Nu cred că am văzut în ultimii ani ceva mai stupefiant (hei, Cîțu! ai citit bine, stupefiant! am spus, dar nu e ceea ce te gândești tu, dragă!) decât familia prezidențială țopăind în Hora Unirii, la Iași... Nimeni nu m-a pregătit sufletește cum că vor urma „imagini care vă pot afecta emoțional”, nimeni nu mi-a spus să-mi acopăr privirea, până trece, cam așa cum am făcut când am văzut „Alien 1”, de-am stat pe jumătate din durata filmului cu degetele răsfirate peste ochi, întrebându-mă dacă îl papă sau nu-l papă monstrul pe astronautul cel viteaz. Așa că m-a luat pe neprevăzute... și mi-a fost foarte greu...

Ca orice factor coagulant al tuturor energiilor pozitive ale nației, președintele a ținut la Iași, pe 24 ianuarie 2020, un discurs despre unire și alte alea. La începutul discursului, cum din mulțime se auzeau și unele opinii mai puțin favorabile, Klaus a spus, rânjind:

„Văd că părer’le sunt împărțite”…, dar asta nu l-a intimidat... că doar a explicat pe urmă Orb-ban-cel-bun (? - subl. red): erau „decât” niște grupuri de presiune în mulțime, aduse de nemernicii de pesediști - cum de-i mai rabdă pământul! - să tulbure atmosfera de concordie deplină pe care președintele nostru o cultivă neobosit de când a fost ales în triumf prin hei-rup-ul entuziast al poporului român și-al serviciilor devotate cauzei!

Pe parcursul discursului despre Unire, Klaus a explicat, pe îndelete, poporului prost care nu pricepe marile comandamente, că fără alegeri anticipate nu se mai poate, că dacă dânsul nu are „consiliul meu”... ăăăă... pardon, ăla era Băsescu... am vrut să spun „parlamentul meu” nimic nu va merge bine în România: „Am încredere că actualul guvern înțelege pe deplin nevoile pe care românii le au și că va lua în continuare măsuri concrete pentru a îndrepta toate lucrurile strâmbe. Primele luni au arătat clar că năzuințele oamenilor au fost auzite. Din Parlament, însă, P.S.D. vrea să blocheze toate reformele, și de aceea avem nevoie de alegeri anticipate. Acesta nu este un moft, ci o dorință stringentă a societății pentru ca România să se schimbe în bine”.

V-ați liniștit, cetățeni? Să recapitulăm: „... primele luni au arătat clar că năzuințele oamenilor au fost auzite”. Mă gândesc că „năzuințele” poporului au fost acestea:
- să ne împrumutăm de sume uriașe la dobânzi tot mai mari;
- să scutim multinaționalele de taxe;
- să chemăm F.M.I.-ul înapoi;
- să liberalizăm total piața de gaze naturale și energie electrică;
- să dispară Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor în Justiţie (S.I.I.J.);
- să plătim niște sute de milioane de euro pe niște F 16, că și tata lu’ F 16 ne-a dat o șapcă;
- să se (aproape) renunțe la programul „prima casă”;
- să se privatizeze și ultimele companii pe care le mai are statul, pe prețuri de nimic... Cam astea ar fi prioritățile cetățeanului român. Iar dorințele sale intime au fost ascultate de guvernul Orb-ban-cel-bun.

Discursul prezidențial a fost „splendid”, iar încheierea, „magnifică”, deoarece mie întotdeauna mi-au plăcut parodiile. Așa că îmi imaginez că și acela care i-a scris discursul s-a îndoit de râs așternând pe ecranul monitorului următoarele fraze de final și gândindu-se cine este cel care le va rosti: „Închei prin a vă invita să fim împreună, la fel ca în Hora Unirii, în clipele de sărbătoare, să ne stăm aproape unii altora în momentele grele, să ne unim pentru modernizarea României, să ne concentrăm pe lucrurile bune care ne unesc și să găsim împreună soluții pentru a înlătura acele situații care ne dezbină. Vă doresc să aveți multă încredere și mult curaj!”.

Da, partea de „încredere” nu doresc să o comentez, însă partea de „curaj” a poporului pentru a merge mai departe pe acest drum cred că trebuie să fie consistentă. Atât de consistentă încât să semene, la rigoare, cu inconștiența. Eu zic, totuși, să fim optimiști căci viitorul sună bine: „...dacă nu știți , vă inițializăm... dacă nu puteți , vă microfonăm, dacă nu vreți, vă sertarizăm!” așa cum a zis nemuritorul Gambetta!