basmul „Viață fără de moarte și tinerețe fără bătrânețe”, așa cum arăt pe larg în cartea Mesia ne bate la uşă.  Dar în cazul creștinismului românesc, modelul este luat de la daci. Și să ne gândim numai la faptul că în timpul lui Burebista, la conducerea regatului se afla Sfatul înțelepților.

Acest model a fost evocat mereu în istoria poporului român și opus conducerilor lui discreționare. Însă după evenimentele din decembrie ’89 a dispărut complet acest model, această referire la Sfatul înțelepților, ba în zilele noastre, azi, sub ochii noștri, s-a luat drept pretext epidemia de coronavirus ca bătrânii să fie izgoniți din cetate, s-au luat măsuri de izolare a lor, de control al lor. Sigur, nu neg faptul că Klausfobul sau ministrul Velă de Epavă nu ar avea intenții bune, să le salveze viața. Dar nu mă îndoiesc că bătrânii de peste 65 de ani, toți, nu vor să li se salveze viața, ci vor ca viața pe care o au să fie dăruită spre folosul cetății. Sunt sigur că toți oamenii care pot ajuta în clipa asta la salvgardarea de epidemie sunt savanți, profesori, ingineri, oameni înțelepți de peste 65 de ani!

La noi este parcă un blestem. În loc să se apeleze la acești tineri bătrâni („bătrâni, dar nu îmbătrâniți”, zice o vorbă populară), îi izolăm, îi ascundem, nu mai vrem să auzim de ei! Și am observat pe stradă sau la magazine cum sunt bătrânii ocoliți de tineri, parcă ar vedea moartea! De unde această mentalitate barbară? Tinerii vor oare puterea fără un sfat al înțelepților? Mă îndoiesc. Este vorba doar de conducerea nefericită și nefastă din acest moment, care nu înțelege ce se întâmplă, care nu are un cap limpede, care orbecăiește, dovadă starea de nesiguranță, măsurile care se schimbă de la oră la oră, de la o declarație la alta. Virusul se află în această conducere șubredă, nesănătoasă, nu în bătrânii de peste 65 de ani, care nu mă îndoiesc că sunt cuminți, cumpătați, serioși și sănătoși, știu ce au de făcut și respectă ce trebuie bine făcut. Dar conducătorii de azi ce fac? În plină măreție a Învierii, când Iisus a înviat, când cu Lumina Sa a orbit moartea și ne-a dat speranța vieții, ei votează clandestin desfigurarea României, se fac că nu văd cum trece o „lege” de rupere a unui ținut românesc din trupul țării!

Mai mult, repetă greșelile comuniștilor, ale dictaturii. Să ne gândim  umai la cazul Brâncuși, căruia i-au refuzat donația, atelierul, aflat acum alături de Centre Pompidou, obligându-l pe Brâncuși, care a iubit ca nimeni altul meleagul în care s-a născut, să renunțe la bătrânețe la cetățenia română! Sau ce i-au făcut lui Enescu, alt sfânt al României, căruia i-au refuzat, tot la bătrânețe, întoarcerea acasă, unde își pregătise mormântul, la Tescani, lăsându-l să moară abandonat într-o cameră de hotel la Paris. Dacă nu ar fi fost Yehudi Menuhin, securiștii i-ar fi răpit și cadavrul! Fiindcă Menuhin nu a renunațat la ideal. El a reținut sfatul lui Enescu: „Anii ridează pielea, dar renunţarea la ideal ridează sufletul”. La fel, Mircea Eliade, n-a mai vrut să audă de Romănia, din motivele cunoscute, unul dintre ele fiind frica de a nu fi ucis, căci era pe nedrept taxat ca „legionar”. A refuzat spovedania unui preot ortodox și a cerut să fie incinerat.

Și multe alte personalități au avut, mai ales la bătrânețe, o soartă amară, cum este și cazul lui Paul Goma, fiind alungați de virusul comunist, care, iată, nu a murit, supreviețuiește și azi, prin noul virus de la conducerii țării. Coronavirus este un virsu natural, va trece, are grijă natura să-l ducă de unde a venit, dacă e natural, dar virusul din cei fără conștiință e o boală fără leac. Fiindcă e artificial. Ei nu se gândesc la ceea ce spunea Anton Pann: „Cinstește pe bătrâni, căci și tu poți fi bătrân”.Și nici la sfatul înțelept „cine nu are bătrâni, să-și cumpere”, nu vor racționa. Nu vor reacționa nici la strigătul lui Brâncuși: „Înapoi la natură! – şi la materialitatea filosofică, adică la „Cuminţenia pământului”. Trebuie să învățăm de la natură, cum își armonizează ea toate vârstele și de aceea este atât de perfectă și frumoasă. Dar celor care ne conduc nu le pasă de lecția naturii. Și natura nu iartă. „Dumnezeu iartă, spunea Carmen Sylva, natura, nu”.

Da, să-și cumpere hăituitorii bătrâni, dacă mai au de unde! Închei cu acest citat din „Povestrea vorbii” a lui Anton Pann: „Despre timp şi vârstă/ Frumusețea veștejește,/ Dar înțelepciunea crește./ Că, Când n-aveam în gură dinți,/ N-aveam atunci în cap minți./ Că Nu să poate omul să fie cu două, și tânăr și cuminte./ Dar însă,/ Este tânăr între tineri și bătrân între bătrâni./ Și Cine n-are bătrân, să-și cumpere”.