Într-o ţară europeană unde democraţia este dogmă fundamentală a moralei sociale, în mod cât se poate de democratic a fost aleasă, prin vot universal, o coaliţie pentru a prelua conducerea din mâinile hrăpăreţe ale unei formaţiuni politice care nu respecta nici pe departe valorile de referinţă. Poporul era extrem de fericit fiindcă, în sfârşit, forţa dreptului învinsese dreptul forţei. Desigur nu chiar acestea erau gândurile poporului, însă propaganda de partid implementase atât de adânc ideea încât fiecare votant credea că îi aparţine. Era, hai să fim sinceri, o mare victorie ideatică!

Ei bine, acum, o coaliţie formată din partidul galben, partidul albastru şi partidul verde dădea speranţă şi certitudine că ţara se afla, în sfârşit, pe drumul glorios al civilizaţiei occidentale. Aşa spuneau toţi conducătorii acestei coaliţii, ignorând faptul că în realitate partidul roşu, numit şi ciuma roşie, obţinuse, nesimţiţi ce mai, majoritatea în alegeri! În aceste condiţii principiile democratice fură lăsate la o parte şi coaliţia porni să lucreze pentru fericirea poporului.

Formarea guvernului a fost prima piatră de încercare, una care a cam zgâlţâit unitatea de monolit a nobilei coaliţiei fiindcă era vorba de ministere şi alte posturi de unde venea adevărata forţă a oricărei guvernări, respectiv banii! Normal, panarama a devenit repede publică, dar până la urmă, prin distribuirea proporţională a posturilor producătoare de beneficii problema a fost depăşită. Nici nu a contat faptul că au mai fost create două funcţii de viceprim ministru, cinci ministere cu costurile aferente şi câteva zeci de agenţii guvernamentale cu personal adecvat foarte bine remunerat. De fapt nici nu contau costurile deoarece acestea erau asigurate de la buget. Ori bugetul, se ştie foarte bine, pentru aşa ceva e necesar…

Pentru a menţine totuşi economia pe linia de plutire, una de avarie, prim-ministrul recurse la împrumuturi externe uriaşe cu dobânzi la fel. Se preconiza că în anii următori nimeni nu va observa manevra, mai ales că se renunţase urgent la mărirea salariilor sau a pensiilor, deoarece fuseseră propuse de numita „ciumă roşie” pe vremea dictaturii ei, iar acum era cu adevărat libertate şi prosperitate. Guvernul, să nu uităm, absolut democratic, începu să dea tunuri cu o voluptate firească având în vedere că nu mai avea cine să-l strunească însă spre deosebire de anteriorul împărţea caşcavalul, frăţeşte, adică numai cu preşedintele nu şi cu amărâţii de baroni locali cum făcuse ciuma roşie. Din această cauză, se şi mândrea nespus atunci când preşedintele îl numea: „guvernul meu”! Eee, altă viaţă!

Doar că la un moment dat prim-ministrul bagă în buzunarul propriu ceva mai mult decât i se cuvenea. O sprânceană ridicată de preşedinte îl debarcă din poziţie şi îl trimite lefegiu ca preşedinte al Camerei. Naşpa!

În locul lui vine un flăcău cu un dosar bine conturat de infractor internaţional, deci un supus fără drept de a crâcni. Perfect! Treburile merg strună până când noul prim-ministru dă cu mâna de nişte miliarde pe care le împarte, aparent, în teritoriu. Mai precis în teritoriul controlat de galbeni, plus cel de sus! Enervat partenerul de albastru aplică o lopată metaforică în ceafa primului, iese de la guvernare şi ameninţă cu o moţiune de cenzură aliindu-se cu un partid din opoziţie, unul de culoare roşcată! Jale! Prim-ministrul cade în genunchi în faţa binefăcătorului şi îi pupă pantofii, dar nu numai!

Sprânceana atotputernică se ridică din nou! Sunt scoase niscai dosare de prin sertarele serviciilor şi se face niţel curent cu ele. Concomitent şeful ciumei roşii este chemat la picioarele tronului. Vine fiindcă are şi el în cârcă nişte dosare, iar când pleacă este mai uşor cu exact greutate acestora.

Fostul prim-ministru se vânzoleşte cam nervos întrucât se vede vizat de o reformă internă, cu alte cuvinte zburat din funcţia de preşedinte al partidului. Se porneşte cavalcada unor congrese de partid, se înregistrează o spectaculoasă isterie la cel mai înalt nivel însă deasupra tuturor pluteşte sprânceana cea vestită, despre care se spune că este absolut echidistantă. Mă rog, se spune… Cert este că învingător iese pudelul prezidenţial şi lucrurile par a se linişti. Par…

Intră în joc moţiunile de cenzură şi guvernul meu pică! Surprinzător! Se întâmplă pentru prima oară în istoria modernă a acestei ţări democratice, ba mai mult cu un scor incredibil! Nici un vot împotriva moțiunii! Sprânceana Supremului se cam pleoşteşte mai ales că se sifonaseră şi ceva vorbe nelalocul lor despre sume care...

Numai că, în politică nu eşti nevoit să ţii cont de legi sau de constituţie! Prin urmare mâna binefăcătorului se aşează blândă pe urechile pudelului şi o voce caldă îi susură:

- Bă asta e! Ai timp două săptămâni să faci curăţenie, apoi cel mai bine a fi să te arunci singur în canalul de zoaie! O atât de lungă cuvântare a preşedintelui dădea de gândit, dar scâncetul bietului pudel nici nu se mai aude fiindcă Cel Mare plecase deja la o partidă de schi, una din pasiunile sale…

În tot acest timp o nenorocită de pandemie băgase în colaps sistemul medical, spitalele ajunseseră serial de groază al televiziunilor specializate pe incendii devastatoare, sistemul educativ era, ca de obicei, în derută, economia dădea semne de sufocare, sărăcia urla a pustiu în toată ţara, iar criza îşi ascuţea ghearele. Să fim însă corecţi! Crescuseră unii indicatori economici:  inflaţia, datoria externă se triplase, dobânzile la credite explodau, iar moneda naţională afişa din ce în ce mai mari valori în comparaţie cu valutele de referinţă.

O bucurie imensă cuprinsese poporul care avea voie să meargă la mare, la munte sau la festivaluri! Se împrumuta la bancă şi o făcea, fiindcă avea el o vorbă din străbuni:

- Bă, o viaţă are omu’ şi-o gaură-n spate! Hai noroc!

Unde mai pui că o serie de analişti îi spuseseră poporului cum că numai pe vremea romanilor puterea era obligată să asigure tuturor pâine şi circ! Acum e democraţie şi, iată, circ din plin, aşa că de pâine vă faceţi rost singuri!

Dacă stăm să gândim bine aveau dreptate, iar poporul era fericit. Şi ce contează mai mult decât asta!