Dr. Petre OprişGeneralul de divizie Alexandru Petricean, fost locţiitor al Direcţiei de Informaţii a Armatei (1963-1970) şi locţiitor al şefului de stat major al Gărzilor Patriotice (1970-1988), ne-a acordat un interviu la începutul lunii decembrie 2000. Deoarece considera ca sunt deosebit de importante, generalul Alexandru Petricean a prezentat pe larg măsurile adoptate de Nicolae Ceauşescu pentru modernizarea armatei române şi dezvoltarea gărzilor patriotice. (Dr. Petre Opriş)

Modernizarea armatei române

Când am fost locţiitorul şefului Direcţiei de Informaţii, am găsit foarte anemică situaţia cercetării la trupe. Despre ce era vorba? La batalioane nu existau elemente de cercetare, regimentele avea doar câte un plutonaş de cercetare, iar la divizie era o companie de cercetare. O serie de secţii de cercetare la comandamentele de armă nu existau. Eu m-am gândit la necesitatea ca armata să fie informată despre toate problemele care se întâmplau în ţările care puteau să declanşeze un război împotriva noastră, precum şi despre inamicul propriu-zis în cadrul acţiunilor de luptă. Am propus atunci, în 1965, să se înfiinţeze la fiecare regiment câte o companie de cercetare. Apoi, la fiecare divizie s-a înfiinţat câte un batalion de cercetare. Totodată, am propus înfiinţarea unei companii de cercetare în adâncime, la eşalonul Armată. Noi aveam în acel moment doar un singur batalion de cercetare prin paraşutare, la Buzău, care se subordona direct Marelui Stat Major. Şi cercetarea radio era anemică. Exista doar un batalion de cercetare radio, la Piteşti. Eu am propus realizarea unui centru de instrucţie de cercetare radio, utilizând structura batalionului existent la Piteşti. Acest centru a fost foarte important în 1968 pentru că, prin ascultarea receptoarelor şi goniometrarea trupelor care s-au învârtit în jurul ţării noastre, noi am putut determina exact poziţia lor la frontierele ţării. Comandantul centrului respectiv, în 1968, era maiorul Ilie Nicolae, transmisionist. Am mai propus să se înfiinţeze secţii de cercetare la comandamentele de armă. La comandamentele de armată existau birouri de cercetare. Eu am propus formarea unor secţii de cercetare. La comandamentul de artilerie era un birou de cercetare, dar eu am propus să se dezvolte, devenind secţie de cercetare. La comandamentele de geniu, transmisiuni şi chimic am înfiinţat secţii de cercetare. Acestea au fost propunerile aprobate de superiorii mei. Regret că, după ce am plecat în 1970 la Gărzile Patriotice, generalul Dumitru Dumitru, şeful Direcţiei de Informaţii a Armatei, a redus mult din schema acestor forţe de cercetare. Nu ştiu de ce le-au redus. Dar ce puteam să fac? Doar să le reproşez. Eu i-am spus generalului Dumitru: „Dom'le, aţi făcut cea mai mare prostie! Adică, ne-am luptat ca să formăm aceste subunităţi la nivelul cerinţelor, deoarece comandanţii au nevoie de informări, fără cercetare nu se poate lua o hotărâre, nu se pot întreprinde acţiuni, iar acum le desfiinţaţi?".

Situaţia Gărzilor Patriotice

Să vă povestesc un caz din anul 1970, imediat după ce am ajuns la Gărzile Patriotice. A fost o şedinţă legată de pregătirea gărzilor patriotice, la care au participat ministrul Forţelor Armate – Ion Ioniţă, generalul Ion Gheorghe - şeful Marelui Stat Major, comandanţi de arme şi comandanţi din direcţiile centrale. Şi, la un moment dat, eu am ridicat problema că au ajuns la Gărzile Patriotice - chiar aşa am spus - toate ciurucurile. Am spus de faţă cu toţi, acolo. Şi Ioniţă m-a contrazis: „Cum toate ciurucurile, Petricene? Dar, uite, tu ai 120 de ofiţeri absolvenţi ai Academiei Militare!". Şi eu i-am zis: „Da, tovarăşe ministru, am, dar câţi au venit din activitate, de la Ministerul Forţelor Armate, şi câţi am reactivat din cei care au fost trecuţi în rezervă de Ministerul Forţelor Armate?". Erau foarte mulţi trecuţi în rezervă de Ministerul Forţelor Armate. Noi trimiteam armatei propunerile de angajare a ofiţerilor - prin Direcţia de cadre a armatei, bineînţeles - având şi aprobarea conducerii de partid, iar armata mă înţelegea. Comandantul Gărzilor Patriotice, generalul P. Marinescu, lucra cu Ministerul Afacerilor Interne (pentru că era ofiţer al Ministerului de Interne) şi eu lucram cu cei de la armată. Încadrarea ofiţerilor activi la Gărzile Patriotice se făcea cu acordul ministrului Forţelor Armate, respectiv al ministrului de Interne. După ce aceştia aprobau să-i cedeze Gărzilor Patriotice, noi întocmeam, pentru organele de partid, actele necesare cu propunerile de încadrare. Toţi şefii de state majore ai Gărzilor Patriotice erau aprobaţi de către Secţia militară a Comitetului Central al PCR. Am fost coleg de promoţie cu generalul P. Marinescu şi am lucrat bine împreună. Era şi un om foarte, foarte cumsecade, foarte bun. Un om, pot să spun, indulgent. Eu îl mai „săram" câteodată şi îl mai „piperam", pentru că trebuia să luăm nişte măsuri mai exigente. Generalul P. Marinescu a fost promovat în 1970, fiind numit comandant al trupelor de securitate, iar generalul Vasile Milea a fost adus de la Cluj, unde era comandant de armată. În 1970, structura Gărzilor Patriotice era subţire, era subţire de tot. Exista armament, dar subunităţile aveau efective foarte reduse. Erau reduse pentru că nu apăruse încă Legea 14/1972. După ce a apărut legea, situaţia a început să se schimbe.

Legea 14/1972 a fost făcută de noi împreună cu armata, nu a fost elaborată de partid. Am participat la această activitate de concepere. Atunci am propus cum să fie organizate Gărzile Patriotice, ce misiuni să îndeplinească, ce fel de atribuţiuni să aibă. Armata a propus capitolul referitor la armată. Dar noi, statul major al gărzilor patriotice, am iniţiat chestiunea transformării localităţilor în „cetăţi de muncă, luptă şi apărare în vreme de război". Generalul Vasile Milea, pe atunci şef de stat major al Gărzilor Patriotice, a venit cu această idee. Era prin anul 1973. Legea 14/1972 a întărit ceea ce s-a făcut până atunci şi, bineînţeles, a dezvoltat o serie întreagă de idei legate şi de pregătirea tineretului pentru apărarea patriei. Comitetul Central al UTC şi eu aveam un sector, în cadrul statului major, care se ocupa de această problemă. Colonelul Teodor Tufan, care a lucrat până mai ieri şi la Direcţia Operaţii, a condus un timp acest sector de pregătirea a tineretului pentru apărarea patriei.

Dotarea cu armament a Gărzilor Patriotice

În 1968, am început să ne dotăm cu puşti cehoslovace ZB Gărzile Patriotice (reînfiinţate de Nicolae Ceauşescu la 21 august 1968, după invadarea Cehoslovaciei de către unităţile sovietice, est-germane, ungare, poloneze şi bulgare – n.red.). Armamentul aflat în înzestrarea Gărzilor Patriotice era cel din timpul celui de-al doilea război mondial. După aceea, am făcut noi o propunere pentru o armă care să fie special destinată Gărzilor Patriotice. Aşa se şi numea: arma gărzilor patriotice. Aceasta a intrat în fabricaţie şi, după aceea, an de an, cu câte 50.000, cu câte 100.000 de bucăţi, am înzestrat formaţiunile de luptă ale Gărzilor Patriotice - care au fost constituite de aşa natură încât să nu afecteze planul de mobilizare al armatei. Patru milioane de oameni se aflau în Gărzile Patriotice. Noi făceam pregătire cu aproape toţi oamenii muncii, dar îi aveam în subordine numai pe cei care puteau fi mobilizaţi la locul de muncă. Discutam problema aceasta cu centrele militare de recrutare şi nu contam pe cei care erau în lucrările de mobilizare ale armatei. Însă pregătirea se efectua şi cu cei care nu se aflau în subordinea noastră. Având în vedere tradiţiile de luptă ale poporului nostru, Gărzile Patriotice aveau un mare rol în cazul când se angaja un război al întregului popor. Bineînţeles că ele nu erau întrebuinţate în acţiuni ofensive, ci doar pentru apărare pe diferite aliniamente, apărarea unor întreprinderi, a unor obiective importante şi alte misiuni care nu impuneau o pregătire militară deosebită. Dar noi executam o pregătire foarte minuţioasă, noi aveam un plan de pregătire minuţios. Chiar se spunea că doar Gărzile Patriotice efectuau pregătire militară în România, pentru că armata era mai mult folosită la muncile agricole, la diferite obiective industriale, la Canalul Dunăre - Marea Neagră. Armata făcea mai puţină instrucţie decât noi. Noi, lunar, efectuam câte o şedinţă de pregătire militară, de 3-4 ore, cu toţi luptătorii din Gărzile Patriotice. Şi eram foarte bine apreciaţi de către comandanţii unităţilor militare pentru modul cum acţionau Gărzile Patriotice.

Revenind la armamentul pe care Gărzile Patriotice l-au avut în dotare, să ştiţi că noi am primit aruncătoare de bombe calibru 82 mm şi 120 mm, aruncătoare de grenade antitanc AG-2, AG-7, AG-9. Totodată, am dotat unele subunităţi cu mitraliere antiaeriene cal. 14,5 mm, cu două şi patru ţevi, am format baterii de artilerie antitanc cal. 57 mm. Noi am discutat numai cu iugoslavii şi cu chinezii despre Gărzile Patriotice. Am fost în Iugoslavia şi în China şi am văzut cum au organizat ei pregătirea populaţiei pentru apărare în cazul izbucnirii unui război. Ei ne-au invitat să le facem vizite şi i-am invitat şi noi. Iugoslavia avea o mare experienţă în acest domeniu. Cu unităţile lor de partizani au făcut ravagii în timpul războiului.

Modul de organizare a Gărzilor Patriotice

Gărzile Patriotice au fost conduse de către partid, începând de la comandantul suprem şi terminând cu secretarul organizaţiei de partid de la o comună. Aceştia erau comandanţi ai gărzilor patriotice. Atunci se practicau cumulările de funcţii. Adică, primul secretar al judeţului era şi preşedintele consiliului de apărare, era şi preşedintele consiliului popular, era şi comandantul apărării civile. Cumula toate funcţiile acestea. Şi atunci exista interesul pentru a avea nişte forţe de apărare conduse de către un singur organ, de către partid. Pentru îndeplinirea acestor funcţii, conducătorii aveau organele de resort respective pentru rezolvarea fiecărei probleme. Ei doar le coordonau. Toate se spărgeau până la urmă, dacă era ceva, în capul primului secretar (al Consiliului judeţean al PCR – n.red.), dacă era la nivelul judeţului. Dacă era la nivelul întreprinderii, secretarul de partid al întreprinderii era tras la răspundere. Partidul îl trăgea la răspundere. Partidul. Conducerea partidului. Dar astăzi (4 decembrie 2000 – n.red.), nu mai sunt create asemenea condiţii pentru a funcţiona Gărzile Patriotice. Părerea mea este că, dacă se merge pe linia aceasta a democraţiei, se merge pe linia integrării europene, pe integrarea în NATO, nu, nu se vor mai folosi niciodată Gărzile Patriotice. Poate doar în cazul în care ar fi nişte acţiuni din acestea de interior, nişte răscoliri interetnice. În momentul de faţă, cine îţi permite să scoţi oamenii din producţie? Cu cine să faci pregătire? Cu şomerii? Vin şomerii la pregătire militară? Secţia militară a C.C. al P.C.R. avea sarcini precise în privinţa aceasta: să sprijine activitatea de pregătire a Gărzilor Patriotice, de pregătire a tineretului, de pregătire a apărării civile, de pregătire a femeilor. Ei aveau sarcini concrete în privinţa aceasta. Şi unii le duceau la îndeplinire în mod conştiincios, alţii poate că nu acordau aceeaşi atenţie. Eu mă duceam la un judeţ şi vedeam în cadrul judeţului respectiv că primul secretar al judeţului nu acorda atenţie pregătirii Gărzilor Patriotice. Nu puteam să zic sau să vin la partid şi să raportez aşa ceva. Nu puteam. Discutam cu primul secretar (al Comitetului Judeţean al P.C.R. - n.a.) şi îi arătam importanţa acestor compartimente. Eu aveam în subordine numai ofiţerii activi ai statelor majore existente la comitetele de partid. Ofiţerii în rezervă care activau pe aceeaşi linie erau subordonaţi organelor de partid pe lângă care funcţionau. Eu aveam drept de control numai pentru analizarea stadiului de îndeplinire a planului pregătirii de luptă şi politice al Gărzilor Patriotice.