Două subiecte preocupă la această oră „știriștii” și guvernul aflat la putere. Unul este problema copiilor „depistați” analfabeți funcțional, al doilea, recursul compensatoriu. Ambele, deși probleme de interes, sunt dezbătute nu doar defectuos ci și voit greșit, tendențios, impunându-se măsuri și mai tâmpite sau soluții ineficiente, care rezolvă parțial sau deloc problemele de fond.

Copii analfabeți funcțional - viitorii politicieni

Că cei care astăzi sunt declarați sau considerați analfabeți funcțional, m\ine vor fi viitorii politicieni nu este o jignire la adresa cuiva ci un efect implacabil. De ce ? Din două motive: Pentru că numărul acestora, sau mai bine spus ponderea acestora în rândul tinerilor școlari și studenți crește exponențial. Cu fiecare  ”promoție” de copii, sau leat, apar noi analfabeți iar procentul acestora în rândul fiecărei promoții e în creștere. Anul trecut, la testul PISA elevii români testați, având vârste între 12-15 ani, au dovedit ”competențe de analfabetism funcțional”, în proporție de 44%, cu 5% mai mulți decât cei de anul trecut. Și să nu credeți că au fost aceiași. Deci viitorul este asigurat.

Dacă avem în vedere multiplele exemple date de politicienii noștri în ceea ce privește citirea unui text la prima vedere, ca să nu mai spun de formule matematice, se pare că nici acum 50 de ani nu stăteam prea bine, sau, aceste „vârfuri” sunt necesare in politică și promovate în funcții de conducere. Așa că să nu aud pe cineva spunând că nu e adevărat ce am afirmat sau presupus. Păi dacă președintelui țării i-au trebuit la fiecare decizie a CCR care îi era defavorabilă zeci de zile ca să le înțeleagă, ce mai putem cere elevilor care trebuie să citească opere ermetice cum ar fi „Amintiri din Copilărie”?

Se discută la tv care ar fi cauzele, sunt intervievați sau întrebați foști miniștri ai învățământului care au pus umărul la atingerea acestor „performanțe”, toți dau vina pe ceilalți, pe schimbarea legii învățământului ca pe ciorapi, chiar și acum se propune o altă lege, dar nimeni nu spune adevărul. Păi în țara în care diplomele de doctorat și masteratele se dau la copy-paste, marii șefi de catedre și doctorate se „politizează” și își blagoslovesc șefii de partid cu diplome de doctori analfabeți instituțional, ce putem cere la nivelul de jos? Trendul a fost stabilit, exemplul dat totul merge ca pe roate. Cum să ceri unui copil să fie în măsură să gândească, când îi admiți recenzii  și analize literare copiate de pe net, când tu ca dascăl nu ești în stare să te exprimi, și aici dacă vreți dau același exemplu, al profesorului multi- norocos, care până deschide gura îi albește părul, sau cade paltonul de pe umeri, sau alt  meditator  de matematică, care nu cunoaște aria cercului? Cred că unii dintre noi  sunt prea pretențioși și total rupți de realitate.

Adevărul e că pe lângă legile proaste, date de parlamentari și miniștri analfabeți funcțional, mai sunt de vină și:
- lipsa de interes dar și de pregătire profesională și pedagogică a celor mai mulți din profesori. Exemplele apărute în presă cu rezultatele la titularizare ale profesorilor te fac să te întrebi cum au terminat aceștia clasa a II-a, nu facultatea;
- lipsa de interes a majorității elevilor și unor părinți care ori nu mai au timp, ori nu mai au chef să se ocupe de educația copiilor lor, considerând că asta trebuie să o facă școala;
- proasta orientare a învățământului, aglomerarea și tematica obositoare din anii de început, fapt ce duce la declanșarea unui refuz din start din partea copilului;
- practica „democratică” din învățământ, care duce la imposibilitatea profesorului de a controla sau impune o rigoare de minim bun simț în școli;
- mpunerea în fruntea instituțiilor școlare, inspectorate, a unor hahalere care au singura calitate, faptul că au pe cineva la partidul aflat la conducere. Acest lucru face ca nici profesorii să nu mai „tragă”  pentru rezultate, pentru că atâta vreme cât incompetenții sunt promovați directori și inspectori, de că să muncească ei? Ca să se laude șefii? Păi Abramburica a fost de patru ori ministru al învățământului, că săraca nu reușise să distrugă tot într-un singur mandat; 
- schimbarea scării de valori, introducerea în programa școlară a unor autori sau subiecte, „”eroi”, exemple, modele fără valoare, cu valoare îndoielnică, promovate pe aceleași criterii de nonvaloare, pe care nici elevii nu le acceptă și nu le stârnesc interesul;
- desele lupte politice dintre profesorii din școli. Cei din „opoziție” nu mai caută să obțină rezultate când la conducere se află directori din celelalte partide;
- interesul național și internațional ca românul să fie prost, ușor de manevrat, păcălit, furat, să nu își cunoască drepturile, posibilitățile legale de a riposta, să se demoralizeze, să aleagă să plece la furat sau în sclavie în afară, decât să lupte cu sistemul.

Sunt multe alte cauze mai mult sau mai puțin locale, sau izolate dar cam acestea sunt cele mai des întâlnite și vinovate de ceea ce ni se pare acum a fi o surpriză. Aceste lucruri nu vor fi niciodată nici spuse nici recunoscute de realizatorii din media sau politicieni, pentru că ar trebui să se admită că este vorba de un sabotaj realizat cu bună știință la adresa învățământului românesc, a românului, a identității naționale, a valorilor și tradițiilor românești, a viitorului României, pentru că un stat fără oameni de valoare, va fi un stat de sclavi, un stat sclav al altor state, care va asigura resursele naturale și mâna de lucru pentru alte state și popoare.

Recursul pe toate fețele

Al doilea subiect dezbătut de media și parlamentari a fost recursul compensatoriu, care i-a ”supărat ” pe toți, pentru că asta era marea problemă acum, hoții din pușcării, nu cei din Parlament, guvern, partide. Să nu ne fie cu supărare, dar  adevăratul pericol pentru români și România îl constituie nu hoții și criminalii din pușcării ci cei din afara ei, infinit mai mulți și mai periculoși. Să facem o recapitulare foarte scurtă. Recursul compensatoriu a fost introdus în sistem nu în timpul guvernării P.S.D. așa cum susțin peneliștii, care spun că a fost introdus ca să scape Dragnea, deci acum trebuie eliminat. Nu, această găselniță îi aparține doamnei Prună, instituționalizată pe timpul guvernului Ciorbea. De ce a introdus ea această formă juridică? Pentru ca cei de la C.E.D.O. se săturaseră de procesele intentate de românii  care erau efectiv maltratați de pușcăriile românești și justiția din România. Și atunci au cerut guvernului să ia măsuri ca să nu mai facă românii plângeri, că dacă fac, ei sunt nevoiți să le dea dreptate și să impună despăgubiri. Prună a promis că va înființa  noi locuri de detenție, că va îmbunătăți condițiile, dar neavând bani a decis să îi convingă pe pușcăriași să nu mai facă plângeri, promițându-le zile libere dacă stau în condiții mizere și nu se plâng. Cei care fac plângere nu beneficiază de zile compensate, care sunt de 6 zile la o lună de detenție. Așa au scăzut, sau dispărut plângerile, guvernul nu a investit nimic, a rămas cu banii pe care se lăudase că i-a destinat îmbunătățirii condițiilor, toată lumea era mulțumită și guvernul că nu a dat bani, și C.E.D.O. că s-a degresat de dosare și deținuții că scapă mai repede că oricum nu aveau nici o șansă la îmbunătățirea condițiilor. Recursul a fost inventat pentru a face economie la bani, nu pentru a îl salva pe Dragnea, care nu era condamnat, cu atât mai puțin cu cât a fost inventat și instituit de Prună  și Cioloș.

Acum, odată cu schimbarea guvernului, P.N.L.-ul vrea să arate că se ține de cuvânt și continuă lupta cu corupția, menținând în pușcărie corupții. Mare minciună, pentru că marii corupți oricum nu beneficiau de aceste măsuri sau zile compensatorii, pentru că ei stau în condiții merci bine, câte 1-2 în cameră, cu tv cu plasmă, frigider, baie, iar dacă te cheamă Borcea ai parte și de „urgii” în penitenciar, nu doar de sală de fitness. Deci, marilor corupți oricum nu li se aplica nimic. Și atunci de ce se elimină recursul compensatoriu? Pentru că… dacă îi întrebi, nici ei nu știu, au apucat să zică așa, sau, vor să ia prima măsură în justiție, ca să aibă apoi curaj să o ia și pe cea de-a doua, pe cea care ține de secția specială și să își elibereze de angoasă și stress procurorii și judecătorii pe care îi dirijează politic. Acesta este de fapt scopul acestei măsuri, crearea unui cap de pod pe direcția re-modificării legilor justiției. 

Chestia cu grija față de românul care e atacat de recidiviști nu se susține. De ce? Pentru că acei recidiviști oricum urmau să fie eliberați, mai devreme sau mai târziu. La o simplă socoteală aritmetică rezultă că la un an de condiții mizerabile, un deținut câștigă prin recursul compensatoriu 70 de zile. Deci, dacă nu ar fi beneficiat de recurs, recidivistul ar fi stat în plus încă două luni pentru un an de detenție. Anularea recursului compensatoriu nu împiedică eliberarea deținuților periculoși ci doar o amână. Problema reală nu stă în aplicarea sau anularea recursului ci în propunerile comisiilor de liberare condiționată din pușcării și deciziile procurorilor și judecătorilor, care decid cine să iasă și cine nu. De multe ori nu sunt eliberați condiționat cei care merită ci cei care dau șpagă, chiar dacă sunt periculoși.

Cei care îi eliberează, respectiv penitenciarele, procurorii și judecătorii, știu că aceștia vor comite o altă abatere și vor reveni în instituție și tocmai de aia îi eliberează, ei își iau dreptul, apoi îi vor avea iarăși drept clienți și vor primi alte șpăgi. Prea puțin îi interesează pe ei că alți oameni, nevinovați vor suferi consecințele deciziei lor. Deci, dacă judecătorii ar lua decizii în funcție de fondul real al deținuților, de existența unei recidive, criminalii și violatorii nu ar beneficia de eliberare condiționată, mai ales că nu ar îndeplini nici condițiile, pentru că aceștia sunt de regulă recalcitranți, violenți cu ceilalți deținuți, nu participă la programele educative, ei vegetează și dau șpăgi, au telefoane mobile, își conduc afacerile din pușcărie. Asta nu vor să admită guvernanţii, pentru că i-ar supăra pe cei pe mâna cărora pot intra aproape toți .

Cei din media, cu sau fără intenție le fac jocul hoților și criminalilor care conduc țara își bat joc de învățământ, sistemul sanitar, armată, independență, împingând-o acum către înarmare nucleară. Așa se menține o falsă problemă.

Marea problemă a României o constituie analfabeții nefuncțional dar funcționabilizaţi, adică aflați în funcții și hoții aflați în libertate - la putere sau în opoziție.

Aranjament grafic - I.M.