Maria Diana Popescu: Prea Sfinţia Voastră, aţi văzut lumina zilei în perioada în care Biserica Ortodoxă Română şi slujitorii ei nu se numărau printre privilegiaţii sistemului. Cum aţi ales şi ce v-a determinat să vă consacraţi propovăduirii Cuvântului Domnului?

P.S. Emilian Lovişteanul: M-am născut în localitatea Berezeni, judeţul Vaslui, într-o familie de părinţi drepmăritori creştini, care mi-au inspirat dragostea de Dumnezeu şi de Biserica Sa. Sunt ultimul născut, din cei cinci copii ai familiei Costache şi Tasia Nică, primele patru fiind fete. Naşul meu de botez a fost preotul paroh din comună, slujitor de vocaţie ce şi-a dorit foarte mult ca şi finul său să-i urmeze. Am plecat la mănăstire din propria-mi dorinţă, în toamna anului 1989. Chemarea interioară spre viaţa monahală s-a concretizat atunci când am ales să rămân în mănăstirea Neamţ. Este o mănăstire foarte frumoasă, istorică, cu un patrimoniu spritual-cultural deosebit. Icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni, biserica cu hramul « Înălţarea Domnului », biblioteca ce cuprinde cărţi şi manuscrise foarte vechi şi obştea părinţilor rugători, sunt câteva din podoabele ce m-au determinat să rămân în această mare Lavră a monahismului românesc.

Ion Măldărescu: Aţi urmat cursurile Seminarului Teologic Liceal - „Veniamin Costachi" de la Mânăstirearea Neamţ, apoi aţi studiat la Facultatea de Teologie, aţi urmat cursurile de doctorat ale Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi, unde aţi susţinut teza cu titlul: „Mitropolia Moldovei şi Sucevei: Arhiepiscopia Iaşilor în prima jumătate a secolului al XX-lea (1900-1948)”, o temă delicată, chiar temerară şi de mare interes. Cum comentaţi?

P.S. Emilian Lovişteanul: Am dorit să cunosc mai bine învățătura Mântuitorului Hristos propovăduită de Sfânta Biserică, de aceea am urmat cursurile Seminarului Teologic, iar apoi am ales să aprofundez cunoștințele teologice și pe cele istorice prin frecventarea cursurilor Facultății de Litere și Teologie, specializarea Teologie-istorie, din cadrul Universității „Ovidius”, Constanța. După un master în istorie antică și medievală, profesorii m-au îndemnat să urmez cursurile de doctorat. Am ales specializarea Istoria Bisericii Ortodoxe Române, pregătind lucrarea cu tema „Mitropolia Moldovei și Sucevei: Arhiepiscopia Iașilor între anii 1900-1948”, sub îndrumarea domnului Acad. Prof. Dr. Emilian Popescu (născut în jud. Vâlcea). Subiectul lucrării de doctorat este interesant prin faptul că Mitropolia Moldovei ( ca de altfel întreaga Biserică Ortodoxă Română), a trecut în prima jumătate a secolului al XX-lea prin grele încercări: Răscola din 1907, Primul și Al Doilea Război Mondial etc., iar implicarea Arhiepiscopiei Iașilor în problemele vremii este exemplară.

Maria Diana Popescu: Prea Sfinţia Voastră, e greu pentru omul contemporan să rămână creştin?

P.S. Emilian Lovişteanul: În momente de libertate, nu este greu să fii și să rămâi creștin, mărturisitor și trăitor al Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos. Dacă este să comparăm perioada în care trăim, cu anii în care Biserica creștină a fost persecutată de împărații păgâni, sau cu anii în care diverse popoare creștine au fost sub dictatură, vedem că noi creștinii ortodocși de astăzi nu avem nicio interdicție în a ne mărturisi credința în Sfânta Treime și a participa la Sfintele Taine ale Bisericii lui Hristos. Fiul lui Dumnezeu ne îndeamnă să avem credință nădejde și dragoste, chiar dacă trăim în lipsuri materiale sau trecem prin suferințe și încercări.

Ion Măldărescu: S-au ridicat voci tendenţioase care au contestat oportunitatea predării Religiei în şcoală. Pentru că sunteţi şi cadru didactic, cum vedeţi evoluţia acesteia în ultimii ani şi în perspectivă?
 

P.S. Emilian Lovişteanul: Reintroducerea Religiei în şcoală a fost o necesitate, după o absenţă de peste cincizeci de ani de comunism. Biserica Ortodoxă Română a trebuit să-i determine pe cei care erau responsabili cu sistemul educaţional românesc să accepte introducerea Religiei în rândul celorlalte discipline de învăţământ. Predarea Religiei în şcoală constituie un act misionar-sacramental, dar totodată are conotaţii educaţionale profunde. Rosturile şcolii nu se rezumă numai la învăţarea intelectuală a copiilor şi tinerilor, ci privesc şi formarea caracterului lor spiritual şi moral, al cărui fundament este credinţa în Dumnezeu. Prezenţa Religiei în şcoală este necesară nu numai pentru Biserică, ci şi pentru societatea românească, deoarece educaţia religioasă invită la reflecţie, la atotcunoaştere şi la cunoaşterea propriilor valori religioase. Experienţa şi cunoaşterea religioasă are drept scop desăvârşirea în şi prin Hristos Domnul. Biserica este chemată să-i ajute pe tineri în a-şi găsi un sens al existenţei, este chemată să-i lumineze pe tineri în ceea ce priveşte percepţia evenimentelor ce se produc în viaţa lor şi în lume. Prin preoţii şi profesorii de religie, Biserica transmite, aprofundează şi întăreşte pe tineri în dreapta credinţă. Suntem bucuroşi de faptul că în zilele noastre s-a creat o sinteză frumoasă între misiunea Bisericii şi misiunea Şcolii. Această lucrare trebuie să continuie cu ajutorul ambelor părţi şi a familiei creştine, pentru că misiunea Bisericii are ca finalitate pregătirea omului pentru Împărăţia lui Dumnezeu.

Maria Diana Popescu: De-a lungul vremii v-aţi pus semnătura pe o serie de lucrări, comunicări ştiinţifice naţionale şi internaţionale. Citându-l pe Petre Ţuţea: „Cultura poporului român s-a născut pe prispa Bisericii Ortodoxe Române”, cum vedeţi raportul actual dintre BOR şi viaţa culturală a momentului?

P.S. Emilian Lovişteanul: Filosoful Petre Țuțea a înțeles și exprimat rolul Bisericii Ortodoxe Române în crearea, păstrarea și promovarea culturii românești. Biserica astăzi aduce cu sine o moștenire culturală a unui popor religios, o îmbogățește și o transmite generațiilor viitoare. Legătura directă, personală, a omului creator cu Dumnezeu-Creatorul universului se numește cult. Legătura omului cu creația lui Dumnezeu, cu lumea, se numește cultură, spune un teolog contemporan. Cultura nu poate fi despărțită de Biserică, atunci când omul percepe pe Dumnezeu ca fiind prezent în lume, când înțelege că natura înconjurătoare este un dar a lui Dumnezeu către omul-ființă inteligentă, creat după chipul și asemănarea Lui. Când vorbim acum de cultură, ne referim la cultura bisericească în toată profunzimea ei și la cultura populară tradițională în ansamblu. Astăzi, Biserica noastră promovează cultura națională, iar viața culturală este reflectată în interiorul ei. Dacă este să dăm un exemplu de cum Arhiepiscopia Râmnicului se implică și protejează patrimoniul cultural-național, putem face referire la ansamblurile mănăstirești de la Mamu, Sărăcinești și Berislăvești. În aceste locuri, conducerea Arhiepiscopiei a salvat de la distrugere aceste monumente istorice vechi, ctitorii voievodale și boierești, iar instituțiile abilitate ale Statului român nu au întreprins nicio măsură de protejare. Nu ascudem faptul că multe monumente istorice au fost restaurate prin colaborarea dintre Biserică și instituțiile de specialitate. Însă, mai există obiective ale patrimoniului cultural-religios care au nevoie de punere în valoare, de transfigurare și transmitere către generațiile viitoare în condiții optime. Biserica, prin clerul și credincioșii ei, dorește să contribuie la protejarea patrimoniului cultural-național, deoarece el este atât rezultatul comunicării creatoare între generații ale aceluiași popor, cât și al comunicării lui cu popoare vecine.

Ion Măldărescu: Ţinând seama de orânduielile bisericeşti, de ostenitorul drum ce trebuie parcurs, evoluţia Prea Sfinţiei Voastre a fost surprinzător de dinamică, astfel încât astăzi sunteţi aşezat, cu rang de Vlădică, pe scaunul episcopal. A fost greu, a fost uşor?

P.S. Emilian Lovişteanul: Evoluția mea în cadrul Bisericii nu a fost dinamică, ci constantă, în cei 20 de ani de la intrarea în mănăstire și până la alegerea în slujirea de arhiereu. În tot acest timp am făcut doar două cereri adresate ierahiei superioare: cererea de intrare în mănăstire și cea prin care am dorit să devin monah. Celelalte, hirotoniile în ierodiacon, ieromonah și arhiereu, mi s-a cerut să fac ascultare și să răspund chemărilor Bisericii prin ierarhie, pentru a sluji instituția divino-umană spre slava lui Dumnezeu, folosul credincioșilor și spre mântuirea personală. Astfel, în Biserica noastră slujirea nu o ia nimeni cu de la sine putere, ci este chemat și trebuie să răspundă unei astfel de solicitări. Am fost hirotonit în treapta de arhiereu în ziua de 14 noiembrie 2009, în Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea. Acest eveniment a avut loc după ce în data de 29 octombrie 2009, la propunerea Înaltpreasfinţitului Părinte Gherasim şi Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române m-a ales pentru slujirea de Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. Pe data de 14 noiembrie 2009, în Eparhia Râmnicului au avut loc mai multe evenimente istorice, la care a participat Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi alţi douăzeci de ierarhi ai Sfântului Sinod. În acea zi Episcopia Râmnicului a fost ridicată la rang de Arhiepiscopie, Preasfinţitul Gherasim a devenit Arhiepiscop, a fost hirotonit noul Episcop-Vicar când Chiriarhul Râmnicului a împlinit frumoasa vârstă de 95 de ani.

Maria Diana Popescu: La întronizare, cum ați găsit Eparhia Râmnicului?

P.S. Emilian Lovişteanul: La venirea mea în slujirea de Episcop Vicar la Râmnicu Vâlcea, am aflat Eparhia Râmnicului în haină de sărbătoare, fiindcă a fost ridicată la rang de Arhiepiscopie, iar parohiile și mănăstirile în frunte cu Chiriarhul locului, Înaltpreasfințitul Părinte Gherasim au contribuit în mod deosebit la realizarea acestui act istoric. Județul Vâlcea are un patrimoniu inestimabil. M-am bucurat să văd multe mănăstiri restaurate și cu viață monahală, apoi am mers la multe biserici parohiale, unele fiind monumente istorice salvate de către slujitorii Bisericii.

Ion Măldărescu: Eparhia Arhiepiscopiei Râmnicului are cel mai mare număr de lăcaşuri bisericeşti şi monahale din România, „concurând” într-un fel cu măreţia celor din Moldova. Cum ar putea fi valorificat acest privilegiu în spiritul turismului monahal, implicit al Bisericii şi al enoriaşilor?

P.S. Emilian Lovişteanul: După cum am spus, Arhiepiscopia Râmnicului a restaurat multe mănăstiri și biserici vechi, redându-le frumusețea de odinioară. De asemenea, cunoașteam că mănăstirile sunt locuri de liniște, de retragere pentru rugăciune și desăvârșire creștină. Cu toate acestea, ele sunt vizitate de turiști și pelerini. Spun turiști și pelerini pentru că turistul merge la mănăstire să vadă frumusețea artistică, istorică și culturală a așezământului, pe când pelerinul merge în aceste lăcașuri să se roage în primul rând, să se împărtășească din darurile lui Dumnezeu. Această situație a pelerinajului și turismului la mănăstiri implică două aspecte. Aspectul pozitiv este că pelerinii merg la mănăstiri pentru folosul duhovnicesc, să participe la sfintele slujbe, să se spovedească și să plece din nou în lume cu putere harică de la Dumnezeu spre a-și împlini datoria de creștini. Partea negativă este aceea că turiștii de multe ori strică liniștea mănăstirii, a monahilor, nu se folosesc sufletește după ce vizitează un așezământ monahal, ci îi încearcă doar un sentiment de apreciere, de moment. Desigur, ne bucurăm ca tot mai mulți creștini să meargă la mănăstirile vâlcene, care sunt foarte frumoase, atât pentru a aprecia lucrarea înaintașilor, cât și pentru îmbogățire sufletească și implicare în păstrarea acestor „candele ale neamului”, aprinse. Valorificarea așezămintelor monahale depinde de noi toți, așa că e necesar să ne aducem contribuția, fiecare după vrere şi posibilităţi.

Maria Diana Popescu: În ultima vreme s-au înmulţit atacurile, inclusiv cele mediatice împotriva feţelor bisericeşti, împotriva icoanei şi a Instituţiei creştine în genere. De unde pleacă, nu cumva şi din sînul Bisericii?

P.S. Emilian Lovişteanul: Atacuri la adresa clerului Bisericii au existat, iar acum se pare că s-au intensificat. Motivele sunt diverse și diferă de la caz la caz. Sunt și clerici care nu-și împlinesc cum se cuvine slujirea. Dar sunt persoane și instituții care vor să câștige de pe urma acestor atacuri în presă. Alții vor să denigreze în mod intenționat pe clerici pentru a slăbi încrederea oamenilor în Biserica lui Hristos. Cât privește lupta insistentă împotriva Bisericii Ortodoxe și a simbolurilor ei (Sfânta Cruce, Sfintele Icoane), capătă în contextul actual, un „drept” al persoanei s-au al unui grup de persoane în a-și exprima punctul de vedere în condiții de libertate socială și religioasă. Toate aceste atacuri pleacă din rea credință, interes personal, necunoaștere etc. Una este să se semnaleze o greșeală pentru a fi îndreptată și altceva este promovarea răutății, a scandalului și a neîncrederii în valorile Bisericii și a neamului românesc.

Ion Măldărescu: Care ar fi proiectele de viitor ale Întâistătătorilor Arhiepiscopiei Râmnicului, ţinând seama şi de momentele dificile prin care trece astăzi poporul român?

P.S. Emilian Lovişteanul: Pe lângă cele întreprinse până acum în Arhiepiscopia Râmnicului, ne dorim să intensificăm activitățile social-filantropice de la Centrul eparhial și din parohii pentru a veni în sprijinul credincioșilor săraci. În prezent avem 11 asociații, centre social-filantropice și fundații care desfășoară activități specifice. De alfel, aproape în fiecare parohie, preoții întreprind acțiuni de întrajutorare a familiilor sărace, cu bolnavi și posibilități reduse de întreținere. În al doilea rând, dorim să dezvoltăm programul Patrirahiei Române de catehizare a tinerilor și copiilor, „Hristos împărtășit copiilor”, prin înființarea de noi centre catehetice pe lângă cele existente și cultivarea darurilor primite de la Dumnezeu. Este necesară o mai strânsă legătură între profesorii de religie și preoții din parohiile noastre în privința activităților religioase. În al treilea rând, este necesară promovarea pelerinajelor la mănăstirile vâlcene pentru îmbogățirea duhovnicească a credincioșilor și cunoașterea spiritualității și a istoriei Bisericii noastre. Într-o societate tulburată de tot felul de griji și preocupări, mănăstirile și bisericile parohiale au datoria de a întări credința în Dumnezeu și a conștientiza pe oameni de necesitatea rugăciunii, de înmulțirea dragostei și milei creștine. Asfel, Arhiepiscopia Râmnicului ca mădular al Bisericii Mântuitorului nostru Iisus Hristos are chemarea de a lucra și a veghea la pregătirea credincioșilor pentru Împărăția lui Dumnezeu, fiindcă nimeni nu moșteneşte pământul.

Au consemnat: Maria Diana Popescu & Ion Măldărescu