A apărut a 105-a carte a lui Grid Modorcea. Se numește „Charta moralia”. E un mai vechi proiect al autorului, care a dorit să împlinească visul lui Constantin Brâncuși, acela de a realiza un manual moral pe bază de paremii. Cartea chiar așa se și intitulează „Charta moralia” pe bază de paremii, cu subtitlul „Un dicţionar al moralei”. Este un dicționar care lipsește din biblioteca poporului român. Necesitatea de a termina o astfel de carte a fost cauzată în mare măsură de criza intelectuală în care se scaldă clasa politică, o clasă care are nevoie obligatoriu de o călăuză morală. Lipsa de morală a puterii politice este cauza crizei nesfârșite în care se află țara.

Dicţionarul moralei conține peste 7.000 de citate, aplicate la 209 termeni fundamentali, care conturează sfera morală, dar și întreg universul uman, cu ramificații mitologice, sociale, filosofice, religioase și artistice. Acest univers apare ca un diamant cu 209 fețe. Citatele sunt alese de autor din toată istoria culturii și de la toate popoarele. Desigur, „Charta moralia” este, înainte de toate, o carte de înțelepciune. Evident, la loc de cinste se află proverbele poporului român, un amestec genial de sacru și profan, o oglindă magică în care se reflectă istoria lui, așa cum a fost prinsă în aceste proverbe.

Deşi o astfel de lucrare impunea munca unui colectiv, cartea este o operă personală, care îl reprezintă pe autorul ei, căci citatele, deși alese după criterii critice și științifice, au și o pecete subiectivă. Volumul este deschis de o motivaţie amplă, în care ni se dau toate lămuririle necesare, și se închie cu aceste paragrafe: „Abia acum, în această încercare pandemică prin care trecem, un astfel de Dicționar își arată importanța și necesitatea, este pentru societate ca Biblia pentru religie, fiindcă este o oglindă a valorilor omenirii, care ne arată că oamenii nu sunt animale de dus la abator, care ne prezintă o istorie a omenirii plină de moralitate, de învățătură, de spirit, care ne arată că popoarele, de-a lungul timpului, deși au fost încercate de momente și mai grele, au fost preocupate de virtute, de curaj, de iubire, de ierarhii valorice, care ne învață să facem distincția dintre bine și rău, care ne oferă criterii, soluții, o scară a progresului, care ne dă speranță, care ne face să nu ne fie rușine că suntem oameni, care ne îndrumă spre ceea ce este de folos în lume și etern în ființa umană.

Și pe vremea lui Platon existau molime, dar molimele s-au dus, au rămas cugetările lui și ale celor învățați, oamenii s-au luptat cu bolile, le-au învins, și au conservat cugetările, paremiile, fiindcă au văzut că sunt bune, sunt leac la suflet, i-au sprijinit moralmente. Oamenii au avut și au mereu nevoie de o călăuză morală, în care văd și calea Adevărului, și balanța Dreptății, în care îl văd și pe Dumnezeu”.

„Charta moralia” a apărut recent la Editura Scriitorilor din Brăila într-o ediție legată, cu supracopertă, format A5, având 616 pagini, și poate fi consultată la bibliotecile naționale la care autorul a donat-o. Editurile și centrele de difuzare, care doresc această carte, primesc din partea autorului dezlegare absolută de editare și difuzare, fără obligația nici unui drept de autor. Este necesar însă un contract care să stipuleze acest fapt[1]. Cartea este darul făcut de Grid Modorcea poporului român, în special celor care vin, care se pregătesc să conducă România, să ia frâiele țării înarmați cu un cod moral, cu o învățătură temeinică, pe cât de națională, pe atât de universală.

----------------------------------------
[1] Legătura cu autorul poate fi luată prin adresa de mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.