Globalizarea, integrarea europeană, „spiritualizarea frontierelor" (cum prea frumos îi spunea Titulescu) în postcomunism, toate acestea au făcut că sintagma „românii de pretutindeni" să capete concreteţe şi consistenţă, iar aceşti compatrioţi, că individualităţi, comunităţi sau instituţii de-ale lor să devină realităţi tot mai vizibile şi mai prezente în viaţă naţiei. Şi nu doar că plătitori de taxe şi impozite sau cetăţeni cu drept de vot în în România, ori că păstrători de legi şi datini peste ţări şi mari sau doar la o zvârlitură de bat peste graniţa. Şi totuşi, ştim în continuare prea puţin despre ei şi viaţă lor. Unii am putut află zilele trecute de Academia Germano-Română din Baden-Baden, care tocmai a împlinit 15 ani de la întemeiere, iar cu acest prilej s-a întrunit în sesiune ştiinţifică jubiliară la Bucureşti, graţie sufletului şi motorului acestei instituţii care este preşedintele ei, scriitorul şi eruditul dr. Mihai Neagu Basarab. Secondat de dr. Cantemir Mambet că organizator al evenimentului, dr. Neagu Basarab a reunit într-un volum („Caietul nr. 14", căci atâtea au fost simpozioanele ştiinţifice şi „caietele" lor de până acum) comunicările prezentate, toate interesante şi inedite, iar câteva de excepţie.

Acad. prof. dr. Basarab Nicolescu, profesor la Sorbona, aplică transdisciplinaritatea (concept lansat de distinsul universitar) la viaţă internaţională şi demonstrează că lumea trăieşte într-o nouă barbarie, definită prin Panterorism (adică indiferent dacă e sau nu religios sau ideologic), Transumanism (omul tot mai dependent de maşini, care devin tot mai „umanizate") şi Anthropocid (vremea când omul ucide natură). Iar întrucât „barbar" înseamnă „străin", epoca barbariei este cea în care omul îşi devine propriul străin („Sfânt trup şi hrană sieşi, Hagi rupea din el" - Ion Barbu).

Pe cât de întunecat şi de sumbru e studiul savantului de la Sorbona, pe atât de glorios şi fascinant apare trecutul tainic din vremea dacilor în comunicarea dr. Leonard Velcescu, cercetător de artă la Universitatea din Perpignan despre cele aproximativ o sută de statui de daci aflate astăzi în multe muzee ale lumii şi despre care aproape două milenii au fost practice ignorate. „Imaginea demnă a dacilor [...] plasată în locul cel mai prestigios al lumii române, în inima Romei, în Forul lui Traian, [...] a reuşit să învingă factorii distrugători ai timpului şi să ajungă până în zilele noastre" - scrie dr. Leonard Velcescu.

Dr. Mihai Neagu Basarab, care este şi directorul Institutului Roan de la Freiburg, prezintă în comunicarea să raporturile subtile şi nuanţate dintre intelectualii români din exilul postbelic şi tinerii scriitori din România din timpul regimului comunist, de unde trage învăţătură „de a respectă mai presus de orice legile morale, care ne ajută să rămânem oameni oneşti, chiar şi atunci când conjunctură poltica încurajează lichelismul".

Dintre celelalte comunicări ale sesiunii, toate menţionabile, dar lipsind pentru această spaţiul, ne mai oprim asupra unei sinteze utile (autori: conf. dr. Nicolae Brânzea, Ioan Alexandru Florea) privitoare la starea actuală a românilor de dinafară graniţelor, care, greu de estimat că efective, pot fi totuşi grupaţi cumva în diaspora (de dinainte şi de după 1989), comunităţile româneşti istorice (aromâni, megleno şi istro-români), cei din ex-Iugosolavia, Ungaria, Ucraina, cei din Republica Moldova, evreii şi saşii originari din România.

Românii risipiţi sau adunaţi dincolo de graniţe simt româneşte nu doar prin cântec, joc şi voie bună, nu doar la o sârmă şi o ţuică, sau prin muncă subplatita şi uneori umilitoare, ci şi prin cercetare şi comunicare ştiinţifică. De altfel, cele câteva premii Nobel de care am au avut parte laureaţi născuţi în România au fost/sunt toţi trăitori în afară graniţelor noastre de azi.