Aseară, un președinte care are „țara mea”, „partidul meu” la guvernare, „guvernul meu” la conducere, „parlamentul meu” și „șeful armatei mele” s-a adresat poporului prin intermediul televiziunii, din carapacea sa în care nu intră decât cine vrea „el”, pentru a  ne explica cum știe „el” că putem ieși din „marasmul” în care ne-a adus  și a ne da sfaturile „lui” pentru a supraviețui într-o  „țară eșuată” de nu se știe cine. Am încercat să ascult ce spunea dar când l-am auzit spunând „dragi români” cu rictusul devenit proverbial din colțul gurii, de parcă parcă ar fi înghițit cucută când a folosit sintagma „dragi tomâni”, m-am lăsat păgubaș. Eu când îl aud și mai și văd spunând în felul acesta „dragi români”, parcă simt o funie în jurul gâtului și duc mâna instinctiv la gât să o dau jos.

E greu, e imposibil să îți asculți călăul dând sfaturi cum să folosești săpunul pentru a luneca funia mai ușor, convins că îți face un bine și că ar trebui să-i mulțumești pentru asta. Deși poate unii cred că e iubit de oamenii din ”partidul lui” eu cred că nici cei care îi ascultă sau execută ordinele orbește nu îl au la suflet, căci, iată, până și papagalul care acum câțiva ani ne întreba „ciiiine spune mai multe când tace decât Ponta când vorbește” recunoaște că a fost un prost, ca să nu spună că de fapt a fost un lingău. Se pare că lumea acceptă mai ușor proștii decât lingăii. Aviz pupinturiștilor.

Ei bine aseară, „președintele meu” a ieșit să ne spună ce crede el despre situația în care a ajuns „țara lui” care nu mai are conducere politică, nu mai are armată, nu mai are economie, nu mai are locuri în spitale dar nici în cimitire,  nu mai are resurse, nu mai are energie, nu mai are medicamente, nu mai are bărbați cu antigel în instalație și în curând nu va mai avea nimic, nici măcar lemn pentru sicrie și nici cetățeni. El crede că de vină pentru toate sunt alții, nu „oamenii lui”, nu „partidul lui”, nu „guvernul lui”, (nu el -n.r), de vină sunt cei care nu se vaccinezază.

Discursul dragului nostru președinte s-a axat pe problema nevaccinaților. Nu mai avem arși în spitale, am uitat de ei și mă întreb și eu câți români trebuie să mai moară arși în spitale ca să vadă și el că nu s-a luat și nu se ia nici măcar o măsurică pentru a nu se mai repeta dramele, nu mai avem criză politică, nu mai avem dezastru economic, nu mai avem nicio altă problemă, singura problemă a României sunt cei care refuză să justifice cumpărarea a 120 milioane doze  de vaxxin. În mintea lui, dacă cetățenii se vor injecta, toate problemele României vor dispărea, economia va bubui (vorba nerodului - n.r.), politicienii își vor da mâna fericiți și vor forma un guvern de uniune națională sau vor guverna ca frații pentru propășirea neamului sprijinindu-și proiectele aducătoare de lapte și miere.

Fiecare român va avea propria lui pungă de gaz în curtea  sau casa proprie, prețurile vor cădea până la genunchii broaștei, copii vor merge la școală fluierând, toată lumea va avea ce pune pe masă, toți vor avea serviciu, pe cer vor supraveghea non stop avioane românești produse și conduse de români, homeleșii vor deveni proprietari de cartiere rezidențiale și agenți imobiliari, „Covrigul” va dispărea instantaneu, românii vor fi vindecați și feriți de boli pe veci și vor mânca doar ambrozie și vor bea nectarul zeilor. Și toate astea printr-un singur vaccin.

Din cauza faptului că unii nu vor să se vaccineze, totul merge de-andoaselea și toate tunurile guvernamentale s-au pus pe cei care nu vor să confirme sau să justifice „măsurile” luate de guvern și se încăpățânează să stea neînțepați. Arafrații propun măsuri radicale, astuparea gurii celor care spun că nu vor să îți justifică decizia, deocamdată prin suprimarea dreptului la exprimare, mai târziu prin suprimarea vieții. De parcă nu am fi avut suficiente motive de discordie, suntem practic îndemnați să ne urâm și scoatem ochii unii altora din cauza nerespectării politicii financiare a unor companii farmaceutice care nu oferă nicio garanție, nu își asumă nicio responsabilitate, dar vrea să îi cumpărăm și mai ales folosim produsele.

Îți e „mai mare dragul” să vezi pe toate canalele de „socializare”  cum se înjură, jignesc și blesteamă între ei românii. Înainte se păruiau pesediștii cu peneliștii, țărăniștii cu peremiștii, neomarxiștii cu umaniștii, toți între ei după cum prindeau ciolanul. Slavă Domnului, am trecut de faza asta, acum e concordie între susținătorii de partid, până și liderii de partide se mai ceartă doar așa de ochii lumii dar cad la pace când trebuie să dărâme un guvern sau să distrugă ceva.

Acum, problema cea mai mare și motivul urii de masă este un ac, o înțepătură care nici  nu doare măcar, nici nu știi că ai făcut-o, are, cel puțin pe moment, până la 6 luni,  efectul unei injecții cu ser fiziologic. După 6 luni faci alta, apoi alta, până o să ceri singur să le faci și o să te simți frustrat dacă o să ți se spună că pentru tine nu mai sunt ace. Și atunci de ce atâta scandal?

Toată lumea s-a convins, și cei vaxinați și cei nevaxinați, că înțepat sau nu, tot faci boala. Înainte se povestea că nu, dar uite că cei care s-au înțepat nu și-au ținut gura și au spus că da. Ei și? Așa e în democrație, toți avem dreptul să facem „Covrigul”. Apoi s-a spus că da, îl fac și înțepații, dar fac o formă mai ușoară. Dar și aici unii nu și-au ținut gura și au spus că au făcut o formă mai gravă. Ei și? Nu e democrație? Acuma se spune că da, fac form grave, dar nu au nevoie de copârșeu. Mâine o să se facă copârșee și pentru ei, care e problema? Ce atâtea mofturi pentru un ac? Înțepat sau nu, tot acolo ajungi.

Aud că o comisie de la OMS via Bruxelles, de unde se dă ora (in)exactă - s.r.) în Europa, va veni să vadă de ce fug românii de ace, pentru că este un mister pentru ei. Ca să vezi de ce nu maipot dormi înaltele fețe ioropenești! Eu le recomand ca înainte de a căuta răspuns la această întrebare, să se întrebe:
- de ce guvernele României de 30 de ani, sub promisiunea intrării în U.E., ca o condiție a (dez)„integrării”, au vândut tot ce se putea vinde, de la flotă, industrie, combinate, petrol, gaze, cărbune, sare, armată, tradiții, suveranitate;
- De ce dintr-o țară independentă energetic și financiar, România a devenit cea mai înglodată de datorii țară europeană, care se sufocă efectiv sub povara datoriilor și care în curând va intra în insuficiență de plată și va fi declarată falimentară?
- De ce România, care își producea 90% din armamentul și tehnica trupelor de uscat a devenit dependentă de exterior și nu își mai poate produce nici praful de pușcă necesar?
- De ce protestează vienezii împotriva defrișărilor din România când cel mai mare bărbier de păduri din țară este austriac, nu spaniol? Și de ce românii nu protestează iar cei care încearcă să apere pădurile sunt linșați de mafia pădurilor sub privirile indiferente ale organelor statului?
- De ce de 30 de ani toate guvernele și partidele care au fost la volan au urmărit doar umflarea buzunarelor proprii aducând țara în prăpastie?
- De ce periodic pe listele de partid la alegeri ajung aceleași jagardele, românii neavând posibilitatea să aleagă decât ce jagardele vor fura în următorii 4 ani?
- De ce în doi ani de zile de când a apărut Covrigul, guvernul meu, partidul meu, nu au luat nicio măsură efectivă pentru a stăpâni efectele lui, mergând pe o singură carte, acea a vaxinului ale cărui efecte nu le știe cu adevărat nimeni, nu le garantează nimeni și nu și le asumă nimeni ?
- De ce România este singura țară care de doi ani nu a investit în spitale pentru a asigura condiții de supraviețuire celor infectați sau celor cu alte boli, iar oamenii fie intră cu o boală și ies cu 3 fie mor arși?
- De ce în 2020 când în întreaga lume erau 7.413 cazuri de infectați, iar în România îi numărai pe degete, s-a declarat „Pandemie” și „Stare de urgență” cu măsuri drastice,   iar acum, când numai în România avem 16.000 pe zi, iar Bucureștiul are o rată de 16,44% (conform datelor oficiale - n.r.),  autoritățile uită de situația medicală și vor să își salveze poziția politică pe spinarea sănătății populației și lasă orașul deschis?
- De ce guvernele aflate la conducere de doi ani a luat doar măsuri de încadrare fără concurs, suplimentare de locuri și fonduri structurilor conduse de oamenii lor,  alocări de contracte fără licitație firmelor lor de casă, fără a face nimic pentru sistemul sanitar în afară de a da șpăgi mascate celor care le puneau în aplicare politica, adică celor încadrați de ei în folosul lor?
- De ce nu s-a luat nicio măsură împotriva miniștrilor și  șefilor de spitale unde s-au întâmplat incidente dramatice datorate neglijnței, proastei conduceri sau aplicării unor măsuri haotice?
- De ce România este singura țară care nu s-a preocupat să producă sau măcar să importe Redemsivir, Favipirapir și alte medicamente care sunt acceptate și folosite cu succes  în unele țări - chiar și/sau mai ales cele cu situație pandemică ușoară -, care acum ne râd în nas și ne arată cu degetul?
- De ce „președintele meu” spune că vaxxinul este singura soluție? De ce nu îl preocupă soarta celor deja infectați, câte 15.000 pe zi? Ei nu au nevoie de tratament? Ce să facă ei cu vaxxinul acuma? De ce nu interesează pe cei abilitați să se ocupe de tratarea afecțiunilor ? Sunt pedepsiți tot cei care s-au îmbolnăvit, fie ei ințepați sau nu, sunt lăsați să moară ca să poată fi speriați cei care nu s-au vaxxinat? Asta este crimă cu p-remeditare ! Genocid !
- De ce nu s-a luat nicio măsură pentru tratament și de ce nu se cere ajutorul altor state pentru tratament, când s-au scurs doi ani, timp în care puteau fi luate măsuri preventive pentru evitarea aglomerării spitalelor prin tratamente ambulatorii, tratamente care, în timp de trei zile pot pune omul pe picioare - așa cum se întâmplă în alte țări ?
- De ce Ungaria are trei medicamente pe care le produce singură împotriva covrigului, pornind de la ZERO, iar la noi Institutul „Cantacuzino”, cândva renumit în toată lumea (al doilea după Institulul „Pasteur” din Paris - n.r.), a fost „anihilat”, iar de când a fost preluat de armată a produs doar „jelly bears”?
- De ce ne facem că nu vedem adevărata cauză a situației din România și dăm vina pe o singură cauză? Să fie românul atât de prost încât să aibă asigurate toate condițiile  să trăiască iar el să vrea să moară? Eu nu cred.

Când vor avea răspunsul la aceste întrebări, când vor cerceta faptele bașbuzucilor din guvern și parlament, trimișii „sultanului” vor ști care este cauza motivului nesupunerii prostimii, căci este exclus ca din toate popoarele Europei, românii să fie cei mai proști și lipsiți de logică.

Ei refuză să se înțepe pntru că:
- s-au săturat să fie mințiți la alegeri  și furați între ele;
- s-au săturat să se supună unor ordine și măsuri car sunt în interesul altora;
- s-au săturat să fie conduși de afară de forțe, structuri și indivizi care nu au nicio legătură cu țara și le hotărăsc destinele orbește spre interesul unor corporații și grupuri meschine;
- s-au săturat de promisiuni neonorate;
- s-au săturat să vadă camioane și cisterne de lemne, petrol, sare, aur și forță de muncă curgând spre alte zări;
- s-au săturat să își vadă familiile destrămate pentru că în țara lor nu mai pot trăi sau munci.  Cred că una din două familii, dacă nu mai mult, au pe cineva plecat afară la muncă.
- s-au săturat să strângă cureaua, să stea în frig, să stea în case, ca să nu vadă cum pleacă camioanele cu lemne în Austria sau culegătorii de Sparanghel în Germania;
- s-au săturat să fie considerați hoții, proștii, analfabeții, codașii  Europei pentru că nu vor să îi lase pe adevărații hoți analfabeți să profite de pe urma lor.
- s-au săturat să fie certați de un personaj malefic, care timp de șase ani nu a făcut nimic pentru ei, ci „Totul pentru el !”.

Lista ar putea continua și nu e român care să nu poată adăuga cel puțin un rând, dar înalții „emisari” nu știu nimic, „dragul nostru președinte” nu are niciun amestec în toate astea, el trăiește în palatul lui, își face plimbările planificate (cu avioane de lux plătite de „dragii lui” români - n.r.), joacă golf, schiază, merge pe biciclete de lux și îi ceartă pe „dragii lui români” că nu fac ca el.

Românii nu mai au încredere în guvernanți. Prin măsurile pe care le iau aceștia, dovedesc că  luptă cu oamenii, nu cu boala, că  îi interesează vaccinarea, consumul vaccinului, nu tratarea bolii și vindecarea oamenilor.  Cam asta este chintesența.

Rog firmele „Pfizer”, „Biontech”, „Johnson”, „Astrazeneca” etc. să producă un vaxxin care să ne scape de bașbuzucii care conduc România. Românii le vor fi recunoscători !

 Aranjament grafic - I.M.