Ediția 2019 a Târgului de carte „Gaudeamus” s-a desfășurat într-un Pavilion nou, numit B2, de la Romexpo, cu totul diferit de Pavilionul Central, supra etajat, unde s-a ținut până acum acest eveniment. Totul s-a desfășurat la un singur nivel, parter, cu spaţiile laterale foarte meschine, care i-a oferit târgului un aspect provincial, deloc la nivelul pretențiilor declarate. Nemaivorbind că taxarea a fost peste tot la fel, toate spațiile, indiferent de loc, au fost taxate cu 75 euro metrul pătrat, deși, nota bene, pe site-ul târgului spatiile apar diferențiar. Adică numai spațiile cu litera „A” erau trecute la prețul de 75 euro mp. Spațiile „B”, erau oferite 50 euro mp, iar cele neamenajate, „40” euro mp. De ce s-a renunțat la aceste tarife de calitate?

Au fost edituri care nu și-au scos nici banii de închiriere. Nemaivorbind că lipsesc zeci de alte facilității, cum ar fi existența unui restaurant, unui bufet măcar, căci programul a fost între orele 10-20, ceea ce i-a obligat pe editori și difuzori să vină cu pachețelul cu mâncare de acasă. Mai an, existau, pe aleea centrală a Romexpo, tarabe cu produse aduse de țărani din toată țara. Acum a fost gol, pe acel spațiu stradal, a bătut vântul și ploaia. Fiindcă s-a nimerit ca în zilele tâgului vremea să fie urâtă, primele zile de iarnă, dar nu cu ninsoare, ci cu burniță și lapoviță.

Toate ar fi cum ar mai fi, dar marea dramă a târgului de carte „Gaudeamus” o consituie publicul cititor, care este lametabil. Un public „semianalfabet cu internet”, cum îl numea Solomon Marcus. O masă uriașă de patibulari care vin să vadă și să cumpere cărți. Cartea este seismograful unei națiuni. În ea se vede ca într-o oglindă calitatea unui popor. Și e bine că există acest târg, să ne cunoaștem cititorii. Dar prin calitatea joasă a omenilor, România nu este pregătită să aibă un târg de carte internațional, la un nivel competitiv. Mulți vizitatori ai trârgului sunt încă neșcoliți, sunt departe de a fi cititori. Avem deocamdată de-a face cu ceea ce putem numi cititorul de tranziție, interminabila tranziție, vorbesc de cititorul bine intenționat, dar care abia îi descoperă pe Dante, Shakespeare sau Eminescu, ei sunt cititorii lui Bulă, o carte de mare succes la standul „Teșu”.

Mai ales în zilele de sâmbătă și duminică a fost o invazie de neștiutori, în ciuda timpului urât. Parcă vremea a fost în ton cu masa de cititori în devenire. Timp de 5 zile, cât am stat la târg, am avut ocazia să discut cu sute de oameni, să iau pulsul pieței de desfacere. E inutil să vă spun că i-am întrebat pe mulți cititori ce carte caută? Pentru ce au venit? Aici sunt milioane de cărți, care este direcția, să ne cunoaștem cititorii, să știm ce vor, pentru cine screim? Nu am primit nici un răsuns demn să-l reproduc aici, am observat doar înclinația masivă către cărți ușoare, fără pretenții, în special spre tot ce înseamnă bășcălie și politichie. La politichie, românii sunt neîntrecuți! Un târg de carte adevărat trebuie să elimnine astfel de cititori, cu preocupări pentru instinctele joase, pentru cartea-kitsch, care se vinde la kilogram. Erau niște așa-zise standuri neamenajate care avem grămezi de carți pe care scria „5 lei bucata”. Deci cartea nu se mai adresa spiritului, ci mațelor. Cartea nu se mai numea carte, ci „bucata”. De ce se încurajează prostia, ignoranța, incompetența?

Suntem scriitori, ca să scriem pentru proști? Prostia nu poate fi educată. Nu am întâlnit nici o lansare a unui scriitor notabil. Au invadat alterații. Altermania și-a spus cuvântul. Și la fel ca la ultimele ediții, vedetele nu au fost scriitorii, ci politrucii sau foștii politicieni. Mai an, am avut parte de evenimente cu alde Bombonel (Adrian Năstase), Voiculescu, Johannis, acum buluc de lume, televiziuni, ziariști, la lansarea unei cărți a lui Petre Roman. Și cine credeți că l-a prezentat? Adrian Severin! Abia ieșit din închisoare. Păcat că n-a venit în zeghe, să ne arate cum a fost el persecutat! Nu le este rușine, spunea revoltat un domn, cu o mustață mare și cu un hanorac, parcă pleca la munte. O fac pe Robespierre, se dau criminali ca el! Iar o altă persoană, o veche cititoare, Ana Andreescu, zicea că Roman a decapitat industria românească, imediat după evenimentele din 1989 a falimetat fabrici, combinare, uzine, iar de atunci armata de securiști și-a facut treaba, conduce lejer România. Nu le este rușine, în loc să stea pe craca lor, acasă, defilează pe aici. Ce mai are de învățat cititorul de la omul fără gât, cum bine i-a spus Vadim? Niște stafii, ies din pușcărie și vin la târg, să-și lanseze memoriile scrise acolo!

Ce curiozitate și la presă. Pentru ce? Ce lecții vor să mai învețe de la Roman și Severin? O televizune nu s-ar duce la lansarea cărții unui scriitor autentic, dar la astfel de paparude e buluc! Asta dovedește degradarea la care a ajuns morala în România și respectul pentru valori!

Cărțile despre Iisus, despre Dumnezeu stăteau cuminți, neatinse, succes aveau pleava, mizeria, cărțile cu bucata. Semnificativ este că la Ed. Cartea Românească, care ne amintește automat de Marin Preda (a nu se confunda cu Eugen Preda, căruia târgul i-a consacrat un „bulevard”!), editură la care și-a lansat cartea Petre Roman, exista, chiar lângă el, un maldăr de cărți care aveau ca etichetă „10 lei bucata”. Părea că Roman și Severin sunt etichetați așa. Oameni de zece lei bucata. O imagine comică? Nu, foarte tristă. Fiindcă s-a ajuns ca sfânta carte să se văndă la „bucată”, cu „bucata”, ca ceapa, morcovii, ridichile. Cartea a ajuns o marfă. Marfă pentru patibulari.

Sigur, având onoarea să fiu găzduit, ca în fiecare an, la standul Editurii „Teșu”, invadată de lume, am avut ocazia să cunosc și cititori de soi, precum o familie de români plecați 25 de ani din țară și realizați în Austria. Am cunoscut doctori, ingineri, foști demintari, oameni cu răspundere în țara asta, care erau bine orientați, care știau bine care este boala țării, care puneau excelent diagnosticul pe ce se întâmplă. Aprope că nu mai există nici un mister de ce România estre vândută și ocupată de produsele străine. Au venit și unii colegi sau prieteni, precum criticul de film Dinu Nicula, după cum nu au lipsit fotografii Emil Niculescu și Nick Cara, un profesionist și un sufletist cum rar mai există. Lui Nick îi datorez și fotografia atrașată, cu afișul care mi-a fixat prezența.

O mare surpriză mi-a făcut un debutant în vârstă, Ion Pecie, om realizat în domeniul industrial (petrolier), dar, moromețian fiind, a scris și o enciclopedie a umorului, parafrazându-l pe Marin Preda via Sf. Pavel: „Dacă umor nu e, nimic nu e2, în zece volume, pe varii teme. Nu este un umor de bancuri a la Bulă, ci umor de calitate, precum cugetarea: „Să râdem cu omaneii, nu de oameni”. El practică un umor-medicament, să-l pui la rană. Bunătatea e calitatea lui principal. M-a legat de Ion Pecie, spontan, lumea moromețiană, faptul, că eu am făcut filmul „Credința lui Moromete” și am scris cartea „Urmașii Moromeților”, iar el a scris „Monografia satului Siliștea-Gumești”. O țară este pustie fără monografii. Monografia îi conservă rădăcinile, este documentul vital, cartea de vizită în timp a unui loc. Din monografie afli ce român curat și adevărat este Ion Pecie și ce reprezntat al ținutului teleormănean este acest om. Eu am crezut că Moromeții s-au împrăștiat detot în lume, pe alde Achim și Nilă i-am întâlnit în Israel, Anglia, Spania, America, peste tot, dar iată că Ion Pecie nu și-a părăsit obârșia, este un nou Moromete, un Moromete autentic. Iar atâta timp cât Moromete există, țara nu piere.

Vedeți, dacă nu ar fi existat „Gaudeamus”, nu aș fi cunoscut un astfel de om, de o calitate umană deosebită. Iar orientarea sa ca „tânăr” scriitor este perfectă. El a știut ce vor românii, le-a dat cartea de care au nevoie, medicamentul de tranziție, le-a dat zâmbetul care le lipsește. Smile-ul lui Ion Pecie, iată un titlu de cronică viitoare.

Ion Pecie este conștient de lumea în care trăim, dar vrea să-i ridice și pe patibulari, prin umor, nu prin bășcălie, la calitatea de oameni. Le-a dăruit multora cartea sa, ca un grădinar care își cultivă ogorul plin de rod. Enciclopedia sa a fost una dintre cele mai vândute cărți ale târgului. Sigur, nu mai este nici un mister că patibularii, clasa fără pretenții, se descurcă în această țară, e tara lor, au și botezat-o Românica, ba se simt fericiți aici. Masa fără pretenții este ferictă. Tragedia este pentru oamenii cu talent, pentru superdotați, să nu spun pentru genii, pentru oameni înzestrați cu multă putere, care au idealuri înalte, care pot să facă mult pentru oameni, pentru țară, dar care nu-și pot împlini visele din cauza amorțirii generale.

Cartea este un mare criteriu pentru a lua pulsul țării, pentru a vedea spre ce se îndreaptă românii. Dar așa cum nu există un nou public pentru muzică, Festivalul „Enescu” este invadat nu de melomeni, ci de melomaci, lucru valabil și pentru alte arte, așa nu există nici un nou public de carte. Nu ai sentimentul la Târgul „Gaudeamus” că te afli în elita țării, că ai de-a face cu intelectuali, fiindcă, prin definiție, cartea se adreseză intelectului, iar dacă intelect nu e, nimic nu e! Un cititor m-a întrebat ce se vinde aici (la standul Teșu). Puteam să-i răspund gogoși, dar i-am răspuns, se vinde litere. Cum litere? Cărți de litere. Cărți din litere?, se miră el. Pot să fac și eu cărți de litere?, zice. Da, poți, dacă înveți să apropii literele și să faci cuvinte, dacă înveți să îmbini cuvintele și să faci propoziții și fraze, dacă unești paragrafele și faci pagini, iar din mai multe pagini, faci cartea. O, minunat, am să încerc și eu figura asta, a zis cititorul patibular și a plecat fericit!

Nu e de mirare că a existat în guvernul abia picat un ministru al învțământului, care voia să elimine prepoziția „pe” din limba romănă, fiindcă el nu făcea niciodată diferența dintre „care” și „pe care”. Târgul e f.f.f. bun pentru astfel de repetenți, fiindcă se vrea „carte de învățătură”. Dar învățătura trebuie să înceapă cu ei, cu directorii târgului, care mai au de învățat cum să facă un târg competitiv. Trebuie să înceapă chiar și cu scriitorii, cu unii așa-zis scriitori. Trebuie să întoarcem spatele ignoranței, prostiei, dar atunci ar trebui să-l întoarcem unui întreg popor de patibulari.

Oricum, publicul de la „Gaudeamus” a fost catalogat exact de unii cititori, cică e un public de tranziție și că trebuie să avem răbdare până se formează cititorul adevărat! E pedeapsă grea să ai răbdare până ce acești „semianalfabeți cu internet” vor auzi de Shakespeare sau de Eminescu, pe care l-au băgat la debara, în frunte cu marea editură Humanitas, care a ajuns, prin glasul prăpăstios al directorului ei, un fel de Pristanda sui-generis, să numere steagurile literaturii române, să facă socoteala, să facă o clasificare prin ocheanul humanitoid. În cultura română, în istoria literaturii contemporane, nu există decât gașca editurii lui, aceiași clienți veșnic fluenți. Nu există alte valori în România decât Cărtărescu, Djuvara, Pleșu, Liiceanu, Boia, Paraschivescu, Patapievici, Niculescu și încă vreo doi-trei, după lista citită de d-l Liiceanu la închiderea târgului. Acest om continuă să-și taie craca de sub picioare, cu clasamente oligofrenice, fiindcă, în afara acestei găști, dușman al „Spiritului critic”, nu mai există scriitori, deși noi cunoaștem scriitori ale căror opere au tiraje mai mari decât autorii numărați de Pristanda. Sigur, criteriul este după numărul de exemplare vândute, nu după valoare. Evident că un jurnalist ca Paraschivescu, pompat pe toate căile media de echipa Humanitas, este mai vândut ca Shakespeare și Milan Kundera. Nici un clasic nu-i poate concura pe autorii liicheniști.

Mi-e greu să cred că cea mai bună carte din România este „De ce iubim femeiile?”. D-l Pristanda înseamnă că nu știe nimic despre succesul cărții „Memoriile unui cafegiu”!?! Dovadă că d-l Liiceanu, cu umorul său de gașcă, o vrea augumnetată cu titlul „De ce Iisus iubește femeile din Romînia?”. Îmi pare rău să-i spun, poate nu știe, că Iisus iubește pe toată lumea, dar cred că de la o vreme El a întors compet spatele credincioșilor români.

Iar supriza de proporții a venit din partea unor preoți care au apărut din senin la standul unde aveam și eu cărțile și au pus ochii pe „Mesia ne bate la uşă”. Ce-i asta?, au întebat. Ei nu l-au recunoscut pe Iisus aflat pe coperta cărții. Cică e blafsemie. Ei n-au recunoscut chipul real al lui Iisus, creat digital de oamenii de știință după urmele din Evanghelii. Acest chip ne privește și ne judecă. „Eu mustru și pedepsesc pe toți cei pe care-i iubesc”. Fiindcă Iisus bate la ușile românilor și nimeni nu-i deschide. Ba unii îl alungă cu pietre, ca pe un milog. Și oricare din preceptele învățăturii lui Iisus, aplicat în România de azi, nu funcționează. Ce popor de creștini e acela care o ține numai în bairamuri de Postul Crăciunului? Iisus a întors spatele românilor. E foarte trist. A plecat dintre noi.

Și înaltele fețe mi-au spus, fiind Dumnezeu, Iisus e deasupra de orice stare. Tristețea nu este a lui Iisus, este a omului. Dar acest Iisus, fără stare, este artificial. Cum fără stare? Adică nu este nici vesel, nici trist, nici bun, nici rău, nici cald, nici rece? Un Iisus impersonal? Dacă e rupt de lume, de om, nu e Iisus. Nu ne interesează. Așa cum de la târgul „Gaudeamus” a lipsit Iisus, fiindcă masa cititorilor de tranziție a venit să se distreze, să vâneze efemerul, bășcălia. Nu a fost o ediție serioasă a târgului „Gaudeamus”. Sentimetul meu a fost că am greșit târgul. Poate că la anul n-am să mai nimeresc la un târg de tranziție.

Aranjament grafic - I.M.