Ideea unor întreceri sportive de amploare s-a născut în antica Grecie. Şi astfel în oraşul Olimpia, din nord-vestul Peloponesului, se desfăşurau, din 4 în 4 ani, începând din anul 776 î H, până în anul 392 d H, deci pe parcursul a 293 ediţi, Jocurile Olimpice! Atunci, în trecute timpuri întrecerile durau 5 zile. În prima zi era ceremonia se deschidere. În a doua zi se întreceau tinerii de 18-20 ani în alergări, trânte, lupte cu pumnul. În a treia zi urmau bărbaţii în aceleaşi probe. În a patra zi se desfăşurau cursele de cai si de care si pentlatonul. In ultima zi, învingătorii îşi primeau răsplata. Care era una simbolică, „o cunună din ramuri de măslin". Popularitatea unui câstigător al anticelor întreceri sportive, era atunci, ca şi astăzi, imensă. Remarcabil, în condiţiile de atunci, cu războaie peste războaie, aceste întreceri s-au desfăşurat, cu regularitate, şi s-au menţinut timp de aproape 12 secole. Exemplul acestor întreceri, de acum două milenii i-a preocupat şi pe contemporanii noştri. Aşa se face că francezul Pierre de Coubertin, după mari străduinţe, a reuşit să relanseze istoricele jocuri. Debutul s-a produs în 1896. Mare dilemă: dacă organizarea jocurilor olimpice moderne să fie stabilă ca locaţie (precum cea antică) sau itinerantă ? S-a optat pentru cea itinerantă, evidentă în condiţiile moderne. O altă dilemă : care să fie ţara care să organizeze prima ediţie: Franţa, cea a iniţiatorului, Pierre de Coubertin, sau cea a moştenirii istorice, Grecia? S-a ajuns la un compromis: prima ediţie să se desfăşoare în capitala Franţei, Paris, în 1896, cea de a doua în capitala Greciei, Atena, în 1900.

După acest sumar istoric, ne vom concentra pe participarea României la aceste întreceri de o amploare uriaşă Prima participare a României la Jocurile Olimpice a fost în anul 1924, la ediţia organizată la Paris, la care România a obţinut prima medalie (de bronz) prin echipa de rugby, un sport care va aduce, peste ani, mari succese ţării noastre. Apoi urmează medalia de argint câştigată de călăreţul Henri Rang la controversata Olimpiada din Germania, Berlin, în anul 1936. Olimpiadele au fost reluate după Al Doilea Război Mondial, în 1948, în Anglia, la Londra. Apoi în 1952, în Finlanda, la Helsinki, România a obţinut prima medalie de aur, prin trăgătorul de la tir, Iosif Sârbu. A fost deschizător de drumuri pentru că la următoarea Olimpiadă, din Australia, la Melbourne, 1956, România a obţinut 5 medalii de aur (două prin canoistul Leon Rotman, câte una prin: boxerul Nicolae Linca, canoiştii Alexe + Ismailciuc şi Ştefan Petrescu -tir). „Recolta" de la Roma (1960) a fost mai săracă: două medalii de aur (prin atleta de excepţie, mult regretata, Iolanda Balaş şi luptătorul Dumitru Pârvulescu) similară cu cea de la Tokio,1964 (prin atletele, aceiaşi Iolanda Balaş şi foarte tânăra, Mihaela Peneş). La Mexico în 1968 a fost ridicată stacheta în medalii de aur la „cota 4" prin atletele Viorica Voscopoleanu şi Lia Manoliu, scrimerul Ionel Drâmbă, canoistul Ivan Patzachin. Apoi mai scadem cu o medalie la însângeratul München, 1972 (aur prin luptătorii: Nicolae Martinescu şi Gh.Berceanu + acelaşi Ivan Patzaichin,). Dar la Montreal, 1976, apare zâna gimnasticii mondiale, Nadia Comăneci, cu 3 medalii de aur secondată de canoistul Vasile Dâba. La Moscova, 1980, creştem în medalii şi obţinem 6 de aur: prin steaua gimnasticii mondiale, Nadia Comăneci - două, luptătorul Ştefan Rusu, Corneliu Ion - tir, Sanda Toma-canotaj şi acelaşi Ivan Patzaichin împreună cu Toma Simionov). Apoi apare o culme a sportului românesc olimpic, la Los Angeles, 1984. Curajul de a participa la o ediţie în care ţările lagărului socialist (cu excepţia Chinei şi a Iugoslaviei) au abandonat-o, i-a adus României 20 medalii de aur şi locul doi pe naţiuni. Şi ediţiile următoare au însemnat succese pentru sportul olimpic românesc, la Seul, 1988, 7 medalii de aur (în prim plan, gimnasta Daniela Silivaş - 3) , la Barcelona, 1992, 4 medalii de aur (şi iarăşi în frunte o gimnastă, Lavinia Miloşevici -2), la Atlanta 1996, 4 medalii de aur, şi o altă culme, în 2000, la Sydney, 11 medalii de aur (de data aceasta numărul unu a fost înotătoarea Diana Mocanu - 2). Drumul olimpic românesc, chiar în uşor regres, s-a menţinut la cote înalte: la Atena, 2004, 8 medalii de aur (revine iarăşi în frunte o gimnastă, Cătălina Ponor - 3). Apoi, decăderea (înjumătăţirea): 4 medalii de aur la Beijing, în 2008 (una prin gimnasta Sandra Izbaşa) şi o altă „înjumăţăţire", doar 2 medalii la Londra, în 2012 (aceiaşi Sandra Izbaşa şi Alin Moldoveanu - tir). Ce va fi la Rio de Janeiro?