Mă trezesc în fiecare dimineață și deschid televizorul, ca să văd dacă e adevărat că Vasilică Cîțu e premier în România. N-o să credeți, dar chiar este! Spun „n-o să credeți”, deoarece nici eu nu cred. Cu toate acestea, realitatea trece zilnic cu buldozerul peste neîncrederea mea, și-mi prezintă moaca lui Cîțu pe ecran, spunându-mi că nu trebuie să mă ciupesc de mână, e chiar pe bune!
Vă mai amintiți cum ne-am pricopsit noi cu bijuteria asta în rol de premier? Hai să vă împrospătez eu memoria... La începutul lui martie 2020, președintele luʹ „românii mei”, cu fundul cocoțat pe 66,09% cai mari, dorea alegeri anticipate. Lucrurile mergeau bine, conform programului... Orban cădea ca Hopa-Mitică în Parlament iar visul președintelui prindea contur! În 11 martie 2020 însă, cu un tupeu de neîndurat, O.M.S. s-a așezat de-a curmezișul dorințelor lui Klaus, declarând „Pandemie de Coronavirus! Ooooo!
Ce afront între afronturi, cetățeni! Klaus tocmai ne sfătuise, pe 27 februarie 2020, pe pagina sa de Facebook, să nu ne impacientăm căci „...nu există niciun motiv real de panică. Infecția cu acest virus provoacă în marea majoritate a cazurilor doar simptome ușoare, dureri în gât, tuse și febră, ca în orice răceală. Să fim solidari în a descuraja orice încercări de a crea senzaționalul în aceste momente”. Dânsul deja număra, în barbă, procentele prin care anticipatele îi vor asigura „parlamentul meu” și „guvernul meu”, din care să țâșnească, precum niște săgeți din tolbă, fericitele lor derivate: „Avocatul meu al Poporului”... „Televiziunea mea Publică”... „Radioul meu Actualități”... „Consiliul meu Național al Audiovizualului”...și altele. Dar, dintr-o dată, se bagă nesimțitul de O.M.S. în planurile lui viitor, fără ca măcar să-l consulte! „Așa?
Ei, nu-i nimic” și-a spus Klaus... „Timpu-i scurt și pandemia e pe țeavă, dar tot mai putem să provocăm anticipatele. Trebuie doar să găsim un băiat atât de antipatic și de trântit în comisiile de audiere a miniștrilor încât să fie imposibil să-l voteze parlamentul dominat de „Ciuma Roșie”! Să fie imposibil să-l voteze până și P.N.L.-ul!”
Zis și făcut... după ce a „căzut” guvernul Sică-Întâiul, prin moțiune de cenzură, lucrurile păreau oarecum simple, căci a doua cădere a lui Orban era fără echivoc. Iar „băiatul” pe care Iohannis era sigur-sigur că „Ciuma Roșie” nu-l va înscăuna nici în ruptul capului la Palatul Victoria a fost ales cu grijă: Vasilică-Cîțu (Zât! - cum l-a supranumit cineva, de la porunca pentru speriat pisica - n.r.)! Îți venea să pufnești în râs la o așa idee năstrușnică și Klaus ar fi pufnit cu siguranță dacă, întâmplător, ar fi avut simțul umorului. Cum însă natura nu-l înzestrase cu așa ceva, considerând că este suficient că l-a făcut înalt și blond, președintele scrâșni din dinții uriași și luă totul în serios.
Așadar, comedia fiind deja jucată în culise, după ce ultimul act s-a consumat în spatele cortinei, Vasilică-„Zât” a ieșit în față și a adresat publicului, care se foia deja enervat pe scaune, neînțelegând cine sunt actorii care-și dau la gioale în culise și ce drac de piesă joacă ei acolo, următoarele cuvinte dintr-o altă piesă, care nu avea să se joace vreodată: „Nu am vrut compromʹsul cu PSD, sʹ fiu votat de ei. După ce m-ar fi votat Olguța, Ciolacu, Iordache, Tăriceʹnu… de-aia am luat aceastʹ decizie. Eu mʹ lupt de trei ani cu acești oameni. Cum ar fi fost sʹ merg eu în Parlʹmentul României și să aud că strigă Olguța după mine « Votul meu te-a făcut premʹer? »...” (13 martie 2020, declarație publică a „retrasului” Florin Vasile Cîțu-„Zât!”)
Și-acum, cetățeni, în încheiere: poate cineva să-mi explice cum a devenit propunerea aia de trebuia toți să ne râdem de ea în martie 2020, cea mai bună dintre opțiunile posibile în 22 decembrie, același an? Sau, și mai explicit: poate să-mi spună cineva de câte ori s-a dat peste cap broscoiul din martie ca să răsară din el, în decembrie, această minune de „Zât!” cel Voinic mai frumos ca Gheorghe Falcă, după ultima și cea mai reușită operație estetică și mai deștept decât Rareș Bogdan, după ultima și cea mai reușită lobotomie de partid? Sau cine l-a pupat franțuzește pe broscoi în bot pentru a se produce această miraculoasă transformare?