Criza americano-nord-coreeana începe să ia forma cozii de peşte şi în timp ce ea temporizează, corul ad-hoc şi cacofonic al comentatorilor au frâul liber la orice fel de supoziţii. Unii susţin că preşedintele Trump n-ar avea nicio strategie faţă de eforturile de nuclearizare ale Nordului Coreei. Alţii, dimpotrivă, afirmă că Washingtonul aşaza criza într-un cadru de-a dreptul planetar, căci „implicaţiiile ei se extind dincolo de Peninsula Coreeana pentru a include şi China, Rusia, Iranul, ansamblul Orientului Mijlociu, ba chiar Europa", cum susţine infocat universitarul francez Guy Milliere, autorul, de altfel, al unei cărţi care se cheama „Revoluţia Trump abia începe".

Mai consternant este însă că şi la nivel oficial maxim, America emite semnale deconcertante. Preşedintele declară la tribuna O.N.U. ca va « distruge total » Nordul dacă va ataca Sudul, vicepreşedintele Pence spune că „toate opţiunile sunt pe masă", pentru ca secretarul Aparării Mattis să afirme ca S.U.A. vor „o soluţie diplomatică", iar secretarul de Stat Tillerson că scopul Statelor Unite nu e razboiul, ci denuclearizarea totală şi ireversibilă a Peninsulei.

Lămuriri (sau confuzii) în plus vor veni probabil de la vizita din 7-8 noiembrie a preşedintelui Trump în Coreea de Sud, despre care e bine deocamdată de ştiut că liderul Americii nu va intra în zona demilitarizata (de fapt cea mai militarizată) dintre cele două state coreene, ci va ţine un discurs la o baza americană aflată mult mai la sud de capitala sud-coreeană.

China şi Rusia sunt şi ele preocupate de mai noile initiaţive ale mai micului dar imprevizibilului lor partener, care depaseşte dezinvolt nişte limite stabilizate cumva în zonă, de peste jumatăte de secol, adică după întreruperea ostilităţilor între cele două Corei, în 1953. Iar Coreea de Sud, protagonist angajat în criză (ca şi Nordul) mai mult decât mai toţi ceilalţi actanţi implicaţi, chiar dacă majoritatea comentatorilor parcă n-ar şti faptul, se disociază tot mai evident de abordările dure şi ar preferă să negocieze direct cu Nordul, deşi Phenianul nu vrea să trateze decât cu S.U.A.

Între timp, curg prin mass media felurite formule posibile de soluţionare a crizei, între care şi acceptarea tacită, de către S.U.A., a statutului de stat nuclear al Coreei de Nord, ca putere atomică „neomologată internaţional", dar asupra căreia se închid ochii... Tratatului de neproliferare, situaţii în care se află, de altfel şi India, Pakistanul, Israelul...