Sunt necăjit, chiar tare necăjit, nu pentru că mi s-ar fi întâmplat toate relele din lume, în anul ce a trecut. Ba chiar am postat pe facebook de Crăciun un text, spunându-vă că, pentru mine, nu a fost un an infructuos! Dimpotrivă! Cum să fac, că să nu recunosc că sunt sub papuc? Nu ştiu! Așa că accept postura. Era ultima zi din an, aveam „misiunea” să merg după pâine proaspătă pe vatră. Era obligaţia mea permanentă. Mi-am asumat-o! I-am obişnuit pe ai mei. Să mănânce „pită de pe vatră”. Nu le-am spus că nu are „e”-uri, că nu are aditivi, amelioratori sau că celelalte sunt otrăvitoare, ci pur şi simplu le-am zis: eu sunt ţăran şi vreau pită ca la mama acasă! Pe vatră! Le-am detaliat cum făcea mama pita, dar mai ales sora mea Silvia, că o frământa până asuda grinda, aluatul dospea, se hodinea şi ieşeau nişte pite faine rumene, care se păstrau proaspete o săptămână într-o covată de lemn, ţinute la rece în pivniţa casei, învelite cu un ştergar de cânepă, nu se uscau. Doamne ce bună era! Aici, la oraș, pita pe vatră, produsă de sute de ani în comuna de câmpie Pecica, după aceeaşi reţetă, denumită chiar aşa, „pită de Pecica”, se găseşte în Arad, la două chioşcuri ale producătorului: Piaţa Mihai Viteazul la tarabă şi un magazin din Piaţa Spitalului.
Era deja ora 11 şi ceva, coadă mare, lumea destul de liniştită, doar vreo 3 au intrat peste rând, prin tertipul obişnuit: „Servus Mărioară, sper că mi-ai ţinut rândul!” Răspunsul venea prompt: „Da Florico, sigur, vino tu, aici! Nu vă supăraţi domnu’, i-am ţinut rându’!” Se întoarce Mărioara și se adresează vecinului din spate, care accepta motivaţia. În faţa mea mai erau vreo 20 de persoane. Aşteptând la rând, am aflat apoi, și meniul ce l-a pregătit doamna Stela, care a fost sunată cel puţin de trei ori pe mobil şi a explicat celor de la celălalt capăt al undelor, ce meniu a pregătit pentru diseară, cu regretul că are un eşec: „dragă crema de la tort mi se pare cam fluidă!”. Doamna ce a sunat-o i-a spus ceva încurajator. Că doamna Stela a completat optimistă: „… sigur dragă, vinul e şi negru şi bun! Ei nu se pricep la delicatese, să aibă ce bea!”. Cam aceleaşi explicaţii a dat și doamnelor Crizantema şi Dinuţa sau Stănuţa, aici recunosc, nu sunt sigur că am prins corect fonetic prima consoană din nume. Erau mulţumite. Promite o trecere în noul an, cu fericire!
Apoi, chiar când ajung şi eu la rând, vine un tip, fără vârstă, cu o glugă pe cap, masiv fizic, cam brunet, şi când să cer, intră în față, și mă blochează…
- Nu vă supăraţi, acum am ieşit din spital, sunt bolnav. Mă aşteaptă copii acasă, nu vă supăraţi ….
- Nu domnu’! Îi zic. Evitând o polemică. Poftiţi, şi cere patru pâini „cărămidă feliate”.
Cumpăr şi eu două pe vatră. În colţ, o femeie şedea pe pervazul zidului. Îmbrăcată decent. O rog  să-mi ţină de mânerul de la sacoşe să pot introduce pâinile. O face.  Sesizez la ea o urmă de resemnare, de blazare profundă. Nu arată a cerşetoare, dar spre surprinderea mea, era! Îmi rămăsese 4 lei de la pâine. Îi scot repede şi i-i dau. O ploaie de mulţumiri, într-o română fără cusur …
Mă îndrept spre maşina mea parcată la vreo 30 de metri. Era blocată de un Mercedes. Când mă îndrept spre el, „bolnavul” de mai înainte, cu faţa neacoperită, îi dădea pirandei pâinea care o introducea într-o sacoşe. Îi fac semn, că m-a blocat. Îmi rânjeşte superior. Scoate capu’ pe geamu’ bolidului, şi-mi răspunde:
- Stai măi, unde te grăbeşti? Acum, în ultima zi din anul aista! Îmi rânjeşte sfidător şi apasă pe accelerația bolidului și demarează.
Pe drum spre casă, văzând pe acea femeie cerşind cu mare jenă, ruşinată, mi se derulau imagini sau situaţii pe care le-am întâlnit în ultimii ani în care cunoscuţi sau  chiar prieteni de ai mei, onorabili cu studii superioare sau meserii bune, au ajuns în situaţii precare material, fiind obligaţi să-şi calce pe demnitate, să abandoneze principii morale pentru a supravieţui.  Au ajuns în situaţii aproape de limita existenţei.
Privind de la etajul la care locuiesc, din balcon spre curte, observ un cetăţean ce se îndrepta pe bicicletă spre ghenna de gunoi, căutând prin tomberoane. Când se întoarce cu faţa, îl recunosc. Era un fost lăcătuş-designer de la un atelierul de confecţionat firme, unde se produceau inclusiv numere de autoturisme. Îmi făcuse şi mie un număr din plastic. Când l-am cunoscut era un băiat finuţ, cu talent la desen, acum spre bătrâneţe, rămas fără serviciu, fără anii de pensie, căuta prin tomberoane. Nu l-am contactat. Îmi era jenă. Îmi venea să plâng.
Merg la piaţa de vechituri să-mi cumpăr un cablu pentru a descărca pozele de pe telefonul mobil (al meu nu mai mergea). Găsesc, la un preţ mai mult decât bun. Piaţa de vechituri e un spectacol, în sine! Mă plimb. La o masă observ din depărtare un bun prieten, profesor de liceu, pe care nu-l întâlnisem după evenimentele din decembrie ’89. Ieșise la pensie. Intenţionam să-l salut. Când mă apropii, surpriză! El era vânzătorul. Îşi vindea biblioteca. Eram amărât de tot. Un eminent profesor, acum pensionar, renunţa la tot ce era mai de preţ pentru un intelectual. M-am interesat. Era bolnav şi nu avea bani de medicamente. Nu l-am contactat. Nu se făcea să-l umilesc.
Am venit acasă cu pâinea de Pecica, doar pita lipsea din meniul de Anul Nou!
I-am spus soţiei de femeia din colţ, care cerşea. M-a ocărât că nu i-am dat de pomană. Iar când i-am spus că i-am dat patru lei. Parcă s-a înverşunat.
- Ce faci azi cu patru lei! Tu ce faci cu patru lei…?
- Nimic mama! Nimic! Îmi pare rău…
Îmi pare rău, dar sunt şi mai necăjit pentru situaţia unor oameni nevoiaşi. Au ajuns să-și calce pe demnitate pentru a supraviețui în noua societate de consum.
Sunt sigur că nu doar femeia de la colţul magazinului de pită de Pecica, de domnul profesor care îşi vindea biblioteca la piaţa de vechituri sau lăcătuşul-designer care căuta prin gunoaie să supravieţuiască, sunt semenii mei victime ale prezentului, care vor trece în anul fără a şti ce le rezervă viitorul. Dar nu le întrevăd ceva bun, din punct de vedere material, al existenţei. Îi deplâng… De aceea sunt tare necăjit acum în ultima zi a anului.
Vouă prieteni, români şi neromâni, dar pământeni, vă doresc sănătate deplină,  succese în demersul vostru prin viață şi Mulţi ani în viitor !
31 decembrie 2018