Războiul, privit din fotoliu, pe ecranele din ce în ce mai mari ale televizoarelor, este, fără îndoială, mai interesant decât orice altă emisiune în care vedete confecţionate în studiouri se întrec în a părea spirituale sau cu chef de aventuri prin locuri exotice perfect amenajate de scenarişti. Doar aici se pot vedea explozii adevărate, case arse, ruine, tancuri distruse, rachete, oameni îngroziţi, dar şi reporteri care mimând spaime care ar trebui să ne zguduie se aruncă la pământ răcnind de parcă ar fi jupuiţi în timp ce în jurul lor ceilalţi participanţi la „dezastru” îşi văd liniştiţi de treburile lor. Ehh, şi profesiunea aceasta cere talent!

Lucrurile devin mult mai interesante însă când războiul se află la câteva sute de metri de graniţele ţării, iar exploziile se aud şi flăcările incendiilor se văd în timp de reporterii din teren, cuprinşi de un entuziasm firesc transmit scene live. Au dreptate bieţii de ei! Păi, de câte ori în viaţă poţi filma aşa ceva şi să nu-l mai auzi pe patron că vrea să te dea afară fiindcă nu ai rating?

Exact în acest context un reporter mai zelos face, pe post, afirmaţia că şi pe teritoriul sacru al patriei noastre au căzut drone lansate desigur de atacatorii ruşi, lucru absolut în conformitate cu directivele politice, acela care au stabilit clar cine este agresor şi cine este agresat! Numai că afirmaţia, destul de nonşalantă şi aparent neutră a reporterului, provoacă o puternică furtună în mediul politic deoarece pune în discuţie ideea unei agresiuni asupra ţării noastre, una despre care nu a vorbit nimeni şi care, iată, pare a fi fără răspuns din partea armatei noastre. Aşadar, armata iese pe micul ecran sub forma unui bunicuţ aflat la băi de nămol care spune foarte apăsat că nu este cazul să intrăm în panică deoarece armata a făcut incursiuni de cercetare în acele zone despre care se vorbeşte, nişte teritorii definite de blajinul domn ca fiind inaccesibile şi unde nu a căzut nici o dronă sau vreun rest de dronă! Bunicuţul este totuşi Ministrul Apărării aşa că poporul ia de bună zicerea lui, pune sintagma teritorii inaccesibile pe seama unei fireşti scleroze specifice senectuţii şi adoarme liniştit cu gura deschisă.

Evident problema nu poate scăpa din atenţia preşedintelui care este şi comandant suprem, aşa că acesta iese pe sticlă la o oră de maximă audienţă şi, solemn, anunţă că nici vorbă de drone sau resturi de drone deoarece noi suntem într-un parteneriat stategic cu N.A.T.O. cea mai redutabilă forţă militară a planetei şi, în conformitate cu articolul 5 din acest tratat de parteneriat, N.A.T.O. intervine în forţă la orice încercare de violare a spaţiului aerian, terestru sau maritim al ţării. Poporul priveşte cu mândrie şi adoarme fericit!

Însă a doua zi, un primar al unei aşezări aflate în acele teritorii inaccesibile pleacă împreună cu nişte consilieri prin hăţişurile din jurul aşezării şi trimite către redacţiile unor televiziuni fotografii cu o groapă în care sunt nişte table şi un copac relativ ars. Este clar un adversar politic al puterii, dar asta nu opreşte redacţiile să ia foc şi să trimită urgent în teritoriu reporterii! Aceştia ajung însă abia după ce armata făcuse o expediţie şi a comunicat, tot prin domnul ministru, că a securizat locul unde cel mai probabil căzuse o dronă, evident ruseas-că, şi a prelevat probe indubitabile pe care le-a dus spre studiu în laboratoarele speciale. În plus a dizlocat în acele terenuri inaccesibile forţe suplimentare respectiv tancuri, blindate, trupe de infanterie, radiolocaţie şi tunuri. Aceste trupe sunt foarte bine mascate în teren deoarece nimeni nu le zăreşte cu toate că reporterii umblă tehui de fericire prin zonă intrând şi în groapa cu pricina de unde scot tot felul de cuie, şuruburi, bucăţi de sârmă şi nişte scânduri putrede, semn clar că acesta era locul unde căzuse drona care intrase fără aprobare în spaţiul nostru aerian.  Copacul cu urme de arsură devine un fel de legendă fiind filmat din toate unghiurile posibile…

Seara, preşedintele, la fel de solemn şi plin de importanţă, declară în faţa camerelor că situaţia este fluidă şi ce era ieri astăzi e cu totul altfel, dar să nu ne facem griji deoarece articolul cinci al tratatului strategic… Ee! Aşa da! Poporul, ca de obicei, adoarme…

A doua zi pe un post de televiziune agreat, a se citi devotat puterii, apar trei generali îmbrăcaţi cu uniformele de luptă pentru a sublinia implicarea lor în spinoasa problematică a momentului. Sunt şefii comandamentelor de arme: infanterie, marină şi aviaţie, oameni pe umerii cărora apasă răsunderi majore, iar chipurile lor produc o puternică impresie de compe-tenţă, hotărâre, dar şi o perfectă cunoaştere a situaţiei. Apoi încep să vorbească şi impresia iniţială îşi ia zborul spre înalturi deoarece, după recitarea a tot felul de pasaje din regulamente cei trei vajnici bărbaţi de stat mai bâiguie ceva din cele spuse de ministru sau preşedinte apoi tac privind cu înţelepciune în gol. Totuşi uniformele crează o senzaţie de profundă angajare, aşa că poporul face ce ştie el mai bine! Îşi bagă picioarele…

Desigur, după o scurtă perioadă de timiditate pe ecranele televizoarelor încep să apară locuitorii din acele ţinuturi inaccesibile cum bine spusese domnul ministru şi se revarsă bocetele rituale precum că ei abia mai pot dormi noaptea deoarece bubuiturile cutremură pământul, casele lor abia mai rezistă şi se tem să mai locuiască acolo existând primejdia ca acoperişurile să se prăbuşească peste ei, ca să nu mai vorbim de faptul că vitele nu mai dau lapte, caprele nu mai mânâncă, iar oile, na, ca oile, stau bulucite unele în altele, iar bombele cad, maicăăă, sute pe noapte! Absolut firesc în acest dramatic context, jalea şi durerea oamenilor este dublată de hotărârea lor nestrămutată de a rămâne la casele lor cele sfinţite cu sudoarea frunţii şi de a-şi apăra satul şi pământurile strămoşeşti dacă duşmanul din est ar îndrăzni să calce glia sfântă a ţării. Nimeni nu-şi poate explica de unde au învăţat ei lucrurile acestea însă nici nu se preocupă de scopurile urmărite deoarece ele sunt binscunoscute încă din vremurile în care inundaţiile păreau a fi cel mai periculos lucru pentru săteni. Se crede că e rost de ceva ajutoare, respectiv: apă minerală, conserve de fasole cu ciolan, poate salam de Sibiu, ori doar din cel săsesc atât de frumos prezentat în reclame, aşa că tot teatrul are calitate fiind bazat pe un repertoriu peren şi repetabil. Doar că tânguirile localnicilor nu sunt luate în seamă decât de armată care cu acest prilej pune de o aplicaţie vizând construirea în regim de urgenţă a unor adăposturi de tip tactic. În imediata apropiere a caselor apar nişte tuneluri din segmente de beton care pot adăposti la nevoie cam zece oameni simultan.

Exerciţiul este declarat un succes numai că sătenii sunt foarte amărâţi. Păi, cum? Intri în adăpost şi nu tu un scaun, o masă, ceva de mâncat sau de băut ori măcar un televizor color cu diagonală mare, ca să urmărim mersul lucrurilor? Păi, ce noi suntem vite? Chiar aşa! Prin urmare, un timp, prin adăposturi se mai joacă unii copilaşi apoi încet, încet încep să dispară deoarece din piesele lor se pot face nişte coteţe foarte bune! Deci ca de obicei poporul se dovedeşte a fi foarte înţelept şi cu un spirit practic de invidiat!

Cum însă afirmaţiile conducătorilor se dovedesc a fi din ce în ce mai belicoase şi apare posibilitatea absolut nefericită ca vreun netot să ceară activarea vestitului deja articol cinci, în capitală soseşte cam disperat însuşi secretarul Alianţei N.A.T.O. cel care încearcă liniştirea spiritelor afirmând că resturile de drone care au căzut pe teritoriul nostru nu sunt, în nici un caz, periculoase şi nu reprezintă un act de agresiune ci doar o nefericită întâmplare datorată impreciziei acestor aparate de zbor aparţinând atacatorilor estici. Pleacă urgent ca să nu fie nevoit să răspundă şi altor întrebări incomode care ar putea devoala faptul că Alianţa este pe butuci deoarece nu are combustibili nici pentru avioane, dar nici pentru tancuri sau camioane, acesta fiind procurat până acum de la ruşi cei cu care nu mai are nici un fel de tratat comercial. După secretarul general vine şi secretarul adjunct care fiind român speră să fie mai bine înţeles de cei care agită flamurile războiului de revanşă! Repetă cele spuse de şeful său, mai adaugă, în secret, nişte înjurături bine direcţionate, apoi pleacă şi el convins că s-a făcut înţeles!

Mai iese la rampă şi prim-ministrul care dă indicaţia să se termine imediat isteria cu dronele, iar o revistă cam rebelă publică un articol care demonstrează că de fapt drona căzută nu era rusească, ci americană. Preşedintele, implicat cum îl ştim, face o excursie împreună cu soţia în delta Dunării, constată de la bordul unei ambarcaţiuni de lux că nu l-a lovit nici o dronă şi întreaga poveste intră în uitare mai ales că la orizont apare un nou război despre care nu vom mai avea cum să spunem că ar avea drone care să ne cadă nouă în cap.

Peste câteva zile ceva legat de pensii schimbă total direcţiile de informare ale televi-ziunilor şi, uite aşa, am scăpat de groaza bombardamentelor ruseşti, cele care ne otrăveau viaţa. Prin urmare, poporul adoarme că aşa e el! Sensibil!