Criză presei înseamnă și criză democrației, spunea Walter Lippman, un clasic al democrației americane și mondiale. Și orice atingere adusă libertății presei și a ziariștilor înseamnă și o lezare a democrației. Într-un mod de-a dreptul straniu, în clipă de față, când se spune că războiul rece s-a încheiat, lumea nu e mai detensionată și, la fel de straniu, în loc că democrația să câștige teren, devine tot mai clară, în multe părți ale lumii, tendința de a ignoră democrația liberală, de a o deturna (într-una iliberală), de a-i altera credibilitatea (prin fake news) sau de a o încălca în modul cel mai brutal.
Binomul organic democrație-presă nu este și nu ar putea fi contestat, dar în clipă de față, când „trebile merg la vale” în lume, este și el „Climatul de ură față de ziariști care se dezvoltă mai ales în Europa și în Statele Unite amenință democrațiile - aprecia raportul anual din 2018 al organizației nonguvernamentale Reporteri fără frontiere. Iar discursurile urii și atacurile împotriva presei nu mai sunt astăzi doar apanajul statelor autoritare”.

Parcă prea dure asemenea aprecieri, mai ales că nu vin de vreun autor sau o.n.g. oarecare ci de la o instituție de notorietate a societății civile, (e drept, și ea cu minusurile ei). Dar raportul menționat are argumente concrete. „Patru dintre cele mai puternice reculuri s-au produs în Europa”. În Cehia, președintele Milos Zeman a apărut la o conferință de presă cu un Kalașnikov-machetă cu inscripția „Pentru ziariști”. În Slovacia, fostul premier Robert Fico i-a făcut pe ziariști „prostituate murdare antislovace” și „hiene idioate ordinare”.

Ungaria a coborât în clasamentul libertații presei (întocmit de aceeași organizație) cu două locuri, după atacurile și măsurile la adresa presei ale premierului Viktor Orban. În țări europene (Slovacia și Malta) au fost uciși doi ziariști, iar amenințările cu moartea din partea grupărilor mafiote împotriva ziariștilor sunt frecvente în Bulgaria (pe ultimul loc, dintre statele din U.E., în clasamentul citat), Polonia, Italia, Muntenegru. În Serbia, presă a căzut cu zece locuri în clasamentul libertății presei.

„Există o neliniște foarte puternică în ce privește democrațiile europene, căci Europa „departe de a fi continentul în care libertatea presei este cel mai bine garantat. Acest model slăbește, căci indicele cu cea mai mare degradare este Europa” (Christophe Deloire, secretar general al ong-ului Reporteri fără frontiere). Cea mai puternică lovitură dată libertății presei s-a dat așadar, potrivit raportului, în state europene (pe locurile următoare în acest clasament se situează țări din America Centrală, Africa, Asia-Pacific, spațiul post-sovietic și Asia centrală - acestea din urmă „la concurență” cu Orientul Mijlociu și Africa de Nord). Deteriorarea condiției presei se datorează, potrivit autorilor raportului, „amenințărilor și insultelor liderilor politici, ingerintelor puterii și agresiunii organizațiilor criminale care operează în Europa”.

Din documentul organizației civice - care, să nu uităm, este instituția unei bresle - sunt de reținut în primul rând gravitatea stării de fapt în presă lumii, dar și o serie de accente (iarăși) cel puțin insolite.
1. Într-un context internațional cu mai puține și mai puțîn grave conflicte militare că în trecutul apropiat, situația presei se înrăutățește.
2. Nesocotirea - sau atentatele - asupra libertății mass media este mai accentuată în Europa, unul dintre leagănele istorice ale democrației moderne.
3. Este de-a dreptul stupefiant că atacurile cele mai dure ce vizează presă se produc în state din Europa Centrală, care și-au dorit decenii în șir, în perioada postbelică, libertatea și democrația, ba, mai mult, chiar după ce aceste idealuri au fost - sau părea a fi - atinse.
4. Sfidările evidente cu care se confruntă media și gazetarii - susține organizația lor profesională - vin în primul rând din partea clasei politice de la putere (dar, trebuie adăugat, și alți factori - cercurile de afaceri, imixtiunea altor state, propriile vulnerabilități ale presei etc.).

Publicația „Vox Europ” constată „eroziunea modelului european”, dar remarcă și faptul că „niciun responsabil al U.E. nu a condamnat aceste atacuri” (după cum declara, poate prea tranșant, un responsabil al „Reporterilor fără Frontiere”). Iar U.E. „ar putea face mult mai mult pentru împotriva degradării libertății presei în Europa, începând cu condamnarea hărțuirilor judicare, adică a proceselor intentate de către responsabilii politici împotriva ziariștilor și în mod deosebit a celor de investigații sau independenți.

Ciudățeniile din lumea „celei de a patra puteri” și din relațiile sale cu celelalte trei puteri în stat (dar și cu altele) sunt mai multe, însă, cel puțin pentru noi, bizară este poziția oficială a unor state vest-europene și a liderilor de la Bruxelles atunci când evaluează condiția presei în România. Raportul aici prezentat (și publicat în primăvara anului trecut) clasează România pe locul 44 din 180 de țări în ce privește libertatea presei și așază țara în rândul acelora cu o situație în presă „mai degrabă bună”. Dar după numai câteva luni, România avea să fie obiectul unor critici, reproșuri, discursuri și documente aspre sau dojenitoare relative la presă și la relația presă-putere din țară. Subiect devenit acut în ajunul preluării de către România a președinției rotative a Consiliului European, când s-a indus în discursul politic și mediatic vest-european o adevărată campanie defavorabilă României - și la modul general, dar cu referire specială și la adresa tratamentului aplicat presei (cu mențiune mai ales la momentul demonstrației de protest din 10 august 2018).
Situații greu explicabile, dar asupra cărora este de reflectat. Mai ales că în alte state europene (inclusiv Franța) s-au produs încălcări grave la adresa libertății de exprimare, iar U.E. și alte foruri și personalități europene n-au reacționat atât de dezlănțuit cum au făcut-o față de România.